Bookfest 2015: sinucigaşul Doru Viorel Ursu


O carte despre evenimentele din anii 1989-90-91 – „Arta sinuciderii” scrisă de fostul ministru Doru Viorel Ursu în tandem cu Ana-Maria Cristina Săndulescu. Apărută la Editura Didactica Publishing House, a fost lasnată pe data de 23 Mai 2015 în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest. Invitat la lansare, şi jurnalistul Cătălin Striblea.

Nu ştiu cât credit s-ar putea acorda informaţiilor pe care se presupune că le furnizează fostul ministru al Internelor, Doru Viorel Ursu. Nu am achiziţionat carte, nu am citit carte şi nici nu ştiu când o voi putea răsfoi. Dar, auzindu-i şuvoiul de vorbe pe care le emitea fără să transmită nici un răspuns de substanţă, precum cele de la întrebările pe care i le-am adresat (minutul 23.58 din înregistrare),, nu-mi fac mari iluzii.

Ce curiozităţi am avut? Doar vreo două. Prima a plecat de la precizarea domniei sale cum că în decembrie 1989 ar fi putut fi el acela care să conducă instanţa de judecată a lui Nicolae Ceauşescu, pentru că era preşedintele Tribunalului pe zona Târgovişte. Şi deci am fost curios dacă procesul ar fi fost la fel de stalinist. A doua problemă era referitoare la numărul de cadre de miliţie cu trecut stalinist reîncadrate după Decembrie 1989.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s