Danemarca ia campionatul cu patru capitale înainte de final. România ia plasă cu Chişinăul.


Reprezentanta Danemarcei, Emmelie de Forest, cu piesa „Only Teardrops” şi-a asiguratcâştigarea ediţiei din acest an a Eurovisionului cu mult înainte de a se sfârşi prezentarea tuturor punctelor acordate. Mai exact, urmau încă patru ţări să-şi prezinte opţiunile şi deja calculele indicau o victorie matematică a ţării nordice. Restul a fost doar o formalitate spre a se vedea diferenţele de puncte.

Iar pentru noi, un suspans amar aşteptând să vedem dacă ne menţinem pe locul 13. Anul trecut Mandinga s-a clasat pe 14, pentru reamintire.

Şi anul aceta a fost o competiţie între blocuri regionale cu gusturi regionale. În spatele Danemarcei s-au ţinut strâns o perioadă melodiile Azerbaijanului şi Ucrainei. O surpriză o vedem şi aflarea plutonul fruntaş a piesei greceşti, ce cu „Alcoolul este gratis”. Revenind la blocurile regionale, constatăm anul acesta cu surprindere că am luat multe puncte prin votul zis „geopolitic” al nordicilor. Şi tot suprinzătoare este lipsa sprijinului diasporei din Spania şi Italia. Cred eu că cei de acolo au votat piesa Moldovei. Nu cred că a fost ceva cauzat de moderarea adusă de jurizare pentru că tot ar fi trebuit să fi luat 5-6 puncte.  De la blocul (fost) sovietic nu am luat nimic. Cum mai nimic nu ne-a venit nici de la slavii sudici ori de la Ungaria. Şi nici din Cipru ori Israel. Ceea ce ne reîntoarce la succesul avut în cadrul blocului nordic.

Constatăm în privinţa Moldovei reapariţia punctajului acordat România ca indice geopolitic al orientării conducerii ţării. Pe timpul lui Voronis se dădeau 12 puncte Rusiei pentru a sublinia cui i se închina „tavarişci prezident”. Acum reiese că vârfurile politicii „maldaveneşti” au făcut viraj spre Kiev.

De obicei cotele caselor de pariuri sunt minimalizate. Pot să confirm însă că Danemarca a ost considerată mereu principala favorită. Şi altceva: cu vreo jumătate de oră înaintea începerii concursului România depăşea Suedia la cotaţii şi se găsea pe locul 13. Adică acela pe care chiar l-am obţinut în final. Aşijderea cu Suedia (locul 14 la cotaţii, acelaşi loc în finală).

E un loc frustrant, aş zice, pentru că nu am atins nici succesul visat de unii, dar nici dezastrul anunţat în tonuri funebre de alţii.

Reclame

Redegista Merkel vrea să reimpună „doctrina Brejnev”


Un articol din „Adevărul” pune în faţa cititorilor o iniţiativă („Scrisoarea celor patru”) care ar proveni, cică, de la miniştrii de Externe din Germania, Olanda, Finlanda şi Danemarca, prin care aceştia „cer şefului CE un mecanism de intervenţie contra statelor membre care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE” şi îi propun „un mecanism de intervenţie statelor care le încalcă”.

 

Lucrurile acestea le-am mai auzit, dar în altă formă, şi ele veneau din URSS şi de la aliaţii acesteia. Erau schimbaţi doar unii termeni: „socialism” în loc de „valori fundamentale ale UE”, „democraţie populară” în loc de „stat de drept”. Punctul central era în schimb acelaşi: „drept de intervenţie”.

 

Pentru că directivele apăruseră în preajma invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, această impunere a „suveranităţii limitate” a primit denumirea de „Doctrina Brejnev”. Iată cum o descrie Wikipedia:

 

Doctrina Brejnev a fost un model de politică externă sovietică, care a fost pentru prima oară expus de S. Kovalev în numărul din 26 septembrie 1968 al ziarului Pravda intitulat: „Suveranitatea și obligațiile internaționale ale țărilor socialiste”. Leonid Brejnev a reluat această teorie într-un discurs ținut la Congresul al V-lea al Partidul Muncitoresc Unit din Polonia din 13 noiembrie 1969 spunând:

Când forțele care sunt ostile socialismului încearcă să direcționeze dezvoltarea unei țări socialiste către capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a țării în discuție, dar și o problemă și o preocupare comune a tuturor țărilor socialiste.

