Cele mai bune 10 filme istorice româneşti. Top personal


Locul 1: Iancu Jianu, Zapciul/Iancu Jianu, Haiducul

Am stat ceva timp în cumpănă dacă nu cumva trebuia să pun celălalt film al lui Dinu Cocea, „Ecaterina Teodoroiu” (pe care l-am clasat până la urmă pe locul 2). Totuşi, în Iancu Jianu desfăşurarea este mai amplă. Şi contextul socio-politic descris este mai complex. Latura romanţioasă este şi ea mai mult subliniată. Libertăţi de la adevărul strict istoric există dar să nu uităm că vorbim de film artistic, nu de producţii documentare. Libertăţi din acestea găsim şi la case mai mari.

Dinu Cocea regizase cu un deceniu mai înainte şi celebra serie a „Haiducilor”. Tot despre un personaj din galeria eroilor de acest gen se preocupă filmul dar aici nu mai este prezentă acea tuşă comercială mai îngroşată în respectiva serie.

Dinu Cocea şi la „Ecaterina Teodoroiu”, Dinu Cocea şi la „Iancu Jianu”; la fel stau lucrurile şi cu Stela Furcovici, Ştefan Zorzor (semnatarul coloanei sonore), Vasile Chiriţă şi Mihai Opriş (scenarişi), ori nume precum Mihai Mereuţă, Niţă Anastase ori Cornel Coman.

O altă conexiune există cu filmul pe care l-am situat pe locul 3. Şi în „Lăutarii”, şi în „Iancu Jianu” găsim aceeaşi baladă haiducească cu două variante de text.

După acest film cariera în cinematografia românească a lui Dinu Cocea se încheie. Pus sub interdicţie de aa mai filma, regizorul se vede nevoit să se exileze. Stela Furcovici, la rândul ei, îşi vede cariera spulberată.

Păcat că toate aceste filme sunt lăsate în părăsire, nerestaurate şi prezentate – atunci când sunt difuzate – în condiţii proaste de vizionare.

Cele mai bune 10 filme istorice româneşti. Top personal


Locul 2: Ecaterina Teodoroiu

Se ia un personaj eroic românesc, se evită clişeele, se driblează cenzura, se alege o actriţă cu temperament iar la cârmă se pune un regizor cu succes la public. Rezultatul se prezintă spectatorului în sala de cinema.

Regizorului Dinu Cocea trebuie să-i mulţumim pentru seria cu Haiducii. Şi unul din scenarişti (Mihai Opriş) lucrase la aceeaşi serie. Este un film în care roulrile principale au fost acordate unor necunoscuţi. la acea dată. Numele mari au primit rolurile secundare.

Ca structură a „poveştii”, fiecare scenă se află sub amprenta morţii, de la început până la sfârşit. Foarte nepotrivit cu triumfalismul unui anumit gen dorit de propagandă. Mai curând apropiat de acele vorbe care fac istorie de pe timpul lui Tudor Vladimirescu: învăţătoarea Cătălina a îmbrăcat şi ea cămaşa morţii. Cam extremist mesajul pentru gusturile europene ale unora iar acest lucru nu se iartă. Başca faptul că nu găsim nici un cuvinţel despre „lupta de clasă” – doară suntem în preajma măreţului „Octombrie roşu”. Nu, acest lucru nu poate fi iertat. Nici măcar astăzi.