Gabriela Adameşteanu nu are habar cine a fost Vintilă Horia: „A fost un fascist care a scris Ard malurile Nistrului”


Nu ştiu cum le împleteşte Dumnezeu dar ieri seară, 30 Octombrie,  am avut prilejul de a mă afla în faţa a doi câştigători de premii Goncourt şi a unei editoare. Evenimentul s-a petrecut în incinta Institutului Francez din Bucureşti sub forma unei discuţii numite „Din culisele premiului Goncourt”. În afară de François Weyergans şi Paule Constant a fost alături şi editoarea Marie-Catherine Vacher de la Editions Actes Sud. Evenimentul era prilejuit de prima ediţie „Lista Goncourt – Alegerea studenţilor români” având-o ca preşedintă de onoare pe Gabriela Adameşteanu, prezentă şi domnia sa în holul Institutului. Ca o paranteză, astăzi va fi anunţată preferinţa studenţimii române, tot la Institutul francez, la ora 15.

 

Să revenim însă. După ce am invitaţii şi-au expus părerile, au istorisit anecdote literare, opiniile despre industria premiilor, a venit şi momentul întrebărilor dinspre public. N-am avut ce face şi am vrut să aflu cum se raportează faţă de Vintilă Horia şi problemele legate de acordarea premiului Goncourt acestui scriitor român pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”. Ei bine, aici s-au fâstâcit – nu atât incomodat (deşi franceza mea de baltă şi cu accent groaznic avea de ce să-i incomodeze) – pentru că nu erau stăpâni pe subiect. Nu ştiau despre scandal, despre personalitatea scriitorului Vintilă Horia, anul în care s-au petrecut lucrurile, romanul în discuţie…

 

Au întrebat-o şi pe Gabriela Adameşteanu (ah! nu mai aveam memorie în aparat!) – şi o să redau din memorie dialogul, care era evident în franceză:

– Gabriela, ce părere ai despre chestiune?

– Care chestiune? (exact în momentul în care pusesem întrebarea lipsise din sală).

– Cea despre Vintilă Horia…

– A! Cred că s-a petrecut imediat după război. A fost fascist, a colaborat cu extrema dreaptă şi a fost reclamat acest lucru. ceva asemănător cu cazul Emil Cioran. Cred că prin ’52…

– Nu cred, am intervenit şi eu, mai degrabă prin 1958, 59, 60.

Şefa de la „22” a continuat însă mai departe:

– În timpul războiului a publicat scrieri fasciste. „Ard malurile Nistrului”…

– Virgil Gheorghiu a scris „Ard malurile Nistrului” , i-am replicat repede.

 

Paule Constant luase între timp un volum care cred că se referea la istoricul decernării premiilor Goncourt şi exclamă: „Am găsit! 1960!” după care începu să citească tot episodul neplăcut. Cu cât pătrundea mai mult în subiect, cu atât mai mult citeam pe feţele invitaţilor francezi stupefacţia. Nu cred că s-au aşteptat ca cineva să facă gestul de a refuza premiul. Iar acea persoană să fie un român, din ţara în care se aflau în acel moment. Şi nici că singularitatea actului a fost întârită prin decizia comitetului de organizare de atunci de a nu mai acorda altcuiva recompensa în acel an.

 

Paule Constant

 

François Weyergans & Paule Constant

 

Gabriela Adameşteanu

 

Marie-Catherine Vacher

 

Paule Constant

 

Marie-Catherine Vacher, François Weyergans & Paule Constant

 

Anunțuri

3 răspunsuri la „Gabriela Adameşteanu nu are habar cine a fost Vintilă Horia: „A fost un fascist care a scris Ard malurile Nistrului”

    • Nici nu ştiţi cât de tare îmi venea mie să mă zgârii pe faţă că nu aveam un card de memorie în plus! Eh! Dar las’ că am trăit sute de ani doar cu creionul şi nu s-a supărat nimeni.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s