O lămurire


În articolul trecut am etichetat acel „Club Colectiv” drept „clubul-templu satanist”. Nu îmi retrag cuvintele. În continuare îl voi considera la fel, în rând cu alte stabilimente dubioase unde porcăriile sunt la ele acasă. Dar nicăieri nu am afirmat că cei de acolo, spectatorii, participanţii ar fi fost satanişti. Nu! Au fost însă nuişte „înşelaţi”, nişte „amăgiţi”, nişte „păcăliţi”. Aşa cum suntem toţi în cea mai mare parte a vieţii, pentru că Nefârtatul întinde continuu capcane. Chiar şi cei ce se consideră ei înşişi drept „satanişti” în realitate tot nişte înşelaţi sunt şi, până la cel din urmă moment al vieţii lor, au posibilitatea de a realiza marea păcăleală în care au vieţuit.

Dar tot „înşelaţi” sunt şi toată acea massă de copii ŞI PĂRINŢI care, de ceva timp încoace, participă într-o veselie la tot soiul de petreceri halloween-istice. Sunt satanişti aceştia? Evident că nu. Dar înşelaţi sunt şi ei. Pentru că respectiva „sărbătoare” este o CARICATURIZARE a unor ceremonii creştine – rugăciunile pentru mântuirea celor răposaţi. Nu, stimaţi părinţi, pentru mine moşii şi strămoşii mei nu sunt şi nu vor fi vreodată acei monştrii însetaţi de sânge, acei strigoi şi zombi în care vă îmbrăcaţi copii. Dumneavoastră aveţi libertatea să faceţi tot ceea ce vreţi cu odraslele dumneavoastră dar gândi-ţi vă la consecinţele nu numai spirituale la care vă expuneţi copiii. Pentru că şi copiilor dumneavoastră de la grădiniţă, din şcoala primară sau gimnaziu – deci nu prin cluburi sau prin baruri – li se putea întâmpla, prin cine ştie ce asociere de evenimente, acelaşi lucru. Şi ar fi fost hilar să se strige în acel posibil caz: „uite sataniştii!”

Există în seria Poirot – cu remarcabilul David Suchet ca interpret, o ecranizare a unui roman – „Petrecere de Halloween” (seria 12) – în care detectivul ficţional al Agathei Christie se arată oripilat, în dialog cu valetul său, George, de poveştilor sinistre vehiculate în media într-o zi dedicată în fapt comemorării morţilor. Nişte vorbe mai actuale ca oricând:

 

„- Vă displace, domnule?

– Este din cauza temei, George. Este dezgustătoare. Poirot a văzut atât de mult rău. N-ar trebui să fie subiect de bătaie de joc. 

– Este doar un pic de distracţie, domnule. Îmi place puţină vărsare de sânge. Şi este potrivit pentru
acest moment din an.

– George, în acest timp al anului, în Belgia este obiceiul sã se aprindă lumânări în memoria celor dispăruţi. Şi nu să se spună poveşti macabre.”

Anunțuri

Securistul biblic ce şi-a ratat misiunea


AVERTISMENT! Textul de mai jos să fie luat doar cu valoare de presupunere. Sunt doar nişte păreri personale fără o bază documentară certă, asigurată pe documente.

 

M-am întrebat la un moment dat: ce meserie o fi avut Iuda Iscariotenul? ştim despre cutare apostol că a fost pescar, despre altul că era agent fiscal, altul doctor. Dar Iuda? Se lasă impresia despre el că ar fi fost un soi de contabil, dar sarcina de „casier” o avea doar în cadrul grupului de ucenici, nu era o „meserie”. Aşa că tot rămâne întrebarea.

