JANDARMERIA, POLIȚIE POLITICĂ ÎN SLUJBA PSD?


Așa se pare de vreme ce un amânunt a trecut neobservat în recentul scandal al amendării unui srdo-mut pentru… scandări. Cu toate că cetățeanul respectiv a anunțat acest lucru, presa nu a dat importanță faptului că Jandarmeria a emis respectiva amendă FĂRĂ CA RESPECTIVUL SĂ FI FOST LEGITIMAT!
Ori din acest lucru deducem ceva: Jandarmeria deține o bază de date cu persoanele incomode jup7nilor ei politici. O bază de date ILEGALĂ pentru că până acum nu am auzit ca în România să se poată întocmi dosare de urmărire unor persoane fără să existe un mandat semnat de judecător. Nici nu știu cât e de legală întocmirea acelorași dosare câtă vreme persoanele nu au cazier judiciar. Nu ar fi rău ca un expert în aceste chestiuni legale și apărător al drepturilor date de Constituție – inclusiv al dreptului de a avea opinii politice fără a fi urmărit pentru aceasta – să se ocupe de clarificarea problemei.


PS: PSD să dă de ceasul morții că luptă împotriva ”Statului Paralel”. Iată că acest soi de ”Stat Paralel” funcționează cu însuși PSD la butoane.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s