Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 10


Locul 10: IISUS DIN MONTREAL (Jésus de Montréal, 1989)

La prima vedere acest film poată părea, pentru persoanele habotnice, irevenţios. Evident, acelea nu au citit nici „Maestrul şi Margareta” şi nici nu au avut de-a face cu vreun roman de Dostoievsky. De altminteri, cu un fragment din „Fraţii Karamazov” se deschide aceaastă producţie canadiană regizată de Denys Arcand („Declinul imperiului american”, „Invaziile barbare”) şi se constituie într-o satiră tragică la adresa racilelor vieţii moderne: secularizată, coruptă moral, mediocră, cu ţeluri constituite din faimă, succes, sexism, publicitate.

Daniel (Lothaire Bluteau), un actor de perspectivă, este angajat de către o parohie quebecheză, să aducă un suflu nou punerii în scenă a „Patimilor Mântuitorului”. Îşi adună o echipă de „discipoli” pe care îi convinge să participe la proiect şi dau naştere unei puneri în scenă destul de controversate din punct de vedere strict tradiţional, ceea ce duce la conflict cu comanditarii. Dar nu această dispută se află în centrul filmului – părerea mea – ci radiografia pe care o face unei lumi  care şi-a pierdut reperele, snobimii cu pretenţii estetizante, vidului axiologic în care vieţuiesc.

Să fie posibil ca Daniel să fi pornit la drum cu ideile lui Smerdiakov pronunţate la începutul filmului? Poate că da. Iar cuvintele bibliotecarei („Îl cauţi pe Iisus? El va fi Cel care te va găsi”) să fi fost în acest caz profetice. Pentru că treptat începe să fie „invadat” de trăiri cristice. Un soi de „Imitatio Christi” se petrece cu eroul în episoade lesne recognoscibile: alungarea vânzătorilor din templu, ispita de pe munte ajungând până la chinul pe cruce. Îmi pare chiar că Denys Arcand a făcut nişte trimiteri chiar mai subtile şi NEPERCEPUTE de către diverşii comentatori. Acel traseu final – spitalul municipal (inaccesibil) – spitalul catolic (ultra aglomerat) – staţia de metro (în care se regăseşte posterul cu „înainte mergătorul” ce-l declarase pe Daniel „un actor mai mare ca el” – reface la modul simbolic coborârea la Iad a Mântuitorului înainte de Înviere, o secvenţă din procesul hristic al mântuirii oamenilor mai puţin cunoscută în Occident, dacă nu chiar negată.

O insesibilitate care nu ar trebui să mire. O secvenţă este lămuritoare în ironia sa. Paza intervine în timpul spectacolului pentru a opri reprezentaţia neaprobată. Audineţa protestează: „Vrem să aflăm sfârşitul”. „Toată lumea îl cunoaşte”, spune şeful pazei. „Mare pe cruce şi învie. Mare brânză”.

La festivalul de la Cannes din 1989 filmul a câştigat atât Premiul juriului cât şi Premiul juriului ecumenic. Totodată, a fost nominalizat şi la Oscaruri la categoria cel mai bun film străin. Eu am avut noroc să-l văd prin intermediul TV 5 Europe. Nu ştiu să fi fost difuzat de vreo televiziune de pe la noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s