Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 7


Locul 7: MISIUNEA (The Mission, 1986)

 

Filmul lui Roland Joffé („Câmpiile ucigaşe„, „Oraşul bucuriei„) porneşte de la evenimente reale petrecute la jumătatea secolului al XVII-lea în America Latină. În fapt, e o condensare a unei istorii de 200 de ani care are în centru un subiect mai puţin cunoscut, cel al misiunilor iezuite pentru convertirea amerindienilor la creştinism. Termenul mai potrivit poate era acela de subiect „ocultat” pentru că tot ceea ce s-a înfăţişat în film porneşte în realitate de la îndrăcirea marilor curţi domnitoare din Europa prin îmbrăţişarea Iluminismului, culminând mai apoi prin victoria Revoluţiei franceze. Ideile deiste cereau îndepărtarea numelui lui Hristos iar începutul decreştinării nu se putea petrece decât dinspre periferie spre metropolă. Poate nu întâmplător, nu foarte departe de teritoriul indienilor guarany vedem ridicată, în Republica Orientală a Uruguaiului, o capitală – Montevideo – înţesată de simbolistică masonică. Pentru că „Ex Oriente lux”.

 

Revenind la film, acesta se desfăşoară punându-i în centru două tipologii contrastante dar complementare în acelaşi timp. Cu profile diferite, cu motivaţii diferite, cu mijloace diferite dar slujind aceluiaş Adevăr: Hristos. Pe de-o parte, părintele Gabriel – interpretat de Jeremy Irons („Logodnica locotenentului francez„, „Un amor al lui Swan„) – care vrea să se sprijine doar pe principiile evanghelice; pe de altă parte, Rodrigo Mendoza (Robert de Niro, cel pomenit şi la postarea despre filmul „Noi nu suntem îngeri„), suflet zbuciumat ce caute să-şi afle ispăşirea în mijlocul celor pe care mai înainte îi oropsea şi care, în momentul de cumpănă în care se punea problema supravieţuirii sau exterminării, adoptă calea săbiei.

 

Deci două alegeri nete. Dar care să fie cea potrivită? Nici unul dintre cei doi nu o poate spune. Priviţi scena dinspre final. Priviţi chipurile celor doi. Mendoza pe moarte sperând în ultimele clipe ca el să se fi înşelat şi superiorul său să fi avut dreptate. În acelaşi timp, chipul părintelui Gabriel, în mijlocul ororii, răvăşit de oglinda unei lumi lipsite de dragoste ce i se descoperă. Clipa de deznădejde a fiecăruia? Dar crucea căzută este ridicată imediat de către unul din turma pe care au vrut să o apere.

 

Aşa cum indienii convertiţi reconstruiesc într-un soi de „justiţie poetică”, sau – mai potrivit – reiau simbolic tot în acest final însângerat scena de deschidere a filmului: un preot martir ce se prăvale cu crucea în imensitatea cascadei. Doar că acum vedem un preot ucis – Liam Neeson, cel menţionat la „Salt spre credinţă” – şi doi indieni reinterpretând scena.

 

Şi doi martori. Copilul ce se perindă în scenele cheie şi-şi asumă rolul de adult după tragedia (încheiată?). Episcopul care ne trimite o privire amară târziu de tot, după ce s-au desfăşurat genericele de final.

 

Adăugaţi imaginea fabuloasă (premiul Oscar pentru această categorie), muzica lui Ennio Morricone şi Palma de Aur căpătată la Cannes.

 

 

Filmul în întregime, pe linkul de mai jos:

 

http://www.veoh.com/watch/v19975805PwaTXxTp

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s