Scandalul „Moştenirea Clandestină”: Cristian Troncotă despre Stelian Tănase – „s-a comportat precum vechii activişti”


Cu mai bine de o lună de zile în urmă exploda scandalul interzicerii, la ordinul domnului Stelian Tănase, preşedinte interimar al TVR, seriei de documentare „Moştenirea Clandestină”, rodul activităţii omului de televiziune care este Monica Ghiurco. Pentru că de-a lungul episoadelor am întâlnit (în dese rânduri) şi opiniile domnului Cristian Troncotă, am îndrâznit să îi adresez o scurtă întrebare la o postare de pe blogul domniei sale. Am primit răsunsul! Cu întârziere, dar l-am primit, şi îl puteţi citi mai jos. Însoţit, bine-nţeles, de înrebarea aferentă.

 

Donkeypapuas

Domnule Troncotă,

care este poziţia dumneavoastră în faţa acuzelor aduse de domnul Stelian Tănase, preşedintele interimar al TVR, la adresa serialului “Moştenirea Clandestină”, sintetizate în cuvintele: “este o provocare securistă”?

 

 

  • Dragă Marian,

    Deşi nu te cunosc, mă bucur că mi te adresezi pentru a-mi exprima opinia despre atitudinea lui Stelică Tănase faţă de documentarul realizat de Monica Ghiurco.
    Din punctul meu de vedere, îl cunosc bine pe Stelică Tănase si am fost invitat la multe acţiuni sau emisiuni realizate de el. Sincer să fiu nu mă aşteptam la o asemenea reactie.Îl ştiam ca pe un om tolerant şi cu multă încredere în democraţie, în libertatea de exprimare şi de gândire. Adică tot ceea ce lipsea în vechiul regim intelectualilor români. A te comporta după aproape un sfert de veac de la căderea comunismului precum vechii activişti de partid, pe care Europa liberă îi numea, pe bună dreptate culturnici este un act mai greu de înţeles şi de calificat. Sper să fie doar un accident. Dacă se va mai repeta, astfel de reacţii îl vor descalifica în faţa opiniei publice, evident nu numai pe el ci pe oricine altcineva care ar mai încerca să facă astfel de gesturi. Oamenii mai şi greşesc. Iată de ce consider că nu asta e marea problemă, ci faptul că gestul lui Stelică Tănase, în postura de director interimar al postului national de televiziune a fost aplaudat de unii, la fel de intelectuali. Asta este problema care ar trebui să ne doară cu adevărat. Aşa se naşte extremismul, din violenţele de limbaj şi reacţiile necugetate. Mă ia cu frisoane când mă gândesc că totuşi, indifferent de ce s-ar spune despre noi românii, rămânem un popor tolerant. Au mai fost şi sincope de-a lungul istoriei noastre, chiar mai recente, pe care sper că le-am depăşit.

 

34 de răspunsuri la „Scandalul „Moştenirea Clandestină”: Cristian Troncotă despre Stelian Tănase – „s-a comportat precum vechii activişti”

  1. Pingback: Scandalul “Moştenirea Clandestină” de la TVR. Cristian Troncotă despre Stelică Tănase: “S-a comportat precum vechii activişti de partid culturnici” | Ziaristi Online

  2. Nu ma mira intempestivitatea dlui S. Tanase. Nu rabda el sa taca nici cat isi spune invitatul, preopinentul cu care se afla in platou, o propozitie intrerupandu-l si bruindu-l iremediabil, darmite sa taca cat tine o emisiune. Nu, asta nu, niciodata ! E interesant ce anume l-a deranjat pe grecotei.

    Apreciază

  3. Si ma rog ca care este mirarea ta ?? Ce nu stii ca ce naste din pisica soarecii mananca?! Toata agitatia de „dreapta” aia „civica” si „in dependenta” a anilor 90-96 a fost facuta, daca nu si condusa de un grup de descendenti ai kpmonternistilor. Care grup avea cerrten afinitati cu stanga aia vestica .. remarcata in tulbrurarile din 68 frrancez. Aveau pozitii trotzchiste , anarhiste sau derivaate din scoala de la Franckfurt , cel mai probabil din lecturi a lui Marcuse. Si prin 91-92 discutam cestia asta cu unu ceva mai informat decat mine.. si ma inteban cine dracu o fi trtzcvhistu-sef . Si mi s-a rasouns : Stelian Tanase !
    Si tot al subectu asta … Volodea Tsimanechi este si el tributar scoli der la Franckfurt . Daca nu ma insel el inususi o scrie . Si acu vreo 12 -13 ani in ZXiua marele ideilog de „dreapta” Gabriel Andreescu a povestit in 3 numere si vreo 6 pagini despre devenirea sa intru ideea revolutiei. El e mai aparate … a in ceput cu Marx !!!
    A da. Si astia au devenit apol profesorii proaspat infiinattaei universiatai de Stiinte (?!) Pulitice. Adica un Fane Babanu ptr toata lumea (la ala initial erai selectionat si apoi trimis. SI te selectinau tarziu dupa ceva ani de munca cand mai aflai ceva … Insa acu ii ia de copii si .. )

    Hai sa traiesti

    Apreciază

    • Vă salut, domnu’ Ghiţă Bizonu’!
      Păi am o problemă şi încă mare. Că pe de-o parte ceştia pomeniţi de dumneavoastră se bat în piept cu cărămida apartenenţei lor „la dreapta”. Pe de altă parte, „Stelică” (după cum îl apelează domnul Troncotă) repetă şi el actele de cenzură (dar pe altă temă) la care se referea într-un interviu pe care i l-a luat tot subsemnatul în toamna trecută, în Piaţa Universităţii, la manifestaţile „eco-anarho-ortodoxisto-legionaroido-extremisto-anticapitalistoide” (conform etichetărilor aruncate de partenerul de coabităceală pontac).

      Apreciază

    • Domnu’ inteleg ca matale esti om de arta .. filme, poa teatru. Deci fa recurs la memorie sectoru comedilor despre parveniti. Pia ce face oarvenitu cand se ajunge? Se deghizeaza in „vechi” si se da lovit de riovolutie. Asa cau mala Nabulion e era suparat ca ROucget i-a deacapitat unchiul .. pe Luis XVI. Ins ala noi nu a zis nimeni precum Fouchte :sire a fost primul serviciu pe care vi l-am adus …
      Insa cvaetea aia cam da ridica poalele unora ca Stelica – ei de fpat erau contra national-comunismului ceausist din cauze moscovite nu … asa ca vor nu vor TREBUIE sa impuna cenzura (cartea aia .. am citit-o. Are insa un stil pe care il cunosc. Asa ca presupun ca Lary a iscalit mai mult decat a scris .. colectivu de creatie preferand sa ramana in umbra . Asta nu ineamna ca cele scrise nu ar adevarate.. ce naiba am 62 de ani si am „vazut” intreaga epoca cum am trecut de la Ora Moscovei radiodifuzata zilnic la cearta ideologica mergand pana la Sitoria lui Ardeleanu si Musat si reeditarea in 89 a carii lui Kiritescu despre primul rezbel ..)
      Asta este „normalu” – cand d;alde astia care n ici copii de servitoare nu erau pun mana pe casa si mosie incep sa se creaza propretari de drept iar copii lor vor sa se dea nepotii uzurpatilor si nici sa auda de bunucii lor … (La servicul unde ma lucrat erau catiba copii de activisti . Toti da absolut totii plozii de c…va comunista erau americanofili si „regretau” vremurile „de dinainte” da nu era sanatis sa le aduci aminte de originea lor cert „sanatoasa”!! )

