Sabina Fati dă şi ea în gropile prostiei, pe urmele lăsate de Lăzăroiu


Pentru cine nu ştie, această Sabina Fati este o pulicistă publicistă care semnează condicuţa pe la organele băsiste, România Liberă şi 22. N-a auzit nimeni de această ciumăfaie pe vremea lui Ceauşescu dar, după Revoluţie, s-a lipit o vreme şi de scaunele de la Europa Liberă. Se cunoaşte acum că la respectivul post de radio puteau fi primite pegionaroizi, fie kominternişti (adică evrei). Mă rog, e problema respectivelor organe de presă ce colaboratori şi-au ales.

 

Dar în schimb devine şi problema mea atunci când sifilitica asta nuconteneşte să înjure încontinuu Biserica ortodoxă Română şi creştinismul în general. Şi a făcut-o peste tot unde s-a aflat şi se află. Ca de exemplu aici sau aici.

 

Şi iarăşi o să-i găsesc un pretext care s-o apere. Poate că o fi anticlericală şi deci nu-i nimic ilegal în asta.

 

Dar când se dovedeşte cretină de se sperie şi idioţii, atunci se schimbă calimera. Pentru că deunăzi s-a apucat să zbiere prin Băcănia Liberă cum că cine se întâlneşte cu înaltul cler al poporului armean devine automat „antiamerican”! Premierul Ponta şi preşedintele interimar Antonescu s-au întâlnit cu Catholicosul tuturor armenilor, Karekin II. Şi astă jivină ziaristică s-a trezit imediat ţâfnoasă să mustre că de ce nu l-a onorat pe un obscur birocrat american cu aceleaşi onoruri.

 

Şi apoi dă-i cu teorii conspiraţioniste, cum că Şeful Bisericii Armene ar reprezenta… Rusia, care Rusie- şi aici ţineţi-vă bine! – „încearcă să-i atragă de partea ei pe toţi liderii bisericilor frăţeşti pentru care pregăteşte o axă a ortodoxismului, iar looby-ul pro-moscovit”.

 

Fă, asta, faţă de care şi sperietorile arată mai bine, mai înainte de a da cu mucii ce-ţi curg din creier în fasolea ce-ţi pârţâie în dos, ai fi făcut mai bine să te informezi. Şi nu era nevoie să mergi prea departe. De la curul lui Băsescu s-ar fi găsit Baconski să-ţi explice clar, pe înţelesul capului tău de bibilică arogantă. Ba chiar şi MihaIL Neamţu, absolventul de securism ecumenic tot ar fi putut să-ţi îngaime câteva noţiuni lămuritoare.

 

Şi anume că Biserica Armeană NU face parte din rândul Bisericilor Ortodoxe. Ea este parte constituentă a Bisericilor Monofizite (Bisericile Vechi-Orientale, după cum le numesc catolicii). Cu acestea ortodoxia NU este în comuniune de credinţă.

 

Da, există discuţii, are loc o diplomaţie bisericească normală pentru toată lumea (nu şi pentru capul tău sec). Legăturile acestea cu lumea armeană au fost şi întârite îndeosebi cu România şi pentru faptul că, la un moment dat, Catholicos era un armean născut în România şi care cunoştea limba şi cultura română: Vazghen I. Dar ce să ştie o coropişniţă ca tine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s