Un Paşte cu Putin


Pentru cartea din care redau fragmentul de mai jos autoarea, Anna Politkovskaia, a plătit cu însăşi viaţa ei, fiind asasinată în scara blocului de către un ucigaş încă şi astăzi necunoscut. La scrierea volumului „Rusia lui Putin” autoarea a încercat să păstreze cât de cât o moderaţie a tonului – dacă poţi să menţii o limită atunci când te loveşti de delirul unor conducători psihopaţi. În „Jurnal rusesc” – carte apărută postum – tonul devine virulent şi oricne o citeşte realizează că în faţa abjecţiei terorismului de stat, nedreptăţii de provenienţă statală reacţia Annei Politkovskaia devine firească. Curios mi s-a părut, ca un cititor din România ce sunt, că, dacă schimbăm doar câteva nume şi luăm în calcul şi limitele puterii de pe malurile Dâmboviţei, situaţiile descrise ne sunt familiare iar chipul lui Putin se poate suprapune firesc peste trăsăturile unui anumit personaj cu chelie ce stă aşezat în fotoliile palatului Cotroceni. Corupţie, dispreţ, hoţie, subordonarea justiţiei – tot tacâmul. Dar textul de faţă pe care l-am ales ca ilustrare îl redau pentru a spulbera mitul lui „Putin – protectorul Ortodoxiei” pe care oficine diverse se grăbesc să-l răspândească. Mai curând reiese versiunea unui Anti-Hrist, capabil să instrumentalizeze poziţia Bisericii lui Hristos în beneficiul unor interese personale ori de interes politic îngust. Sublinierile din text îmi aparţin.

 

„Putin a fost arătat poporului chiar şi de Paşte, în locul lui Iisus. S-a ţinut o slujbă la Biserica lui Iisus Hristos Mântuitorul, catedrala Moscovei, o structură de beton înălţată pe locul unui bazin de înot în aer liber din timpul sovieticilor. Trecuse aproape o lună de la a doua alegere ca preşedinte [2004, n.m.]. Dimineaţă, la începutul Utreniei Mari, lângă Putin stăteau umăr la umăr, ca la o paradă militară, premierul Fradkov şi Dmitri Medvedev, noua eminenţă cenuşie de la Kremlin, şeful cabinetului preşedintelui, un bărbat cu statură mică şi cap mare. Cei trei îşi făceau cruce cu stângăcie, ca nişte clovni, Medvedev atingându-şi cu mâna fruntea şi apoi organele genitale. Era hilar. După Putin, Medvedev i-a strâns şi el mâna patriarhului, de parcă era unul dintre colegii lui, în loc să i-o sărute, după ritualul bisericesc. Patriarhul a trecut cu vederea greşeala. Consilierii de imagine din Kremlin sunt eficienţi, dar, bineînţeles, destul de ignoranţi în chestiunile de acest gen şi nu le spuseseră politicienilor ce trebuie să facă. Lângă Putin stătea primarul Moscovei, Iuri Lujkov, care era în spatele construirii catedralei, singurul care ştia cum să invoce protecţia Crucii aşa cum se cuvenea. Patriarhul i s-a adresat  lui Putin cu „Înaltă Excelenţă”, făcându-i şi pe cei neimplicaţi direct să se înfioare. Dat fiind că o mulţime de posturi de la vârful aparatului guvernamental sunt ocupate de foşti ofiţeri KGB, Învierea Domnului a devenit acum un ritual naţional obligatoriu, înlocuind parada de 1 Mai.

 

Începutul Utreniei Mari a fost şi mai comic decât strângerile de mâini cu patriarhul. Ambele canale ale televiziunii oficiale de stat au transmis în direct slujba. Patriarhul a participat şi el, deşi era bolnav. Comentatorul televiziunii, un om credincios şi cunoscător al rânduielilor bisericeşti, le explica telespectatorilor că în tradiţia ortodoxă uşile bisericii trebuie să fie închise înaintea miezului nopţii, deoarece simbolizează intrarea în grota unde a fost aşezat corpul lui Iisus. După miezul nopţii, credincioşii ortodocşi care participă la procesiune aşteaptă deschiderea uşilor. Patriarhul stă în capătul de sus al scării şi este primul care intră în templul gol, unde Învierea Mântuitorului s-a produs deja.

 

Când patriarhul a rostit prima rugăciune după miezul nopţii în faţa uşilor templului, acestea au fost trase la o parte şi din spatele lor au apărut: Putin, modestul nostru preşedinte, umăr la umăr cu Fradkov, Medvedev şi Lujkov.

 

Nu ştii dacă să râzi sau să plângi. O seară de comedie în Noaptea Sfântă. Spuneţi-mi ce-ar putea să-ţi placă la acest individ care profanează tot ce atinge.”

 

Anna Politkovskaia, „Rusia lui Putin”, Editura Meditaţii, Bucureşti, 2009, traducere de Viorica Horga, p. 280

2 responses to “Un Paşte cu Putin

    • Biserica Anglicană NU este Biserică Ortodoxă (chiar dacă până la un anumit moment au existat relaţii de comuniune). Mai mult, în Imperiul bizantin nu s-a acceptat ca împăratul să fie cap al Bisericii. Opoziţia a fost violentă împotriva ingerinţelor conducătorilor laici. În Rusia, odată cu Petru cel Mare un duh PROTESTANT şi-a găsit cuibul cu sprijin ţarist, preoţii fiind puşi în subordonarea unor slujbaşi ai statului. Asta ca un excurs istoric.
      În cazul descris de Anna Politkovskaia este vorba de altceva. De o substituire de roluri, câtă vreme Putin (şi gaşca) îşi fac apariţia din lăuntrul catredalei golite. Ca un soi de Mesia? Vă las pe dumneavoastră să apreciaţi. Cum ar fi însă ca la Ierusalim, ca să fac o paralelă, să intre în biserica Sfântului Mormânt, în Sămbăta Mare, un preşedinte oarecare (sau vreun cap încoronat) şi să dea el lumina sfântă care se pogoară atunci?

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s