Ziua de dinaintea întunerecului


După anunţul papei Benedict al XVI-lea am preferat să nu scriu un articol „la cald”, să aştept, să văd reacţiile, mistificările dezinformările. Am pus doar două materiale, ca semnal. Dar astâzi este 28 februarie, ultima zi de pontificat, iar de mâine… De mâine s-ar putea să avem în lume primul „antipapă” oficial. Dar să nu o luăm abrupt.

Imediat după anunţul papei Benedict micile ecrane au fost umplute de „specialişti” – adică de crainicii respectivelor televiziuni – care tot subliniau că actul nu ar fi fără precedent („a mai existat şi acum 600 de ani” – sunau vorbele) şi se dădea de înţeles astfel că ar fi un procedură firească, regăsită în Codul Canonic al Bisericii Romano-Catolice. Nu sunt expert în drept canonic. În istorie încerc însă să-mi bag nasul. Ori acolo nu există nimic asemănător cu „cazul Ratzinger”. Retrageri din scaun provocate de exiluri, persecuţi – asta da! Alţii au fost îndepărtaţi din scaun, prin urmare forţaţi, iar lipsa izvoarelor nu conferă un alibi suficient de puternic pentru ca respectivele întâmplări să poată fi considerate precedente. A mai existat un papă îndepărtat pentru simonie; despre altul se consideră că a fost într-un soi de arest „la domiciliu”; cel mai recent caz care ar fi asemănător, al lui Grigorie al XII, se petrece în nişte împrejurări tulburi, legate de Marea Schismă Occidentală, în care ajunseseră să-şi dispute funcţia trei papi concomitent. Acest Grigorie a renunţat la sacerdoţiul papal DAR numirea unui alt papă recunoscut canonic a avut loc abia DUPĂ moartea sa. Lista papilor care ar fi renunţat la scaunul ponitical o puteţi găsi aici.

De aici şi părerea că abia acuma, prin „demisia” lui Ratzinger, se crează un precedent. Am auzit-o de la Bruno Vespa; mai aproape de meleagurile noastre de la Dan Ceacâr. Ori dacă acum se va constitui precedentul de ce să nu presupunem că în viitor vor dori anumite cercuri ca precedentul să se repete. Din ce în ce mai des şi decâte ori convine. Mai ales atunci când papa în funcţie devine recalcitrant faţă de „indicaţiile” unora.

Dar se mai crează un precedent, şi sursă iarăşi pentru noi dispute şi noi şantajuri. La instalarea noului papă numit de conclav fostul papă Benedict (papă emerit, după titulatura, nouă şi ea, care i s-a dat) nu este răposat. Ori nu a existat vreo condamnare canonică ori vreo erezie (din punctul catolic de vedere) proferată. Nici măcar o formă de coerciţie exterioară prin care să fi fost obligat să se retragă.  În acest caz putem spune că ne aflăm şi în faţa primului antipapă oficial!

Şi alt precedent: proaspăt retrasul papă participă şi el în conclav la alegerea propriului succesor. În calitate de cardinal. Şi de unde ştie lumea catolică (şi noi, ăştialalţi) că nu intră în conclav cu anumite dosare sau cu un firman de la mai înalta poartă prin care să-şi oblige confraţii la alegerea acelei (şi numai acelei) persoane convenabile anumitor interese geopolitice. Mai firesc ar fi fost să se fi retras, dacă tot s-a retras din păstorire, la o viaţă de recluziune şi meditaţie, fără să mai influenţeze în vreun fel viaţa propriei sale Biserici într-un mod care ar da loc la dezbinări. Nu este greu de presupus că şi acesta este unul dintre obiectivele care se ating prin procedura atât de neobişnuită aleasă de papa Benedict; securizarea alegerii succesorului. Atenţie în acest sens şi la deciziile luate în ultima clipă, demiterea din scaunul de cardinal a singurului reprezentant englez, de pildă.

