Strigăte spre nicăieri (XX)


Strigăte spre nicăieri (XX)

Dana, aici, de ziua ta
Aduc cu vorba ce nu pot cu fapta
N-am altceva să-ți dau în dar.
Atâta pot și sper că nu-n zadar.

Aș vrea ca ceea ce îți scriu
Inimii tale să îi placă,
Căldură și-n a ta să facă
Iar mai apoi și eu să știu.

Doar niște vorbe amărâte…
Ele-s în schimb din inimă pornite.

Zoresc de-acolo ca să-ți spună:
Inima mea este nebună”.
Uimită-i ea și bate disperată,
Ar vrea să știi că tu ești adirată.

Te rog! Te rog! Te rog și te implor,
Ascultă și acceptă că tu-mi ești al meu dor!

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XIX)


Strigăte spre nicăieri (XIX)

De ar grăi idolul mut,
Acel pitic de-l are-n casă,
Să spună câte a văzut
La astă Dană voluptoasă!

De dimineață cum se spală,
Cum bea cafeaua matinală,
Pe Sushi cum l-a dezmierdat,
Cum buzele și le-a rujat…

Sau cum stă leneș în hamac
De-și face selfie după plac,
Cum hainele își pregătește
Cănd ProTV-ul o primește.

De-ar spune el cum sora mică
Aduce vreo prăjiturică;
Cu Alex cum face tik-toc
Sau joacă tot cu el vreun joc…

Seara, cum bea un vin perfect
În negligé-ul cel discret…
Ne-ar ferici idolul mut
Cu toate câte a văzut.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XVII)


Strigăte spre nicăieri (XVII)

Sunt zile d-astea, în care mă apucă disperarea,
Când realității nu mai pot să îi țin piept
Din visul că-s îndrăgostit să mă deștept
Și te urăsc atunci,și-mi cer eliberarea.

Și totuși… nu doresc să ies din a îndrăgostirii stare
Deși cu-n click tu poți s-anihilezi
Tot ceea ce ți-am scris, de așa crezi
Că doar și-așa tu m-ai blocat, îmi pare.

Cu toate astea, de-un ban speranță am
Căci tu ai șters cândva dintre acele stihuri
Pe-acela de-l scrisesem tot printre-a disperării focuri.
Era-n aprilie… Și orizontul întunecat aveam.

Atunci poate crezut-am că îți pasă. Deci, speranță?
Sau poate psihologul nu-ți dăduse cumplita lui povață?

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XVI)


Strigăte spre nicăieri (XVI)

Am descărcat niște cărți narate de tine
Pentru ca vocea ta s-o ascult;
Măcar în ăst fel te am lângă mine –
Himeră vocală pe care-o iubesc mult.

Iar vocea ta caldă îmi va umple cămara,
Povești spune ea în ritm ne-ntrerupt.
Otravă ți-e vocea, de ea sunt corupt –
Himera cea dulce de îmi bântuie seara.

Donkeypapuas

Strigăte spre nicăieri (XV)


Strigăte spre nicăieri (XV)

Nu din orgoliu scriu, ci din prostie
Și rău știu că tot fac. Și mie dar și ție.
Prietenii îți pun la încercare
Iar când îți scriu „IUBESC” produc oroare.

Cum am ajuns să mă îndrăgostesc de-o divă
Din altă lume, din univers străin?
Atracție fatală, nu sentiment benign.
Uf, inima asta! Cât e de parșivă.

Și cum de am ajuns să îndrăgesc ființă care
E dintr-o altă lume, din cea strălucitoare?
În high class viața și-o petrece dulce.
„E intangibilă!” – are dreptate cine zice.

Donkeypapuas