 

Apelativului de „Iscarioteanul” i se dă mai ales o conotaţie legată de originea geografică, cum că s-ar referi la localitatea Skarioti. Dar alţii îl leagă de o mişcare extremistă ieşită din rândul zeloţilor, aceea a „sicarilor”, adică a purătorilor (şi utilizatorilor) de pumnale. Aceşti sicari cam aveau năravul să producă acte teroristice care vizau mai ales înalta ierarhie iudaică. Iar „Noul Testament” se desfăşoară într-un context politic şi social foarte complicat. Irod cel Mare – aliat al Romei – regele cunoscut în Biblie drept ucigător de prunci, se manifestase şi ca un tiran ce eliminase elite evreieşti, ăşi ucisese membri ai propriei familii. Regatul său se destrămase prin împărţire între copii săi dar „inima” teritorială din jurul Ierusalimului se constituia într-o provincie romană în care preoţimea evreiască avea cuvântul cel mai greu de spus. Ori slujitorii Templului aveau tot interesul să limiteze posibilitatea ca alt tiran regal să se ridice şi să-i persecute. Pe de altă parte, tocmai de aceea mişcările naţionaliste şi mesianice evreieşti îi puteau considera drept „colaboratori” ai romanilor, de unde acţiunile teroriste de care am pomenit.

Şi acum să ne punem în pielea arhiereilor din Ierusalim. Cum ar fi contracarat ei toate mişcările ce îi vizaau, atât din cadrul grupurilor teroriste, cât şi ale rivalilor politici princiari dar şi romani? Prin infiltrare de spioni, prin agenţi acoperiţi, care aveau misiunea să informeze când se preconizau noi atentate. Să fie Iuda Iscarioteanul un asemenea „acoperit” al vremii? Eu cred că da. Mai întâi infiltrat în sânul sicarilor, de unde apoi a fost „pescuit” de Iisus Hristos. Un oma care ar fi putut, prin calităţile ce se cer unui spion, unui „analist de informaţii”, să dea cea mai importantă mărturie  despre hristos şi Înviere, ca şi despre puterea iertării dumnezeieşti.

 

Deci, Iuda ar fi putut să perceapă corect toate faptele lui Iisus. Să înţeleagă măcar şi din vindecările miraculoase la care era martor că se află în faţa unui personaj istoric fără pereche. Dar el, cred eu, a dat o semnificaţie cu totul strâmbă a ceea ce observa şi nota. „Aha! Iisus a spus că o să dărâme Templu! Deci se pregăteşte de un 11 Septembrie avant la lettre! Aha! I-a turnat mironosiţa mir foarte scump pe cap. Asta înseamnă că se consideră rege! Ia să-l întreb eu şi dacă nu era mai bine să facă acte de adevărată caritate cu preţul mirului. Deci îmi confirmă ceea ce gândeam. Aha! Şi le spune celorlalţi din celulă că în curând se vor petrece lucruri importante. Ba uite, câţiva se şi vâd deja mininştri în guvern! Şi ia uite ce-i spune lui Petru, că trebuie să-şi ia sabia! Gata, Iisus vrea să dea o lovitură de stat!” Cam aşa cred eu că a gândit Iuda şi şi-a întocmit rapoartele către Sinedriu.

 

Şi ca să vedem cât de nerealist gândea, în Evanghelii se spune că Iuda a fost însoţit în Grădina Ghetsimani de aproximativ o mie de slujitori înarmaţi, cam 90 de miliţieni pe cap de om. Iar cei 30 de arginţi erau nu numai „preţ de vânzare” ci şi salariul pe care-l căpăta.

 

Doar că după arestarea, procesul şi execuţia lui Hristos, toate datele judecate eronat de către Iuda au fost percepute brusc în adevărata lor lumină şi au căpătat o greutate atât de copleşitoare încât securistul Iuda a fost copleşit de perspectiva deicidului în care fusese rotiţă conştientă. O vină atât de mare încât a ajuns să-şi ia singur viaţa. Dar şi aici a uitat să ia în calcul toate datele. A pierdut din vedere o informaţie pe care o transmisese sanhedrinilor, cum că „a treia zi va învia”. Mai marii Sinedriului au ţinut cont de ea şi i-au cerut lui Pilat să se pună gardă înarmată la mormânt. Iuda în schimb nu şi-a mai reamintit. A preferat să se condamne pe veci fără putinţă de a remedia, prin convertire, trădarea la care fusese părtaş.

E un episod la cre ar avea de reflectat toată securiştimea de oriunde ar fi ea.