Trei popoare, trei destine (partea întâi)


Trăim noi, românii, într-o parte a lumii care este tratată – atunci când se vorbeşte despre ea – în doi peri, la grămadă, în două-trei cuvinte ce acoperă sute şi sute de ani. Să nu se înţeleagă că mă refer doar la noi şi că numai noi suferim de acest dispreţ imperial. Tot ceea ce ţine de la Cercul polar şi până la Mediterana şi desparte în acelaşi timp lumea rusească de cea germanică este acoperită de aceeaşi ignorare. Şi am temeri că aceasta este indusă în mod premeditat. Pentru ca purificările etnice făcute de imperii să treacă neobservate. De aceea mă voi referi în cele ce urmează la suprinzătoarele puncte comune – chiar în situaţii aparent mult diferite – prin care sunt unite Finlanda, Polonia şi România.

Pentru toate trei secolul al XVIII-lea este unul al suferinţei. Principatele române se află în ghearele hrăpăreţilor: Transilvania devine austriacă (şi de aici şi sfâşierea cămăşii lui Hristos în Ardeal), mai apoi Oltenia este răpită vremelnic pentru ca nordul Moldovei să fie răpit de aceiaşi hămesiţi austrieci. Dinspre răsărit acelaşi lucru: Transnistria este anexată de ţarii Moscovei la 1792. Peste 20 de ani partea de răsărit a Moldovei cunoaşte aceeaşi soartă. Urmează ani grei de deznaţionalizare şi de jaf.

Polonia dispare de pe harta statelor în acelaşi secol. Prima împărţire (1772), a doua împărţire (1793), a treia împărţire (1795). Beneficiari: Prusia şi Austria (adică germanismul) pe de-o parte, nesătula Rusie, pe de altă parte. Urmează ani de revolte continue prin care polonezii dau lumii de ştire că nu au murit şi nici nu au de gând să se lase subjugaţi.

Finlanda (care se afla sub suzeranitate suedeză) după ce pierde Karelia răsăriteană – ocupată de aceeaşi Rusie – este înghiţită cu totul  în 1809, devenind „Mare Ducat Autonom”. Autonomia este respectată pentru o vreme pentru ca mai apoi… evident aceeaşi rusificare pe care o regăsim peste tot.

Şi ca un alt punct comun: toate cele trei popoare au ca structură centrală socială elementul ţărănesc. Fermieri, agricultori… oameni liberi!

Sfârşitul primului Război Mondial este pivotul ce duce la renaşterea statală. Şi la noi încercări.

Are loc Revoluţia din octombrie. Şi un discurs demagogic al lui Lenin cu privire la autodeterminarea popoarelor din Rusia ţaristă.

Finlanda îşi proclamă independenţa. Se constituie organisme democratice, un parlamentarism incipient. Adică o formă de conducere „burgheză”. Masele „proletare” încearcă înlăturarea guvernului „burghez” şi instaurarea Sovietelor. Evident, cu ajutor bolşevis din ţara vecină. Are loc un sângeros „război civil” (ianuarie-martie 1918) prin care ţărani, pescari, vânători reuşesc să-i alunge pe bolşevici din ţară.

România era aliată cu Rusia în timpul războiului. Peste un milion de trupe ruseşti se aflau în ţară trupe care, treptat-treptat, se bolşevizează. Fenomenul ia amploare după revoluţia din Petrograd. Se ajunge la ciocniri cu formaţiuni bolşevizate ce doreau schimbarea structurii social-politice romăneşti. Guvernul reuşeşte scoaterea din ţară a sutelor de mii de soldaţi. Mai reuşeşte şi anihilarea acţiunilor bolşevice din proaspăta Republică Democrată Moldovenească. De altfel, organul legislativ al acesteia – Sfatul Ţării – va vota la 27 Martie 1918 unirea cu Regatul României. Aceste fapte duc la conflict direct cu Sovietele – ruperea relaţiilor diplomatice, sechestrarea tezaurului României şi includerea ţării în planurile de atac ale agresiunilor bolşevice. Iar ciocnirea are loc în vara lui 1919 când România se află în conflict cu Republica Ungară a Sfaturilor (rotiţă din angrenajul bolşevic de cucerire a lumii). Armatele române ajung la Budapesta şi înlătură cancerul din mijlocul Europei.

Destrămarea celor trei imperii constituie şi pentru Polonia şansa de a-şi redobândi statalitatea. La 11 noiembrie 1919, după 123 de ani de ocupaţie, este proclamată independenţa. Dar acest lucru contravine intereselor marelui moloh bolşevic din răsărit. Şi independenţa trebuie apărată prin  luptă. Între 1919 şi 1921 polonezii se află în război cu sovieticii. Sunt chiar şi pe punctul de a fi înfrânţi ceea ce ar fi echivalat cu ofensiva bolşevică spre centrul Europei. Dar are loc „miracolul de pe Vistula” iar Europa este salvată pentru 20 de ani.

Sare în evidenţă un punct comun? Toate cele trei popoare au reuşit să respingă bolşevismul în această fază.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s