Cum ajunge Ioan Mircea Pașcu (sau postacii lui) să se facă de rahat


Citim într-o postare a europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu următoarele:

“Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de delapidare și fals intelectual. În acest moment au loc percheziții la sediul Ministerului Transporturilor, dar și la sediilor unor societăți comerciale din București. Prejudiciul în acest dosar este de 156.000 de lei, iar acest dosar ar viza achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor.”

Va dați seama? Dacă pentru cca 35.000 de euro se face atâta tam tam, iar pe dosarele cu adevărat grele se pune batista pe țambal, nu rezulta decât ca lupta anticorupție condusă de LCK continua neabătut, in ciuda eforturilor “corupților” de a o opri!

In ritmul asta, mâine vom afla cu stupoare ca “organilii” au destructurat o periculoasa rețea de traficanți de … ceapa!?

 

Screenshot-2018-6-15 IMPascu Facebook

 

Evident, se vrea ironic și, în general, cele spuse se încadrează în campania anti-Colduța la care au fost împinși TOȚI reprezentanții PSD, chit că activează în țară sau peste hotare. Mă repet, TOȚI reprezentanții PSD. Între care și acest domn Pașcu căruia până mai ieri îi acordam prezumția de civilitate.

 

”Uite cu ce se ocupă oamenii Codruței!”, ar vrea să transmită onoranilul eurodeputat, ”Cu nimicuri de doi bani”.

 

Numai că cele scrise de dânsul (sau postacii dânsului) pe pagina de Feisbuci se încadrează la tentativă de DEZINFORMARE. Sau de MINCIUNĂ, mai pe românește spus.

Am căutat știrea pe Goagăl și… Ce să vezi!? Nici vorbă de DNA! Prin urmare nici de Kovesi! Ci de onorabila Poliție Română, mai precis de Direcția de Poliție Transporturi a Poliției Române Așa se spune Și aici, și aici, și aici.

După cum știe orice agarici de s-a uitat măcar o dată la seria cu BD-uri, Poliția se ocupă chiar și de furtul unor căței. Doar domnul Pașcu nu știe asta. Sau postacii dânsului din subordine.

Reclame

Încă o interdicție pe Feisbuci. Pe motiv de Soros-PSD.


Cică mesajul de mai jos ”incită la ură”!

”Vasăzică asta urmărește PSD-ul! Să dea bogățiile țării GRATIS în mâna jidanilor de tip Soros!”

Screenshot-2018-6-14 Facebook

La ură împotriva cui?

La ură împotriva PSD-ului? S-ar putea să aibe dreptate.

La ură împotriva lui Soros? S-ar putea să aibe și mai mare dreptate!

La ură împotriva jidanilor? NU! Afirmația mea se referă clar la specimene de tip Soros, la bolșevici spurcați precum Soros, la socialistoizii care-și dădeau mâna cu FSN-ul spurcat al lui Ilici Iliescu în ianuarie 1990, precum tovarășul Soros. Ori sunt destui jidani care nu au nici în clin, nici în mânecă cu acest Soros si nici cu pegra bolșevică de pe Wall Street.

PS: apelativul ”jidani” îl folosesc inclusiv iudeii referindu-se la ei înșiși și fără să aibe conotație peiorativă cum cred niște oligofreni semidocți.

O platformă de FeisBUCI


M-am trezit în seara asta cu trei zile de interdicție pe Feisbuci. Motivul? Un mesaj postat în urmă cu nu mai puțin de un an:

”Se pare că bulangii sunt rasiști învederați (ca tot progresistu’ ce se respectă) de vreme ce nu le convine că Floricica Dansatoarea este mândră de ei și marșul lor.”

 Făceam trimitere la gaypraizii care nu se arătau prea mândri că celebra Floricica dansatoarea era foarte entuziastă să participe la marșul lor. Și se vede treaba că nici după un an nu li s-au schimbat sentimentele. Pesemne de aceea s-a grăbit un ochi vigilent să mă raporteze la supraveghetorii purității idologice găozariste a platformei iudeo-bolșevicului Zuckerberg.

 

Nici o probemă, revenim la bunele practici de mai ‘nainteși reînviem blogurile. 

Și ce o să mai faceți atunci? O să ne pupați în dos!

JANDARMERIA, POLIȚIE POLITICĂ ÎN SLUJBA PSD?


