Când e profitabilă apartenenţa la Legiune? Două episoade paralele


Când e profitabilă apartenenţa la Legiune? Păi, aşa cum se poate bănui, o apartenenţă pe aici, pe la noi, este profitabilă atunci când iese ceva… când se concretizează în ceva… când, dacă nu curge, măcar pică… Un pic, acolo… Dacă iese chiar ceva mai mult nu este rău deloc. Nu e lucrativă asocierea în acel moment? E! Păi ce interes să-ţi mai legi persoana de vechiul port!

Pot afirma asta! Am văzut-o cu proprii ochi. Se aplică peste tot la noi. Indiferent de societate, stare socială, mişcare politică. Chiar şi la legionari.

Am tot amânat să povestesc ceea ce voi scrie în continuare. Chiar dacă aveam şi dezlegare de a vorbi. Totuşi, nu voi da direct numele persoanelor la al căror nefericit eveniment din viaţă am fost prezent şi care m-a făcut să pun în paralel modul de comportare al celor vii. Voi da iniţialele. Atât! FB şi IM. Este suficient. Cei care-şi vor da osteneala vor găsi ei înşişi persoanele despre care fac referire. De asemenea este şi o formă de respect faţă de familiile acelor doi. Care au fost (şi sunt) foarte OK, foarte normale, la locul lor.

Prin îndatoririle profesionale pe care le-am avut am participat la două înmormântări. Amândouă, ca un făcut, în acelaş an: 2000. Dumnezeu rânduise poate astfel şi mi-a dat, cred, posibilitatea să văd diferenţele.

A fost mai întâi înmormântarea lui FB. Legionar de frunte, trăise în exil şi, la câţiva ani după Revoluţie, se reîntorsese în ţară unde spijinise activitatea unei edituri ce publica materiale de-ale mişcării respective. Să sublinieze acestlucru prezenţa unor anumite fonduri pla care avea acces? Adică era un influent personaj pe partea financiară a Mişcării? Cert este că la respectiva înmormântare am văzut pentru prima oară spectacolul organizat de mult mai tinerii „camarazi”. Gardă de onoare la catafalc. Băieţi ca brazii. Costume naţionale. La punerea în mormânt mi-a fost dat să aud şi Cântecul legionarilor căzuţi unde la versurile:

„Ca o lacrimã de sânge,
A cãzut o stea”

braţele drepte ale vajnicilor băieţi verzi s-au ridicat spre cer. Spectacol? Circ? Repet: nu familia respectivului comandase aşa ceva. De altfel, la parastasul ce a urmat am cunoscut doi veritabili legionari (nu paţachine cu aer de operetă), camarazi de cuib cu răposatul, amândoi actori, unul dintre ei Cornel Vulpe (Dumnezeu să-l odihnească şi pe el) iar celălalt… Îmi pare rău, i-am uitat numele. Ca o paranteză: nu s-au sfiit să ironizeze în discuţii pe „marea vedetă” pe care ne-o băga în acea vreme ProTV-ul pe gât, pe cel ce dădea milioane cu „mânuţele alea două”. „Ce actor mai este şi ăsta de nu ştie că nu se vorbeşte cu mâna la gură?”

Dar să revin. Peste câteva luni am avut iarăşi ocazia să particip la înmormântarea altei persoane din cercurile legionare. Nu numai ocazia, ci şi onoarea. Răposata, IM, fusese soţia soţia lui IM şi sora lui CC. După o viaţă zbuciumată, trecută şi prin închisorile comuniste, la sfârşitul vieţii locuia într-un apartament ca oricare altul din Bucureşti. Prin urmare nu se putea vorbi de o existenţă de lux, de evenntuale stipendii pentru diverse comitete ori altceva de acest fel. Aşa că prin urmare (altfel nu pot explica) tot acel cortegiu pitoresc despre care am pomenit mai sus a strălucit prin… absenţă. Camarazi mai în vârstă erau prezenţi. Prieteni de familie precum Ion Coja, la fel. Dar asta nu erau de folos pentru… a coborî de la etajul 5-6 al blocului sicriul în care se afla trupul. Bieţii bătrâni nu mai aveau vigoarea tinereţii. Aşa că s-a apelat pentru coborîrea sicriului la… muncitorii ce lucrau la consolidarea bisericii. Iar eu am avut onoarea de a-i duce crucea.

Tineri -ioc, costume naţionale – ioc, priveghere – ioc. Iar la cimitir (acelaşi!): nici cântec al celor căzuţi, nici stea la care să-şi arunce mâinile. Dar în schimb: securişti. Deghizaţi. Provocatori. Obraznici. Nu trebuia cine ştie ce şcoală ca să-ţi dai seama ce hram poartă. Unul din soiul ăsta – cu mutră rudimentară, a făcut tot ce-a fost în stare pentru a se introduce în maşina în care se afla fiica răposatei – GM – unde, fără nici un respect faţă de durerea acesteia, fără nici o mustrare, tot încerca să zgândăre, să tragă de limbă. Degeaba încerca GM să-l potolească, să-l liniştească pe energumen. Acela avea o misiune clară. Şi, dacă nu ar fi fost pus la punct de către preot, cred că avea tupeul să se autoinvite şi în apartamentul unde urma să fie parastasul.

Ce să înţeleg din cele două „comedii umane”? Ce aş putea înţelege? Doar că pe meleagurile astea, în vremurile de astăzi sunt mulţi breji dar puţină onoare. Şi mulţi care se avântă la plăcinte. Iar cei ce se avântă îmi produc scârbă. Sunt acei ce scuipă astăzi acolo unde ieri pupau cu foc. Fără principii, fără coloană, mânaţi doar de interese de moment şi de partizanatul pe car-l oferă doar profitul.

Peregrinare prin Jupiter-Cap Aurora şi împrejurimi (V)


Am dat de urmele Elodiei!

Indiciile sunt foarte clare dar direcţiile te dezorientează:

Aşa că trebuie să reflectez, să gândesc unde şi cum să caut:

Prima măsură: de acum voi fi numai sub acoperire:

Cred că s-a ascuns pe aici pe undeva:

S-o fi băgat în nisip?

Cum? Pe acolo a luat-o?

Nu merge aşa. Trebuie să aruncăm şi o privire de sus!

Aveţi vreo animatoare p-aci de-i spune Elodia?

E nevoie să iau aparatură mai performantă cu mine.

Na, că mi-a scăpat! A luat-o de la Mangalia spre Vama Veche!

Peregrinare prin Jupiter-Cap Aurora şi împrejurimi (IV)


Geamia Esmehan Sultan din Mangalia