În practică, aceasta însemna că era permisă o anumită „suveranitate limitată” a partidelor comuniste, dar niciunei țări nu-i era permis să părăsească Pactul de la Varșovia, să deranjeze monopolul comunist al puterii în statele socialiste, sau să compromită în vreun fel puterea și unitatea blocului răsăritean.

În mod implicit, acestă doctrină presupunea că URSS-ul are rolul de lider al lumii socialiste, și că ea își aroga dreptul de a defini „socialismul” și „capitalismul” conform intereselor proprii. Doctrina Brejnev a fost folosită pentru justificarea invadării Cehoslovaciei și înfrângerea Primăverii de la Praga din 1968, dar și în cazul invaziei dintr-o țară nemembră a Pactului de la Varșovia, Afganistan, în 1979. Doctrina Brejnev a fost înlocuită de doctrina numită în glumă Sinatra, în 1989. 

 

Cred că doar oamenii profund viciaţi şi în totalitate corupţi şi vânduţi intereselor străine mai refuză să vadă că în zilele acestea ne confruntăm cu un nou imperialism care utilizează mai vechile procedee ale sovietismului. Pentru că rădăcinile intelectuale ale conducătorilor  care impun această nouă tiranie  se hrănesc din aceeaşi ideologie ca a părinţilor lor. Neomarxismul şi religia corectitudinii politice îmbrăcate cu haina germanismului arogant.

Eurovision 2012: finaliştii (partea a doua)


CELE 10 PIESE DIN PRIMA SEMIFINALĂ

Pe unele bbloguri s-a comentat cum că această semifinală a fost mai puternică şi cu piese mai interesante decât în cea de-a doua. Ordinea este cea dată de extragerea plicurilor cu finaliştii.

ROMÂNIA: Mandinga – Zaleilah

După problemele avute în semifinală casele de pariuri i-au scăzut şansele de victorie. Cred că o bună comportare în finală ar putea provoca surpriza. Oricum în primele 5 locuri. Preiau atât înregistrarea făcută la repetiţii, cât şi cea unde a fost defavorizată de căderea sunetului în căşti.

MOLDOVA: Pasha Parfeny – Lăutar

Piesa nu-mi place. Poate pentru că seamănă cu un foxtrot.

ISLANDA: Greta Salóme & Jónsi – Never Forget

Blocul nordic şi votul juriilor îi dau şanse pentu top 10.

UNGARIA: Compact Disco – Sound Of Our Hearts

Cred că ar fi avut nevoie de altă voce.

DANEMARCA: Soluna Samay – Should’ve Known Better

Acelaşi lucru ca pentru Islanda. Doar că seamănă cu Taylor Swift.

ALBANIA: Rona Nishliu – Suus

Cam aşa fac şi eu când mă doare măseaua. Lăsând gluma, totuşi nu este un concurs de cele mai puternice voci.

CIPRU: Ivi Adamou – La La Love

Dacă n-ar fi susţinerea vocală din spate (bărbatul în negru), ar fi jale. Intră în primele 10.

GRECIA: Eleftheria Eleftheriou – Aphrodisiac

Şi ea ajutată de „backing vocals”. Şanse să intre în primele 10.

RUSIA: Buranovskie Babushki – Party For Everybody

Dacă ceva de genul ăsta ajunge să câştige atunci e jale şi n-ar mai trebui să mai participăm vreodată. Blocul ex-sovietic o vor împinge în  top 10. Poate că mi s-a părut dar am avut impresia, pe la sfârşit, că nu ar fi cântat peste negativ ci pe voci preînregistrate. Ceea ce este împotriva regulamentului.

