Securistul biblic ce şi-a ratat misiunea


AVERTISMENT! Textul de mai jos să fie luat doar cu valoare de presupunere. Sunt doar nişte păreri personale fără o bază documentară certă, asigurată pe documente.

 

M-am întrebat la un moment dat: ce meserie o fi avut Iuda Iscariotenul? ştim despre cutare apostol că a fost pescar, despre altul că era agent fiscal, altul doctor. Dar Iuda? Se lasă impresia despre el că ar fi fost un soi de contabil, dar sarcina de „casier” o avea doar în cadrul grupului de ucenici, nu era o „meserie”. Aşa că tot rămâne întrebarea.

 

Apelativului de „Iscarioteanul” i se dă mai ales o conotaţie legată de originea geografică, cum că s-ar referi la localitatea Skarioti. Dar alţii îl leagă de o mişcare extremistă ieşită din rândul zeloţilor, aceea a „sicarilor”, adică a purătorilor (şi utilizatorilor) de pumnale. Aceşti sicari cam aveau năravul să producă acte teroristice care vizau mai ales înalta ierarhie iudaică. Iar „Noul Testament” se desfăşoară într-un context politic şi social foarte complicat. Irod cel Mare – aliat al Romei – regele cunoscut în Biblie drept ucigător de prunci, se manifestase şi ca un tiran ce eliminase elite evreieşti, ăşi ucisese membri ai propriei familii. Regatul său se destrămase prin împărţire între copii săi dar „inima” teritorială din jurul Ierusalimului se constituia într-o provincie romană în care preoţimea evreiască avea cuvântul cel mai greu de spus. Ori slujitorii Templului aveau tot interesul să limiteze posibilitatea ca alt tiran regal să se ridice şi să-i persecute. Pe de altă parte, tocmai de aceea mişcările naţionaliste şi mesianice evreieşti îi puteau considera drept „colaboratori” ai romanilor, de unde acţiunile teroriste de care am pomenit.

Şi acum să ne punem în pielea arhiereilor din Ierusalim. Cum ar fi contracarat ei toate mişcările ce îi vizaau, atât din cadrul grupurilor teroriste, cât şi ale rivalilor politici princiari dar şi romani? Prin infiltrare de spioni, prin agenţi acoperiţi, care aveau misiunea să informeze când se preconizau noi atentate. Să fie Iuda Iscarioteanul un asemenea „acoperit” al vremii? Eu cred că da. Mai întâi infiltrat în sânul sicarilor, de unde apoi a fost „pescuit” de Iisus Hristos. Un oma care ar fi putut, prin calităţile ce se cer unui spion, unui „analist de informaţii”, să dea cea mai importantă mărturie  despre hristos şi Înviere, ca şi despre puterea iertării dumnezeieşti.

 

Deci, Iuda ar fi putut să perceapă corect toate faptele lui Iisus. Să înţeleagă măcar şi din vindecările miraculoase la care era martor că se află în faţa unui personaj istoric fără pereche. Dar el, cred eu, a dat o semnificaţie cu totul strâmbă a ceea ce observa şi nota. „Aha! Iisus a spus că o să dărâme Templu! Deci se pregăteşte de un 11 Septembrie avant la lettre! Aha! I-a turnat mironosiţa mir foarte scump pe cap. Asta înseamnă că se consideră rege! Ia să-l întreb eu şi dacă nu era mai bine să facă acte de adevărată caritate cu preţul mirului. Deci îmi confirmă ceea ce gândeam. Aha! Şi le spune celorlalţi din celulă că în curând se vor petrece lucruri importante. Ba uite, câţiva se şi vâd deja mininştri în guvern! Şi ia uite ce-i spune lui Petru, că trebuie să-şi ia sabia! Gata, Iisus vrea să dea o lovitură de stat!” Cam aşa cred eu că a gândit Iuda şi şi-a întocmit rapoartele către Sinedriu.

