„Neutralizaţi Patriarhia Obiectivului 24!”


Aţi auzit până acum de „Obiectivul 24”? Dacă aţi citit materialele lui Larry L. Watts atunci poate aţi aflat că prin această sintagmă – Obiectivul 24 – era desemnată România (SOCIALISTĂ!) de către KGB-ul sovietic, organul de represiune al ţării „vecine şi prietene”. Mai mult, „Obiectivul 24” era pus în rând cu israelul, RFG-ul, SUA şi celelalte ţări duşmănoase la adresa regimului comunist. Documente în acest sens sunt publicate online de Arhiva Centrului Wilson.

Un document din acestea este însă exploziv, pe partea bisericească, şi domnul Watts (la un loc cu cei care au publicat iniţial cele găsite în arhive) nu cred că i-au perceput în totalitate conţinutul, poate şi pentru faptul că sunt preocupaţi mai degrabă de latura geopolitică a lucrurilor. Este vorba de acest document – 116501 – apărut iniţial în Elena Negru and Gheorghe Negru, “PCM şi Naţionalism (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări effectuate de câtre Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului tolitar communist din Republica Moldova,” Destin românesc, vol. 16, no. 5-6 (2010), pp. 328-332, tradus mai apoi de domnul Watts în beneficiul Centrului Wilson.

Section “3” and the municipal and county organizations must undertake more active work regarding the prevention of attempts by foreign clerical centers to push foreign sect formations onto the path of confrontation with the authorities, of inculcating in them an anti-socialist state of mind on the basis of clericalism. To differentiate these actions without error from the aspirations of the faithful for satisfying their religious needs. To neutralize the aims of the Patriarchy of Objective 24 of influencing the clerics in a pro-Romanian nationalist spirit.

 

116501-page-003-extras

 

Era emis de secţia din RSS Moldovenească a KGB, pe data de 28 Noiembrie 1989. Cu o lună înainte de asasinarea lui Ceauşescu şi cu o lună şi jumătatea înainte de… încercarea de alungare a patriarhului Teoctist de către trimişii CFSN camuflaţi sub titulatura „Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii” din care făceau parte Bartolomeu (Valeriu) Anania, Teodor Baconsky, Iustin Marchiş, preotul Crămaru şi actualul patriarh Daniel Ciobotea, sub înaltul patronaj al lui Dumitru Mazilu, Gelu Voican Voiculescu şi Andrei Pleşu. Le scrie negru pe alb însusşi Bartolomeu Anania în „Memoriile” sale – şi am făcut trimitere la ele – dar se pare că nimeni nu are răbdare să stea cu mărturiile celor implicaţi şi să le pună cap la cap.

Numai că acest document menţionat mai sus pune într-o nouă lumină ceea ce se ştia sau, mai degrabă,  se pălăvrăgea despre pretinsa retragere a Preafericitului Teoctist în ianuarie 1990. Pentru că se îndrugă verzi şi uscate (de genul celei auzite la Digi 24: „Revoluţia l-a alungat pe Teoctist dar FSN-ul la apărat” şi în care intervievaţii erau personaje cheie în îndepărtarea patriarhului, gen Baconsky).

Ori iată că asstfel reiese că actul îndepărtării patriarhului Teoctist se înscria în tipologia „tăierii salamului”, prin care sovieticii neutralizau ţările pe care puneau mâna ocupând instituţie după instituţie. La fel şi în iarna lui 1989-1990: centrul puterii, Armată, Miliţie, sindicate, cultură şi, iată!, Biserică.

Dar de ce era atât de stringentă îndepărtarea lui Teoctist? Pentru că sovieticii şi cozile lor de topor urmăreau, la rândul lor, atingerea mai multor obiective.

1. În primul rând căutau să stăvilească mişcarea de redeşteptare naţională de dincolo de Prut, ce se manifesta şi pe plan bisericesc. La Chişinău, episcopul Serapion fugise („de frica naţionaliştilor moldoveni”) în iulie 1989 iar în locul lui fusese urcat repede un băştinaş, Vladimir Cântărean, care se dovedeşte – iată, după atâţia ani – că era şi este unealta sovietismului şi a fabulaţiilor „maldavanismului”.

2. Prin îndepărtarea lui Teoctist să se bage spaima câtorva personalităţi cheie şi cu greutate din Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române: Antonie Plămădeală, mitropolitul Transilvaniei şi Nestor Vornicescu, mitropolit al Olteniei, ambii de origine… basarabeană şi deci un pol de atracţie în plus pentru mişcarea naţională de peste Prut.

3. După cum bănuiam şi atunci când am comentat respectivele „Memorii” ale lui Valeriu Bartolomeu Anania, se deschidea cale largă pentru nişte tineri cu perspective interesante din puntul de vedere interesat al Moscovei. Mai întâi, Daniel Ciobotea trecut rapid prin treptele ierarhice spre a se atinge (scop nedeclarat) scaunul patriarhal – nu s-a mai reuşit pentru că Teoctsit a revenit asupra deciziei (sau or mai fi existat şi presiuni ale altor poli de putere care la-u sprijinit pe patriarh?); în diplomaţie, cariera fulminantă a unui tânăr ce se seamnează azi Teodor Baconschi.

Noi aici nu putem afirma despre cei menţionaţi că ar fi fost agenţi ai Moscovei. Poate vorbim de nişte veleitari, râvnind la cariere strălucitoare; poate, dimpotrivă, avem chiar nişte agenţi dubli. Nu ştim asta şi lăsăm pe alţii să se ocupe de problemă.