IRANDA: Jedward – Waterline

O să intre şi în top 5 (dacă vor pune un umăr şi juriile) pentru că vor avea susţinerea preadolescenţilor.

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea a cincea, 1990 – 2002)


Ar fi trebuit să fie un pas înainte! În estul Europei cădea comunismul. Piedicile care existau înainte se desfiinţau. Piaţa Comună Europeană se transforma în Uniunea Europeană. Dar în loc să se dea spaţiul energiilor înoitoare festivalul cădea într-o anchilozare profundă.

 

În Eurovision cu greu pătrund recent eliberatele ţări din est. Şi mai greu cele din fostul spaţiu sovietic ori iugoslav. Regulile de pătrundere în finala concursului devin complicate şi aberante. O ţară care nu se clasa într-un interval de locuri urma să stea pe tuşă anul următor şi, deci, să nu participe la concurs.

 

Votul geopolitic este la apogeu. Nu mai conta calitatea pieselor. Exasperată, Italia refuză să mai participe la această caricatură de întrecere. Mă întreb cum de nu i-a luat exemplul şi Franţa? Exemplele pe care le-am pus la sfârşit lămuresc sensul întrebării.

 

1990 Italia: Toto Cutugno – Insieme: 1992

 

1991 Suedia: Carola – Fångad av en stormvind

1992 Irlanda: Linda Martin – Why me?

1993 Irlanda: Niamh Kavanagh – In your eyes

1994 Irlanda: Paul Harrington & Charlie McGettigan – Rock ‘n’ roll kids

1995 Norvegia: Secret Garden – Nocturne

1996 Irlanda: Eimear Quinn – The Voice

1997 Marea Britanie: Katrina & The Waves – Love shine a light

1998 Israel: Dana International – Diva

1999 Suedia: Charlotte Nilsson – Take me to your heaven

2000 Danemarca: Olsen Brothers – Fly on the Wings of Love

2001 Estonia: Tanel Padar & Dave Benton – Everybody

2002 Letonia: Marie N – I Wanna

Uitaţi şi două piese necăştigătoare, ambele franţuzeşti. Prima s-a clasat pe locul 2 în 1990:

Joëlle Ursull – White and black blues

Amina – Le dernier qui a parlé – tot pe a doua poziţie, în 1991, dar cu acelaşi număr de puncte ca ale câştigătoarei.

Eurovision, retrospectiva câştigătorilor (partea a doua, 1963 – 1973)


Bum! Deodată epoca extremelor. De la mini la maxi şi înapoi. Consumism şi maoism. Pe de-o parte „jandarmii din Saint-Tropez”, pe de alta bolovanii aruncaţi asupra capetelor jandarmilor din Paris şi Saint-Tropez. Rock dezlănţuit pe aceeaşi scenă cu cântecele pastorale folk. Unii stau cu iarba-n gură. alţii se apucă să o fumeze. Ciudată epocă.

La „Cerbul de Aur” unii dintre interpreţii vor fi prezenţi. Fie cu recitaluri, fie în calitate de concurenţi.

Personal, piesa lui Gigliola Cinquetti  şi a lui Sandie Shaw îmi plac în mod deosebit.

1963 Danemarca: Grethe şi Jørgen Ingmann – Dansevise

1964 Italia: Gigliola Cinquetti – Non Ho L’Età

1965 Luxemburg: France Gall – Poupée De Cire, Poupée De Son

1966 Austria: Udo Jürgens – Merci Chérie

1967 Marea Britanie: Sandie Shaw – Puppet on a String

 

1968 Spania: Massiel – La, la, la

1969 – În anul acela cred că cine nu a vrut nu a câştigat

        Spania: Salomé – Vivo cantando

        Marea Britanie: Lulu – Boom Bang A Bang

        Olanda: Lenny Kuhr – De troubadour

        Franţa: Frida Boccara – Un jour, un enfant

1970 Irlanda: Dana – All kinds of everything

1971 Monaco: Séverine – Un banc, un arbre, une rue

1972 Luxemburg: Vicky Leandros – Après toi

1973 Luxemburg: Anne-Marie David – Tu te reconnaîtras