De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României – alte argumente


Domnul Klaus Iohannis are drept principală carte de vizită activitatea de primar al Sibiului iar aici punctul nodal îl constituie alegerea oraşului drept capitală culturală europeană în 2007. Numai că în acel an au existat DOUĂ oraşe cu acelaşi statut, alături de Sibiu aflăndu-se şi Luxemburgul, ca subliniere a legăturilor istorice care leagă cele două localităţi. Ori Luxemburgul îl avea ca primar pe Paul Helminger în acea perioadă însă statul din care făcea parte – Marele Ducat al Luxemburgului – îl avea ca premier pe un anume Jean-Claude Junker. Da, este acelaşi personaj politic recent numit ÎN CEA MAI IMPORTANTĂ FUNCŢIE DIN CADRUL UE, Preşedinte al Comisiei Europene în cadrul căreia o găsim şi pe Corina Creţu drept comisar. Ei, nu se potrivesc încă o dată lucrurile de minune cu un posibil preşedinte al României, fost primar cu relaţii foarte bune de colaborare cu fostul premier al Luxemburgului, actual preşedinte al Comisiei UE? Eu cred că pică perfect! Iar persoana care urma să preia şefia UE era încă de la alegerile europene cunoscută.

Aceste alegeri europene fac trecerea în acest punct în care vă voi demonstra cum anume institutele de sondare au rol de a intoxica mai degrabă decât de a prezenta situaţii reale. Intoxicarea vine din dorinţa ca unii decidenţi politici – în cazul nostru, Ponta şi Băsescu – să nu aibe habar de ceea ce li se pregăteşte şi să acţioneze în orb. Alegerile europene au fost oglinda situaţiei politice de la sfârşitul lunii mai. Dar şi aici ne lovim de un obstacol! Dacă mai ţineţi minte, institutele de sondare creditau PSD cu 43% din voturi. După numărare s-a dovedit că rezultatul era mult mai slab, anume doar 37%. O eroare de ŞASE PROCENTE! Mult dincolo de marjă! Lăsând la o parte aberaţiile sociologice difuzate în mediile coabitace (RTV, A3, LaBe1TV), pe postul Digi24 acelaşi Vasile Dâncu de care pomeneam în precedenta postare rostea, în urmă cu două zile, afirmaţii care se băteau cap în cap. Pe de-ao parte, că aproximativ 70% din votanţi ştiu cât se poate de ferm cu cine vor vota de mai bine de o lună de zile. Părerea mea este că sunt cei ce au participat şi la euroalegeri, adică acele procente la care m-am referit. Alţi 25% din alegători au fost influenţaţi de situaţia din campania electorală. ori campania elctorală a fost ZGU-DU-I-TĂ de efectele arestărilor – transpartinice, e drept – dar care au provocat cataclisme în procentele partidei lui Ponta, cât şi ale protejatei prezidenţiale, Elena Udrea. Şi cu toate acestea, acelaşi Dâncu îşi termina seria de analize sociologice cu constatarea că la vot Victor Ponta ar fi creditat cu 41%, Klaus Iohannis cu 30%. Nu ştiu ce mă face să cred că vom asista iarăşi la „erori” monumentale care depăşesc cu uşurinţă marja de eroare.

Am afirmat că grupul ce sprijină ascensiunea acestei „creaţii Iohannis” este şi el trans-partinic. În mod sigur, personaje grele sunt oameni de bază DIN CADRUL PSD, din greii partidului. Şi subliniez: nu îl lucrează pe Ponta (şi pe Băsescu, evident) din interesele înguste cu care suntem obişnuiţi. Părerea mea e că au la bază analize făcute cu anumţi oameni din interiorul serviciilor. Cred că am spus acest lucru şi în postarea precedentă. Nu-i nimic, remintim lucrurile. Poate în această lumină vedem altfel cele istorisite de Emil Hurezeanu într-o emisiune de la Digi24 în care îi istorisea lui Cosmin Prelipceanu cum, aflat la saună, şi încercând să fie politicos cu „un important personaj guvernamental”, acela („importantul personaj guvernamental”), în loc să răspundă şi el tot cu politeţurile de duzină, a început să turuie că „fie ce-o fi, am dat drumul la Justiţie!”

Ce poate fi mai clar de-atât?

