Festivalul UCIN 2013: microinterviu cu Tudor Caranfil


Distinsul critic Tudor Caranfil, cel care într-o vreme semna la Televiziunea Română emisiunea „Vârstele peliculei”, a primit la Festivalul UCIN Premiul de Excelenţă pentru operă critică şi istorică în domeniul filmului. Proaspătul onorat a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări.

 

Festivalul UCIN 2013-0894 Tudor Caranfil

 

R: Domnule Tudor Caranfil, ce părere aveţi de filmele care au fost premiate anul acesta?

 

TUDOR CARANFIL: Domnule, eşalonul care a defilat în faţa juriului a fost în parte nesemnificativ. Dacă trei dintre cei mai buni autori de film ai momentului lipsesc, e cazul ca nu să-i tragi de urechi, să-i pedepseşti, cum a făcut preşedinta juriului aici, de faţă cu noi. Mă refer la Puiu şi la Mungiu. Ei n-au vrut să-şi dea filmele pe mâna juriului. E dreptul lor. Şi este, dacă vreţi, nu o poveste sentimentală, că „ăla mă place”, „nu mă place pe mine, Puiu”, „nu mă place pe mine, Mungiu”. Ci e vorba de încredere aici. Dai dacă ai încredere în juriu. În ceea ce ne priveşte aici, e bine că a fost scos la iveală un film nedrept de ignorat, ca „Visul” lui Achim [„Visul lui Adalbert”]. Dar insistenţa cu care se încearcă a se afirma, pe căi lăturalnice – nu e vorba aici de cel mai bun film şi cel mai bun autor, nu! – pe căi lăturalnice, însă dând premiul pentru costume, pentru… Se atentează la bunul gust! Adică am văzut filme proaste, evident proaste. Evident… Nu… Poate că e greşit spus proaste… Filme eşuate, filme eronat tratate. Am văzut asemenea filme premiate în palmaresul acestui prim festival al filmului românesc şi… mi-a părut rău.

 

R: Încă o întrebare: duceţi dorul televiziunii?

 

TUDOR CARANFIL: Hehehe! Duc dorul tinereţii!

 

R: Şi am observat că atunci când vi s-a decernat premiul – felicitări! – au uitat să adauge ceva: că sunteţi şi actor! V-am revăzut în „E pericoloso sporgersi”.

 

TUDOR CARANFIL: E, nu! (râde)

 

R: Felicitări încă o dată şi vă mulţumesc.

 

A consemnat Marian HOCIUNG aka Donkeypapuas

 

Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Un răspuns la „Festivalul UCIN 2013: microinterviu cu Tudor Caranfil

  1. Pingback: Festivalul UCIN 2013: microinterviu cu Tudor Caranfil | Un blog de... Cinema !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s