Bookfest 2015: nostalgici după Ioan Alexandru


Lansarea pe24 Mai 2015 a volumului „Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc? Eseu confesiv despre Ioan Alexandru”, la standul Editurii Humanitas, în prezenţa autorului, Dan C. Mihăilescu, alături de Lidia Bodea şi Costion Nicolescu.

Adică, „un exerciţiu de admiraţie” (Lidia Bodea) pentru „un profet”, „un nebun întru Hristos” (Costion Nicolescu), sau „cel mai mare poet religios al Românilor” (DCM), o mărturie apărută în aceste cazan infernal” al vremurilor contemporane nouă, în care domină „puseul ginecologic” iar critica literară e dominant atee – etichete aplicate de acelaşi Dan C. Mihăilescu.

Mai mult, după ce a sfârşit de acordat autografe, l-am tras de limbă pe autor şi concluzia lui a fost şi mai aspră. În România actuală NU mai există reviste culturale de dreapta. TOATE sunt de stânga sau, în cel mai bun caz, practicând relativismul cultural.

 

Bookfest 2014: cărţi din colecţia Vintage la Editura Humanitas


Ion Ghica – „Scrisori către Vasile Alecsandri”; Constantin Bacalbaşa – „Bucureştii de altădată”; Maude Rea Parkinson – „Douăzeci de ani în România”

 

Adică trei cărţi din colecţia „Vintage” a Editurii Fumanitas lansate, în cadrul Salonului internaţional de carte „Bookfest 2014”, în prezenţa lui Radu Gârmacea, Georgeta Filitti, Ioana Pârvulescu şi Dan C. Mihăilescu, pe data de 31 Mai 2014.

 

Deşi Radu Gârmacea afrmă că ediţia aceasta de la Humanitas ar fi integrală, mi se pare că am citi un exemplar tipărit prin 1988-89 (care cuprindea şi „Convorbirile economice”!) şi nu i se păruse că ar fi fost periat de fragmentele antiruseşti, ba dimpotrivă.

 

 

Gaudeamus 2013: lansare „De la Waters la Similea”


Secvenţe de la lansarea, la „Gaudeamus 2013”, duminică 24 noiembrie, a volumului colectiv „De la Waters la Similea. Oameni cool şi cărţile lor”, unde au fost prezenţi şi au vorbit Radu Paraschivescu, Robert Şerban, Radu Naum, Adrian Georgescu şi Andi Moisescu. Coloana sonoră live a asigurat-o – şi vă invit să savuraţi momentul în al doilea videoclip postat – Dan C. Mihăilescu, un adevărat talent muzical încă nedescoperit.

 

 

 

Gaudeamus 2013: „Jurnalul de la Păltiniş” la 30 de ani


Reeditarea, la 30 de ani de la prima apariţie, a „Jurnalului de la Păltiniş”, lucrarea lui Gabriel Liiceanu, în care personajul principal îl constituie Constantin Noica. Alături de Gabriel Liiceanu s-au mai desfăşurat şi Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu şi Andrei Pleşu. Eveniment desfăşurat sâmbătă, 23 Noiembrie 213, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Ocazie cu care aflăm:

– de la DCM că „Jurnalul de la Păltiniş” o supapă – creată de Partid, după cum dă de înţeles – „o copcă uriaşă într-un ocean de gheaţă”.

– că Pleşu recunoaşte că este „o bestie demodată… o fiară…, care n- a făcut nimic în viaţă” şi căruia îi scapă porumbelul protocronist din gură când spune că „conceptul de Şcoala de la Păltiniş s-a născut în 1981. Prima dată formula asta a fost rostită de Edgar Papu, care nu ştia ce profetic vorbeşte în momentul ăla”.

-iar de la instanţa supremă Liiceanu, că a fost ispitit de cineva (persoană importantă, mă-nţelegi) de la Teatrul Naţional să interpreteze rolul lui Andrei Pleşu.

Gaudeamus, ultima zi; peronul pe partea…


Capăt de linie pentru ediţia de anul acesta. S-au anunţat câştigătorii distincţiilor, între care şi alegerea românească pentru Premiile Goncourt. Nu detaliez aici cine, ce a câştigat. Dacă ulterior voi posta capturile video, atuncea voi detalia inclusiv prin text.

Mulţi jurnalişti în această ultimă zi! Unii în calitate de autori – şi aici regret că nu am prins şi lansarea cărţii lui Adelin Petrişor – alţi ca vizitatori. Ceea ce nu înseamnă că nu am dat şi de data aceasta în nas cu oamenii de la servicii. Chiar cu Virgil Măgureanu! Am şi încercat să-i aflu opinia despre lucrările lui Larry Watts. A fost alunecos: nu şi-a exprimat o opinie cu privire la subiectul cărţilor ci o dezamăgirea referitoare la calitatea discursului celor care au însoţit lansarea (din trecut, să ne-nţelegem) scrierilor istoricului american. A emarcat însă faptul că în trecutul nu foarte îndepărtat am avut o remarcabilă politică externă. Iar apoi… m-a întrebat cu cine a stat de vorbă! Îl chestionasem şi pe Iulian Vlad cu privire la cele scrise de Larry Watts. Mi-a răspuns laconic şi la modul general: „Toate cărţile sunt folositoare”. A! Şi că tot am făcut referire la fostul şef al Securităţii ceauşiste, îl întrebasem şi dacă vom avea parte de memoriile sale. „Da”, mi-a destăinuit, „dar cei care sunt în vârstă nu le vor putea prinde”.

Revenind totuşi la ziua de duminică. Ca un făcut, m-am lovit şi de tangenţele cu domeniul muzical, nu numai prin volumul colectiv scos de Radu Paraschivescu („De la Waters la Similea”), dar şi prin lansările de care au avut parte oameni care sunt parte a domeniului muzical.

Între timp am avut grijă să trag cu ochiul şi la lectura publică a Maiei Morgenstern din povestirile lui Alice Munro sau la întâlnirea scriitorului de expresie franceză Andrei Makine (câştigător şi el al Goncourt) cu publicul român. Un tip care, din schimbul de replici, este cu verbul la el. „Doamnă, dacă aţi fi fost bărbat v-aş fi provocat la duel”, îi replică, plin de umor, scriitorul unei întrebării venite din public dacă acceptă subiecte impuse de edituri.

În următoarele zile mă voi strădui să urc pe Youtube şi materialul filmat cu modesta mea „săpunieră”. Sper să trec de impedimentele pe care doreii de la Youtube punt RO au găsit cu cale să le aşeze în calea încărcării materialelor mai lungi de 15 minute. Şi veţi avea motive să fiţi interesai. Măcar pentru a-l auzi pe Dan C. Mihăilescu fredonând manele în public!