Bookfest 2015: un roman cu iz fanariot


La Bookfest, pe 24 Mai 2015, cu autoarea Doina Ruşti, Eugen Negrici şi Daniel Cristea-Enache, alături şi de Adriana Titieni, la prezentarea romanului „Manuscrisul fanariot” apărut  la Editura Polirom.

Am înţeles că la târg s-au epuizat toate exemplarele acestui roman. Chiar m-a făcut curios prezentarea şi, de aici, intenţia de a vedea cine şi cum scrie Doina Ruşti (am şi împrumutat în urmă cu două zile câteva romane de la biblioteca publică). Prin urmare să nu mă pronunţ cu privire la această nouă apariţie pentru că nu-i cunosc calitatea; nici a scriiturii, nici a documentării. Aşa că iau de bună laudele ce i se aduc.

Dar în schimb, tâmpeniile crase pe care le scoate din guriţă acest Negrici, acestea ar trebui să capete o replică. Tipul ăsta practică dezinformarea crasă în dulcele stil sovietic. „Bucureştii aveau DOAR 1 sau 2 kilometri pătraţi” – o fi avut, dar celelalte oraşe de la Muscalia până la Viana oare cât aveau?; „existau doar câteva biserici, şi alea de lemn” – mă să fie?! deci nu existau nici mitropolia, nici Sfântul Antonie, nici Stavropoleos, nici Mihai Vodă, nici Radu Vodă, nici… practic, nici nu înţelegem cum de se mai mirau străinii de cele 365 biserici existente pe la 1840; „exista un decret care îi transforma pe cei care se căsătoreau cu o roabă la rândul lor în robi” – da, cu o precizare: dacă „uita” mai înainte să o „răscumpere”, adică să obţină libertatea roabei respective.

Totuşi, nu pot să nu remarc şi în privinţa Doinei Ruuşti că nu auzise până de curând de Alexandru Mica.

Bookfest 2014 – Marko Bela şi „Ruleta maghiară”


La Editura Curtea Veche, tot în cadrul Salonului internaţional de carte „Bookfest 2014, a fost lansată, sâmbătă 31 Mai, volumul „Ruleta maghiară. Convorbiri cu Marko Bela despre literatură, politică, societate” de Korossi P. Jozsef.

 

Alături de acest cunoscut reprezentant al UDMR, care este Marko Bela, i-au stat alături Ion M. Ioniţă, Iren Arsene, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Cristea-Enache.

 

Din intervenţia lui Tăriceanu am aflat că în veme ce de-a lungul perioadei sale de guvernare au existat periodic şedinţe comune de guvern româno-ungare, în timpul succesorului său, Emil Boc, această practică s-a întrerupt. Deşi Viktor Orban este febleţea lui Traian Băsescu, remarca mea!

 

Dar şi mai interesant este porumbelul care i-a scăpat din gură lui Daniel Cristea-Enache. Cine este Cristea-Enache? Este un june prim al ‘telectualităţi dâmboviţene de tip ghedesist, patapleşist, nicolomanolescian. Că domnia sa a votat, la trecutele alegeri parlamentare din România, cu reprezentaţii minorităţii evreieşti (pentru Camera Deputaţilor) iar la Senat, cu cei ai… UDMR – pe la minutul 11 din înregistrarea video de mai jos.