Poveste căpcăunului, osului şi a gurmanzilor


Era o dată un căpcăun mai spre răsărit care avea în el o poftă de nestăvilit. El înghiţea într-una teritorii şi nu se mai sătura. Numai că-i stătea un os în gât şi nu ajungea la friptura strâmtorilor. Ce şi-a zis atunci: ia să mă folosesc eu de furculiţa grecoteie de obedienţă ioanită pentru a curăţa drumul de aceste piedici. Numai că osul, ca-n poveşti, se dădea de fiecare dată peste cap, se acoperea cu tot felul de sosuri de prin bucătăriile de inspiraţie italiană, franceză sau engleză, şi – cu preţul unor aşchii care s-au jertfit conform Tradiţiei mioritice – osul nu s-a frânt. Mai mult, aşchiile i-au rămas în gât monstrului care, de atunci, când aude de numele de Vladimirescu, Bălcescu, Alexandrescu, Câmpineanu, Văcărescu, dă în damblageală şi face spume la gură.

 
Dar şi sosurile la care care m-am referit şi ni se serveau drept garnitură aveau şi ele patronii lor. Astfel că unii s-au gândit să le îmbunătăţească reţeta prin ceva aditivi toxici. Doar, doar structura de rezistenţă a osului, o structură ceva mai specială, în formă de Cruce, avea să cedeze şi să folosească doar ca simplă unealtă în mâna unor stăpâni poate nu la fel de pociţi ca capcăunul de la est, dar la fel de flămânzi.

Îşi poate permite Euro-Reichul o pierdere ca aceasta?


Sunt destule voci care au început să prezinte ca sigură ieşirea (excluderea) Marii Britanii din cadrul Uniunii Europene. Sunt aceleaşi voci care preamăresc „eficienţa germană” şi chiar deplâng… înfrângerea lui Adolf Hitler!? Dar Regatul Unit nu reprezintă doar statul insular pe care-l ştim. Prin el se oglindeşte şi Commonwealth-ul britanic, acea comunitate de state ce se întinde pe o cincime din suprafaţa terestră a Pământului. Ca să vorbim direct: este uşa de intrare spre resursele acelor ţări.

Ori, umilirea politică a Marii Britanii cred că ar fi greu de digerat şi nu ştiu în ce măsură ar putea fi trecută cu vederea. Anglia ar putea să trăiască fără probleme în afara UE. A supravieţuit de atâtea ori chiar sub severe blocade militare (cea napoleoniană, de exemplu). Dar de unde şi-ar căpăta resursele Germania (hai, na, să băgăm în seamă şi Franţa)? Deci, de unde s-ar aproviziona cu materii prime  Germania şi Franţa? În Africa s-a consolidat puternic prezenţa Chinei, America este a… americanilor.

Ar mai rămâne o sursă. Şi, dacă la aceasta se va face apel, acest lucru nu este deloc liniştitor pentru noi, românii. Pentru că ar implica nişte costuri severe geopolitice. Accesul la bogăţiile RUSIEI se concretizează cel mai adesea în acorduri, mare parte secrete. Iar bucata pusă la bătaie este Europa de Est. Adică ŞI ROMÂNIA şi părţi din Românitate.Germania se află de mai mult timp într-o strânsă colaborare cu Rusia. Să ne reamintim acordurile cancelarului Schröder cu Gazprom-ul.

Asta îmi întăreşte părerea că personajul pe care-l avem în fruntea jocul Moscovei. Iar în momentul de faţă interesele Rusiei concordă cu ale Germaniei. De aici şi marea dragoste pe care o arată personaje din vârful României faţă de Berlin.

Dar de obicei, asemenea vals este unul care se lasă cu mortăciuni. Alo, Cotrocenii! Mă aude cineva acolo? Sau măcar nişte capete mai lucide de pe la „servicii”. Orientaţi politica externă spre Anglia. Măcar pentru faptul că mereu a ieşit victorioasă.