Germania iritată de rezultatul alegerilor din Italia.


Rezultatele dezastruoase pentru planurile Germaniei în ceea ce priveşte Italia stârnesc furie printre demnitarii ţării nordice. Astfel, cealaltă faţetă a politicii germane, Peer Steinbrück . candidatul SPD (Partidul Social Democrat) a declarat că în Italia au învins „doi clovni”, referire la Berlusconi şi la Beppe Grillo – detalii aici.

 

Ca urmare, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, aflat în vizită în Germania, la Munchen, şi-a anulat întâlnirea programată cu liderul SPD. În declaraţia sa oficială Napolitano a declarat că „Italia respectă Germania dar la rândul ei cere acelaşi respect. Să reamintim că trecutul comunist al lui Napolitano arată că nu există afinităţi ideologice cu Berlusconi şi Grillo dar ca preşedinte al Italiei el are mandatul să reprezinte TOATĂ Italia. O lecţie şi pentru unii de pe la noi în cazul în care mai au o fărâmă de conştiinţă naţională.

 

http://video.corriere.it/germania-steinbrueck-ecco-frase-che-ha-fatto-arrabbiare-napolitano/bc1fbb74-8111-11e2-b0f8-b0cda815bb62

 

Cine este acest Peer Steinbrück? Un fost ministru de finanţe în coliţia SPD-UDC dintre 2005-2009 (conform Wikipedia) condusă de… Angela Merkel şi contra-candidatul Angelei Merkel la alegerile legislative germane din toamna acestui an.

 

Întâmplător sau nu este în acelaşi timp şi membru al ocultului grup Bilderberg, alături de aceeaşi Angela Merkel, după cum puteţi vedea în clipul alăturat (graţie http://loranablog.wordpress.com), grupare „elitistă” ce face şi desface multe prin afacerile şi geopolitica mondială.

 

 

Dar dacă Peer Steinbrück este un fost ministru de finanţe, să trecem la actualul ocupant al postului, Wolfgang Schäuble, în ale cărui declaraţii (pe care le puteţi citi aici) găsiţi aceleaşi ameninţări cu care s-au lovit românii cu câteva luni în urmă (dar şi grecii, francezii, spaniolii şi… englezii cu alte prilejuri): instabilitate economică, căderea burselor, dispariţia Euro şi riscul de contagiune (adică ar fi o boală, un lucru negativ). Un lucru simplu de înţeles pentru cei ce ştiu să citescă printre rânduri.

 

Pentru completarea tabloului mai adăugaţi epitetele din presa zisă „obiectivă” din Germania şi nu numai, în realitate reprezentare slugarnică a gândirii unice impuse prin „corectitudinea politică” care vor umple , şi deja au umput, peisajul mediatic cu sintagme pe care le-am mai auzit pe undeva: „democraţia în pericol” şi inversul (!!!) „democraţia este un pericol” (pentru planurile zise „europene”), „fascism”, „populism”, „instabilitate”, „dezastru financiar”. Şi epitetele aferente: „Hoţii de italieni”, „leneşii de”, „eficacitate scăzută”. Puteţi adăuga ce vreţi.

 

Şi un sfat pentru Ponta-Tonta al nostru: să nu se mai repeadă imediat să susţină cauze internaţionale care nu sunt ale ţării căreia îi este premier. Să ştie să menţină uşi deschise. Cu Băsescu am văzut că ştie să facă protocoale. Chiar dacă neavenit şi nelegale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s