O lămurire


În articolul trecut am etichetat acel „Club Colectiv” drept „clubul-templu satanist”. Nu îmi retrag cuvintele. În continuare îl voi considera la fel, în rând cu alte stabilimente dubioase unde porcăriile sunt la ele acasă. Dar nicăieri nu am afirmat că cei de acolo, spectatorii, participanţii ar fi fost satanişti. Nu! Au fost însă nuişte „înşelaţi”, nişte „amăgiţi”, nişte „păcăliţi”. Aşa cum suntem toţi în cea mai mare parte a vieţii, pentru că Nefârtatul întinde continuu capcane. Chiar şi cei ce se consideră ei înşişi drept „satanişti” în realitate tot nişte înşelaţi sunt şi, până la cel din urmă moment al vieţii lor, au posibilitatea de a realiza marea păcăleală în care au vieţuit.

Dar tot „înşelaţi” sunt şi toată acea massă de copii ŞI PĂRINŢI care, de ceva timp încoace, participă într-o veselie la tot soiul de petreceri halloween-istice. Sunt satanişti aceştia? Evident că nu. Dar înşelaţi sunt şi ei. Pentru că respectiva „sărbătoare” este o CARICATURIZARE a unor ceremonii creştine – rugăciunile pentru mântuirea celor răposaţi. Nu, stimaţi părinţi, pentru mine moşii şi strămoşii mei nu sunt şi nu vor fi vreodată acei monştrii însetaţi de sânge, acei strigoi şi zombi în care vă îmbrăcaţi copii. Dumneavoastră aveţi libertatea să faceţi tot ceea ce vreţi cu odraslele dumneavoastră dar gândi-ţi vă la consecinţele nu numai spirituale la care vă expuneţi copiii. Pentru că şi copiilor dumneavoastră de la grădiniţă, din şcoala primară sau gimnaziu – deci nu prin cluburi sau prin baruri – li se putea întâmpla, prin cine ştie ce asociere de evenimente, acelaşi lucru. Şi ar fi fost hilar să se strige în acel posibil caz: „uite sataniştii!”

Există în seria Poirot – cu remarcabilul David Suchet ca interpret, o ecranizare a unui roman – „Petrecere de Halloween” (seria 12) – în care detectivul ficţional al Agathei Christie se arată oripilat, în dialog cu valetul său, George, de poveştilor sinistre vehiculate în media într-o zi dedicată în fapt comemorării morţilor. Nişte vorbe mai actuale ca oricând:

 

„- Vă displace, domnule?

– Este din cauza temei, George. Este dezgustătoare. Poirot a văzut atât de mult rău. N-ar trebui să fie subiect de bătaie de joc. 

– Este doar un pic de distracţie, domnule. Îmi place puţină vărsare de sânge. Şi este potrivit pentru
acest moment din an.

– George, în acest timp al anului, în Belgia este obiceiul sã se aprindă lumânări în memoria celor dispăruţi. Şi nu să se spună poveşti macabre.”