Ipocritul deceniului – MIRCEA BADEA!


Mai ţineţi minte cum, după alegerile prezidenţiale, acest năimit al tovarăşului general Voiculescu făcea spume la gură împotriva feisbuciştilor şi bloagărilor? Ba mai ţipă şi cum el, Mirciulică (care o ia în bărbică, de la motociclică) nici nu şi-ar arunca ochii pe net, că, deh!, chestiile astea (blogurile) sunt pentru nişte d-ăia, imbecilizaţii… Vă mai amintiţi? Hai, răspundeţi sincer!

Pănăacum l-am lăsat dar uite că mi-a venit şi mie, nu ştiu de ce, să i-o trântesc maimuţoiului de la Antene. Jivinei ăsteia care uită (cât de interesat? – a se traduce prin „în funcţie de câţi euro?”) lucruri împotriva cărora scuipa foc pe nări. Nu numai lucruri, ci şi persoane – ami un „general Izmană”, mai un Rus…

Dar revenim la cestiune. La bloggăreală, adică. Le acea activitate cu care pretindea Minciunică a fi paralel – adică a nu se întâlni niciodată. Pesemne orbeţii care se uită în gura lui or fi crezut. Ei cred pe oricine. L-au crezut pe Iliescu, pe Roman, pe Năstase, pe Băsescu. Aşa că iau de bună şi ce le îndrugă papiţoiul. Aşa că să fie cla – Minciunică NU STĂ PE D-ALDE ASTEA! Nu le are el cu feisbuce, bloage, ciripiteli… Neh, nici vorbă!

 

Doar că ne uitarăm noi în spate. Am făcut un efort şi am dat o verificare. Şi… CE SĂ VEZI? BĂDIŞOR AL NOSTRU ARE SITE! Nu e site-ul de cultură pe care voia Jandarmeria să-l bage în dubă în 2012. E un site sub formă de… blog! Vai, ce oroare! Şi începe (mai corect, reîncepe) în ianuarie 2009, dată de la care postează cam neîncetat.

Dar oroarea e şi mai mare dacă ne aruncăm ochii în partea dreaptă a site-ului. Observăm acolo că Mircea badea îşi publică cele mai recente tweetturi, dintre care unele… fac trimitere la contul său de Facebook (!?). Ba mai mult, o aruncare de privire pe Youtube arată că posedă şi acolo un cont, dacă nu mai multe. În care există un hiatus de vreo patru luni. Pesemne atâta a fost nevoie ca să-şi revină după şocul alegerilor. Ori te pomeneşti că l-a cuprins de la un moment dat jena şi şi-o fi şters înregistrările din acea perioadă lipsă?

Mă, prin ce minune să ne explicăm această activitate intensă? Să ne fi minţit domnu’ Badea? Neee, nu credem! Badea e cel mai cinstit, cel mai viteaz, cel mai cel de pe planetă! Şi nici nu credem că ar avea timp! Păi el cu „Gura presei”, el cu Gâdea, el cu radioul, el cu Brimă, el cu cafteli, el cu şpagatul, el cu înotatul… Păi câte să mai facă şi el în acelaşi timp? Aoleo! Păi nu cumva şi la el, ca şi la madame Pleşcoa, tot postaci, tot postaci?

 

 

Doi acoperiţi se legănau pe o pânză de păianjen


Prin toamna lui 2011 am urmat şi eu un curs de formare profesională. Unul organizat de o fundaţie din jurul Mediafax şi din care m-am ales cu o hârtie (care nu foloseşte la nimic) de reporter. Pentru că ne găsem în plin regim discreţionar Băsescu, una din frământările mele – ce se manifestau prin întrebări – era legată de evitarea în presa independentă a ingerinţelor diverşilor „acoperiţi” care s-ar fi străduit să abată orice demers jurnalistic într-o direcţie favorabilă „stăpânilor” acelor infiltraţi. În capul meu era întipărită o persoană la care tot băteam apropouri (tov. colonel Rodica Culcer).

Într-una din zile, pe când ne găseam nu numai în prezenţa formatoarelor care se ocupau de cursuri, ci şi a unui grangure din fruntea Mediafax, am tot presat asupra problemei independenţei presei faţă de ingerinţa „serviciilor”, încât nu numai că mi s-a confirmat chestiunea cu madam colonel la care am făcut trimitere (cam cu jumătate de gură, e drept), dar m-am mai pomenit cu alte două. Primul, făcea referire la o prezenţă mediatică tot feminină – şi îi cam scăpase fără voie, crezând că eu mă referisem la aceea. Trecând timpul, nu mai reţinusem despre cine e vorba, dar voi reveni.

Al doilea nume era însă al unui bărbat, tot activ în presă. Ca şi persoana feminină, făcea parte din cei numiţi „anti-băsişti” şi poate de aceea plăcerea de a-i aminti. Un individ care încercase să se infiltreze şi să ofere informaţii ca „insider” către serviciile pe care le slujea. Cei de la Mediafax l-au dibuit că „sifona” şi l-au trimis pe uşiţă afară. În zilele noastre se prezintă ca mare „analist în probleme militare şi de siguranţă”. Ca un făcut, pentru că înainte de a scrie această postare am vrut să văd cam pe unde se mai aciuase, a petrecut şi el tot prin aceeaşi „Şcoală Superioară de Jurnalism” pe unde îl găsim şi pe Turcescu. Într-un moment, era propus ca şef al Colegiului Naţional de Apărare (pentru ce merite?); mai nou, prin toamna acestui an i s-a propus- dar el a refuzat vehement, nu-i aşa? – şefia SIE! Şi tipul tot combate, şi tot se bate în piept cu lupta pe care o duce cu fiorosul regim securistic băsist (el, securistul!) dar, ce nimereală!, exact în perioada în care românilor le mergea extrem de prost – adică în 2010, el, „specialistul”, o ducea foarte bine (într-o presă care trăgea obloanele de la o zi la alta), cu câte 6000 de euro pe lună. C-aşa spunea declaraţia de avere a soţiei sale, şi dânsa tot într-o funcţie mai „specială”, de vreme ce lucrează în Ministerul de Externe. Da, în acel minister pe care, de ochii lumii, îl tot înjura. Sau mai bine zis, înjura titularii portofoliilor.