      A si sa fiu „scarbos” imi aduc aminte de „integrul” si „moralul” „domnul” Paller Octavian care se ratoaia la Ilescu „dim’le ce ai cu bunicii mei?” ?!!???! „Ce vaeti domn ule Ilescu cu mosierii ?!!” tuna fostul activist de partid care scria discursuri despre colectivizare in timpu lu Dej batranul .. mai sa iti vina sa crezi ca ar fi fots urmas de Negroponti sau Cantacuzini nu un taranus parvenit care se lafaia intr-o vila nationalizata …

      Pana la urma se verifica triada si dialectica hegeliana : teza, antiteza si sinteza . Azi suntem in epica sintezei si un Patapievici este egalu unui sa zicem Paleplogu (chitca junioru e de o calitate … ) iar un Baconsky este tratat de parca ar fi Carp reincarnat …
      A si ca ma zis Carp ” inteligenta nu poate fi o scuza pentru toate incarnatiunile asa cum frumuseatea nu este o scuza pentru prostitutie” . Incanatiunile de azi (boierii mintii, stelcicii si mahiesieii ) fac din inteligenta (cata o fi) si stdii o scuza nu ptr prostitutie ci ptr ca dinati isi spanzura bunicii … De fpata sa se termiona toate revolutiile – si azi se termina „revolutia” socialsita inceputa in 45-48 (prin fuziunea intre cei parveniti si cei maziliti)

      Hai sa traiesti!

      Apreciază

      • Interesant e că am şi eu un volum din „România după Marea Unire” a lui Ardelean şi Muşat, şi, de asemeni, am achiziţionat şi eu, tot în 1989, opera lui Kiriţescu. Când le-am spus unora ce se publica în ea, nu m-au crezut. „Cum? Despre luptele cu rusnacii în Siberia? Campania din Ungaria?”

        Apreciază

      • Declarațiile luate imediat după decembrie 1989 sînt foarte bune. Martorii aveau memoria proaspătă, își aminteau bine întîmplările și au fost declarații luate conform codului de procedură penală – cînd nu știa un martor ce a declarat altul. Abia ulterior falsificatorii istoriei s-au putut întîlni și pune la cale falsificarea prin instruirea martorilor cu privire la declarațiile care trebuie date.
        Dar în articolul la care ți-am făcut trimiterea nu e vorba doar de declarații date imediat după 1989. E vorba de scrierile lui Troncotă. Ce propui? Să nu ținem seama de nota-raport alcătuită de generalul Iulian Vlad în 20 decembrie 1989 pentru Nicolae Ceaușescu, document care s-a păstrat și a fost publicat cu niște ani în urmă în Evenimentul Zilei, ci să ținem seama numai de ceea ce scrie (minte) Troncotă despre acea notă raport?
        Sau să nu ținem seamă de Ordinul 2600/1988 al Ministerului de Interne (alt document care s-a păstrat) ci numai de ceea ce spune Alex Mihai Stoenescu despre acest document?

        Ordinul 2600/1988 şi minciunile stoenesciene din „Evenimentul Zilei”

        Apreciază

      • Domnule pretins cercetător al rivoluţiei, mi-am dat seama mai demult cât de mult vă bubuie mintea. Aş putea spune chiar că duduie! A gol. ce să-i faci! Rusnacii de asemenea exemplare au nevoie. Cu creier cât mai puţin dar cu tupeu exacerbat.
        PS (şi o să scriu cu capitale ca să înţelegi şi mătăluţă): POSTAREA ESTE ÎN LEGĂTURĂ CU UN ABUZ DE LA TVR. NU SE REFERĂ NICI LA DIVERŞI GENERALI DE LA SECU, NICI LA STOENESCU-OPERE COMPLETE ŞI NICI LA CARTIANU. Dar pesemne eşti în mare criză (inclusiv de credibilitate) dacă ai găsit taman p-aci să-ţi faci publicitate.

        Apreciază

      • e Marius ai putea da dovada si tu de un pic de „intelegere” (observa te rog ghilimele!!).
        Bine-nteles ca „aia” au dat niste ordine de reprimare . Era „in firea lucrurilor” si mai ales a sistemului (numa tampitii de copii de curva comunista nu stiua ca regimu e represiv!!)
        Dar la un moment dat s-au „desistat” si au facut pe niznanii .. asa ca Ceasca a cazut si a fost impuscat . Basta!
        Si dupa „desistare” au trebuit sa mai spele imaginea. Si sa fie „crezuti” ca scuze trebe sa fii completamente cretin ca sa „termini” intr-o singura zi cu armata, militia, serviciile de informatii si trupele lor. Uite ce este in Irac mca au facut prostia asta …
        Si nu este prea inteligent sa zbieri „noi am invins fara arme” atunci cand de fapt „ei” prin desitare te-au lasat sa „invingi”. Nu ma lua cu liru liru crocodilu’ ca eroismu’ ca aia nu de alta da’ cam stiu ce face face o arma automata (am facut armata) si daca pui 2 sa traga in secerare … multimea in mod normal intra in stare „de soc” si se comporta „animalic” adica fuge. Daca reprersiunea este destul de dura .. supravietuitorii risca sa fie obnulitati! Sa nu ai zic ca ramene „optiunea” schrapnelului – o salva de 4 piese de 76,2 „curata” un km de strada!!! Stii ce e aia schrapnel?! Aryamaer a folosit asa ceva de 2 ori – in 15 minute 15.000-20.000 de morti!!

        Deci gagii au „lasat” .
        Apoi au incepu manariile si intoxicarile. De exemplu pletora de gagii „revolutionari” si „anticomunisti” care il cam caineaza pe Ceausescu … Tie nu ti se pare ciudat ?

        A tu vrei „adevarul” ? Care „adevar” ?! Ce crezi ca stii adevarul despre 23 august ? A eu am cunoscut pe cineva implicat in 23 august. Nu vorbea .. Nici beat . Sau na alta – represaliile de la Odesa sau masacrul de la ?! Toti se trezeau brusc din betie cand ii intrebam!!! Si acu de ce vrei sa stii adevarul? Doar ptr ca unii „vorbesc”? Pai mai machiaza nitel adevarul …
        A si cea mai buna. Supusu’ MS Veta 2 ala Gagamita de la Bratford vrea si el „adevarul” si acces la arhivele in Romania. Insa se pare ca zisu inglishmen nu a auzit ca guvernu sau tine la obroc dosarul Hess .. sau nu il „intereseaza” ..Da aici e tare viteaz maimutoiul !!!

        A si care revista ?Securitatea?! Prima data aud de asa ceva .. Ce stiu este ca era o revista Pentru patrie care dintai a circulat numa printre cadrele MI (citeam de la un vecin caraliu) si apoi a aparut la chioscuri. Mare suces ca in vreo 3 numere au zis de cazul Ramaru ..
        Da Securitatea? ! Ai avut asa ceva in mana sau doar „ai auzit”?

        Apreciază

      • Un abuz al TVR este și faptul că mereu ni se bagă pe gît emisiuni cu istorici ca acest Troncotă – lansat prin revista „Securitatea”, inclusiv prin documentarul Moștenirea Clandestină. Un pic mai mult profesionalism la TVR, prin diversificarea surselor de informație, n-ar strica.
        Insinuările tale despre gogoși rusești seamănă cu insinuările la care eram supus pe saitul „În linie dreaptă”, sait pe care am fost interzis, dar unde am avut prilejul să te întîlnesc virtual prima dată.
        Ți-am spus și atunci, ești exact la nivelul celor de la În linie dreaptă
        http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/ion-cristoiu-de-la-crin-antonescu-la-cateaua-in-calduri/#comment-58638

        Apreciază

      • Domnul Troncotă chiar ESTE istoric. Spre diferenţă de dumneavoastră. A! Că mai semnează condica şi în altă parte, asta e altă poveste. Asta îl şi deosebşete de Volodea căruia aţi sărit imediat să-i luaţi apărarea. Şi dumneavoastră şi „sinagoga” de la liniuţă-dreaptă. Între timp aţi primit şi dumneavoastră interdicţie acolo? Cam târzior. Eu am primit-o imediat. Numai şi numai pentru faptul că îi enerva cumplit apelativul „Volodea”. Oare de ce? E un diminutiv de la Vladimir.

