Mă retrag. Competiţiile sunt bune. Nu şi prostituţia intelectuală.


Cu ceva timp în urmă mă arătam interesat de un concurs. O întrecere pentru bloggeri. Am constatat însă, văzând cerinţele etapelor, că era doar o formă STUPIDĂ de publicitate în beneficiul sponsorilor. Adică o întrecere a pupincurismului, cu un termen mai puţin elegant. Ceea ce nu e pe placul meu.

 

Ăsta e un concurs roz-bombon cu picăţele,

făcut pentru domnişorele.

Peste tot dai de săpunuri,

Maclavaisuri şi parfumuri.

În concursul ăsta, nene,

Etapele nu-s plăcere.

Marketingul vrea să scrii

Postări doar spre-a linguşi.

Într-o formă deosebită

Tre’ să te prostituezi o clipă

Pentru ca sponsorul-mamă

Să aibe câştig de seamă.

Pur şi simplu nu îmi place

Cu ceea ce am de-a face.

Nu-mi convine, la o-adică

să mi se impună se impună, cică,

Articole cu grămada.

Dar e prea umplută lada

Restricţiilor care vin

La pachet cu mult pelin

Adică e-amar să spun

Că de cenzură-s sătul

Fie ea în forma-ascunsă

A poveştii rapid scrisă.

 

Aşa că… mă retrag. Nu îmi place, toată treaba asta cu parfumuri, şamponuri, obiecte de lux (de parcă toţi am fi Abramovici!), chestii care n-au legătură cu realitatea, cu lumea în care trăieşti.  pe care să le lauzi . Dacă publicitarii vor cu tot preţul lingăi, este plină presa cu ei. De aia dau ziarele faliment. NU ECHIVALAŢI BLOGĂREALA CU MIZERIA DIN PRESĂ. Aici, în mediul on-line se observă imediat.

 

Sau poate mă înşel eu şi organizatorii se adresează participanţilor doar dintr-un segment anume: cel feminin. Păi atunci să spună clar că doar muierile trebuie să participe. Nu-i nici o problemă.

Başca cerinţele în majoritate atât de constrângătoare încât ai impresia că eşti ANGAJATL de la departamentul de publicitate. Şi că trebuie să prezinţi cât de fericit eşti când consumi/utilizezi un produs anume. Cum te afli în al zecelea cer numai pentru faptul că o firmă are produse pe care, în mod normal, nici într-o sută de ani nu ţi le-ai permite. ori asta înseamnă o campanie subliminală de obişnuire a participanţilor cu minciuna. O obişnuire cu ea şi respectiv o diminuare a sincerităţii şi onestităţii. Atunci se înşeală. Cu toţii: şi comanditarii, şi participanţii.
Anunțuri

Spring SuperBlog 2013 Etapa 1 – Îndragosteşte-te de viaţă cu Farmec!


Era o vreme în care într-un loc din România găseam una din cele mai mari densităţi de lideri, din diverse domenii, din lume. Locul acela se numea şi se numeşte „Institutul Ana Aslan”. Oameni politici, artişti, actori, sportivi umpleau saloanele acestui institut dat drept model de organizare la acea vreme, pentru a li se aplica şi lor tratamentele regenerative ale ilustrului om de ştiinţă român.

Vremea aceea se constituia şi într-o perioadă de „bum” economic, de strălucită activitate diplomatică şi de o deschidere de tip liberal spre Occident şi spre lume. De aci şi introducerea în folosul ţării a unor procedee de „marketing”, ca să le spunem aşa, de comercializare a produselor rezultatelor ştiinţifice. Şi uite aşa a apărut gama de produse de tip „Gerovital”, „Aslavital”. Başca faptul că în general în aceea vremea companiile româneşti se aflau în parteneriate economice cu cele din vest.

Un lobby neoficial, reprezentat de celebrităţile tratate, şi produsele de calitate semnate „Ana Aslan” – puteau constitui oare un obiectiv luat în vedere pentru sabotarea unei forme de influenţă ŞI politică în Occident? Bănui că da şi ar fi interesat de văzut cât se datorează acestui soi de „lucrătură a serviiilor” zise prietene mai din vest sau mai din vest apariţia bruscă şi simultană a unor rapoarte medicale care puneau sub semnul întrebării eficacitatea tratamentelor geriatrice şi a produselor farmaceutice şi cosmetice asociate.