De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României


Vreau să încep cu un lucru pe care îl afirm CLAR, de la începutul postării: şi pentru ine a fost greu de înghiţit ceea ce se întrevedea la începutul verii. Să alegem (noi, românii!) între un evreu (Ponta) şi un neamţ (Iohannis) după cum propuneau PSD şi PNL. Dar apoi mi-a fost clar, după ce am pus cap la cap nişte lucruri, că anumiţi oameni din structurile de putere pregăteau chiar mai mult: câştigarea de către Iohannis (şi NUMAI de către Iohannis) a fotoliului prezidenţial de la Cotroceni. Iar din momentul în care am realizat acest lucru am început să mă întreb DE CE? Care e motivul care-i împinge pe aceşti oameni spre această soluţie politică?

Dar nu numai structurile contribuie la această soluţie, părerea mea. Pentru că sunt forţe mult mai largi care fac lucrurile să convergă, se întrevede – o să şocheze ce spun – inclusiv degetul lui Dumnezeu! Nu că ar fi Iohannis vreun Mesia ci pentru că în Istorie intervenţia Dumnezeu chiar se manifestă prin bunele sau relele, că există şi alea, din viaţa unui popor. De exemplu, Joseph de Maistre, dacă nu mă înşel, spunea că providenţa s-a manifestat chiar şi în cadrul terorii revoluţionare. Dar nu despre acest lucru e vorba acum.

Ce mi-a atras mai întâi atenţia? Un lucru aparent minor, petrecut la începutul lunii mai, cu săptămâni înainte de a se desfăşura alegerile parlamentare şi, deci, cu încă şi mai multe ca Antonescu să demisionaze din fruntea PNL, Iohannis să preia şefia formaţiunii politice, să aibe loc fuziunea cu PD-L şi promovarea primarului de Sibiu drept candidat la preşedinţie. Un eveniment desfăşurat pe 8 mai 2014, o o conferinţă care avea în centru acordurile secrete dintre RSR şi RFG. Am povestit aici câte ceva de atunci. Am menţionat participarea lui Vasile Dâncu acolo. Ce nu am menţionat? Scopul prezenţei sale, anume detalii despre un studiu sociologic cu privire la imaginea germanilor în mentalul românesc. Cum îi iubesc românii cel mai mult pe nemţi, cum ştiu românii mai bine cine este Angela Merkel decât cine erau Ponta, Băse şi-Antonescu! În acele momente nu am dat foarte mare importanţă ci le-am considerat doar o formă de servilism faţă de patronii care sponsorizau respectiva conferinţă (Fundaţia Konrad Adenauer).

Apoi a venit momentul Bookfest 2014 şi seria de interviuri realizate. La care interviuri am făcut trimitere spre influenţa Germaniei asupra situaţiei politice din România. „Germania domină Europa! Nu numai România. Germania are un model de societate dezirabil pentru noi. Nu trebuie să copiem modelul german pentru că n-avem nemţi”, mărturisea domnul Dâncu. Dar ce spunea Ioan Mircea Paşcu pe aceeaşi temă? „Eu cred că inevitabil Germania, prin ponderea ei, are rolul pe care îl are. Şi trebuie să-l recunoaştem. E mai bine să recunoşti rolul ăsta şi e mai bine să te adaptezi.” „Dacă ar dicta doamna Merkel şi domnul Scultz politicile de partid de dreapta şi de stânga din România ar fi poate mai bine”, mi-a răspuns şi Emil Hurezeanu la aceeaşi întrebare. Iar în acele zile – sfârşitul lui mai –  încă nu era stabilit Iohannis drept candidat!

Aţi observat ceva la cei menţionaţi? Doi dintre ei sunt afini PSD-ului! Chiar şi Hurezeanu, dacă ţinem cont că a avut o mică perioadă de consiliere a premierului Năstase. Iar candidatul „german” a apărut! Dar în rândul PNL, ca preşedinte al PNL, ca „unificator al dreptei” sub sigla PNL. Iar de aici tulburarea interioară la care am făcut referire la început. Iar apoi momentul de iluminare! Iohannis e pregătit chiar de „ei”, de un grup „transpartinic”, ca să-i spunem aşa, pentru a CĂŞTIGA alegerile. În dauna lui Ponta, evident. În dauna unui Ponta AMEŢIT de sondajele mincinoase pe care i le va livra Dâncu sub nas pentru a se crede deja câştigător. Dar nu numai Ponta juca rolul măgăruşului dus de nas prin date nu atât false, cât, să zicem, distorsionate. Intră aici chiar Băsescu, poate chiar Iohannis însuşi. Aşa îmi explic şi desincroniarea EVIDENTĂ a acţiunilor lui Băsescu de a influenţa alegerile. Pur şi simplu, toate manipulările lui Băsescu au apărut defazate! Mai direct ce vreau să spun: că şi Ponta şi Băsescu au fost (sunt!) păcăliţi la maximum. Băieţii din „servicii” i-au aranjat la meserie.