        Apreciază

  4. Marius se pare c a pe tine te pasoneaza „adevarul”.,
    Uite ce s-a vehiculat despre stricarea ultimului miting a lu Nae :

    1) Nica Leon sustinea ca el a fost de vina. Ca indignat de ce batea campii Conducatorul a strigat ceva gen „Si la Timisoara de ce omori oameni ma?” si au mai fost cativa care au inceput cu huo!! si apoi au sarit „baietii” si a inceput cafteala
    2) Ca au fost niste insi care au intrat in piata cu sticle de lapte un pungi de plastic. Si apoi ccordonat au dat cu sticele de pamant de a sunat ca o petarda.
    3) Ca a fost o petarda
    4) Ca la megafoane a fost pusa o banda cu urlete. Ma rog s-a auzit la temeblizor ceva cu iiiiiIIIIIII un sunet de moarte. (Eu presupun ca deja incepuse ceva cafteala. Cestie ce a dus la miscarea randurilor si imghesuiala adica strivirea unor insi . Care au urlat!! Tu de la Timisoara nu ai avut „placerea” unui miting la Piata Palatului. Inghesuiala aia putea deveni periculoasa si odata chiar am traspirat de frica – aia din stanga te impingeau si tu impingeai pe ala din dreapta ta si te duceai 3-4-6 metri la dreapta incercand sa ramai in picioare .. apoi invers .. cate 100 si peste de insi „valureau” asa.. )

    Am discutat cu destui insi care au fost in piata (mitingul ala l-am „ratat”. Si daca eram pe lista nu ajungeam … de fapt din vara eram ferm decis sa evit orice miting. Plutea ceva in aer ..). Cei mai multi au zis ca a fost busculada si au auzit tipete si lumea ii impingea asa ca au fugit . Din piata. unul era de parere ca in fata sub balcon incepuse o cafteala .. era mai aproape dar ma rog a fost tarat si el afara. Unii au ramas pe la piata Universitatii sa strige jos si huo (doi cunoscuti) . Altii au fugit acasa. Altii s-au „intors” la serviciu. Astia „intorsi” erau cam surescitati . vorbeau tare , usor cam incoerenti si f fericiti ca erau intregi. Cucoana f „cucoana” a reaparut DESCULTA, cu un pantof in dreapta, parul valvoi cam mototolita si incoerenta.
    Am mai discutat cu unu care s-a trezit ca se „rarefiase” lumea in jurul lui adica nu 2 insi pe m2 ci vreo 4 pe 10 m2. Nu prea a intes nici el de ce au fost unii care parca doreau sa ii ia la bataie. Insa omu era „preagatit” ptr discutii din astea si avea un tablou cu tovarsu in mana. Alaturi unu la fel „baiat bun” cu tabloul tovarasei. Tablourile au fost f utile la spart capete …

    Asa ca da-mi voie sa fiu cam sceptic. Unu zice altu sustine ca .. Nimeni din piata nu stie . Ma rog ar fi sustinerile lui Nica Leon da cam multi pretendenti la paternitatea rivolutiei. Dar parca sunt si cele mai probabile( cativa au tipat unii au vrut sa ii salte , opozitie, bataie , altii incearca sa se indeparteze da e inghesuiala , dau peste altii. multimea „valureste” se instaleaza panica)

    SI, si mai multi „interesati” sa isi faca figura de ingerasi .

    Apreciază

  5. Bizoane, în primul meu comentariu am dat trimitere la un articol de pe net (care nu îmi aparține) unde găsești facsimil din revista „Securitatea” cu sumarul unde se vede și un articol al lt. maj. Cristian Troncotă.
    Problema legată de decembrie 1989 nu e adevărul ci campania de acoperire a adevărului printr-un potop de minciuni, despre care am atras atenția încă din 1990: http://mariusmioc.wordpress.com/2009/08/17/in-1990-scriam-despre-acoperirea-adevarului-despre-revolutie-printr-un-potop-de-minciuni/
    Separarea adevărului de minciună, nu descoperirea de chestii noi, e problema cu revoluția din 1989. Iar minciuna e răspîndită de cei care vor să-și ascundă vinovățiile.
    România a fost singura țară est-europeană în care s-a tras asupra populației. Toată stima pentru armata, poliția și securitatea est-germană care s-a desistat de la început și a refuzat să tragă în propriul popor. Acolo s-au desistat generalii. În România primii care s-au desistat au fost comandanții de pluton și companie, generalilor le-a fost frică la Timișoara că scapă trupa de sub control și au cerut intrarea în cazărmi, în 20 decembrie, dar în alte orașe (Cluj, București, Sibiu) s-a tras și în ziua de 21, dovadă că la nivelul generalilor nu apăruse încă desistarea.
    Apoi însă, anume generalii ăștia și-au arogat cu tupeu merite de salvatori ai revoluției.
    Nu a fost vorba de desistare ci de incapacitate de a menține controlul asupra soldaților. Primele zile i-au mai fraierit cu „au năvălit ungurii” (pe vremea aia nu se vorbea de ruși, ci de unguri; oltenilor trimiși la Timișoara li s-a spus că orașul a fost cucerit de unguri, despre ruși nici un cuvînt), dar cînd n-a mai ținut șmecheria n-au mai avut ce face.
    În calitate de fost militar cu termen redus (TR) în perioada 1986-1987, am observat că unul din lucrurile pe care regimul Ceaușescu izbutise să le distrugă în România a fost disciplina militară. TR-iștii cel puțin eram scăpați de sub control spre sfîrșitul stagiului militar. E adevărat că trupeții de rînd erau mai disciplinați, că aveau ostași de ciclul doi care mențineau disciplina și exploatau ostașii de ciclul întîi. Se făceau raportări false (ca peste tot) cu privire la pregătirea de luptă excelentă și se dădeau calificative de foarte bine, dar asta n-avea nimic comun cu realitatea. În economie, raportau 8000 kg grîu/ha, dar vreo 3000 tot trebuiau să aibă. În armată, poți să raportezi ce vrei, pînă n-ai un război n-ai cum să controlezi raportarea. Lipsa de disciplină din armată a favorizat izbînda revoluției. Am mizat inclusiv pe asta în 1989.

