Interviu bombă cu Ioan Mircea Paşcu


Am profitat de prezenţa domnului Ioan Mircea Paşcu la Salonul internaţional de carte „Bookfest 2014” prilejuită de lansarea unei noi ediţii a lucrării sale, „Bătălia pentru NATO”, pentru a-i pune lua un mic interviu.

 

Am aflat că:

– în campania pentru europarlamentare, temele interne au fost dominante din cauza televiziunilor

– că situaţia legată de Ucraina a fost discutată „cu rezervişti, cu foşti militari, cu cei de meserie”

– partea de răsărit a Ucrainei, crede domnul Paşcu, va deveni un fel de Transnistrie

– e mai bine să recunoaştem rolul dominant al Germaniei pe continent şi să ne adaptăm.

 

Lansarea cărţii despre care am adus vorba va avea parte de o postare aparte.

 

2 răspunsuri la „Interviu bombă cu Ioan Mircea Paşcu

    • Am şi de la lansarea cărţii lui Larry Watts (unde am pus o întrebare din public) dar voi posta peste câteva zile. Deocamdată nu am reuşit să mă ocup nici de cele surprinse vineri. Oboseală crâncenă…

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.