Manipularea manipulărilor, totul e MANIPULARE!


Poate am fost prea dur  faţă de părerile unui amic de la o postare anterioară. Poate a intuit ceva şi eu nu mi-am dat seama. Sau poate că în urma dialogulu avut (dar şi interior) am ajuns şi la elaborarea a altor scenarii.

 

Poate că mai sunt şi ALŢII implicaţi în operaţiunea de înceţoşare. Poate este o campanie mai subtilă. Şi mi-au trecut prin cap două scenarii. Ambele cu cu concluzii surprinzătoare.

 

1. Ce ar fi dacă prin „operaţiunea anti-CNP” – ivită din laboratorul serviciilor – s-ar putea afla foarte uşor numele acelor persoane care sunt gata să se alieze unor acţiunii antistatale? Se pun nişte provocatori să strige în stânga şi în dreapta iar cei ce sunt înclinaţi psiho-politic spre atitudine anarhică vor fi identificaţi prin… lipsa CNP-ului! Punct ochit, punct lovit! Mură-n gură: şi adresă, şi nume, şi slujbă! Ce m-aş mai râde!!!

 

2. O operaţiune mai subtilă: spre a se vedea cât de mult se supune GLOATA sugestiilor induse prin mass-media (uitând c statul se conduce prin LEGI şi nu prin apariţii televizate ale unor bezmetici)  se ordonă operaţiunea „Să minţim poporul/Cu televizorul” – reluare într-o nouă formulă mai alambicată a operaţiunilor din ’89-’90. Ei bine, asta ar fi un experiment cu adevărat interesant înainte de marile manipulări ce preced alegerile! Se va observa imediat ce straturi sociale sunt gata să accepte orbeşte tot ce li se comandă drept „adevăruri” prin intermediul micului ecran. Naşpa, nu-i aşa?

 

Am dreptul să râd? HAHAHAHAHAHAHA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s