    donkeypapuas, lumea mea nu se învîrte în jurul lui Tismăneanu, spre deosebire de lumea dv. Cum i-am luat apărarea lui Tismăneanu? Că v-am întrebat în discuția aia de pe saitul În Linie Dreaptă ce anume a scris despre Dugulescu? Era o întrebare legitimă, izvorîtă din propriile dv. afirmații și dintr-o reală curiozitate. Din răspunsul dv. deduc că Volodea nu scrisese nimic despre Dugulescu, l-ați învinuit pe nedrept în problema asta.
    Nu sesizați diferența dintre perioada stalinistă și cea de acum. Scrieți: „Ceea ce înfierează Volodea la un nivel este reprodus în mod imitativ de căţei la alt nivel. La cel al ziarelor, blogurilor, site-urilor. Înfierarea stalinistă a lui Arghezi – ca să dau un exemplu – poate fi considerată opera lui Stalin chiar dacă ea a venit prin vocea unei secături autohtone.”
    http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/ion-cristoiu-de-la-crin-antonescu-la-cateaua-in-calduri/#comment-58624
    Diferență esențială: Pe vremea lui Stalin scriitorii și ziariștii puteau să publice doar dacă erau „cățeii” lui Stalin. Acum nimeni n-are nevoie de aprobarea lui Tismăneanu, explicită sau implicită, ca să publice ceva.
    Eu am un blog pe platformă gratuită WordPress – exact ca dv. Tismăneanu nu poate să-mi ia blogul. Nu am nevoie să mă dau bine pe lîngă el ca să public ceva. S-a progresat nițel în domeniul libertății de exprimare de la Stalin încoace, chiar dacă dv. n-ați observat. N-am fost niciodată salariat pe la instituțiile alea conduse sau influențate de Tismăneanu, n-am primit și nici n-am cerut burse, subvenții sau alte avantaje de la asemenea instituții. Am publicat mai multe cărți despre revoluția din 1989, dar niciuna cu ajutorul lui Tismăneanu. În Raportul Comisiei Prezidențiale de condamnare a comunismului de pe saitul președinției, la o notă de subsol apare și o referire la scrierile mele, dar cînd s-a tipărit raportul la editura Humanitas referirea a fost scoasă.
    Valoarea unui istoric nu o dau diplomele și titlurile (Elena Ceaușescu era academician doctor inginer, dar asta nu-i dovedește valoarea), ci conținutul scrierilor sale. În articolul lui Richard Hall la care am făcut trimitere în primul meu comentariu e reprodus un articol a lui Troncotă din revista Vitralii, cît și nota raport din 20 decembrie 1989 a lui Iulian Vlad la care se face referire în articolul lui Troncotă. Cine compară cele două poate trage concluzii despre valoarea ca istoric a lui Troncotă. Richard Hall nu uită să-l „înțepe” pe Vladimir Tismăneanu, amintind că acesta l-a promovat pe Grigore Cartianu care la rîndul său l-a promovat pe Troncotă.

    Apreciază

    • Dar de ce citaţi trunchiat, dom’ Mioc? Păi e kuşer? E în spiritul ştiinţei istorice din domeniul căreia pretindeţi că aparţineţi? Ia să redăm noi în întregime lămurirea pe care am adus-o acolo: „Nu m-am exprimat clar. M-am referit la clanurile de ideologi care s-au erijat în instanţe morale, membri lor activând însă ani buni în sitemul propagandistic bolşevic. Specimenul reprezentativ este Volodea. Ceea ce înfierează Volodea la un nivel este reprodus în mod imitativ de căţei la alt nivel. La cel al ziarelor, blogurilor, site-urilor. Înfierarea stalinistă a lui Arghezi – ca să dau un exemplu – poate fi considerată opera lui Stalin chiar dacă ea a venit prin vocea unei secături autohtone.”
      Şi ca să fie şi mai pe înţelesul matale, dom’ Mioc: Volodea este un soi de ARHETIP, un TIPAR, un CALAPOD pe care-l urmează şi alţi răspândaci grabnic vopsiţi anticomunişti, deşi sunt odrasle de kominternişti.
      Şi tot ca să vă fie clar: faptul că EU am folosit diminutivul Volodea pe respectivul site mi-a atras banarea (interdicţia, cenzirarea; de la cuvântul englezesc to ban – a interzice). Nu ştiu care a fost motivaţia acelor domni-tovarăşi în privinţa dumitale de te-au interzis dar nici nu mă interesează. Respectivii pot să facă orice cu site-ul lor.
      Dar se schimbă kalimera atunci când e vorba de Postul public de Televiziune şi de DREPTUL (pentru care s-a murit la Revoluţie) de liberă exprimare. Ori îi interziceţi şi dumneavoastră acest drept doamnei Monica Ghiurco?

      Apreciat de 1 persoană

    • Bun . Exista o revista cu ciurcuit inchis numita fara modestie “secu” .
      Insa nu te-ai plictisit ca de 24 de ani sa expui excact aceleasi nedumeriri? De ex paralela intre sitruatia din RSR si RDG. Vrei sa zici ca nu stii din ce cauza in RDG fortele de represiune nu au actionat nemteste (adica dur si eficac)? Pai sa iti zic io : fiindca ambasadorul URSS a comunicat “celor interesatai” ca daca protestatrii sunt “agresati” glorioasele trupe ale RKKA vor interveni ptr apararea populatiei!! Asa ca … cu trupele de ocupatie impotriova lor au stat cuminiti ..
      Inca ceva – de ce Unagria , Cehsolovacia, Polonia, Germania au fots pru si simplu abadonate de URSS? Pai simplu fratzicule : Polpnia datora bancilor occidentale numa vreo 40 mld $. Ungaria mai putin 20 mld. RDG .. datoira si ea da nu se zice cat. Ca era in familie : RFG care tocmai refuza imprumutu. (Victor Sebestyb 1989)

      Cat despre voi astia TR istii va stiu . Niste onanisti cu pretentii care erau tratrati cu prea mult respect ca cica absolventi de facultate. 90% idioti patenti. Si cand scrii Am mizat inclusiv pe asta în 1989. dai dovada de o neobisnuita infatuare. Patologica.

      Si ca am zis patologic. Nu stiu daca ai observat ca nitel mai la Est se intamppla n iste cestii . De ex Rusia anexeaza Crimeea. Ca este ceva emotie. Ca s-a zis ceva de niste docomente si ca Baselu a treuit sa explice ca inca nu e cazu sa fuga tinerstu in Congo. Asa ca neispavita ta litanie devine cam contraproductiva. Si chiar antiNAto, antioccident samd . Filorus adica …

      Oricum eu personal zic ca imi ajung 24 de ani de chelalaiala.

      Apreciază

  6. Scuze Don papausu ca ma intind .. promit ca dupa asta stau cuminte

    Marius

    ca zici „ca mizai” – nu stiu ince calitate tu „mizai”
    Insa sa iti zcic eav despre voi timisorenii … Ati avut o clipa astrala pe care ati ratat-o cu ecalnat insucces din motive de nombrilism parohial.
    P2 20 dec 1989 in Timsoara s-a constitutit un Front Democratic Roman. CVar a cerut sa discute cu Ceasca … Inept. Singuira discutie ar fi fost cine impusca pe cine.
    Miscarea corecte – mai ales dupa acuzatiile lu NC – ar fi fost constituirea unui Guvern de „Salvare Nationala” (1) si un apel catre tara si un aldoilea catre armata. Sa se ralieze adevaratei conduceri populare si sa salveze natiunea de la dezastru.
    Dupa 22 si aparitai lui Iliescu la tembelizor toata agitatia timisorana a cazut in ridcolul dleui Leonida „sa ne dea ca d’aia e stat”.
    Cum am zis nombrilism parohial. Sa cereti cand puteti lua .
    Cestie care continua cu spor si azi – cei de „orientarea” ta aspeapta „omu providential” si se plaba ca nu il gasesc. Sau ca Prvodentualu’ e prvidential pytr altii …
    In politica sunt 2 genuri de oameni :cei care ordona si cei care se supun.. Voi va supuneti mereu nemultumiti.

    In rest multa vorbaria de nu se mai intelege om cu persoana

    1) „Salvare Nationala” era termenul la moda in anii 80-93. Ca era lovitura militara, ca era o uzurpare de dreapta sau „rivolutie de stanga” toti ziceau „Salvare Nationala” In rest era guvern militar, Junta sau „comitet revolutionar” da obligaroriu de „Salvare Nationala”

    Apreciază

    • Bizoane, eu n-am nici un fel de nedumeriri legate de revoluţia din 1989. Sînt autorul cărţii „Revoluţia fără mistere” care subliniază una din caracteristicile principale ale revoluţiei din Timişoara: lipsa misterelor.