Să observăm din această perspectivă ce s-a petrecut chiar în această campanie electorală. Evidenţa numărului candidaţilor: PAISPREZECE! Aleşi special cea mai mare parte ca să se calce reciproc pe coada ideologică. Scopul acestui ambuteiaj electoral era unul cât se poate de simplu: evitarea situaţiei din 2000 când un candidat atipic (Vadim Tudor) a ajuns în turul doi. Tiparul e următorul: în afara celor doi candidaţi principali (păcălitul Ponta şi programatul Iohannis) nu se permitea nici unui altuia să ia avans electoral. A scos-o Băsescu pe Udrea drept candidată? Imediat a apărut o contra-candidată din aceeaşi familie băsistă (Macovei); L-au scos dizidenţii liberali pe candidatul Tăriceanu la înaintare? A fost automat neutralizat prin candidatul tot liberal Meleşcanu; Extrema populistă canibalizată prin tridentul Vadim-Funar-Dan Diaconescu; stânga – prin apariţiile concomitente ale lui Rotaru şi Brânză, maghiarimea aşijderea. Şi acum gândiţi-vă cum se vor redistribui votanţii tuturor acestor candidaţi în raport cu Ponta şi Iohannis în turul doi!

Dar DE CE numai soluţia Iohannis?

Pentru acest lucru trebuie să ne întoarcem – părerea mea – la evenimente de la începutul anului. Asta dacă nu cumva băieţii cu ochi albaştri nu realizaseră, prin analize militare şi strategice, încă din 2013 (sau mai devreme) ceea ce urma să se întâmple: EXPANSIUNEA RUSIEI! Şi corolarul: influenţa acesteia asupra vecinilor României.

Ori România o fi parte din UE şi din NATO numai că înseşi aceste structuri au slăbiciunile lor, mai ales Uniunea Europeană. Iar România are nevoie de ancore, de alianţe trainice şi în Europa şi în lume. Avem o garanţie de securitate cu SUA, via NATO. Avem o garanţie şi cu China, reafirmată vara aceasta! Dar nu e suficient. Ambele sunt departe, nu sunt puteri europene. Aşa încât GEMANIA reprezintă ţinta cea mai evidentă în aflarea unui aliat stabil şi puternic ÎN EUROPA. Iar cel mai uşor se va obţine simpatia statelor germanice prin ALEGEREA UNUI NEAMŢ! O alianţă fermă cu SUA, în virtutea Parteneriatului strategic; raporturi bune cu China prin PĂSTRAREA PREMIERULUI (sic!), prietenia Germaniei prin alegerea unui preşedinte din minoritatea săsească.

Şi se mai securizează un punct pe care posibile „tulburări etnice” (sponsorizate interesat de Moscova) ar putea să-l agite. Tema „asupririi minorităţilor” şi, de aici, al eventualei secesiuni a pretinsului „ţinut secuiesc”. Alegerea unui minoritar – chiar dacă sas- ar face să cadă toate acuzele eventuale de xenofobie la adresa românilor agitate prin mediile occidentale de sub influenţa mai mult sau mai puţin directă a Moscovei. Şi vă recomand să fiţi atenţi în următoarele zile la deciziile pe care le vor lua UDMR şi PPM. De altminteri, celor doi candidaţi ai maghiarimii li s-a trezit brusc compasiunea pentru oropsiţii minoritari români din Ucraina şi Timoc.

Bănuielile mele pe care le-am expus mai sus nu le-am împărtăşit public până acum. Am preferat să le destăinui doar în discuţii personale, cu amicii şi cunoştinţele. Le-am şi spus celor cu care am vorbit că se vor găsi şi procedee de influenţare a opiniei publice în aşa fel încât poziţia lui Ponta să fie din ce în ce mai erodată. Şi uite cum anchetele DNA slujesc de minune acestui scop în timp ce campania de victimizare a lui Ponta (în care complice era Băsescu), prin acuze la adresa presupusului trecut securistic, a eşuat.

