Petrom, jaf record


Sper că aţi auzit cât este profitul companiei cu proprietari austrieci (adică germani). Dacă nu ştiţi, ţineţi-vă bine: aproape 4 miliarde de euro! În an de criză, când economia europeană e în derivă, economia României, aia câtă mai există, abia se mai ţine pe picioare. Şi ăstia raportează beneficii nemaivăzute. Asta pute urât de tot. Aşa după cum duhneau a jaf şi sovromurile din alte vremi.

 

Şi tot rău put şi comentariile mistificatoare ale unora de prin presă care vin cu pretinse avantaje ale statului român, şi anume cu aproximativ… o treime din cifra menţionată mai sus încasată ca impozite şi taxe. Îmi pare o minciună crasă şi cred că nicăieri nu se va prezenta o situaţie clară şi la obiect a banilor vărsaţi spre vistieria României şi cu precizări asupra categoriei de taxe din care face parte fiecare bănuţ încasat. pariez că grosul provine din alte taxe aplicate asupra cetăţenilor români – de exemplu cele care se regăsesc în bonurile de la pompele de benzină – şi nu sunt vărsate în vreun fel de aceşi noi „supuşi austriaci”.

 

Nu sunt economist aşa că eu o iau doar logic şi fără surse la care ar apela un specialist. Mă bazez doar pe bunul simţ. 16 %  reprezintă impozitul pe profit. Deci avem acoperită jumătate din acea treime pomenită mai sus ca intrată în conturile instituţiilor României. Unde găsim cealaltă jumătate? Păi în… redevenţa extrem de mică şi care pune România în postura unei oi de pe care sunt tunse şapte piei. În cazul uneor ţări normale, cu guverne lucrând în interesul poporului pe care-l slujesc aceste redevenţe ajung la cote foarte mari, depăşind adesea 50% din profitul companiilor ce se ocupă cu exploatarea. Dr cum guvernele de pe Dâmboviţa sunt milostive, ele se îngrijesc de soarta şomerului… neamţ

 

Parcă văd că vor pretinde chiar că statul român le este dator pentru returnarea TVA-ului nereturnat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s