      După ce FSN-istul Sergiu Nicolaescu înfiinţase comisia senatorială „Decembrie 1989”, am fost iniţiator al ideii boicotării acelei comisii de către revoluţionarii timişoreni, cu argumentul că noi adevărul îl ştim, deci nu ne interesează, numai tragerea la răspundere a criminalilor din 1989 e de interes pentru noi. Am explicat chestia asta şi noului preşedinte al Comisiei, ţărănistul Valentin Gabrielescu, cînd a venit la Timişoara să strîngă mărturii. Am refuzat să depun mărturie, dar i-am explicat: “Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

      31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”


      Legat de ce ar fi spus ambasadorul URSS est-germanilor, nemţii au aflat treaba asta? Poţi da exemplu de vreo lucrare istorică GERMANĂ care să menţioneze ce spui tu, sau numai tu, Bizonul mioritic, ai aflat treaba asta? Sau numai la noi, pe plaiurile mioritice, se spune ca un fapt cert cum ameninţa ambasadorul URSS pe RDG-işti, dar în Germania nimeni n-a auzit de asta?
      Deocamdată, în toată zona est-europeană cu excepţia României, există un consens între istorici cu privire la neimplicarea sovieticilor, deşi trupele sovietice erau deja prezente şi le-ar fi fost foarte lesne să se implice dacă ar fi vrut. Numai în România se vorbeşte cum s-au implicat sovieticii, deşi exact în România lipseau trupele sovietice. Asta fiindcă numai în România s-au săvîrşit crime în 1989 şi făptuitorii lor au nevoie să lanseze diversiuni propagandistice.
      În general e haos în capul tău despre evenimentele din 1989. Spui cît de inept a fost Frontul Democratic Român de la Timişoara că a cerut să discute cu Ceaşcă, dar FDR ceruse dialogul cu guvernul român, nu cu Ceaşcă, şi spune că „condiţionează începerea acestui dialog cu demisionarea tiranului Nicolae Ceauşescu” (primul punct din manifestul FDR, 21 decembrie 1989).

      Timişoara 21 decembrie 1989: Proclamaţia FDR


      După 25 de ani apar mulţi ca tine, neinfatuaţi, care, sorbindu-şi cafeluţa, explică că ei ar fi ştiut să acţioneze mult mai bine decît au făcut-o timişorenii în decembrie 1989. După război mulţi viteji se-arată. Oricum, aşa prosteşte cum s-a acţionat la Timişoara, obiectivul principal – răsturnarea lui Ceauşescu – a fost îndeplinit. Cum a fost condusă ţara după aia nu au mai hotărît timişorenii. Iliescu a fost votat cu entuziasm de români, în ciuda mişcărilor de stradă de la Timişoara (Proclamaţia, printre altele) care încercau să atragă atenţia că revoluţia a fost furată.
      Din cauza asta şi în prezent Timişoara este duşmănită. Şi acum se face propagandă despre Timişoara – oraş aflat sub teroarea ţigănească. Culmea e că din alte părţi ale ţării vin şi azi o mulţime în Timişoara. Se pare că le place să trăiască mai mult sub teroarea ţigănească decît în locurile natale.
      Cît despre TR-işti (nu eram absolvenţi de facultate ci doar intraserăm la facultate), aşa idioţi patenţi şi onanişti cu pretenţii cum or fi fost, erau viitorii ofiţeri în rezervă conform sistemului ceauşist. Oamenii care ar fi condus trupele în cazul unui eventual război. Nu eu sînt responsabil de felul cum regimul ceauşist îşi organiza armata, eu doar am descris o stare de fapt. Nu văd cum situaţia actuală din Crimeea schimbă această stare de fapt sau poate schimba ceva cu privire la ceea ce s-a întîmplat cu 25 de ani în urmă. Putin are altă politică externă decît Gorbaciov.
      Papuaşului o să-i răspund mai tîrziu, acum nu am timp.

      Apreciază

  7. Scuze Donkey … ca ma intind.
    Marius

    pre pcte:

    1) Ca io m-ma trezit. Io m-am trezit cu 16 ani inaintea ta. In 89 eram deja om matur, 37 de ani

    2) Asa ca geaba incerci tu sa im i explic ce erau TRistii in 89. Stiu de dinainte ca tu sa fi fost incorporat- mai precis din 1973 cand eram eu in armata si au fost promii TR isti inainte de facultate. Niste .. cum am zis!! Si cu disciplina … e ceva usor de obtinut ” se bagau 2 la batalion disciplinar si restu batea pasu de defilare cum scria la reglement!!

    3) Cestia cu ambasadorul o stiu din presa. Presa franceza …

    4)Deocamdată, în toată zona est-europeană cu excepţia României, există un consens între istorici cu privire la neimplicarea sovieticilor, deşi trupele sovietice erau deja prezente şi le-ar fi fost foarte lesne să se implice dacă ar fi vrut. Mama ce consens!! Istorici .. auzi mai „cercetatorule” si „detinatorule de adevar” nu crezi ca insasi neinpoliecarea trupelor RKKA arata ca de fapt s-a facut cu acordul sovieticillor? Si zici neimplicare da? Pai ia sa vedem cum e cu neimplicarea.. Tov Jivkov nu se dadea dus .. a venit Gorby in vizita si l-a pupat a la russe. In scurt timp Jivkpv s-a retras … Uaua !! De un se se vede ca nu erua pupaturi rusesti ci sarutu mortii …
    A ca nu se scrie. Pai e cam nasol sa se scrie „in urma problemelor economice ca eram datori pana in gat si ca nu dpoream sa ajungme ca romanii sa ne fie frig in casa si sa avem doar 1 litru de ulei pe luna si fiundca tov Gorby batu mana cu sopon cu Ronnie am ales calea de mocratietie ca sa fim iertati de datorie…” Nasol. E mai bine cu masele rivolutionere ..care vor dimacratie si libertate. A dracului nemti insa i-au tipat lu Kophl ca doresc ca 1 marca democrata sa fie egala cu una federala.. cestie ce arata ca cam care era si la ei ideea despre drepturile omului: dreptu omului de a avea un Golf azi nu un Trabant peste 4 ani!!
    Sau tu chiar crezi ca Ungaria de capu ei a permis ca RDGistii sa treaca in Austria?! Adica sa destabilizeze RDG ?! Fara acordul sau mai precis injonctiunea Moscovei ?!
    Deci daca in late atri treburile au decurs civilizata este din cauza ca au mai acrtionat si alti factori .. Daca la noi a fost cu bubuiala apai asta ne arata ca „ai nostrii” erau miua liberi sa isi apere ciolanu’.