 

Şi ca să vedem cât de nerealist gândea, în Evanghelii se spune că Iuda a fost însoţit în Grădina Ghetsimani de aproximativ o mie de slujitori înarmaţi, cam 90 de miliţieni pe cap de om. Iar cei 30 de arginţi erau nu numai „preţ de vânzare” ci şi salariul pe care-l căpăta.

 

Doar că după arestarea, procesul şi execuţia lui Hristos, toate datele judecate eronat de către Iuda au fost percepute brusc în adevărata lor lumină şi au căpătat o greutate atât de copleşitoare încât securistul Iuda a fost copleşit de perspectiva deicidului în care fusese rotiţă conştientă. O vină atât de mare încât a ajuns să-şi ia singur viaţa. Dar şi aici a uitat să ia în calcul toate datele. A pierdut din vedere o informaţie pe care o transmisese sanhedrinilor, cum că „a treia zi va învia”. Mai marii Sinedriului au ţinut cont de ea şi i-au cerut lui Pilat să se pună gardă înarmată la mormânt. Iuda în schimb nu şi-a mai reamintit. A preferat să se condamne pe veci fără putinţă de a remedia, prin convertire, trădarea la care fusese părtaş.

E un episod la cre ar avea de reflectat toată securiştimea de oriunde ar fi ea.

Premiile Gopo 2015: cât mai aproape de trofeu


Să nu vă mire că în fotografiile ce însoţesc prezentarea câştigătorilor îl veţi vedea cel mai des pe Nae Caranfil. Pe lângă faptul că el însuşi a câştigat premiile la categoria „Cel mai bun film”, „Cea mai bună regie” şi „Cel mai bun scenariu”, tot el a fost nevoit să ridice premii câştigate de colaboratorii săi la filmul „Closer to the Moon”.

1. Cel mai bun film european: „La Grande Belllezza”, distribuit de Independenţa Film.

Laurenţiu Merişan ridică statueta înmânată de Diana Cavallioti şi Paul Ipate.

Gopo2015_0423 Laurenţiu Merişan - cmbfilm european_resize

Laurenţiu Merişan

2.  Cea mai bună muzică originală: Laurent Couson pentru „Closer to the Moon”.

Nae Caranfil ridică omuleţul înmânat tot de Diana Cavallioti şi Paul Ipate.

Paul Ipate, Nae Caranfil & Diana Cavallioti

Paul Ipate, Nae Caranfil & Diana Cavallioti

3. Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Laura Ozier, Elena Tudor, Lucas Coulon şi Maria Andreescu pentru „Closer to the Moon”.

Tot Nae Caranfil pe scenă ridică statueta înmânată de aceiaşi Diana Cavallioti şi Paul Ipate.

Paul Ipate, Diana Cavallioti & Nae Caranfil

Paul Ipate, Diana Cavallioti & Nae Caranfil

4. Cel mai bun scurt metraj documentar: „O scurtă istorie – ASTRA Film”.

Carmen Lidia Vidu şi Cristina Baciu primesc premiul tot de la Diana Cavallioti şi Paul Ipate.

Paul Ipate, Diana Cavallioti, Cristina Baciu & Carmen Lidia Vidu

Paul Ipate, Diana Cavallioti, Cristina Baciu & Carmen Lidia Vidu

5. Premiul RSC: Vivi Drăgan Vasile pentru imaginea de la „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”.

Înmânat de Adrian Silişteanu.

6. Cele mai bune costume: Doina Levintza„Closer to the Moon”.

Înmânat de Ioana Blaj şi Cristian Bota.

Ioana Blaj, Doina Levintza & Cristian Bota

Ioana Blaj, Doina Levintza & Cristian Bota

7. Cele mai bune decoruri: Cristian Niculescu„Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”.

Cum nu este în sală, premiul este ridicat de o tipă din cadrul echipei filmului.

Ioana Blaj & Cristian Bota

Ioana Blaj & Cristian Bota

8. Cel mai bun montaj: Cătălin Cristuţiu, Larry Madaras şi Roberto Silvi pentru „Closer to the Moon”.

Anca Sigartău şi Constantin Niculescu îi înmânează statueta lui Cătălin Cristuţiu.

9. Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2014): „#Selfie”.

Olimpia Melinte, Alina Chivulescu, Cristina Dobriţoiu, Vlad Logigan şi Alexandru Călin primesc premiul de la Giulia Nahmany şi George Piştereanu.

10. Cel mai bun film de debut: „Bucureşti, unde eşti?” în regia lui Vlad Petri.

Cum Vlad Petri nu se află în Bucureşti, lui Gabi Basalici i se înmânează trofeul de către Simona Popescu şi Sergiu Costache.

11. „Tânără speranţă”: Alexandra Carastoian şi Boroka Biro pentru imaginea filmului „Planşa”.

Cele două primesc premiul tot de la Simona Popescu şi Sergiu Costache.

12. Cel mai bun film documentar: „Toto şi surorile lui”.

Lucian Georgescu îmânează premiul regizorului filmului, Alexander Nanău, şi lui Hanka Kastelicová.

13. Premiul special: Ion Truică.

Regizorul de animaţie este onorat de către Mihai Mitrică.

14. Cel mai bun scurt metraj ficţiune: „Trece şi prin perete”.

Cum Radu Jude nu este la Gală, producătoarea Ada Solomon ridică premiul oferit de Ştefan Velniciuc şi Maria Obretin.

Ştefan Velniciuc, Ada Solomon şi Maria Obretin

Ştefan Velniciuc, Ada Solomon şi Maria Obretin

15. Cel mai bun sunet: Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru şi Marius Leftărache pentru „Closer to the Moon”.

Alina Chivulescu şi Costel Caşcaval le acordă celor trei statuetele.

16. Cea mai bună imagine: Marius Panduru pentru „Closer to the Moon”.

Iarăşi urcă Nae Caranfil pentru a ridica şi această statuetă, oferită acum de Maria Dinulescu.

17. Cel mai bun scenariu: Nae Caranfil pentru „Closer to the Moon”.

Îl acordă Ofelia Popii.

18. Premiul pentru întreaga activitate: Eugenia Bosânceanu.

Irina Margareta Nistor face onorurile.

19. Cea mai bună actriţă într-un rol secundar: Alina Berzunţeanu pentru rolul VALERIA AMOHNOAIEI din filmul „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”.

Alina Berzunţeanu îşi primeşte statueta din mâinile lui Vlad Logigan şi Andreea Vasile.

20. Cel mai bun actor într-un rol secundar: Virgil Ogăşanu pentru rolul MARTIN SCĂUNAŞ din filmul „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”.

Andreea Vasile şi Vlad Logigan îi înmânează distincţia regizorului filmului, Andrei Gruzsniczki.

21. Cel mai bun actor într-un rol principal: Florin Piersic Jr. pentru rolul ALECU VOICAN din filmul „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”.

Florin Piersic Jr. îşi primeşte premiul de la Ioana Flora şi Emilian Oprea.

22. Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Ofelia Popii pentru rolul ELENA BUCIUMAN din filmul „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”.

Ioana Flora, Emilian Oprea şi Valentina Vesler îi înmânează distincţia Ofeliei Popii.

23. Premiul pentru întreaga carieră: Coca Bloos.

Fac onorurile Dorina Lazăr şi Monica Răutu (sau Răuţu?).

24. Cel mai bun regizor: Nae Caranfil pentru „Closer to the Moon”.

Care Nae Caranfil îşi primeşte statueta de la Victoria Cociaş şi Nicolas Maure.

25. Cel mai bun film de lung metraj: „Closer to the Moon”

Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, şi Ion Caramitru îl aduc pe scenă încă o dată pe Nae Caranfil, regizorul filmului.

Premiile Gopo 2015: încă o clandestinitate nebună!