Așa se pare de vreme ce un amânunt a trecut neobservat în recentul scandal al amendării unui srdo-mut pentru… scandări. Cu toate că cetățeanul respectiv a anunțat acest lucru, presa nu a dat importanță faptului că Jandarmeria a emis respectiva amendă FĂRĂ CA RESPECTIVUL SĂ FI FOST LEGITIMAT!
Ori din acest lucru deducem ceva: Jandarmeria deține o bază de date cu persoanele incomode jup7nilor ei politici. O bază de date ILEGALĂ pentru că până acum nu am auzit ca în România să se poată întocmi dosare de urmărire unor persoane fără să existe un mandat semnat de judecător. Nici nu știu cât e de legală întocmirea acelorași dosare câtă vreme persoanele nu au cazier judiciar. Nu ar fi rău ca un expert în aceste chestiuni legale și apărător al drepturilor date de Constituție – inclusiv al dreptului de a avea opinii politice fără a fi urmărit pentru aceasta – să se ocupe de clarificarea problemei.


PS: PSD să dă de ceasul morții că luptă împotriva ”Statului Paralel”. Iată că acest soi de ”Stat Paralel” funcționează cu însuși PSD la butoane.

GREII PSD-ULUI VS. PSD-UL TRASEIȘTILOR


Știți ce se petrecea în timp ce Iohannis se afla la Washington? Grindeanu se întâlnea la Paris cu omologul său francez. Ori Edouard Philippe este (el, guvernul său și En Marche) rodul mișcării politice a fostului ministru Macron, care a construit o mișcare politică învingătoare în mai puțin de un an. În dauna PS, care s-a prăbușit dezastros.

 

Dar ce se mai petrecea în același timp? Păi absolut „întâmplător” se aflau în China, în același oraș, la același eveniment, 3 (TREI) foști premieri ai României. Vorbim de Adrian Năstase, Victor Ponta și Emil Boc. Vedem că Ponta stă, în aceste zile, de partea premierului Grindeanu. Părerea mea e că acolo, în China, au exidtat contacte politice între cei ce erau informați de mișcarea ce i se pregătea lui Grindeanu de către Dragnea și au pregătit planul de contracarare a acesteia. Pe de-o parte baronii vechi ai PSD (Năstase și Ponta) care și-au asigurat o atitudine amiabilă din partea opoziției. Ori Boc este în același timp membru PNL dar are și contacte puternice cu partidul fostului său șef Băsescu, PMP.

 

Cu ce se prezintă oastea lui Dragnea? Îi vedem la înaintare pe foștii PRM-iști Olguța și Codrin. În pregătirea de artilerie a fost folodită Firea, fosta purtătoare de cuvânt a cabinetului țărănist Isărescu. Drept pretext s-au utilizat însăilările lui Darius Vâlcov, primar PDL-ist al Slatinei.

 

Tabloul privit în ansamblu ne arată, deci, o bătălie între armata baronetului local și oastea de strânsură a mercenarilor. Se va finaliza totul cu nașterea unei noi formațiuni?

Klaus Iohannis sub atacul lui… Soros


Face vâlvă în zilele acestea (dar şi de ceva vreme) dosarul care priveşte o fostă (acum) proprietate a familiei Iohannis. Toţi ăia care sucesc dosarele infractorului Voiculescu pe toate feţele şi înjură deciziile Justiţiei iată că în cazul Iohannis declară sus şi tare că „Justiţia e sfântă şi nu supun deciziile acesteia discuţiilor). Mai, mai să-i crezi. Nu e cazul şi cu mine.

 

Şi asta pentru că mi-am aruncat ochii pe materialul publicistic (realizat de Rise Project) ce a contribuit la mediatizarea pe scară largă a chestiunii cu pricina. Şi mi s-a părut o ÎNSĂILARE ridicolă de pretexte şi chichiţe penibile. Practic – dacă citeşti printre rânduri – mai că se preaslăveşte legea bolşevică a lui Ilici Iliescu prin care casele naţionalizate, în loc să revină moştenitorilor, erau vândute chiriaşilor, securişti sau aparţinători unei anumite etnii, mare parte. Drepturile provenind din relaţiile de rudenie sunt desfiinţate. NU SE INVOCĂ NICĂIERI LEGEA 10 pe 2001 şi legislaţia privind restituirea proprietăţii ce a apărut în continuare. Dar pe mine nu aceste lucruri mă interesează – această e problema avocaţilor şi „competenţelor” lor angajaţi de domnul Iohannis.

