Avem 18 candidaţi. Iar 14 ne tratează cu curu-cu-cuuu


Pentru fotoliul de primar general al Municipiului Bucureşti s-au înscris în bătălia electorală 18 candidaţi. Respect pentru alegători dovedesc a avea doar 4 (PATRU): Vasile-Silviu PRIGOANĂ (PD-L), Adrian Irinel COLUMBEANU (Partidul Popular al Protecţiei Sociale), Sorin Mircea OPRESCU (independent – sic!) şi Nicuşor Daniel DAN (independent).

 

Celelalte nume, care se constituie într-o umplutură mai mult sau mai puţin zgomotoasă, nu au binevoit să-şi constituie o pagină de blog, o foaie A4 în care să schiţeze măcar trei idei în jurul cărora ar voi să administreze capitala. pe unde se mai află câte un site obosit, acesta se ocupă de.. platforma program a respectivei formaţiuni politice. Nimic despre problemele bucureştenilor.

 

Bucureştii au în jur de două milioane de locuitori, iar cu cei pe care-i are în aria de gravitaţie economică poate ajunge la trei milioane. Peste jumătate din PIB circulă prin acest oraş. Şi ăştia îl tratează cu sictir!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.