În urmă cu o săptămână, în seara zilei de 30 Martie, s-a desfăşurat o nouă sau A NOUA Gală a Premiilor Gopo. O anunţasem deja prin postări anterioare pe blog. Dar acest lucru nu a fost suficient ca să capăt acreditare la eveniment. Aşa că am mers „la risc” şi, „prin mijloace specifice” (cum ar fi zis băieţii cu ochi albaştri), am reuşit să mă fofilesc şi în acest an.

Gopo2015_0001_resize

Nu m-am grăbit să-mi scriu impresiile nici să urc repede imaginile surprinse. De data aceasta agenţiile de presă şi-au făcut treaba şi au publicat în totalitate numele celor premiaţi. Pe de altă parte, cele aproximativ 900 de imagini surprinse m-au pus în postura dificilă de a încerca să identific cât mai multe personalităţi prezente în ele, Nici în momentul de faţă nu am reuşit să dau de capăt acestei corvoade. Mai am destule personaje de dibuit.

Gopo2015_0002_resize

După doi ani în care spaţiul gazdă fusese Opera Română, anul acesta era anunţată în acest rol recent remodelata clădire a Teatrului Naţional din Bucureşti. Bon! Parcă şi vedeam şirul de omuleţi desfăşurându-se pe scena Sălii Mari a TNB după ce în prealabil vedetele ar fi păşit pe un covor somptuos ce ar fi unit „căruţa cu paiaţe” cu intrarea în incintă. Neh! De fapt evenimentul s-a produs în Sala Studio din simplu motiv că clădirea a fost finalizată numai în scripte iar panglica afost tăiată doar din motive electorale dragi lui dom’ Ponta.

Gopo2015_0003_resize

Aşa că a trebuit să mă mulţumesc să îmi arunc ochii asupra unui locşor destul de ingrat de la intrarea în teatru, un „covor roşu” cu o întindere ce nu cred să fi depăşit 10 metri. Başca pericolul ploii ce pândea (din fericire, doar o ameninţare cu câteva picături) dar în faţa căreia oaspeţii ar fi fost expuşi în lipsa unei copertine.

Gopo2015_0006_resize

Şi încă ceva. Fiind a treia ediţie la care sunt martor ocular nu pot să nu remarc „sfiala” pe care o avem în a promova ceea ce se cheamă „star sistemul” manifestat prin spectacolul pe care îl oferă mulţimile dornice de a vedea cutare sau cutare actor sau actriţă, cutare sau cutare celebritate Esenţa „covorului roşu” tocmai aceasta este: strigătele fanilor, zecile de fotografi, camere de televiziune care intervievează. Iar acest lucru se traduce prin SPAŢIU GENEROS pentru: 1. public; 2. fotografi; 3. echipe de televiziune.  Iar publicul trebuie momit, ceea ce înseamnă PUBLICITATE, VEDETE şi, de ce nu?, STARURI INTERNAŢIONALE invitate în acest scop.

Gopo2015_0007_resize

Gopo2015_0012 Paul Ipate & Diana Cavallioti_resize

Gopo2015_0025_resize

Nu am stat mult afară, ci mi-am găit un loc’şor în foaier, pe lângă panoul oficial. În postările viitoare vor prezenta instantanee surprinse acolo. Ce remarcă ţin să fac încă de acum? Ca vedetele şi starletele trustului Pro au fost înlocuite cu vedetele şi starletele TVR. Aşa mi-a lăsat impresia. Apoi, când anunţurile vesteau din ce în ce maialarmant că se apropia începutul Galei, mi-am găsit loc şi în sală. Acolo unde cam o cincime din locuri au rămas libere. Şi asta în timp ce mie cei de la „PR” îmi refuzaseră cererea pe motiv că „au avut un număr mare de formulare primite”.