 

La altceva m-am uitat eu şi am încercat să văd dacă mi se confirmă bănuiala. Şi mi s-a confirmat. CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE „RISE PROJECT”, această „comunitate de jurnalişti, programatori şi activişti” – după cum se autocaracterizează,  şi a campaniei de presă? Ia să vedem, ghiciţi? Întrebare retorică de vreme că am pomenit încă din titlu.

 

În subsolul site-ului cu pricina aflăm următoarele entităţi partenere: HotNews (site-ul celebru pentru băsismul lui – nu ne interesează acum), Investigative Dashboard, OCCRP, VIS, Programul de Cooperare Elveţiano-Român. Spre diferenţă de alte site-uri mai transparente, nu există o pagină care să indice finanţatorii direcţi ai site-ului Rise Project. O să pornim prin urmare de la aceste indicii.

capture1

Să o luăm încetişor. Cine se află în spatele Investigative Dashboard (chiar aşa scrie!)? Păi se găseşte tot OCCRP menţionată mai sus, cât şi… Open Society Foundations, ONG-ul finanţat direct de George Soros. Mai există alte trei societăţi partenere din care două sunt în conexiune directă cu acelaşi OCCRP. Remarcăm că investigaţiile asupra corupţiei din Rusia lui Putin sunt aproape nule, ca amploare, în timp ce o felie sănătoasă o reprezintă tunurile financiare date în Ucraina.

 

capture_2

Programul de Cooperare Eleveţiano-Român pare a fi mai mult o oaie de muls. De exemplu, după o examinare sumară, pentru Fondul Tematic Securitate a fost finanţat un consorţiu format din SC Team Consult SA, Coginta şi DGAF. Ca un făcut, cel puţin o persoană se află în fruntea a două societăţi beneficiare. Blaise Bonvin e ştab şi la Coginta, şi la Team Consult.

 

capture_3

VIP (Visual Investigative Scenarios) ar reprezenta doar o secţiune a OCCRP, un site care ar descrie vizual conexiuni între oameni, bani, societăţi. E creat de OCCRP, Rise Project, QuicData (care a realizat şi grafica site-ului Rise Project) şi finanţat de… Programul de Cooperare Elveţiano-Român şi de Internaţional Press Institute (IPI). Cine se află printre finanţatorii IPI? Ghiciţi? Aceeaşi Open Society Foundations a lui Soros:

 

capture_4

Şi acum ajungem şi la OCCRP –  Organized Crime and Corruption Reporting Project, organizaţie a cărei activitate nu ar fi posibilă (aşa scrie acolo!) fără susţinerea: USAID from the American People, Programul de Cooperare Eleveţiano-Român şi… Open Society Institute alături de Global Investigative Journalism Network.

 

capture_5

Şi cine ar finanţa această Global Investigative Journalism Network decât acelaşi George Soros a cărui fundaţie se află în topul donatorilor:

 

capture_6

Ne întoarcem puţin la punctul de început. La articolul publicat de Rise Project ca să-i vedem autorii: Ionuţ Stănescu şi Victor Ilie. Cinse sunt aceştia aflăm din descrierea postată pe siteul gazdă:

 

Victor Ilie „a absolvit în 2012 Facultatea de Jurnalism la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acolo, a scris doi ani la Opinia Veche (fostă Opinia Studențească) și a avut emisiuni la Radio România. În București, el a scris reportaj pentru Jurnalul Național și a activat în cadrul proiectului Casa Jurnalistului. Victor este autorul investigatiei “Parcul de distractii din fabrica de diamante” – finanțată de Freedom House România în cadrul proiectului “Grants for Investigative Journalism” . În trecut, Victor a mai colaborat cu Suplimentul de Cultura, The Industry, Obiectiv de Suceava și În Premieră cu Carmen Avram.”

AHA! Deci în cazul său George Soros (aka Freedom House România) şi-a dat mâna cu „Varanul” Voiculescu.

Despre Ionuţ Stănescu aflăm că „este reporter liber profesionist. A lucrat la Departamentul de Investigaţii al ziarului „Evenimentul zilei”, a colaborat cu „Jurnalul Naţional” şi cu „Adevărul”, scriind articole foarte variate ca temă şi gen jurnalistic.” şi alte blablabla-uri. Eu, ănsă, i-am aflat semnătura într-o publicaţie străină – The Nation – o publicaţie a cărei ideologie (ce ciudat!) este foarte SOCIALISTĂ şi, în acelaşţi timp, PRO-PUTINISTĂ.

 

Oare aici să aflăm cheia acestui atac insidios la preşedinţie? În alianţa dintre interesele („progresiste”) ale lui George Soros cu interesele geopolitice ale lui Vladimir Putin?