O comedie mistică?


Olivia se află-n pragul morţii spirituale. Sufletul ei este cuprins de patimi, a devenit roaba simţurilor. Lăcomia, desfrânarea, avariţia, mânie, invidia, lenea şi mândria – cele şapte păcate de căpetenie – îi stăpânesc sufletul. De aici sfâşierea şi dezordinea continuă, o bătălie ca în iad dusă în infernul pe care şi l-a creat interior. Camerista Maria, slujitorul Fabian, sir Toby Belch – unchiul Oliviei -, sir Andrew Aguecheek şi intendentul Malvolio sunt personificarea acestor simţuri aţîţate, ieşite din lucrarea firească şi cărora păcatul le-a devenit natural.

Dar o urmă de raţiune mai există, mai are putere să strige intru adâncuri către ajutor:
O, Duhule Sfânt, dacă nu eşti prea supărat pe mine, inspiră-mă să fac o boroboaţă cu duh. Vorba lui Quinapalus: decât un nebun care face pe înţeleptul, mai bine un înţelept care face pe nebunul. Trăsneşte-mă cu duhul  Tău, să fiu cel mai trăsnit dintre nebuni.”
Bufonul Festus rosteşte acestea, ultimul licăr al conştiinţei şi care acceptă “nebunia Crucii” (mai târziu va spune, adresându-i-se încarceratului Malvolio: “Pentru că ori eşti nebun de legat să-l contrazici pe Pitagora, ori eşti un păgân şi-l admiţi”).

Iar Dumnezeu îi scultă rugăciunea. Pentru că Stăpânul (ducele Orsini) îşi îndreaptă continuu dragostea către aceasta şi mereu îi este respinsă.

Viola este trimisă a fi mesagera, intermediarul, mijlocitoarea iubirii ducelui către Olivia. Nu putem vorbi de feminitate sau masculinitate, nu-I putem da atribute omeneşti obişnuite nouă, descrierile pe care le folosim în viaţa de zi cu zi nu sunt adecvate. Este ambiguitatea pe care o întâlnim şi în dscrierea acţiunii Paracletului, a Duhului Sfânt când se revarsă spre sufletul omenesc. Sfânt Duh şi duh – Viola şi Olivia: asemănare a termenilor şi anagramă a numelor.

Prin alipirea voinţei umane la acţiunea Duhului încet, încet se produce dezpătimirea. Iubirea îşi schimbă direcţia. Sufletul nu mai este lipit prin pofte de trecătoarea materie ci se îşi îndreaptă şi el acţiunea iubitoare spre Dumnezeu. Dar este nevoie de acel Cineva care este asemănător nouă: Cel ce S-a Întrupat, a murit pe cruce, a Înviat şi s-a Înălţat la Cer. Iar prezenţa Duhului Sfânt aduce şi prezenţa Fiului. Prezenţa şi acţiunea Violei face să fie prezent şi Sebastian, geamănul ei. Olivia se îndrăgostise de Viola (Cesarion) dar se căsătoreşte cu Sebastian (fratele geamăn al Violei) crezând că este Cesarion (Viola). Nu este însă şi o eroare cum am crede dacă am vedea doar după tiparul omenesc de a gândi. Dumnezeu Tatăl îl iubeşte pe Fiul prin Duhul Sfânt, Acesta îi răspunde la iubirea-I tot prin Duhul Sfânt. Unde este un Ipostas dumnezeiesc sunt prezente şi celelate două prin lucrările lor diferite. Omul îl poate cunoaşte pe Dumnezeu prin ceea ce îi este lui mai apropiat. Iar ceea ce îi este mai apropiat îi este persoana divino-umană a lui Iisus Hristos prin Care cunoaştem atât pe Tatăl cât şi pe Duhul Sfânt. Olivia nu ar fi putut să aibe nunta mistică având drept mire pe Viola (ar fi dus la ereziile şi manifestările acelor sectari spirtualişti de genul Ioachim da Fiore). Unirea se poate face doar cu Hristos. Iar prin aceasta cunoaştem atât dragostea Tatălui pentru noi cât şi lucrarea iubitoare a Duhului în favoarea noastră. Olivia prin urmare se putea însoţi doar cu Sebastian iar prin acesta devine părtaşă şi la dragostea pe care i-o poartă ducele Orsini prin intermediul Violei care-i mijlocise dragostea şi care o transmite acum în şi sens invers.

Prezenţa lui Hristos aduce şi înfrângerea patimilor, punerea lor în lucrarea firească. Ce poate să însemne altceva corecţia aplicată lui Sir Toby şi lui Sir Andrew? Sunt cei doi care au vrut să ispitească Duhul, ori păcatele împotriva Duhului Sfânt nu se iartă. Se dau în vileag şi cele ascunse până atunci – o Judecată din Urmă am putea-o numi. Satana (sau poate egoismul?) este înfrânt şi pleacă în afara palatului. De acum poate avea loc Nunta mistică., unirea omului cu Dumnezeu. Să nu uităm: A douăsprezecea noapte este cea care precede Epifania – Arătarea Domnului – Boboteaza.

Ce doriţi? Mântuire!

Shakespeare, A douăsprezecea noapte sau Ce doriţi, traducere de Mihnea Gheorghiu, în Opere Complete, volumul 5, editura Univers, Bucureşti, 1986.

Când eram un copilaş,
Hei, ce ploaie şi ce vânt!
Tare mai eram poznaş,
Fiindcă pouă pe pământ.

Iar când mi-a mijit mustaţa,
Hei, ce ploaie şi ce vânt!
Tot în râs am luat viaţa,
Fiindcă plouă pe pământ.

Dar de când m-a ars năpasta,
Tii, ce ploaie şi ce vânt!
Şi mi-am luat şi eu nevastă
Plouă-ntruna pe pământ.

Şi de-atuncea, lua-o-ar gaia,
Fie ploaie, fie vânt,
Beau şi eu cât toată ploaia
Care cade pe pământ.

Piesa-i gata, trag oblonul,
Tii, ce ploaie e afară!
Dacă v-a plăcut bufonul,
Mai poftiţi şi mâine seară.

Cu mici deosebiri de traducere:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s