Gopo2015_0400 Maria Obretin, Alexandra & Ştefan Velniciuc_resize

Gopo2015_0111_resize

Gopo2015_0377 Ada Solomon_resize

Şi a început spectacolul decernarea premiilor. A trebuit să şterg cuvântul „spectacol”. Nu a existat nici un moment muzical, nici o clipă de divertisment, nu s-a încercat în nici un fel ca să existe şi aici acele discursuri ironice sau amuzante pe care le folosesc prezentatorii la Oscaruri, la Globuri, la Emmy… Un calup de distincţii nici măcar nu a fost transmis, ci respectivele premii au fost decernate în mod rapid până la începerea transmisiei în direct. Aşa se face că s-a sărit în transmisia de pe TVR2 peste premiile acordate pentru cel mai bun film european, cea mai bună muzică originală, cel mai bun machiaj şi coafură, cel mai bun scurt metraj documentar şi peste remiul RSC. În viitoarea postare voi prezenta o „foto”-listă a celor distinşi pe scena TNB. Mă rog, atâţia câţi au fost prezenţi.

Gopo2015_0421 Paul Ipate & Diana Cavallioti_resize

Prestaţia celor doi prezentatori a fost diferită. Diana Cavallioti mult mai „în vână”; Paul Ipate – cam marcat în schimb, poate de aici şi bâlbele. Pe TVR+ se găseşte, cred, înregistrarea Galei. Au acolo am revăzut-o a doua zi. Dar s-a găsit cineva să urce şi pe Dailymotion o înregistrare în HD. Durează două ore fără un pic:

 

 

Apoi, după final, a urmat în foaier momentul cockteilurileo, cu un pahar de ceva, cu o gustărică de altceva, cu o discuţie, cu o felicitare… Şi, târziu în noapte, un after party în Club Control.

Gopo2015_0749 Doi omuleţi burtoşi - Gopo et moi_resize

Gopo2015_0750_resize

Gopo2015_0760_resize

Gopo2015_0846_resize

Un sictir pentru „Aferim”


Am văzut şi eu, într-un final, acest nou film al lui Radu Jude, producţie ce a generat deja destule comentarii, de la cele extaziate (provenite – nu întâmplător – din găştile sorosist-gedesiste) până la acelea total potrivnice. Da, am citit cronicile mai înainte, dar acelaşi lucru îl făcusem şi cu anteriorul film al domnului Jude, „Toată lumea din familia noastră”. Şi, dacă în ceea ce priveşte „Toată lumea…” mi s-a părut formidabilă realizarea, nu acelaşi lucru îl pot spune în cazul „Aferim”.

Din cronici înţelesesem că prin variiile săli de cinema s-a răs în hohote la vizionare. Probabil o fi vorba de publicul de mall pentru că nici eu, nici ăilalţi 7-8 spectatori din sală nu am scos un hohot măcar în timpul derulării acţiunii. Nici măcar nu am zâmbit. Pesemne acel public amintit s-o fi veselit de minune la auzul limbajului auzit. „I-auzi, bă! Să spune ‘p.lă’ şi ‘pi.dă’! Ce mişto! Şi uite bă cum îşi bagă capu’ în fofoloanca ‘ciorii’! Bă, ce tare! Şi ia uite bă şi la popa ăla ce prost e! Proşti mai era ăia, bă, pe timpuri!” Cam aşa cred că îşi comentează spectatorul de mall filmul. Bun, mai există şi spectatorul „de fiţe”, care reacţionează la fel, din aceleaşi motivaţii dar îşi camuflează reacţiile sub aspectul unui limbaj mai elevat.

Ori mie nu mi-a stârnit aceste reacţii. Abia pe la sfârşit am empatizat ceva-ceva cu unul din personaje. Dar am observat – aşa cum au observat şi alţii – temele atinse de domnul Jude. Sau poate e mai corect spus, de doamna Constanţa Vintilă-Ghiţulescu? Nu ştiu, că nu mi-a căzut în mână nici un volum al acestei dudui conectate şi dânsa la reţeaua Soros-neokomintern. Vorbim de: anticlericalism, patriarhalism, condiţia inferioară a femeii, condiţia şi mai inferioară a „romilor” (a ţiganilor, adică), rasismul, homofobia, incultura ancestrală a românilor. Nişte teme extrem de dragi extremei stângi intelectuale, din care face parte şi anterior pomenita doamnă. Dar şi domnul Jude (şi nu numai el) câtă vreme acesta adoptă limbajul stilistic foarte dogmatic impus de tovarăşul Lars von Trier prin manifestul său, „Dogma 95″.

