Dacă nu mi-aș fi pus o promisiune

Dacă nu aș fi făcut o promisiune cu mine însumi, acum aș fi fost în stradă. Aș fi fost în stradă și aș fi protestat. Ași fi fost în stradă și l-aș fi trimis pe Arafat în mă-sa. Aș fi fost în stradă, la Cotroceni, și i-aș fi cerut lui Iohannis să ne mai scutească. Aș fi fost în stradă, la sediul mafioților pesediști, și i-aș fi trimis la originea lor comunistoidă cu Rafila și cu Streinu-Cercel. Și același lucru l-aș fi scuipat și în fața celorlalți bolșevici, useriști.
Dar, când în urmă cu niște ani, am văzut compatrioți care strigau „Trăiască hoția”, „Vai, săracii persecutați de justiție”, mi-am promis mie însumi că nu mai ies în stradă peste nimic în lume.
Pentru că românii, în general, așteaptă de la ceilalți să-și pună pielea la bătaie. După care se bate șmecherește în piept și se mai și laudă cu eroismele la care nu a participat, cu efortul pe care nu l-au făcut, cu nebunia pe care n-au avut-o.
Sclavie plăcută, hamsterule român!