Unde merge “Ucraina”? Direct spre război! (partea a doua)


Să ne aruncăm acum privirea şi asupra populaţiei din componenţa Ucrainei. Numărul ei, componenţa etnică, gradul de religiozitate şi împărţirile confesionale. Datele furnizate precum şi hărţile reproduse sunt preluate de pe site-ul Wikipedia, ca să nu mai fie nevoie să menţionez de fiecare dată.

 

Cu un număr de 45,724,242 persoane în 2011, Ucraina se găsea pe locul 29 în lume ca populaţie, cu mult înaintea Georgiei, să zicem, cu 4,436,400 persoane, stătuleţ care s-a aflat în 2008 şi el în faţa agresiunii Rusiei (142,905,200 persoane în 2011).

 

Din punct de vedere religios lucrurile se înfăţişează oarecum asemănător cu situaţia din Rusia, deşi în cadrul acestei federaţii trebuie să luăm în calcul prezenţa puternică a populaţiilor tradiţional musulmane, budiste sau şamaniste. Ortodoxia în Rusia este îmbrăţişată de aproximativ 42-43 % din populaţie, iar creştinii ajung pe la 48%. Un procentaj enorm este cel al ateilor şi al celor au o credinţă vagă, lipsită de religiozitate. Am făcut referire la Rusia pentru că în cazul „Ucrainei” totalitatea ceştinilor este de circa 34% din populaţie. Înglobând şi membri celorlalte religii se ajunge la vreo 38% din populaţie care-şi afirmă apartenenţa religioasă. Restul de 62 de procente fie fărăr religie, fie că nu aparţin vreunui cult anume. Ce diferenţă faţă de piscul religios ce uneşte Vistula (Polonia catolică) cu Marea Neagră (România ortodoxă)!

 

Dar dacă procentajele privind religiozitatea sunt atât de jos, unde atunci găsim mult lamata diviziune între „vestul greco-catolic şi răsăritul ortodox”? Nicăieri! Doar în mintea unor propagandişti zeloşi de pe malurile Dâmboviţei.

 

Harta de mai jos prezintă siituaţia răspândirii Ortodoxiei în teritoriile „ucrainiene”, cuprinzând Bisericile indiferent de subordonarea canonică.. Surprinzător! Miezul dur se găseşte în centrul ţării, acolo unde naţionalismul „ucrainian” se poate spune că este la el acasă. Şi mai surprinzătore este proporţia mult mai scăzută a populaţiei declarat ortodoxe în zonele zise „rusofone”.

 

 

Abia extremitatea vestică, în speţă Galiţia, este fieful credincioşilor catolici şi greco-catolici. Prima hartă de dedesupt prezintă zonele cu populaţie romano-catolică, iar următoarea se centrează doar pe răspândirea greco-catolicilor:

 

 

Cred că lucrurile sunt acum foarte clare când afirm că pomeita împărţire confesională a „Ucrainei” este o gogoriţă. Într-adevăr, greco-catolicii au o prezenţă semnificativă în vest. În realitate, doar extremitatea vestică, o regiune cu influenţe poloneze mult mai puternice, iar mai apoi austriece.

 

O situaţie şi mai interesantă o găsim dacă ne uităm la răspândirea Islamului, religie în strânsă legătură cu minoritatea tătară. Aceste peste 49 de procente din Crimeea de populaţie ce se afirmă musulmană arată ataşamentul tătarilor faţă de propria cultură şi pun în dubiu datele cu privire la situaţia etnică din aceeaşi Crimee, unde prezenţa tătarilor se consideră a fi de 12 %:

 

Uite aşa ajungem la situaţia naţionalităţilor din cadrul „Ucrainei”. Şi, pentru că tot am vorbit de tătari, să vedem zonele cu o concentrare mai mare. Deloc surprinzător, Crimeea sare în ochi, regiunea despre care se vorbeşte intens în ultimele zile şi care ar putea fi factorul declanator al conflictului. Să reamintim: tătarii au fost deportaţi în toatlitate din ţinuturile lor de baştină de către Stalin, iar intredicţia de a reveni s-a menţinut până în 1991, odată cu căderea comunismului. Să nu ne mirăm de conflictele ce pot apărea între tătari şi ruşii pe care îi consideră opresori.