Domnul Jude pretinde că producţia sa este una istorică. Un film istoric ce ar vrea să fie o frescă. Să ne oprim un pic asupra acestui aspect: de la ultimii domni pământeni (Brâncoveanu, Cantacuzino şi Cantemir) până la Unirea ce mică cele două Principate au fost terenul de înfruntare a marilor puteri, ţinuturi jefuite încontinuu, supuse spolierii, distrugerii şi obiectiv al asimilării de către Maica Rusie. Între două ocupaţii, vremelnicii domni – mai ales fanarioţii – se ocupau şi ei, în virtutea fişei postului, la stoarcerea oricărui posibil venit, atât în beneficiul turcilor (apoi al ruşilor), cât şi în interes propriu. Dar despre aceste probleme nu se pomeneşte în nici un fel. Din contră, zapciul, adică personajul principal, abia aşteaptă o eventuală confruntare între turci şi muscali pentru ca ascensiunea odraslei sale să fie uşurată! Oare s-o fi documentat într-adevăr domnul Jude? Credem că nu, pentru că dacă ar fi făcut acest lucru ar fi găsit destule mărturii ale celor care, ajunşi la senectute spre sfârşitul veacului al XIX-lea, începeau să plângă când rememorau nenorocirile aduse de diversele ocupaţii militare. Între acestea şi o molimă – despre care se face referire în film – dar a cărei răpândire a fost uşurată, dacă nu chiar sprijinită criminal, de trupele ruseşti.

Şi tot trupele ruseşti au cauzat, pe lângă răspândirea modelor apusene, şi un laxism moral al femeilor din Principate, ademenite de strălucirea uniformelor ţariste. Iar acest laxism se suprapunea altuia deja mult răspândit în sânul societăţii româneşti: divorţul. Spre diferenţă de ceea ce vrea să sugereze filmul, femeile care s-au nenorocit pe viaţă au fost exact acelea care s-au măritat cu ofiţerii ţarului, în căminele lor dând nas cu o brutalitate, bestialitate şi imoralitate neîntâlnite până atunci! Dar domnul Jude (sau doamna Vintilă-Ghiţulescu) fentează şi această realitate istorică. Şi o aruncă asupra boierimii autohtone.

Dar dece exact asupra boierimii româneşti? Şi, prin faptul că biblioteca boierului iese în evidenţă, asupra aceleia luminate! Şi care ar fi trenuit să ştie Legea! Care interzicea omorul, atât din punct de vedere civil, cât şi din punct de vedere religios. Mai ales din punct de vedere creştin, unde omorul, crima îţi poate aduce damnarea veşnică. Păi cumva din motive de… luptă între clase? Din motive de marxism deşănmţat? În care „moşierimea” (Feudalii, chiaburii, mai apoi burghezii) sunt contrapuşi „maselor muncitoare”? Credem că da, mai ales că tocmai aceşti indivizi (marxiştii) difuzează inepţia că Legea este o invenţie a claselor „exploatatoare” pentru a ţie sub control masele „exploatate”. Deci, o lozincăraie de doi bani stângistă! Şi în care rolul „exploataţilor” este acordat „sclavilor” ţigani.