Celui de-al doilea personaj îi uitasem numele. Mă tot chinuiam să mi-l reamintesc până când mi-a revenit brusc în minte cam cu vreo săptămână în urmă. Duduia respectivă. O femeie fatală a presei româneşti care, dacă îi urmăreşti parcursul profesional, te întrebi ce proptele a avut? De la o fiţuică de provincie (la 18 ani), reporter la ditamai publicaţia FE-SE-NIS-TĂ (la 19 ani). De aici, ţup!, ca o găinuşă ce era, ajunge la Radio Contact (la 20 de ani), iarăşi un ţup şi, la 23 de ani, cariera în TVR! Apoi, la 25 de ani, prezentatoare la Jurnalul TVR, după care moderatoare de „Ediţii speciale”, pentru ca, în 1999 – an de mari frământări şi în care trebuia să se cenzureze  cât mai vârtos la respectiva TVR – ajunge să aibe o emisiune („Ştirea zilei”) ce o va propulsa peste numai un an direct pe scaunul de purtătoare de cuvânt (o sintagmă ce cosmetizează mai româneştile cuvinte: propagandist, lingău, răspândac) al premierului „ţărănist” (curu’, pardon de expresie) Mugur Isărescu. Cu rang de Secretar de Stat, că doamna se respectă! Başca una bucată „ofiţer al Ordinului Naţional Steaua României” (la 28 de ani – şi ne mai mirăm de lingăii lui Băsescu!) cu care s-a procopsit individa de la cel care se plângea mai apoi că „a fost învins de sistem” (Emil Constantinescu). Păi cum să nu fii învins, dom’ preşedinte, dacă tot pe loaze de-astea te bazezi!? Şi ariviste, şi securiste, şi grabnic săritoare de la un pat la altul. Şi de la o televiziune (TVR) la o alta, mai „securistă” şi ea (Antena 1). Detalii despre carieră găsiţi aici sau aici. Mai nou, a ajuns şefă de campanie a unui prezidenţiabil, şi acesta cu talente de acoperit înăscut, după cum afirmă preşedintele Traian Băsescu (alt acoperit şi el), în care calitate s-a preocupat să unmple curtea rivalilor politici cu găini mai mult sau mai puţin moarte. Pesemne vreun complex lăsat de porecla cu care o apela isărescu: Găinuşa.

Pe scurt, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, două nume arhicunoscute, care poate vor avea şi bună-voinţa de a se demasca ele însele într-un sfârşit: RADU TUDOR şi GABRIELA VRÂNCEANU-FIREA-PANDELE

L-au vânat pe Iohannis şi l-au nimerit pe Burci


O reportaj produs de CBS în 1990 şi redifuzat de către Antena 3 a stârnit atât un scandal mediatic (şi politic) care îl are drept erou negativ pe agentul mogulul patronul Cristian Burci, cât şi un şuvoi de presupuneri asupra adevăratului scop avut de cei de la respectivul post de televiziune din subordinea varanului mogulului infractrorului patronului de presă Dan Voiculescu. Sunt voci care spun că totul a venit ca o răzbunare; altele văd aici reflecţia modului şantajist în care ar fi acţionat Antenele. Părerea mea e alta!

Totul pleacă de la acuzele pe care Ion Coja le-a aruncat, prin intermediul altui post de televiziune aflat în posesia securistului mogulului patronului de presă Sebastian Ghiţă, RomâniaTV, la adresa lui Klaus Iohannis, zugravit drept un traficant de copii în anii ’90. Pesemne că la auzul acestor afirmaţii cei de la Antene s-au repezit să verifice dacă nu cumva prin materialele de presă OCCIDENTALE difuzate în acea vreme nu puteau găsi ceva atât de atragător pentru campania negativă la adresa lui Iohannis. Şi credem că aşa le-a sărit în ochi un anume Cristian ce trafica de zor copii în „revoluţionarul” an 1990.

Bun, mie mi-a sărit în ochi şi un anume Bogdan Baltazar, cu afirmaţiila sale pline de cinism, prin care se oferea ca STATUL ROMÂN să devină traficantul unic al acestei pieţe de carne ce se dezvoltase sub ochii lui Ion Iliescu şi Petre Roman. Apropo, cum de aceste reportaje nu erau difuzate deloc în ţară? Întrebare doar retorică pentru că „emanaţii2 ba se plângeau de „imaginea României în lume” şi trânteau o mineriadă; ba iarăşi se plângeau de aceeaşi imagine, şi trânteau cu „adopţii” de felul acesta. O văicăreală continuă asupra unei imagini de care EI erau vinovaţi! Şi or să fie vinovaţi EI şi TOT NEAMUL LOR!

Aşteptăm cu interes şi momentul în care o să-i vină rândul lui Valeriu Stoica, ministru al Justiţie sub ocrotirea şi inspiraţia căruia s-au traficat zeci de mii de copii.

PS: traficul de fiinţe umane şi de sclavaj are prescripţie cumva?