Cum ajunge Ioan Mircea Pașcu (sau postacii lui) să se facă de rahat


Citim într-o postare a europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu următoarele:

“Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de delapidare și fals intelectual. În acest moment au loc percheziții la sediul Ministerului Transporturilor, dar și la sediilor unor societăți comerciale din București. Prejudiciul în acest dosar este de 156.000 de lei, iar acest dosar ar viza achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor.”

Va dați seama? Dacă pentru cca 35.000 de euro se face atâta tam tam, iar pe dosarele cu adevărat grele se pune batista pe țambal, nu rezulta decât ca lupta anticorupție condusă de LCK continua neabătut, in ciuda eforturilor “corupților” de a o opri!

In ritmul asta, mâine vom afla cu stupoare ca “organilii” au destructurat o periculoasa rețea de traficanți de … ceapa!?

 

Screenshot-2018-6-15 IMPascu Facebook

 

Evident, se vrea ironic și, în general, cele spuse se încadrează în campania anti-Colduța la care au fost împinși TOȚI reprezentanții PSD, chit că activează în țară sau peste hotare. Mă repet, TOȚI reprezentanții PSD. Între care și acest domn Pașcu căruia până mai ieri îi acordam prezumția de civilitate.

 

”Uite cu ce se ocupă oamenii Codruței!”, ar vrea să transmită onoranilul eurodeputat, ”Cu nimicuri de doi bani”.

 

Numai că cele scrise de dânsul (sau postacii dânsului) pe pagina de Feisbuci se încadrează la tentativă de DEZINFORMARE. Sau de MINCIUNĂ, mai pe românește spus.

Am căutat știrea pe Goagăl și… Ce să vezi!? Nici vorbă de DNA! Prin urmare nici de Kovesi! Ci de onorabila Poliție Română, mai precis de Direcția de Poliție Transporturi a Poliției Române Așa se spune Și aici, și aici, și aici.

După cum știe orice agarici de s-a uitat măcar o dată la seria cu BD-uri, Poliția se ocupă chiar și de furtul unor căței. Doar domnul Pașcu nu știe asta. Sau postacii dânsului din subordine.

Reclame

Sebastian Ghiţă, candidatul lui Băsescu la şefia PSD


„- Nu-i aşa că vă luptaţi de 10 ani cu prejudecăţile?

– Aşa este! Mă lupt de 10 ani cu prejudecăţile!

– Nu-i aşa că ar fi trebuit să respundeţi ferm că nu sunteţi amanta preşedintelui?

– Aşa este! Răspund ferm că nu sunt amanta preşedintelui”

Cam aşa decurgea, ieri seară, dezbaterea electorală (!?) de la televiziunea lui Sebastian Ghiţă cu candidata PMP la preşedinţia României, Elena Udrea. Un post de televiziune în care toţi protejaţii lui Băsescu (în frunte cu madam Udrea, evident) se simt acasă de luni bune. Tot ca acasă se simte un alt băsist notoriu, Dan Diaconescu, care şi-a mutat cloaca pestilenţială, după ce i-a fost închisă de CNA, pe undele aceluiaşi RTV.

Coincidenţa face ca în acelaşi timp să se fi declanşat scandalul „Viorel Hrebenciuc” însoţit de stenogramele aferente din care ieşea la iveală lupta – până acuma de culise – ce se duce pentru şefia Partidului Social Democrat. Se apre că scopul publicării acestor stenograme ar ţine mai degrabă de îngrădirea influenţei unor oameni care ar împiedica ascensiunea rechinului filobăsist spre vârful formaţiunii politice. Nu ne-ar mira!

În timpul acesta Marian Vanghelie, primarul de 5, se simţea hăituit de spionii (botezaţi „paparazzi”) ai aceluiaş Sebastian Ghiţă. Pesemne pregăteşte materiale compromiţătoare pentru ca liderii din teritoriu să-i mănânce din palmă atunci când va veni ceasul. Câţi din aceşti „baroni locali” or fi păţit la fel? deocamdată, doar Vanghelie a luat poziţie vehementă.

Dragnea a luat altă poziţie, în schimb. De drepţi! Iar Ponta, pe aceea a „liderului de muşama”, cu false măsuri disciplinare (beleau a căzut pe capul aceluiaşi Vanghelie) dar în spiritul acordului coabitac încheiat cu Băsescu.

Bun, un dosărel care bate la uşă – EADS – s-ar putea să-i dea planurile peste cap. Şi să-l înfunde şi pe el, şi pe partenerii de jafuri (Ponta şi Băsescu). Şi va fi ultimul dosar de corupţie în care numele lui sebastian Ghiţă e implicat?