 

 

Ne aruncăm privirea şi pe zonele locuite de bulgari (concentraţi în Bugeac) şi unguri (aflaţi în Maramureşul istoric). Sunt două zone care ar putea fi aliate în demersurile ruseşti de secesiune, maghiarii pentru a se alipi la Ungaria, bulgarii pentru că fac şi aici (ca şi în Basarabia) jocurile Moscovei. Să nu uităm că ţelul Moscovei este să ajungă pe de-o parte la Transnistria – şi pentru asta are nevoie de acapararae întregului litoral al Mării Negre; pe de altă parte obiectivul cu bătaie lungă este pătrunderea în Europa Centrală, drum bătătorit prin acordurile financiare încheiate cu Ungaria lui Viktor Orban.

 

 

 

 

Românii – împărţiţi artificial dar foarte interesat între vorbitorii de limbă „moldovenească” şi română – înconjoară practic graniţele României (incluzând Republica Moldova) în proporţii , este adevărat, diverse dar prezenţa acestui al treilea grup etnic nu poate fi trecută cu vederea: în Maramureşul istoric, în Bucovina de Nord, ceva mai puţin în Bugeac (unde a fost o puternică politică de colonizare pe timpul ţarismului, continuată de către sovietici), şi sfârşind cu rămăşiţele româneşti din restul Transnistriei.

 

 

O a doua hartă, cu un colorit mai pregnant, lămureşte şi mai bine răspândirea etnicilor români:

 

 

Şi iată că ajungem la subiectul care frige în acest moment: poziţiile rusofonilor, cu Crimeea şi Donbasul puternic rusificate, şi cu prezenţe puternice în regiunea Odessa.

 

DAR!

 

oricât ne-am strădui nu reuşim să vedem unde este acea jumătate de „Ucraină rusofonă” pe care se străduie să ne-o anunţe diverşi comentatori. Putem vorbi de o fâşie „de margine” (ce ironie!) cu Rusia dar şi aceasta cu probleme diferite. După cum am văzut, Crimeea în sine este un univers etnic cu mult diferit de simpla împărţire „rusofoni” – „ucrainieni”.

 

 

În fine, procentajele de ucrainieni în raioanele republicii vecine vine să întregească tabloul etnc. Un nord şi vest cu o majoritate covârşitoare; un centru cu o majoritate suficientă pentru a stabiliza lucrurile; un răsărit pestriţ, cu o balanţă a puterii ce se poate apleca fie într-o parte, fie în alta. Sudul, cu Crimeea şi Bugeacul, depinde în mare măsură de politica de alianţe naţionale.

 

 

 

Încheiem prezentarea cu situaţia dinamicii populaţiei, creşterea sau descreşterea ei. Ca tot spaţiul răsăritean, şi „Ucraina” a cunoscut o prăbuşire demografică severă. O privire pe harta creşterii naturale a populaţiei ne arată şi nişte diferenţe notabile între regiuni. Pe de-o parte constatăm un plus de populaţie în Vest, în regiunea Odessa şi în Crimeea. Oare în această din urmă provincie să vorbim de boom-ul popuaţiei islamo-tătărăşti? În Odessa să vorbim de un spor de natalitate datorat minorităţii române, ca şi în Bucovina şi Transcarpatia? Pe de altă parte o contracţie dramatică înspre nord-estul „Ucrainei”, adică în zona accentuat rusofonă. Dacă ceea ce constat eu aici, ca un nespecialist, este corect, atunci îmi pare logică graba lui Putin de a încerca să smulgă aceste teritorii cât mai există acolo majoritate rusească. Încă două decenii şi situaţia s-ar fi schimbat şi mai mult ăn detrimentul intereselor ruseşti.

 

 

 

 

Anunțuri

3 răspunsuri la „Unde merge “Ucraina”? Direct spre război! (partea a doua)

    • „Vai de biet Român săracul,
      Îndărăt tot dă ca racul”
      Eminescu a spus-o cel mai bine!

      Oare ce să spijine România dintre două rele? Ucraina, cu un comportament duşmanos faţă de minoritatea română? Rusia cu o atitudine CRIMINALĂ împotriva românilor?

      Apreciază

  1. Pingback: Începe epurarea etnică a tătarilor din Crimeea? | Blogul lui Donkeypapuas

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s