Aşa că trecem la tema principală, aceea a pretinsei „sclavii” a ţiganilor. ori aici propagandiştii fac un hocus-pocus semantic între înţelesul termenului de „robie” sinonim, după ei, aceluia de „scavie”. Ceea ce este O MINCIUNĂ! Ori robia nu pooate fi echivalată cu sclavia! Ea, robia, este într-adevăr un reziduu al unei societăţii întârziate în dezvoltarea sa, din motivele expuse mai sus. Şi ea, robia, cuprinsese într-un anumit sens ÎNTREAGA SOCIETATE! De la „robii” ţigani, până la „robul” lui Dumnezeu care era Vodă! De fapt, începutul secolului XIX surprinseseră Principatele în situaţia menţinerii unei societăţi stratificate între stări sociale delimitate de obiectul muncii lor. Birocraţia vremii (adică boierimea), ce se muncea cu îngrijirea aparatului administrativ al ţării; ţăranii, care se îngrijeau de muncile câmpului; clerul şi monahii, care erau însăcinaţi cu menţinerea instituţiilor sociale ale vremii (bolniţe, orfelinate, cămine), culturale (tiparniţe, şcoli); negustorii (de diferite etnii); şi, într-un final, ţiganii. Iar aceştia, aceia CARE ERAU ROBI ca situaţie juridică, munceau NUMAI în beneficiul statului. Adică erau „robi” pe lângă mânăstiri, pentru ca acestea să aibe posibilitatea de a împlini rolul social sau cultural; erau „robi” domneşti, de a căror muncă beneficia direct instituţia domniei; existau „robi” boiereşti sau particulari, pentru ca aceas aparat de stat să se exercite. Dar cum se producea această „robie”? Prin PLATA BIRULUI, adică respectivele şatre plăteau anual UN IMPOZIT din veniturile adunate prin exercitarea meseriilor. Iar mare parte din venit le rămânea lor, ţiganilor! Practic, era o societate în care FIECARE era dator cu munca! De la vlădică la opincă. Ori situaţia se schimbă dramatic o dată cu Regulamentul Organic, care a dus la o înrăutăţire a situaţiei marii majorităţi a supuşilor (se reinstaurează iobăgia!), şi în care „elitele” erau îndemnate insidios de cei care impuseseră această falsă „Constituţie” să mărească exploatarea pământului şi a oamenilor. Şi care viza, pe termen lung şi nemărturisit direct, includerea treptată a Principatelor în cuprinsul Maicii Rusia şi rusificarea accelerată. Ori boierimea naţională (aia care e prezentată drept crudă în filmul de faţă) realizase că NU modelul rusesc poate dezvolta România, ci lucruri pe care le văzuseră ei în Occident. Despre acest lucru se vorbeşte în film? Nu, nici despre asta! Avem în schimb ba o amintire a capitalelor vestice prezentate caricatural, ba amintire a mişcării ui Tudor Vladimirescu prezentată şi mai caricatural, ba urme de haiduci criminali. Iar un exemplu cars de documentare proastă, pentru că haiducii cam fuseseră scoşi din joc, chiar măcelăriţi, de către „pravoslavnicii” soldaţi ai ţarului.

Dar poate că Jude urmăreşte altceva! Un soi de dezinformare pe invers. Dezinformarea clasică presupune ca într-un şir de „adevăruri” să fie strecurate câteva „minciunele” sau jumătăţi de adevăruri cu scopul ca şi acestea din urmă să capete aer de veridicitate. Ori în „Aferim” găsim altceva: o minciună gogonată evidentă alăturată unor acuze cât se poate de veridice (dar şi ele exagerate) pentru ca, prin contampinare, veridicitatea acestor acuze să dispară cu totul. Cazul „problemei israelite” în România şi trecerea sub tăcere a cauzelor apariţiei ei: INVAZIA(sprijinită de Rusia) a unei populaţii radical diferite sub aspect etnic şi religios începând cu instaurarea Regulamentului Organic şi accelerată din anii ’40 ai secolului XIX. Nici un cuvânt de la Jude (şi „consiliera” sa) despre această temă, el fiind ocupat cu aberaţia aia cu accente bogomile (cred) pusă în paralel cu un alt discurs ce îmi pare copiat mai degrabă din textele presei antievreieşti din a doua jumătate a aceluiaş secol XIX, un text recitat în tuşe extrem de groase de Alexandru Bindea. Acest lucru ar vrea să reflecte pretinsul „antisemitism” al Bisericii Ortodoxe. Lăsăm la o parte problema apartenenţei sau  nu a iudeilor din Răsăritul Europei la neamul lui Sem. Numai că descrierile reprezentanţilor clerului pare ciudat de mult scos din paginile revistei comuniste „Krokodil” decât din sursele pe care Jude afirmă că le-ar cita.