Ia să vedem: mega-gheşeftul „cardului de sănătate” pe cine ar avea drept părţi? Păi, într-o parte CNAS (Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate), în cealaltă parte firma căreia i s-a comandat aceste carduri. Măi să fie, nu o fi cumva una din ograda lui Sebastian Ghiţă? Iar valabilitatea respectivelor carduri este de doar 5 ani. Adică selinge pe bot mafiotul Ghiţă de contracte repetate în acelaşi domeniu. Cam ca a licenţele Microsoft.

PS: candidatului la preşedinţie Victor Ponta i s-a năzărit şi să sterilizeze toate animalele de casă – câinii şi pisicile din ogrăzile oamenilor – măsură preconizată a fi însoţită de CIPUIREA bietelor dobitoace. Nu ştim de ce avem impresia că acelaşi Ghiţă se va lipi şi cu această ocazie de o comandă de la stat. Alo, DNA-ul, se aude?

Falsul sindicat „Viitorul mineritului” recunoaşte că este doar o acoperire a RMGC!


Nu este o afirmaţie directă ci concluzia la care ajungi citind propriile declaraţii ale şefilor acestei organizaţii „sindicale”. Iar afirmaţiile cu pricina au apărut ca reacţie la interzicerea spoturilor RMGC de a fi difuzate în conţinutul programelor de televiziune.
În materialul apărut pe Gândul.info (parte a cianurii mediatice şi acest trust) cei de la „Sindicatul” Viitorul Mineritului contestă interzicerea spoturilor RMGC pe motiv că ei sunt TITULARII SPOTURILOR PUBLICITARE SUSPENDATE!

 

Stai şi te freci la ochi şi nu înţelegi cum în clipa a doua Procuratura, dacă nu chiar DNA, nu s-a sesizat pentru că:

 

1. Televiziunile respective arată clar în situaţiile fiscale puse la dispoziţie că au avut venituri de fiecare dată de la clientul numit RMGC (Roşia Montana Gold Corporation). Şi este vorba de sume consistente de valută cu care această companie a inundat trusturile de presă.

 

2. Dar să spunem că nu este aşa ci „Viitorul Mineritului” ar fi comandat difuzarea acestor clipuri. Ori situaţia devine şi mai interesantă pentru că în acest caz se pune problema ORIGINII sumelor extrem de consistente folosite pentru a invada atâtea şi atâtea posturi de emisie. Cotizaţiile membrilor nu ar acoperi necesarul financiar pentru o operaţie de anvergura aceasta. Iar banii nu pot veni „din nimic”. Să fie bani negri, iliciţi, chiar spălaţi?

 

3. Pare evident că soluţia 2 nu este coerentă aşa că ne întoarcem la prima variantă. Dar în acest caz în care comanditarul este RMGC şi nu acest „sindicat” ar face ca cei ce se plâng de măsura luată de CNA să devină sperjuri în faţa legii pentru că şi-au declarat o calitate pe care nu o aveau, aceea de proprietari ai reclamelor.

 

Alo, DNA, n-ar fi cazul ca în ultima clipă să treceţi la adevăratele tunuri pe care le comite CORUPŢIA politică în România?

România riscă excluderea din competiţiile fotbalistice!


Aceasta este pedeapsa care se aplică ţărilor în care factorul politico-statal se implică în câştigarea de către o anumită echipă a campionatului.

 

Ori, dacă FIFA sau UEFA vor avea curiozitatea să cerceteze mai îndeaproape aşa-numitul caz „Valiza” duhoarea influenţei băsiste care răzbate de acol s-ar putea să forţeze pomenitele organisme internaţionale din cadrul fotbalului să ia respectiva decizie.

 

Să ne aruncăm privirea în trecutul recent. În campionatul 2007-2008 (şi nu numai!) CFR Cluj – echipă de partid PD-L şi de stat – era împinsă de la spate spre câştigarea campionatului. Erau numiţi fluieraşi care închideau ochii, echipele rivale se dădeau în lături, lătrăii din presă erau plătiţi să-i aducă osanale.

 

Cu toate acestea, în ultima etapă CFR Cluj urma să întâlnească vechea rivală din oraş (U Cluj) şi, în eventualitatea în care această rivală şi-ar fi apărat corect şansele şi ar fi câştigat, CFR risca să piardă campionatul.

 

Becali i-a stimulat financiar pe cei de la U. S-a dus cu valiza de euroi după el ca să-i facă să joace CORECT. „Şepcile roşii” au preferat să se dea de-o parte. Drept e că nici nu aveau forţa sportivă necesară.

 

Dar s-au dat la o parte şi DIN FRICĂ! Pentru că a intervenit mâna lungă a organelor băsisto-pedeliste, adică Porcuratura care a considerat această încercare a lui becali drept corupţie, influenţare în sens anti-sportiv a unui meci, premiere a adversarelor pentru a juca incorect.