    Si cu lucraile istoricilor. Mai Marius tu esti cam cu cas la gura … rivolutia a venit inate ca tu sa „descoperi” ca nu intitdeauna lucrairle istoricilor sunt si cinstite. De ex daca tru crezi ca in vre-o lucrare istterica de pe aici se scria despre modul brutal in care s-a facut colectivizarea .. te inseli!! Intoitdeauma sunt si adevaruri neconvenabile.
    Asa si cu sovieticii.. E neconvenabil sa zici ca de fapt ei au abandonat tarile din Pactul de la Varsovia ….
    Apopos ia de vezi un lat con sens interesanta. toti vor adevarul despre revolutia romana (francezi, engelzi, ce or mai fi) Nicunu nu intreaba de dosaru Hess …

    5) Cestia cu FDR. Cum sa iti zic lucrile pot fi facute corect si incorect. De ex o cestie facuta incorect a fost lovitura aia de stat esuoata din URSS. Incorect facuta dpv al executiei unui puci.
    Ca FDR a actionat cam fara cap si fara coada {repet in acel momen FDR putea pretinde sa vorbeasca in numele tarii} ne arata ca de fapt era compus din insi poate de isprava dar cam naivi si limitati la parohia lor.
    Ca a cazut pe urma Ceasca – ei asta se datoreaza in buna parte si dobitocului care a facut miting (Dintai l-a a nuntata .. deja la 7:30 la Pta Unirii erua „coloane” de oamnei stransi.. Deja o idiotie. Apoi l-au anulat ca din nou sa dea ordin .. numa cestia asta era d e natura sa irite lumea) si nu prea mult cu Timisoara.. Ma tpg pa si ceva scarba si groaza ca aloa va inebuni complet , greata anticpatat la cate limbi o sa trebuiasdca sa ii tragem in ##r geniului , graza iernii samd samd s-ua adunat. Da nu Timisoara a fost esentialu …
    Cum am zis : ati avut un momnte astral ins al-ati ratat cu brio. Asta fiindca nu puteti si voi sa ganditi mai mult de „Timisoara” sau poa „Banat”. Ala era mommentu sa ganditi „TARA” si sa vorbiti in numele ei. Da ma rog voi sunti provinciali din vocatie

    Ca zicema de lucrui facute corect. Nu am pretentia ca as putea da sfaturi ptr o „revolutie”… Insa daca ar fi sa coorfonez eu o lovitura de stat … lucrurile ar merge brici . Cuvinte cheie : ORDON, se interzice , se impusca. Excat dupa „manual” ( e de ras.. de la Pinochet la Jaruzselsky toti au mers pe acelasi tipar de parca circula un „indrepetar in 20 de pcte ptr o lovitura de stat reusita” coeditat de CIA si KGB!!)

    6)(Proclamaţia, printre altele) care încercau să atragă atenţia că revoluţia a fost furată Nu aveau ce sa fure. Kakaya revolutia? Pai mai draghe cand te apuci s afaci o revolutie apia stii ce o sa faci daca apuci puterea. Deci ce gubern pui si ce o sa faca el (dispozitii si legi) . Si implict ca poe aia care o sa incerce sa iti fure revolutia o sa -i pac-pac ca e contrarevolutioneri. Insa in primele ore ale „evolutiei” ce? Cereri! Benzina, avorturi samd. CERERI nu dispozitii!! De la cine sa furi?
    Iar mult prea pomnieta Proclamatie .. a fost la 12 martie. Adica ati stat si chibzuit vreo 2 luni si ceva aproape 3 „no bini. Am dacut rivolutie. Acum ce facem cu ea?!” Mai degraba voi doreati sa ciorditi „revolutia”

    7) Nu va dusmaneste nimeni. A ca va luam in ras pretentiile …

    8) Pia vezi ca esti copil ? Putin are altă politică externă decît Gorbaciov Gorby dorea sa porezerve URSS. Putin doreste sa intareasca Rusia. Pana la urma este aceiasi politica: Totul ptr Rusia!!!

    9) Culmea e că din alte părţi ale ţării vin şi azi o mulţime în Timişoara Da draga e meritu tau si a lu Fortuna reptilianu’.
    Asa ca imi recomazi scrierile tale – apai da-mi voie la reciprocitate :

    Sau mai usor de citit (serializata) la http://vremea.forumgratuit.ro/t481-seculara-inapoiere-a-romaniei-la-trei-secole-de-paris-introducere

    La trei secole de Paris
    – Ghita Bizonu’. despre –
    Seculara inapoiere a Romaniei

    Cand, de pe inaltimile Filaretului, am vazut intinzandu-se in fata mea orasul Bucuresti, inecat intr-un ocean de verdeata, l-am intrebat pe tovarasul meu de calatorie:
    – Ce distanta este intre Paris si Bucuresti ?
    – Trei secole, domnule.

    (citat din: De la Pesta la Bucuresti – Insemnari de calatorie de Ulysse de Marseilliac. Discutia a avut loc in anul 1867)

    Apreciază

    • @Ghiţă Bizonu’
      Este prima oară când un mesaj care nu este spam ajunge la secţiunea spam!
      Cât despre dom’ Mioc… Nu cred că ar trebui să vă puneţi mintea cu el (prea mult). Săracul, nici nu a auzit de „mortul-viu” (agent KGB) de la Praga; are impresia că RDG-iştii făceau ce vroiau la ei acasă şi, mai ales, la Zidul Berlinului; că ungurii străluceau prin democraţie, şi alte şi alte bazaconii… Ăsta nu a auzit de „cercetarea critică a izvoarelor”, se consideră infailibil. El şi numai el are „adevărul despre Revoluţie” la degetul său mic. Aş putea spune că s-a autopropus drept etalon UNIC în această poziţie. Lasă în schimb că îşi etalează aerele de superioritate faţă de „regăţeni”. Conform zicalei cum că „prostul nu e prost destul dacă nu este fudul”.

      Apreciază

    • Bizoane, hai să-ți mai dau cîteva explicații, ca de la făcător de istorie la pălăvrăgitor despre istorie.
      Despre TR-iștii din 1989 eu știu mult mai bine decît tine, că am făcut armata în 1986/1987, exact ca TR-ist, nu în 1973 ca trupete care se uita cu pizmă la TR-iști.
      Nu îndrăznea nimeni să trimită pe cineva la batalionul disciplinar. Asta însemna să se recunoască că sînt probleme cu disciplina, deci nu se mai putea primi calificativul de „foarte bine” pentru plutonul/compania/regimentul respectiv. Iar comandantul suprem nu voia să audă decît de calificative de „foarte bine”. Asta voia să audă Ceaușescu, asta auzea. Ignori degradarea din armată din perioada 1973-1989, realizată de comandantul suprem Nicolae Ceaușescu. Degradare similară cu cea din economie.
      Într-o singură duminică au făcut verificare serioasă a prezenței la batalionul TR unde eram eu. Serioasă, adică cu cererea de a prezenta carnetul de serviciu pentru legitimare, că altfel veneau de la alte plutoane să completeze numărul (SSC-ul era de-al nostru, deci nu observa). S-a constatat că jumătate din efectiv era plecat din unitate fără aprobare. Bineînțeles, s-a mușamalizat tot, că dacă se raporta primii care ar fi suferit erau ofițerii, de la comandant de pluton la comandant de regiment. La TR-iști era moda să sari gardul unității sîmbătă după-masa, după ce se termina programul de instrucție și ofițerii plecau acasă (rămînea șef peste noi SSC-ul, TR-ist de-al nostru), cu întoarcere (tot prin săritul gardului) în noaptea de duminică spre luni, pentru a fi dimineață cînd se întorceau ofițerii. Nu puteau să facă asta cei care locuiau prea departe. Eu făceam 2 ore cu trenul pînă în Timișoara, deci îmi renta să-mi iau vacanță de sîmbătă dupămasă pînă luni dimineața, dar sigur că cel care avea de făcut pînă acasă 10 ore dus 10 ore întors cu trenul nu-și permitea și rămînea în cazarmă ca un soldat disciplinat.
      Cînd m-am încorporat eram naiv, credeam că în armată trebuie să execuți ordinele, și așa era majoritatea dintre noi. Așteptam să primesc permisie ca să plec acasă în mod legal. Apoi m-am lămurit – ca să primești permisie sau bilet de voie nu contează ce soldat bun și disciplinat ești, trebuie doar să dai șpagă, iar după un timp am înțeles că nici de șpagă nu e nevoie cînd poți sări gardul.
      Cînd într-un sistem există o hibă, poate să funcționeze încă o perioadă cu hiba respectivă, dar în timp se acumulează efectele și sistemul cedează. Scoți un șurub de la o mașină, un timp mașina mai funcționează dar șuruburile rămase au de suportat o solicitare mai mare. După o vreme cedează al doilea șurub, apoi al treilea și la un moment dat totul clachează.
      Sistemul ceaușist avea niște hibe din construcție, iar efectele s-au agravat în timp. Din 1973 pînă în 1989 e vreme lungă, nici nu-ți închipui tu cum s-au putut degrada toate. Tot sistemul se bizuia pe raportări false, dar în armată chiar mai mult decît în alte părți, căci cu armata chiar n-ai deloc verificare dacă n-ai război.
      În sistemul democratic oamenii nu-s mai buni, mai corecți sau mai morali decît în comunism, dar există un mecanism de reglare – alegerile democratice periodice. Asta dă posibilitatea corectării unor hibe înainte ca efectele să devină prea grave.