Dar observăm în schimb cum o parte din proiectele KGB au fost anihilate şi că de 26 de ani în spaţiul basarabean se duce o luptă intensă pentru Românism în care BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ este un factor de primă importanţă. Cum ar fi fost însă istoria fără decizia curajoasă a Preafericitului Teoctist şi a Sinodului BOR de a reactiva – spre furia Moscovei – Mitropolia Basarabiei?

 

PS: Nu putem să nu remarcăm însă cum şi activează tot felul de personaje dubioase care respectă în continuare directiva KGB: „Neutralizaţi Patriarhia Obiectivului 24!”

 

116501-page-001

116501-page-002

116501-page-003

116501-page-004

116501-page-005

Un Paşte cu Putin


Pentru cartea din care redau fragmentul de mai jos autoarea, Anna Politkovskaia, a plătit cu însăşi viaţa ei, fiind asasinată în scara blocului de către un ucigaş încă şi astăzi necunoscut. La scrierea volumului „Rusia lui Putin” autoarea a încercat să păstreze cât de cât o moderaţie a tonului – dacă poţi să menţii o limită atunci când te loveşti de delirul unor conducători psihopaţi. În „Jurnal rusesc” – carte apărută postum – tonul devine virulent şi oricne o citeşte realizează că în faţa abjecţiei terorismului de stat, nedreptăţii de provenienţă statală reacţia Annei Politkovskaia devine firească. Curios mi s-a părut, ca un cititor din România ce sunt, că, dacă schimbăm doar câteva nume şi luăm în calcul şi limitele puterii de pe malurile Dâmboviţei, situaţiile descrise ne sunt familiare iar chipul lui Putin se poate suprapune firesc peste trăsăturile unui anumit personaj cu chelie ce stă aşezat în fotoliile palatului Cotroceni. Corupţie, dispreţ, hoţie, subordonarea justiţiei – tot tacâmul. Dar textul de faţă pe care l-am ales ca ilustrare îl redau pentru a spulbera mitul lui „Putin – protectorul Ortodoxiei” pe care oficine diverse se grăbesc să-l răspândească. Mai curând reiese versiunea unui Anti-Hrist, capabil să instrumentalizeze poziţia Bisericii lui Hristos în beneficiul unor interese personale ori de interes politic îngust. Sublinierile din text îmi aparţin.

 

„Putin a fost arătat poporului chiar şi de Paşte, în locul lui Iisus. S-a ţinut o slujbă la Biserica lui Iisus Hristos Mântuitorul, catedrala Moscovei, o structură de beton înălţată pe locul unui bazin de înot în aer liber din timpul sovieticilor. Trecuse aproape o lună de la a doua alegere ca preşedinte [2004, n.m.]. Dimineaţă, la începutul Utreniei Mari, lângă Putin stăteau umăr la umăr, ca la o paradă militară, premierul Fradkov şi Dmitri Medvedev, noua eminenţă cenuşie de la Kremlin, şeful cabinetului preşedintelui, un bărbat cu statură mică şi cap mare. Cei trei îşi făceau cruce cu stângăcie, ca nişte clovni, Medvedev atingându-şi cu mâna fruntea şi apoi organele genitale. Era hilar. După Putin, Medvedev i-a strâns şi el mâna patriarhului, de parcă era unul dintre colegii lui, în loc să i-o sărute, după ritualul bisericesc. Patriarhul a trecut cu vederea greşeala. Consilierii de imagine din Kremlin sunt eficienţi, dar, bineînţeles, destul de ignoranţi în chestiunile de acest gen şi nu le spuseseră politicienilor ce trebuie să facă. Lângă Putin stătea primarul Moscovei, Iuri Lujkov, care era în spatele construirii catedralei, singurul care ştia cum să invoce protecţia Crucii aşa cum se cuvenea. Patriarhul i s-a adresat  lui Putin cu „Înaltă Excelenţă”, făcându-i şi pe cei neimplicaţi direct să se înfioare. Dat fiind că o mulţime de posturi de la vârful aparatului guvernamental sunt ocupate de foşti ofiţeri KGB, Învierea Domnului a devenit acum un ritual naţional obligatoriu, înlocuind parada de 1 Mai.

 

Începutul Utreniei Mari a fost şi mai comic decât strângerile de mâini cu patriarhul. Ambele canale ale televiziunii oficiale de stat au transmis în direct slujba. Patriarhul a participat şi el, deşi era bolnav. Comentatorul televiziunii, un om credincios şi cunoscător al rânduielilor bisericeşti, le explica telespectatorilor că în tradiţia ortodoxă uşile bisericii trebuie să fie închise înaintea miezului nopţii, deoarece simbolizează intrarea în grota unde a fost aşezat corpul lui Iisus. După miezul nopţii, credincioşii ortodocşi care participă la procesiune aşteaptă deschiderea uşilor. Patriarhul stă în capătul de sus al scării şi este primul care intră în templul gol, unde Învierea Mântuitorului s-a produs deja.

 

Când patriarhul a rostit prima rugăciune după miezul nopţii în faţa uşilor templului, acestea au fost trase la o parte şi din spatele lor au apărut: Putin, modestul nostru preşedinte, umăr la umăr cu Fradkov, Medvedev şi Lujkov.

 

Nu ştii dacă să râzi sau să plângi. O seară de comedie în Noaptea Sfântă. Spuneţi-mi ce-ar putea să-ţi placă la acest individ care profanează tot ce atinge.”

 

Anna Politkovskaia, „Rusia lui Putin”, Editura Meditaţii, Bucureşti, 2009, traducere de Viorica Horga, p. 280