La care să adăugăm interesele firmelor americane de cosmetice de a-şi proteja cel mai mic procent de piaţă.

Iar pentru întregirea tabloului să adăugăm condiţiile grele de viaţă din anii ’80 ai secolului trecut. Plus trăznăile interesate ale politicilor guvernamentale de după Revoluţie, decizii care au făcut ca economia românească să decadă, să fie lăsate fără apărare în faţa unei concurenţe versatile şi puternice.

Surprinzător însă! Brandul „Gerovital” a rezistat şi rezistă în continuare cu brio. Mai mult, întreprinderea „Farmec” de la Cluj-Napoca este una cu capital în întregime românesc. Şi asta în ciuda competiţiei acerbe duse de firmele străine care au umplut piaţa şi site-urile cu produse ce pot fi numite „falsuri”, chit că au o acoperire legală: Ana Aslan, în naivitatea ei şi a vremurilor din anii ’50 nu a protejat marca. Cu toate acestea, în 2011 „Gerovital” a fost declarat drept al doilea brand autohton ca renume.

Clienţii pot contacta cu uşurinţă firma „Farmec” şi se pot lămuri cu privire la produsele propuse de clujeni. Atât pe site-urile proprii ( www.farmec.ro , www.farmecnatural.ro ) dar şi prin site-urile de socializare unde sunt activi (încă!) cei foarte tineri:

@http://www.facebook.com/farmec.company
https://twitter.com/farmec

Cercetând lucrurile am constatat că personalul de specialitate a avut două griji. În primul rând să menţină tradiţia unor produse, mai ales că reacţiile cumpărătorilor erau vizibile la orice încercare a producătorilor de a da o faţă nouă unor cosmetice – o latură tradiţionalistă carevasăzică. Şi o altă latură inovatoare prin produsele are oferă publicului concluziile materiale ale muncii laboratoarelor proprii. Astfel, efectele regenerative ale plantelor sunt puse în valoare de cosmeticele din gama Farmec Natural. Printre altele, combinaţia de argan, gălbenele şi aloe vera. Ştiu cât de sănătoase sunt gălbenelele şi aloe vera şi ce proprietăţi curative  au, dar aceste plante numite argan cred că sunt o noutate şi ar fi bine ca cei de la „Farmec” să detalieze mai mult. În fond, şi de aloe vera nu prea auzisem până cu vreun deceniu în urmă.

Nici pe planul imaginii publicitare compania nu se prezintă rău. Aşa spune că din contră, prezenţa Giuliei Andronache, până mai de curând membră a DJ Project este o mărturie. Giulia este oficial ambasadoarea gamei Farmec Natural, iar deviza sub care se prezintă este „îndrăgosteşte-te de viaţă”. Nu ar fi rău deloc, dar chiar deloc, să o vedem pe Giulia şi peste 60 de ani în reclamele „Farmec” iar textele aferente să sublinieze că şi-ar datora strălucirea şi mai mare (sperăm noi) ca urmare a produselor gândite de Ana Aslan. Credem că am închide gura tuturor cârcotaşilor. Şi de ce nu şi alte vedete REALE. Doar România nu duce lipsă de frumuseţi naturale cărora cosmeticele le-ar da un plus de strălucire. Şi de sex appeal, fie vorba între noi, bărbaţii 🙂

Şi o atenţionare de final. N-ar fi rău ca frma să fie mai atentă în afişarea componentei vizuale care este logo-ul caracteristic. Impactul, părerea mea, este mai mare.

Articol scris ca participant la concursul Spring SuperBlog 2013

Hai să particip şi eu!


Am aflat în toamna trecută de o competiţie de blogging. Nu am participat pentru că aceasta începuse de săptămâni bune. În primăvară iată că se reia. Şi ce mi-am zis? De ce nu!

Este vorba de Spring SuperBlog 2013 şi lămuriri găsiţi aici. Ar fi putut să-i spună totuşi „de primăvară”, că nu-i chiar aşa de săracă limba noastră.

Dacă voi fi acceptat, să-mi uraţi noroc. Dacă nu… voi şterge postul! 🙂