Ciocnirile de la Odesa: care să fie adevărul?


Despre ciocnirile violente de sâmbătă de la Odesa, cu un bilanţ al deceselor care se învârte pe la 40 de persoane, au apărut două materiale de jurnalistice de la cele două agenţii de presă româneşti, Mediafax şi Agerpres. Ciudat este că informaţiile se bat cap în cap şi, mai mult, cele difuzate de Agerpres schimbă mult perspectiva asupra celor întâmplate.

 

Mediafax: Cum a fost provocat incendiul de la Odesa. Primele rezultate ale anchetei:

 

Ancheta preliminară efectuată de Ministerul ucrainean de Interne arată că militanţii proruşi care s-au baricadat vineri în Casa Sindicatelor din Odesa au dat foc clădirii cu sticlele incendiare pe care le aruncau spre manifestanţi naţionalişti şi proeuropeni, scrie Kyiv Post.

 

Conform anchetatorilor Ministerului ucrainean de Interne, zeci de insurgenţi proruşi s-au baricadat în Casa Sindicatelor din Odesa şi au încercat să arunce sticle incendiare spre „cetăţeni paşnici”, o referire la manifestanţi care susţineau Administraţia proeuropeană de la Kiev.

 

Unele dintre dispozitivele incendiare artizanale aruncate de militanţii proruşi din clădire au provocat incendiul, precizează Ministerul ucrainean de Interne.

 

Incendiul a izbucnit după ce sute de militanţi proruşi au atacat cu pietre, bâte şi lanţuri un grup de aproximativ 1.500 de manifestanţi proeuropeni, în centrul oraşului Odesa. Activiştii proruşi s-au baricadat în Casa Sindicatelor, care a luat foc în timp ce era asediată de naţionalişti. Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a acuzat serviciile de securitate că nu au luat suficiente măsuri pentru evitarea violenţelor de la Odesa, soldate cu peste 40 de morţi, promiţând tragerea la răspundere a celor responsabili.

 

Potrivit Serviciului ucrainean de securitate (SBU), apropiaţi ai fostului preşedinte Viktor Ianukovici au orchestrat şi finanţat violenţele din Odesa, soldate cu aproximativ 40 de morţi şi sute de răniţi. În incidente sunt implicate grupări paramilitare din regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi grupuri ruse, precizează SBU. Cinci locuitori ai regiunii separatiste moldovene Transnistria se numără printre cele 38 de persoane decedate în incendiul produs vineri seară în Casa Sindicatelor din Odesa, a comunicat Poliţia regională.

 

Conform unor surse ruse, incendiul a fost declanşat de activişti naţionalişti ucraineni, majoritatea membri ai organizaţiilor extremiste Sectorul Dreapta şi Autoapărare.

 

de Mihai Draghici – Mediafax

 

 

Agerpres: Tragedia de la Odesa: Incendiul de la Casa Sindicatelor, răzbunare a proucrainenilor

Moartea a zeci de proruși vineri, într-un incendiu la Odesa, a avut drept cauză răzbunarea miilor de microbiști și manifestanți proucraineni, după ce aceștia fuseseră atacați în timp ce defilau pe străzile orașului, susțin surse concordante citate de agenția France Presse.

Un meci de fotbal din campionatul Ucrainei era prevăzut vineri, pentru ora 17:00, la Odesa. Ca de obicei, suporterii clubului oaspete ‘Metalist’, veniți din orașul Harkov, și cei ai clubului local ‘Cernomoreț’ s-au adunat în centrul orașului la începutul după-amiezii pentru a merge în coloană la stadion.

‘Nu ne-am planificat nicio manifestație politică, nu noi suntem la originea acestei adunări’, a dat asigurări pentru AFP Natalia Petropavlovska, unul dintre liderii mișcării pro-Maidan din acest mare oraș portuar din sudul Ucrainei, care neagă orice implicare a mișcării sale în evenimentele de la Odesa. ‘Aceștia sunt microbiști, tineri, și în această țară tinerii sunt în mod natural mai mult susținători ai unei Ucraine unitare decât ai Rusiei’, afirmă ea, pe fondul radicalizării în ultimul timp a mișcărilor de extremă-dreapta, inclusiv a microbiștilor.

Coloana, cu manifestanți purtând steaguri în galben și albastru, culorile drapelului ucrainean, dar și cu mulți microbiști purtând tricouri ale jucătorilor ‘Metalist’, a fost atacată pe un mare bulevard de sute de manifestanți proruși bine echipați, unii înarmați, purtând căști și cagule. Cel puțin patru persoane au fost ucise de gloanțe, iar 12 au fost rănite.

Suporterii au ajuns însă la stadion, dar, în pauza de joc, mai mulți dintre aceștia și-au părăsit locurile din tribune și s-au îndreptat spre esplanada unde prorușii și-au organizat de la mijlocul lunii martie o tabără de corturi, aceasta fiind situată în fața clădirii din piatră a sindicatelor.

Mulțimea furioasă a ‘început’ să distrugă, să dea foc la corturi. Prorușii ar fi putut pleca, dar ei au ales să se refugieze în Casa Sindicatelor, susține lidera mișcării pro-Maidan din Odesa.

Pentru Natalia Petropavlovska, ‘prorușii au comis o mare greșeală că s-au luat de suporteri’, mai ales că erau mai mulți și știau cum să se apere.

De aici, lucrurile au degenerat și imobilul a fost incendiat cu cocktailuri Molotov. Petropavlovska recunoaște că în clădire au fost aruncate sticle incendiare, ceea ce se vede clar și în numeroase înregistrări video făcute de amatori. Dar, ea susține, la fel ca autoritățile de la Kiev, că prorușii au recurs la lunetiști și aceștia trăgeau în mulțime de pe acoperișuri.

Responsabilitatea inițială a incendiului nu va fi stabilită, probabil, în mod clar niciodată, dar ceea ce este sigur este că zeci de tineri au murit, majoritatea din cauza asfixierii cu fum.

‘Este îngrozitor. Nu am vrut asta, ne pare rău pentru morți’, mai spune Natalia Petropavlovska.’Sunt tineri care au fost manipulați. Am sunat de mai multe ori la pompieri și nu înțeleg de ce au intervenit cu atâta întărziere’, adaugă interlocutoarea France Presse. Pompierii au avut nevoie de mai mult de o oră pentru a ajunge.

Potrivit unui ultim bilanț al Ministerului ucrainean de Interne, preluat duminică de RIA Novosti, 46 de persoane, în majoritate tineri, au murit, cei mai mulți asfixiați cu fum, iar peste 125 au fost rănite, între care 21 de polițiști. Imagini cutremurătoare cu ceea ce s-a petrecut în Casa Sindicatelor, cuprinsă de flăcări, au fost postate pe site-ul visti.ks.ua.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Flori Tiulea)