Nu am vrut să-mi fac publice aceste bănuieli. Nu am vrut până acum. Pentru că în acest moment cărţile sunt deja făcute şi împărţite. Nici Moscova nu mai poate influenţa decisiv lucrurile şi, dacă ar încerca, cred că şi-ar şubrezi şi mai mult poziţiile. Băsescu – prin candidata Elena Udrea – este deja KO; Ponta este anesteziat prin sondajele cosmetizate şi, când se va trezi, va avea o surpriză mai mare ca a lui Geoană în 2009.

Am pomenit şi de convergenţa altr factori. Ştiaţi că în ultimii 5 ani germanii au avut doar doi câştigători de premii Nobel? Ca un făcut, ambii sunt originari din România. Coincidenţă, nu-i aşa?

PS: despre alegerea pe care o voi face în primul tur pot să spun doar că nu m-am decis cui să dau votul dintre trei candidaţi. Poate va fi Meleşcanu, poate Tăriceanu, poate chiar Iohannis – ca să nu fie ecartul foarte mare. Încă nu m-am decis.

Cernea, Iane, Peia şi Canacheu – cei patru cavaleri ai apocalipsei diplomatice


De Remus Cernea cred că aţi auzit. El e tipul ăla cu laţele de un metru care stă toată ziua, bună ziua şi înjură Biserica Ortodoxă. Ăsta-i membru al „Verzilor” adică al ecologiştilor, doar nu credeaţi că-i d’ăla.. priu, drace!, cu diagonală.

 

Şi de Costache Canacheu cred că aţi auzit. E tipul ăla cu mutră de frizer, care şi-a luat bacalaureatul la 30 de ani ca să poată să facă morală celor picaţi mai apoi la etapa finală liceală. El este membru de vază al PD-L şi, între două felaţii date lui Băsescu, are timp să afirme răspicat şi existenţa unei minorităţi armâneşti în interiorul României.

 

De Ovidiu Iane şi de Ninel Peia mărturisesc deschis că nu am mai auzit până acum şi nici nu cred că aş fi auzit vreodată dacă nu era cazul de faţă. Primul dintre ei este şi el „verde” ca frunzuliţa lui madam Udrea, adică-i ecologist. Sau a fost, pentru că acum îi pesedist. De tip coabitac pentru că tot ceea ce au promis el şi cu domn’ Cernea în campanie (oprirea distrugerilor de la Roşia Montană, interzicerea exploatării gazelor de şist) au adus la neîmplinire. Al doilea, domn’ Peia, este şi el coleg actual de partid cu domn’ Iane dar n-ar fi putu fi şi coleg de partid ecologist cu acesta măcar şi pentru faptul că s-a îmbogâţit din otrăvirea temeinică cu deşeuri toxice a Bărăganului, o afacere grasă de tot.

 

Şi ce şi-au zis aceşti patru membri de vază ai politicii dâmboviţene? Ia să se apuce ei – dacă tot au băgat spaima în electoratul român – şi de MAREA POLITICĂ, adică aia internaţională. Să facă o aşa acţiune, de n-a văzut Parisu’ ăl mic. Aşa că şi-au luat paşapoartele mai mult sau mai puţin diplomatice şi au efectuat o vizită pe care ei, dăştepţii pământuşui românesc, au crezut-o oficială în… Taiwan!

 

Pfff! Păi ce contează că ne înrăutăţim relaţiile cu China? Cine e China, bre? Un fleşculeţ, acolo! Iar sejurul lor se va înscrie între faptele de seamă ale disidenţilor de pe întregul ământ care luptă pentru pace, democraţie, dezarmare, împotriva încălzirii globale, pentru salvarea balenelor şi pentru orice cauză care priveşte U-MA-NI-TA-TEA în ansamblul ei. Mai puţin României. Că valahii e puţini, proşti şi înghit orice de la politicieni. Mai ales răhat frumos ambalat. Marca Băse!

 

Vom reveni cu amănunte serioase.

Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea ( partea a II-a )


O survolare periculoasă ( p. 499-500)

 

C.M. : Fusese o vizită importantă a unei delegaţii de stat guvernamentale şi româneşti în India, Indonezia şi Birmania, state ce aveau mare importanţă în politica mondială, care încerca să iasă din închistarea celor două blocuri – socialismul şi capitalismul. Eram bucuroşi la întoarcere de rezultatele vizitei. Călătoream, ca de obieci în acea vreme, cu un avion sovietic, condus de echipaj sovietic, în care fuseserăm îmbarcaţi de la Moscova. Pe teritoriul sovietic mai făceam o escală la Taşkent, la dus şi la întors. Deasupra munţilor Himalaya, la întoarcere, ni s-a comunicat interdicţia de survol din partea chinezilor. Aceasta însemna că dacă avionul nu se întoarce, pot să-l doboare. Gheorghiu-Dej a cerut, cum era şi firesc, să facem cale întoarsă. Însă n-am apucat bine să luăm drumul înapoi către Delhi, că de la baza din Taşkent s-a comunicat echipajului că primiseră între timp, în urma demersurilor făcute de la sol, acceptul de a survola teritoriul Chinei. Am mers cu bine, am străbătut China conform rutei de zbor, şi am aterizat la Taşkent. Trebuia să rămânem acolo, într-o casă de oaspeţi, o noapte, şi abia a doua zi să continuăm drumul spre Moscova. În acea casă, şeful local de partid, care i-a întâmpinat pe Dej şi pe Maurer, ne-a spus că survolaserăm China în condiţiile interdicţiei. Că nu se mai revenise asupra refuzului chinezilor, dar Hruşciov, căruia i se comunicaseră cele întâmplate – echipajul şi avionul erau cele cu care călătorea el -, a dat ordin de continuare a drumului şi de transmitere a mesajului ce ne fusese comunicat. Sigur, spuneau sovieticii, chinezii n-ar fi îndrăznit să ne omoare…

L.B. : Cum a reacţionat Gheorghiu-Dej ?

C.M. : Atunci l-am auzit pe Dej, pentru prima şi ultima oară, urlând de furie. Înjura cum nu mi-a fost dat să-l mai aud vreodată !

L.B. : Îi înjura pe sovietici cumva ?

C.M. : Nu, pe chinezi ! Cum să-i înjuri pe sovietici pe teritoriul lor şi între oamenii lor ?… Îi înjura pe chinezi, dar de gândit se gândea la sovietici. Ne-a şi spus după ce-am ajuns în ţară: „Hruşciov ar fi avut nevoie de cadavrul meu ca să dovedească lumii câtă dreptate are în disputa cu Mao”

 

Naţionalismul lui Dej (p. 545)

 

C.M. : … Întrebarea aceasta o aud deseori exprimată : când a devenit Dej naţionalist ? Întrebările conduc la politica externă a României. Nu Ceauşescu i-a imprimat această direcţie de apărare şi sprijinire a intereselor naţionale, ci Gheorghiu-Dej. Ceauşescu a continuat – cât a continuat – ce începuse Dej. Iar Dej a creat această direcţie în momentele în care a avut posibilitatea s-o facă. Am citit şi eu, am mai ascultat emisiuni la radio şi televizor cu istorici, cu politologi… Când vorbesc despre diplomaţia lui Dej, toţi dau detalii despre strategia şi priceperea cu care şi-a eliminat adversarii politici din interior. Sistematic şi pe etape. Se opresc însă aici cu strategia. Sistematic şi pe etape a gândit şi acţionat Dej şi în politica externă. A profitat de slăbiciunile lui Hruşciov, de crizele sistemului sovietic, de anumite conjuncturi internaţionale favorabile când şi-a pus planurile în aplicare. Iar planurile erau ale lui. Mai târziu s-a spus că i-au aparţinut lui Nicoale Ceauşescu.

 

Importanţa discursului lui Ceauşescu din 1968 ( p. 589 )

 

C.M. : … Acesta e momentul în care Ceauşescu, România a dobândit un mare capital politic. La ONU şi oriunde în lume eram primiţi cu mare respect… O declaraţie cum a fost cea din aprilie 1964, chiar dacă a fost de mare importanţă pentru cursul politicii noastre, nu este de senzaţie pentru lume. Dar acea cuvântare a lui Ceauşescu din august 1968, în care spunea în numele tuturor românilor, că vom rezista până la ultimul om dacă vom fi invadaţi, era mai clară ca orice în privinţa faptului că făceam opinie separată de sovietici şi de ceilalţi membri ai Tratatului de la Varşovia.

 

Lavinia Betea, Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu, în volumul Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.