      Legat de ambasadorul URSS din RDG, ți-am cerut măcar un exemplu de lucrare istorică GERMANĂ care să spună ce zici tu. Nu mi-ai dat, vorbești de presa franceză dar nu spui exact care (vreo revistă tip Can-Can?), nimeni nu te poate verifica. Eu cînd am dat exemplul cu Pravda, am dat și facsimil al articolului și datele exacte pentru identificarea ziarului, pentru Toma Papuaș Necredinciosul.
      Apoi recunoști că în alte țări est-europene nu se scrie despre amestecul sovietic din 1989 dar îmi explici că istoricii nu spun totdeauna adevărul, că nu e convenabil să recunoască amestecul străin. Păi uite că în România s-au publicat tone de articole despre amestecul sovietic în 1989 și Rusia n-a trimis bombardiere peste noi! Ce i-ar fi împiedicat pe istoricii germani, unguri, poloneji, bulgari să povestească despre acest amestec, dacă ar fi existat? Iar sînt românii singurii curajoși din estul Europei care îndrăznesc să dezvăluie mîna Moscovei în 1989 și toate celelalte țări nu îndrăznesc să facă asta fiindcă tremură de frica rușilor? De ce ar tremura nemții de frica rușilor? Dacă ar spune, precum Bizonul mioritic, că ambasadorul sovietic a amenințat conducerea RDG că trupele sovietice vor interveni în sprijinul protestatarilor, chestia ar putea fi interpretată și în favoarea rușilor, care ar fi ajutat năzuința spre libertate a poporului frate german, deci nici măcar supărare la Moscova n-ar exista.
      Comparațiile despre cum se scria istoria în comunism sînt neavenite. Se știe că în comunism scrierile istorice erau controlate strict, dar acum nu mai e aceeași situație.

      Despre restul observațiilor cu FDR nu cred că mai are rost să lungim discuția. Eu n-am făcut parte din FDR, eram în închisoare cînd Fortuna moldoveanul bucovinean l-a constituit. N-a luat Fortuna totdeauna cele mai bune hotărîri, dar în situația de stres în care era (primejdia morții nu era doar propagandă; chiar se murise la Timișoara, regimul ceaușist dovedise că nu glumește) pot să înțeleg. Postfactum, între două sorbituri de cafeluță, putem să-l criticăm pe Fortuna. După 22 decembrie Ion Iliescu a acceptat în CFSN un singur reprezentant al Timișoarei – pe Laszlo Tokes (care fusese evacuat din Timișoara și nici n-a mai revenit că a devenit episcop de Oradea). Dar dacă zic că Ion Iliescu a procedat incorect și că a existat din partea sa o politică deliberată de marginalizare a Timișoarei, iar ies vorbe că timișorenii ăștia superorgolioși au pretenții nerușinate.

      Apreciază

  8. Donkeypapuas, faceţi o greşeală cînd spuneţi că Pravda deţine adevărul. Ăştia de la „Pravda” au fost nişte habarnişti în 1989, i-au luat evenimentele prin surprindere. Se poate constata asta citind colecţia „Pravda” din decembrie 1989 care se găseşte în biblioteci publice, cred că şi la Bucureşti la biblioteca naţională se poate găsi.
    Revoluţia începuse din 16 decembrie, dar „Pravda” abia în 20 decembrie 1989 a scris primul articolaş în care aminteşte că s-ar fi întîmplat ceva la Timişoara. Nici măcar nu spune că au fost morţi, ci pomeneşte numai de răniţi, dar şi de ăştia cu dubii („potrivit unor informaţii contradictorii”)

    Pravda din 20 decembrie 1989 despre revoluţia română

    Eu sînt adeptul libertăţii de exprimare, de aceea susţin că dacă Monica Ghiurco îşi face blog propriu, nimeni să n-o deranjeze acolo. La Televiziunea publică se pot stabili însă unele standarde de calitate ale emisiunilor.
    Eu, de pildă, aş vrea să prezint la TVR un serial de 20 de episoade în care să demasc falsificările istoriei făcute de unii precum Cristian Troncotă, Alex Mihai Stoenescu, Grigore Cartianu. Uite că nu sînt lăsat, mi se încalcă libertatea de exprimare!
    Deocamdată, atît la TVR cît şi în alte televiziuni bucureştene, „experţi-analişti” ai revoluţiei din 1989 sînt doar din 4 tagme: fesenişti, securişti, informatori ai securităţii sau persoane care colaboraseră cu fostul centru de cercetări istorice condus de Ilie Ceauşescu. Împotriva revoluţionarilor din 1989 se duce o campanie propagandistică de decredibilizare, pentru ca să nu deranjeze rescrierea istoriei.

    Am găsit şi un articol despre „Moştenirea clandestină” unde e reprodusă şi declaraţia de martor în procesul „Timişoara” dată de Iulian Vlad în iulie 1991. Deci nu e declaraţie de inculpat, în propriul său proces, ci declaraţie de martor, sub prestare de jurămînt. Spune Vlad textual (pagina 4 a declaraţiei): „cei trimişi de mine la Timişoara mi-au raportat că nu au elemente diun care să rezulte vreun amestec al străinătăţii în producerea evenimentelor de la Timişoara. În consecinţă, lui Ceauşescu N. nu i-am raportat nimic în legătură cu evenimentele de la Timişoara, absolut nimic”.

    Mostenirea Clandestina

    Observi contradicţia cu ce scrie Troncotă în „Vitralii”, că Ceauşescu primise raport de la Iulian Vlad care dovedea implicarea sovietică? A minţit Iulian Vlad? Atunci ar fi trebuit băgat la închisoare pentru mărturie mincinoasă.
    Dar se coroborează declaraţia sa cu multe alte declaraţii şi documente ale securităţii făcute în decembrie 1989.

    Apreciază

    • O să simplific, pentru ca să înţelegeţi şi dumneavoastră sensul unor cuvinte. Că nu se ştie, s-ar putea să le mai auziţi şi de pe la alţii şi să va faceţi de râs. După cum „Pravda” pretindea că deţine adevărul absolut în toate domeniile, la fel afirmaţi şi dumneavoastră. Capisci? Panimaieş?
      Un al doilea lucru: nu e kuşer să daţi drept sursă de informare tot un blog de-al dumneavoastră cu pretenţia că ar fi o sursă terţă.
      Terţo: oare de ce nu reuşiţi acel lucru, cu serialul? Pentru că sunteţi cumva penibil? Şi, mai ales, în afara cerinţelor pe care le impune profesionalismul, indiferent de domeniu, dar în cazul de faţă ţinând de cel al Istoriei?