De fapt avem o însăilare de aforisme, zicători, ziceri, expresii populare aruncate cu rost şi fără rost, în stânga şi în dreapta. Un limbaj pretins „românesc”, o „sărbătoare a limbii române vechi”! Chiar aşa? Păi ce are păsăreasca aia de grecotisme cu turcisme amalgate cu românisme cu limba română? Doar pentru că a fost în uzul perioadei fanarote? Dar ne aflăm, zice Jude, în 1835, la 14 ani de la Revoluţia lui Tudor, şi în care trupele ruseşti aduseseră influenţa frnaţuzită încă mai dinainte, de pe la 1806-1812. A! Că stilistic au apărut nişte bijuterii literare ceva mai târziu, asta e altă poveste şi nu priveşte „poza” pe care Jude pretinde că o face momentului. ori momentul era unul al… invaziei rusismelor, din care Jude uziotează doar „polcovnic”. Poate o fi tot documentarea de vin?

Credem că da! Un detaliu mi-a atras atenţia la sfârşitul filmului. Ceva care mă mir că nmu a fost observat! Pe genericul de final îşi găsesc locul şi trimiteruile bibliografice ale lui Jude în descrierea pe care pretinde el că o face „momentului 1835″. Găsim: Neagoe Basarab! Ce ai zis, domnu’ Jude? Momentul Neagoe bsarab a avut loc cu peste 300 ani mai înainte. Mai aflăm „Ţiganiada”. Poate pentru limbaj pentru că apariţia sa tipărită a avut loc abia în a dioua jumătate a secolului XIX iar în ea nu aflăm acel limbaj porcos utilizat de Jude în film. Găsim numele lui Hasdeu. oare pentru opera sa dramatică „Răzvan şi Vidra” sau pentru articolele sale anti-israelite? Nu ştim. Nu pot enumera în întregime pomelnicul de trimiteri. Nu l-am reţinut. Dar unul anume l-am menţionat şi ţin să-l precizez alături de celelalte: ANTON PAVLOVICI… CEHOV! Păi ce treabă are scriitorul rus cu relităţile mioritice? Nu ştim nici asta.

În schimb o absenţă majoră are filmul, în toiul de sudalme. O sudalmă pe care nu am remarcat să o fi folosit domnul Jude, deşi descrie porţile Balcanilor, deşi auzim dialoguri în turceşte. Un cuvânt răspândit prin mahalale. Dacă l-a uitat domnul Jude, nu-i nici o problemă. I l-am menţionat eu în titlul actualei postări.

Premiile Gopo 2015: am aflat prezentatorii!


Hehe! Ieri seară nici TVR, nici echipa de relaţii publice încă nu ştiau cine vor fi prezentatorii. Vă asigur, am contactat ambele instituţii. Abia astăzi s-a anunţat numele lor. Este vorba de DIANA CAVALLIOTI şi PAUL IPATE, cei doi parteneri din seriile comice televizive, „O săptămână nebună” şi „Altă săptămână nebună” – producţii ProTV. Ca să fie conexiunea cu reţeaua de televiziune care a difuzat până în prezent Premiile Gopo. Cum Diana Cavallioti este noua achiziţie a postului public – prezentatoare alături de Dragoş Huluba a „Galei umorului” (TVR1 şi TVR+) – iată cum se închide cercul!

Imaginea de mai jos am surprins-o la premiile Gopo de anul trecut, când cei doi au păşit împreună pe covorul roşu.

 

Premiile_Gopo_2014_Diana Cavallioti & Paul Ipate

 

Siteul premiilegopo.ro ne informează că pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti vor mai urca şi alţi actori pentru a înmâna premii: Emilian Oprea, Andreea Vasile, Costel Cașcaval, Ioana Blaj, Ştefan Velniciuc, Constantin Florescu, George Piştereanu, Emilia Popescu.