 

Da, e adevărat că Becali a acţionat ilegal din punct de vedere financiar, pentru că a circulat o sumă foarte mare de bani lichizi la el. ori trebuia să-i transmită prin ordin bancar. Nu ştiu cine l-o fi sfătuit prost. Tot la fel de adevărat este şi că el a încercat să diminueze pierderile prin falsul în declaraţii.

 

Dar în cazul „Valiza” NU avem de-a face cu nici un fel de influenţare a adversarului pentru că Becali nu a acţionat spre a face ca adevrsarul echipei Steaua să piardă în faţa echipei din Ghencea. Nu avem de-a face nici cu o trucare a vreunui meci spre interesele mafiei pariurilor. Nu reiese de nici unde coruperea cuiva.

 

Dar reiese intimidarea prin punerea în acţiune a unor pârghii ale statului (în speţă Procuratura) spre a se facilita drumul CFR Cluj spre câştigarea campionatului şi, prin urmare, spre avantajele băneşti ce urmau din accederea în Liga Camionilor.

 

Capii politici implicaţi?

 

EMIL BOC, primar al oraşului Cluj-Napoca şi preşedinte al principalului partid băsist din vremea aceea, PD-L.

TRAIAN BĂSESCU, preşedinte al României şi fost ministru al Transporturilor. Să nu uităm că CFR Cluj este şi ea o echipă fostă departamentală. Băsescu a crezut că poate să se folosească la un anumit moment de populartitatea echipei Steaua. Nu i-a mers jocul demagogic şi atunci s-a întors spre altă echipă. Cum Rapid se afla în orbita PC – Copos fiind de mai multă vreme membru în partidul lui Voiculescu – a marşat la iniţiativa lui Boc. Şi a apăsat pe „butoane”, adică:

LAURA CODRUŢA KOVESI (a se observa apartenenţa regională şi în cazul acestei maghiarizate), din 2006 Procuror General al României, şi DANIEL MORAR, şef al DNA din 2005, şi acesta tot un maghiarizat din fosta Regiune Autonomă Mureş-Maghiară.

Iulian Capsali: Casus Becali


Din tot excesul de cuvinte pe tema Becali, am retinut o interventie a lui Adrian Dumitrescu, care explica succint cum sta problema:
„Cap – coada, situatia este cam asa: iese circ cu SRS care tipa cu securistii acoperiti din Parlament plus cireașa, scandalul Barsan ..chestie serioasa … hop ca de obicei pica o chestie de care sa vorbeasca toata lumea … si să uite … de subiectele serioase … miroase rau a manevra.
Becali este un fel de „vinovat de serviciu”, numai bun de aruncat cu pietre in el ! ”

Ce s-a reusit prin condamnarea lui Gigi Becali este, intr-adevar, mutarea completa a discutiei de la subiecte foarte dure, cum ar fi compromiterea printr-o actiune fara precedent a trimisului nostru la CEDO, prof. Birsan si pregatirea unei propagandiste a homosexualitatii, Iulia Motoc, din aceeasi stirpe ca si Monica Macovei, prima fiind o sprijinitoare, a doua chiar membra de onoare in ACCEPT, organizatia de lobby homosexual stipendiata de magnatii financiari, implicit si de Soros. Conspiratie incredibilă: asupra unui judecator de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (culmea ironiei!), s-a produs o campanie de ascultare a convorbirilor si compromitere care, in mod normal, ar fi declansat un imens scandal international.

 
De ce se musamalizeaza acest caz monstruos acum, cand avem nu un MRU ori Boc, ci un Ponta premier? Pentru ca intre elementele serviciilor de informatii care au batut palma cu fortele externe globaliste s-a facut transferul de la Basescu spre Ponta. Sunt multi ofiteri de informatii cumparati cu bani grei in afaceri care le merg „unse”. Generalul r. Aurel I Rogojan, care a lucrat in servicii din 70 pana in 2006, face afirmatia prea putin sibilinica: „Liderul social-democrat se află sub o multiplă tutelă politică extrem de toxică, prin antecedentele colaboraţioniste, unele şi de poliţie politică criminală, ale tutorilor. Celor care trebuiau să-l informeze şi nu au făcut-o ori nu li s-a permis, ori nu-l iubesc şi nu-l doresc. Culmea ar fi ca aceştia să nici nu ştie, ceea ce nu ar fi de mirare. Nu pot fi trecute neobservate vulnerabilităţile implicate şi conexiunile de anturaj, mai mult sau mai puţin politic, ale liderului social-democrat.” – foarte importante fiind prima fraza si ultima.