      Apreciază

      • Sursa dată de mine este ziarul „Pravda”. Pe blogul meu am prezentat facsimilul din ziar, am fost probabil primul care a prezentat facsimile din ceea ce a scris „Pravda” în 1989 şi nu ştiu unde altundeva pe internet se găsesc aceste facsimile. Acum lumea e grăbită, n-are timp să caute sursa originală, vrea linc pe internet să verifice în 2 secunde, cu un singur clic.
        Dar dacă aveţi îndoieli cu privire la cele prezentate pe saitul meu, puteţi oricînd merge la Biblioteca Naţională şi cere colecţia „Pravda” în original, ca să vă convingeţi.
        Nu sînt singurul care are aere de atotştiutor cu privire la revoluţie. Alex Mihai Stoenescu, Cristian Troncotă, Grigore Cartianu şi alţii din cele 4 tagme enumerate, de cîte ori apar la televizor să vorbească pe acest subiect, îndrugă cele mai mari aberaţii cu maximă siguranţă de sine. În cazul lor văd că nu vă deranjează pretenţiile de deţinători ai adevărului.

        Apreciază

      • Domnule Mioc, ca să fie clar şi să încheiem discuţia: NICI UNUL dintre cei enumeraţi dintre dumneavoastră nu a avut tupeul să afirme că el şi numai el ştie ADEVĂRUL în întregime despre indiferent ce lucru. Doar dumneavoastră aţi avut acest TUPEU – scris alb pe negru, aici, la mine pe blog – să vă autoerijaţi în a toate cunoscător şi să afirmaţi nu numai că ştiţi TOT ADEVĂRUL, ba încă îl cunoaşteţi de pe la o mie nouă sute toamna.În plus aveţi în continuare TUPEUL – tipic bolşevic! – de a-mi reproşa că nu trag de urechi pe cutare sau cutare într-o temă care nu are NIMIC ÎN COMUN cu ceea ce vă interesează pe dumneavoastră. Nici nu o s-o fac la ordinele dumneavoastră! Doar când voi avea eu chef şi NUMAI după ce mă voi fi documentat în prealabil.
        Vă rog încă o dată să nu mai insistaţi în replici lipsite şi de sens, şi de conţinut.

        Apreciază

    • Cu Pavda lucruile e mai complicate …

      Se zice ca rpin 1966-68 URSS a organizat o parada militara monstru. Si au cerut sprijinul Patriahiei si al Papei ca sa poa avea ca invitati pre Hanibal, Caesar si Napoleon.
      Dupa parada ziaristii s-au repezit sa intervieveze pe ilustri invitati
      Hanibal a apreciat mai ales artileria si tancurile „daca aveam asa ceva cuceream Roma … limba punica ar fi fost limba civizlizatiei si Cartagina ar staluci si azi”
      Caesar – a apreciat aviatia „cuceream si Persia si India!! Si scuzati campia asta a voastra cam pustie! Insa am impresia ca potentialul elicopterelor nu este destul de exploatat!”
      Insa Napoleon nu era de gasit. Dupa ce l-au cam cautat l-au gasit asezat in tribuna citind f atent ziarul Pravda .
      Napoleon : Fleacuri. Tancuri, aviatie , rachete.. cum zice si Marx doar acumulari tehnice nu salturi calitative
      Daca m-a impresionat ceva in materie de tehnica de purtare a razboiului? DA ! Ziarul asta care se mai si numeste Pravda !! Pai cu asa presa nici azi nu ati fi stiut ca am pierdut la Waterloo!!

      Ce voi a zice … presa aia trebuie citita cu „atentie”. Stiam sa „citesc” Scanteia da nu bag mana in foc ca stiam sa „citesc” Pravda ..

      Asa cum nu cred chiar toate afrimatiile de genu Wats . Insa ceva este adevarat si cam deranjeaza. Nu patriotismul – adevarat sau doar clamat al Sicoritatii – ci faptul ca RSR nu era chiar atat de obedienta fata de URSS. Si mai derranjeaza zisa ca buna parte dintre contestarii de azi au o extractie cam KGBista si ca se cam dezvlalui ca „democratismul” unora de prin GDS este doar o extensie a slugarniciei promoscovite din anii 50 . Uite 2 cestii celebre.
      Eugen Barbu facut albie de porci ptr Principele. Ca a plagiat nu se stie ce (si totusi paginle de descrieri de perdele, mobile samd din Blazac ,Flaubert samd ce or fi? Nu plagiate mai mult sau mai putin?) Ce aderanjat insa a fost paralela mult prea transparenta dintre rusi si turci si amintirea canalului … Unii au sustinut ca si Groapa era plagiat. Curios c a nu au zis asta dupa ce a aprut Groapa ci mult mai tarziu ..
      Adrian Paunescu (Kapuka Kuru) care totusi a fost si un poet bun (din pacate nu prea folosea cosul de hartii si dadea pe piata si produse .. mai slabe). Albie de porici ptr „ceausism” mai precis nationalism …
      Nina Cassian omagiata ca mare preoteasa a poeziei romane. Nici dracu nu a pomenit ca majoritar am „cunoscut”-o in scoala primara cu poezele despre maretia partidului … Insa ptr ca dupa 65-66 a „schimbat frontul” – de fapt a ramas credincioasa convingerilor kominterniste- azi e doar „poeta” si deloc comunista!!
      Nu uita : am 62 de ani. Am invatat la scoala poezii ale lu’ Cassian, Desliu cu partidu . Unele erau si cu Moscova. Am apucat Ora Moscovei la radio – tu te-ai nascut vreo 4-5 ani dupa. Te pot asigura ca sunt multe deosebiri intre anii 50 si 70. Ba chiar si 80 .. Mai trebe sa zic ca de mic copil am invatat ca nu este bine sa zic „afara” ce se mai vorbeste prin casa .. asta daca nu doresc sa raman fara parinti. Am crescut stiind ca sunt fiu de „mic burghez” (burghezii find aia rai dusmanii poporului) si de avia cand nici in c## nu ma manca am devenit de „origine intelectual”. .Crde-ma sunt mari diferente intre anii 50 si 80 . O ultima amintire – era prin 58 .. a venit tata de la serviciu si cam suprata a zis mamei ca copii cu origine sanatoasa au fots primiti la Universitate cu nota 4. 4 din 10. Mama a zis ‘si atunci cum va putea face o facultate copilul nostru?”

      Apreciază

      • Bizoane, bancul ăla îl știam și eu, dar în altă variantă. Nu era vorba de 3 oameni care vizitează URSS ci numai de Napoleon, care vizitează 3 țări: URSS, SUA și România, lăudînd KGB-ul, armata respectiv presa. În varianta asta (adepții școlii de gîndire A.M.Stoenescu o pot numi „varianta caghebistă”) am inclus bancul în ultima mea carte – Revoluția română, explicată pentru to(n)ți

        O nouă carte a mea: Revoluţia română, explicată pentru toţi

        Apreciază

  9. Incep sa ma satur de matreata securitate si minunile ei precum si de marele Pacepa …
    La A3 o protrei cat TOATE ZILILI . Cica „spionajul” a facut ca sa fie prpdusa in Romania Dacia 1100. Cica tehnologie furata. Nu zic ca ziaristii scufundc a R 10 cu R8 INSA Dacia 1100 a fots daor montata in Romania cu piese aduse din Franta!!!
    Idem primele 1300 erua „original frantuzesti” . Aste asunt cestii publice extrem de publice stiute cam de oricine…

    Si ar mai se pare destule astfel „realizari” care sunt basme. Ca auzeam ca de de fapt diamantele sintetice erau rodul unei licente f oficiale. Ca fabrica era data in „paza si aparare” Seciuritatii e cam altceva …

    Apreciază

  10. Nota moderatorului (adică a mea): bla, bla, bla…
    Cum ceea ce faceţi se numeşte SPAM, de acum încolo vă voi trata ca atare.
    PS: forma corectă a cuvântului ce se traduce în româneşte prin „legătură” este aceea de „link”.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.