Am aruncat ca o momeală  trimiterea la o profeţie a unui Sfânt catolic irlandez, Malachie, text în care descrie prin sentinţe scurte lista papilor ce vor urma în anii următori vremii lui. Aceasta conţine 111 de „cuvinte” de acest soi, reprezentând 111 papi descrişi. La cel de-al 111-le se spune: „De gloria olivae” iar Ratzinger a făcut parte din ordinul Benedictinilor al căror simbol este măslinul. Apoi urmează aceste terifiante cuvinte:

In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.” Adică: „În timpul ultimei persecuții a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru romanul, care-și va păstori turma printre foarte multe suferințe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârși, orașul celor șapte coline va fi distrus, și judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Așa să fie).” (sursa: http://ro.wikipedia.org)

Comentariile care apar în media (sau care se vor ivi) vor face aproape sigur la termenii „profeţie cu conţinut apocaliptic”, adică sfârşitul lumii este aproape, pregătiţi-vă şi ascultaţi-ne pe noi, cei aleşi. O temă care a început deja să sune strident în urechi de cât timp este repetată. Ciudat de mult repetată pentru a fi… adevărată. Şi nu este adevărată pentru că evident nu se referă la sfârşitul lumii ci la marea persecuţie anticreştină şi la domnia lui Antihrist ce premerge venirii Mântuitorului, încetării timpului, Judecăţii de obşte şi restabilirii Cosmosului într-un „cer nou şi pământ nou”, îndumnezeit. ori această iluzionare colectivă, această prestidigitaţie a termenilor şi conceptelor are un scop foarte precis: prin repetarea intensă şi prin neîmplinirea evidentă a falsului sfârşit al lumii anunţat se caută a se săpa la instituţia pe care se va arunca „vina” pentru nerespectarea ei – Biserica lui Hristos.

Confuzia creată DE CĂTRE MEDIA între ceea ce afirmă EA şi instituţiile pe care lasă ea bănuiala că ar fi fost proferate, încât oamenii vor crede foarte uşor şi vor luneca într-o hipnoză colectivă, într-o spălare a creierului în masă şi de aici la acte criminale contra ÎNTREGII CREŞTINĂTĂŢI. „Păi n-aţi spus voi (Biserica) că va veni sfârşitul? N-aţi zis de nu ştiu câte zile când va veni sfârşitul, de Anul maiaş, de meteoritul cutare, etc? Uite că nu a venit aşa că vă vom face de hac”. Deşi, dacă reluaţi toate imbecilităţile aruncate în ochii şi urechile mulţimii, cercetând cu luare aminte de unde provin, multe lucruri devin clare. Cel puţin pe plan uman. Pentru că inspiratorul, să fie clar pentru oricine, este satana, luptătorul cu Dumnezeu, îngerul căzut care vrea să ducă în sclavie totală întreaga Creaţie. Iar el are o mare putere de seducţie şi de facsinaţie.

Ca o paranteză aici: este nostim cum se găsesc unii care caută să nu-şi mai respecte îndatorirea cu care au fost investiţi, aceea de a lupta în numele lui Hristos împotriva tuturor forţelor Iadului şi să abdice în numele unor principii progresiste de genul „nu există exorcisme în Biserica Ortodoxă”, „Molitfele Sfântului Vasile cel Mare pot fi citite numai şi numai în zi de post aşa că le scoatem cu totul din cult”, „trebuiesc neapărat aprobări pentru citirea respectivelor Molitfe”. Dar asta-i altă discuţie, nu că n-ar avea legătură.

Ori mai este un text al cărui înţeles a fost FALSIFICAT cu bună ştiinţă. Al treilea secret de la Fatima:

„Après les deux parties que j’ai déjà exposées, nous avons vu sur le côté gauche de Notre-Dame, un peu plus en hauteur, un Ange avec une épée de feu dans la main gauche ; elle scintillait et émettait des flammes qui, semblait-il, devaient incendier le monde ; mais elles s’éteignaient au contact de la splendeur qui émanait de la main droite de Notre-Dame en direction de lui ; l’Ange, indiquant la terre avec sa main droite, dit d’une voix forte : “Pénitence ! Pénitence ! Pénitence !”. Et nous vîmes dans une lumière immense qui est Dieu quelque chose de semblable, à la manière dont se voient les personnes dans un miroir quand elles passent devant, à un Évêque vêtu de Blanc, nous avons eu le pressentiment que c’était le Saint-Père.