 
Aceleasi forte vor sa-l scoata din joc pe Antonescu, pentru ca este indezirabil cu filozofia lor asupra lumii, ca sa zicem asa. Asupra lui se desfasoara o lupta dura, si numai naivii mai cred ca Antonescu va conduce Romania cu sprijinul PSD. Poate in pofida acestuia. In fine, prin lovitura data lui Becali se realizeaza si o compromitere a PNL, al carui membru este, si departarea unui sponsor important pentru viitoarele campanii, mai ales cea prezidentiala, si, prin ricoseu, compromiterea unei voci fruste, a „boborului”, care are pareri nete si incorect politice inclusiv in chestiunea homosexuala, fiind si un sustinator fervent (chiar daca mai „colorat”) al traditiei, familiei si nu in ultimul rand, al Bisericii, adica tocmai acele puncte in care liderii PNL sunt destul de inconsistenți si care calca pe bombeurile noii ordini mondiale. Sa nu uitam ca cea mai importanta este perdeaua de fum pe care tandemul Basescu- Ponta o face in fata imensului scandal Birsan, pe care l-a ridicat SRS in discutie, dar care, el insusi, este cel mai putin in masura sa-l reanimeze. Nu trebuie uitata miza: Presedintele numeste sefii de servicii secrete, chestiune care produce spaime in serviciile noastre fesenizate si departate de problematica națională.

 
Bietul Becali, a cazut in acest front ca nebunul de pe tabla de sah. Langa el si „tura” Babiuc, un om de foarte buna calitate umana – asta o spun toti cei care l-au cunoscut. S-a rezolvat si problema marii coruptii, care iata, consta într-un schimb de terenuri…

 
Mama lui, Alexandra Becali (in foto) i-a prezis de dimineață ca o sa fie trimis după gratii.
„Eu mai mult sunt îngrijorat pentru familia mea: pentru fete, soţie şi pentru mama. Dar mama mea este mai puternică. Ea este convinsă că ceva rău mi se va întâmpla, adică să fiu jertfit pentru ţară, că eu sunt cu credinţa, cu faptele bune…”

 

 


 

sursa foto: ziare.com

 

Remarcile lui Iulian Capsali au fost postate pe Facebook de unde le-am preluat via Mihai Ene.

Trăznaia zilei


Mai corect, TRĂZNĂILE Zilei. Pentru că sunt mai multe, iar trâmbiţele umane provin din medii diferite.

 

Să începem cu cea mai trăznită trăznaie. Una care ne reaminteşte de ceea ce s-a petrecut la Recensământ. Procuratura României – DNA, pentru a fi mai precis – a început ancheta asupra doctorului Brădişteanu. Acuza: favorizare infractorului. Şi care-s probele? Cele spuse la telefon doamnei Năstase sunt în contradicţie cu declaraţiile din faţa presei.

 

Somnilor cretini de la Procuratură, vă reamintesc a enşpea oară că nici justiţia, nici administraţia, nici medicina NU se fac la televizor. Peste tot în lume, în orice fel de regim ceea ce se ia în considerare este decizia SCRISĂ, odinul venit pe cale ierarhică, respectarea procedurilor. Dumneavoastră NU puteţi acuza pe nimeni pentru ceea ce a prezentat în faţa unor ziarişti (cu excepţia calomniilor şi defăimărilor) tot la fel cum acel imbecil de la Institutul Naţional de Statistică NU putea ordona ceva angajaţilor din procesul de recenzare prin sticla micului ecran. Ceea ce este legal şi se ia în considerare este ACTUL SCRIS, expertiza legală, diversele procese-vebale sau dări de seamă întocmite la diversele nivele de decizie.

 

Aşa că ori sunteţi PROŞTI, TEMBELI şi IDIOŢI – iar calificativele acestea vi le spun în favoarea dumneavoastră – ori sunt fapte premeditate, făcute cu bună ştiinţă. Iar în acest caz putem vorbi de SABOTAREA activităţii instituţiei în care lucraţi. Şi se poate afirma chiar TRĂDAREA interesului naţional prin dezorganizarea din interior a activităţii unei instituţii de bază a statului.

 

O a dua trăznaie îşi are rădăcina într-o anumită parte a presei, că nu se putea ca nişte „colonei” să nu-şi dea în stambă. Brusc, au lăsat-o moale cu „demnitatea deţinuţilor din puşcăriile comuniste” şi au schimbat placa. Cum sună noul hit al tonomatelor prezidenţiale? „Domle, democraţia noastră, care este încă slăbită şi fără puteri, se află într-un moment al schimbării. Iar un personaj de anvergura lui Adrian Năstase trebuia să-şi dea seama că gestul său face rău României şi împiedică întărirea democraţiei în României.”

 

Adicătelea, ce rău om mai este şi Năstase. ăsta! Numai la el se gândeşte. Ăsta în loc să fie un model care să fi ridicat nivelul politic al masselor populare, care astfel să-şi dea seama în ce stat minunat vieţuiesc, el ia pistolul şi se-mpuşcă. Urât exemplu dai masselor, domnu’ Năstase. Ruşine!