(Nous vîmes) divers autres évêques, prêtres, religieux et religieuses monter sur une montagne escarpée, au sommet de laquelle il y avait une grande Croix en troncs bruts, comme s’ils étaient en chêne-liège avec leur écorce ; avant d’y arriver, le Saint-Père traversa une grande ville à moitié en ruine et, à moitié tremblant, d’un pas vacillant, affligé de souffrance et de peine, il priait pour les âmes des cadavres qu’il trouvait sur son chemin ; parvenu au sommet de la montagne, prosterné à genoux au pied de la grande Croix, il fut tué par un groupe de soldats qui tirèrent plusieurs coups avec une arme à feu et des flèches; et de la même manière moururent les uns après les autres les évêques, les prêtres, les religieux et religieuses et divers laïcs, hommes et femmes de classes et de catégories sociales différentes.

Sous les deux bras de la Croix, il y avait deux Anges, chacun avec un arrosoir de cristal à la main, dans lequel ils recueillaient le sang des Martyrs et avec lequel ils irriguaient les âmes qui s’approchaient de Dieu” (sursa: http://fr.wikipedia.org/)

„După cele două părţi pe care le-am expus, am văzut în partea stângă a Maicii Domnului, un pic mai sus, un înger cu o spadă de foc în mâna stângă; ea scânteia şi  emitea flăcări care, îmi păre, trebuiau să incendieze lumea; dar ea se stingea la contactul cu splendoarea ce se revărsa din mâna dreaptă a Maicii Domnului în direcţia lui; îngerul, arătând spre pământ cu mâna dreapt, spune: Pocăinţă! Pocăinţă! Pocăinţă! Şi văzurăm într-o lumină imensă care era Dumnezeu, ceva asemănător, aşa se văd oamenii într-o oglindă când îi trec prin faţă, unui episcop îmbrăcat în alb, şi am avut presentimentul că era Sfântul Părinte. Am văzut diverşi alţi apiscopi, preoţi, călugări şi călugăriţe urcând pe un munte abrupt în vârful căruia se afla o Cruce mare din trunchiuri de copac necioplite şi cu coaja ca de plută; înainte să ajungă, Sfântul Părinte a traversat un mare oraş pe jumătate ruinat şi, aproape tremurând, cu paşi înceţi, cuprins de suferinţă şi de durere, s-a rugat pentru sufletele trupurilor pe care le-a găsit pe drum; ajuns pe vârful muntelui, îngenuncheat la picioarele Crucii celei mari, el fu omorît de cître un grup de soldaţi care au tras de mai multe ori cu o armă care trăgea gloanţe şi săgeţi; şi în acelaşi fel au murit unii după alţii, episcopii, preoţii, călugării şi călugăriţele şi diverşi credincioşi, bărbaţi şi femei de clase şi categorii sociale diferite. Sub cele două braţe ale Crucii se găseau doi îngeri, fiecare cu o căldăruşă de cristal în mână în care adunau sângele martirilor şi cu care stropeau sufletele care se apropiau de Dumnezeu.

Creu de crezut că înţelesul textului de mai sus ar avea de-a face cu atentatul comis împotriva papei Ioan Paul al II-lea. Şi în acelaşi timp este ciudat de asemănător cuvintelor lăsate de Malachia.

Deci este descrierea clară a unei persecuţii îngrozitoare. Se va întâmpla ea imediat după retragerea papei Ratzinger? Posibil că NU. Am spus că înfruntăm pe părintele minciunii. Poate va fi ales ACUM un papă cu numele de Petru. Dar va fi – părerea mea – numai spre întărirea vicleniilor – pentru că ceea ce se va petrece va fi DUPĂ MOARTEA fizică a actualului papă.

Dar mila Domnului este mare şi va avea grijă de robii săi.

PS: pentru ca lucrurile să fie şi mai enigmatice, interimatul papal este asigurat de Tarcisio PIETRO Evasio Bertone. Informaţia a apărut pe wikipedia dar… a fost imediat ştearsă modificată de un „binevoitor”.

UPDATE: continuare https://marianhociung.wordpress.com/2013/03/02/ziua-de-dinaintea-intunerecului-continuare/

Anunțuri

Un răspuns la „Ziua de dinaintea întunerecului

  1. Pingback: Ziua de dinaintea întunerecului (continuare) | Blogul lui Donkeypapuas

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s