Un FAKE-NEWS de proporții: decesele cauzate de gripă


Iată că s-a trecut și pragul de 100 de decese cauzate de gripă! Și iată că în continuare se practică minciuna. Care minciună? Păi propoziția ce însoțește fiecare veste a unui nou caz: cei decedați nu erau vaccinați antigripal.

Bine, dar de unde știu acești indivizi din presă dacă respectivii or fi fost sau nu vaccinați? DE NICĂIERI! Pur și simplu, este o ”informație” scoasă din burtă! Sau provenită ”pe surse” din cadrul sistemului sănătății publice, deși nici acele surse nu au de unde să știe acest lucru! Să-mi arate cineva în ce documente (publice sau private) se menționează calitatea de vaccinat su nevaccinat a unuia din cei morți de gripă. Prin urmare este o minciună. Dar provenită din ce?

Din IN-TE-RE-SE! Și anume, plățile venite de la anumite companii de medicamente care sunt interesate în creșterea veniturilor prin vânzarea de vaccinuri, indiferent de riscurile care însoțesc vaccinarea.

De aceste plăți sunt direct interesați și gușteriii sin fruntea sistemului politic. Amintiți-vă numai de cazul vaccinului antipapiloma, unde cel direct implicat se numea…. Tăriceanu.

Și cum se poate dovedi că argumentele mele sunt reale? Simplu! Orice om normal la cap, orice om care nu e mânjit de plicurile primite de la marii exportatori de medicamente ar ridica problema repunerii pe picioare a Institutuui Cantacuzino! Numai că acela – fiind parte a sistemului național – nu s-ar mai constitui în sursă de venituri!

Deci, se calcă pe cadavre iar cioclii reali sunt jigodiile din presă!

Ştiri trecute cu vederea


În mod normal un jurnalist ar fi trebuit – atunci când s-au lovit de chestiunile pe care le voi aminti – să se pună pe săpat. Dar jurnalistul român numai jurnalist nu este. Puteţi să-i spuneţi cum vreţi – agent de influenţă, agent acoperit, lingău, pupincurist, şantajist – numai jurnalist nu. Şi de ce mă pronunţ aşa sever? Păi să vedem două chestioare în care „jurnalistul” român s-a strofocat să ancheteze.

Din întâmplare am dat la un moment dat de o ştire televizată în care e vorbea de reconstituirea în anumite laboratoare a propagării focului în cazul „Colectiv”. Ei bine, au încercat în tot felul şi răspândirea viteza propagării nu reuşea să o atingă pe aceea din clubul cu pricina. Cu diverse grosimi ale spumei, cu diverse materiale – nimic! Apoi, după ce am dat, mă repet, întâmplător de ştire, nu s-a mai pomenit nimic de ea. Pesemne dădea peste cap scenariul oficial şi nu era bine pentru răspândacii din presă.

O a două ştire era legată de firma „Brădet”, acuzată că a infestat cu e-coli un copil din… Italia. Au vuit televiziunile la prânz pentru că seara să se oprească brusc şi, mai apoi, să nu se mai pomenească nimic. Nimic despre o conexiune „Italia- Brădet”. Nu că ar fi fost dar, după ce au făcut atât de mult tam-tam, aceste mijloace media ar fi trebuit să lămurească lucrurile – eventual să-şi ceară scuze – să pună ordine în informaţii, să lumineze telespectatorii. Nimic. Doar patronul de la „Brădet” care s-a apărat cum a putut mai bine. Dar de Italia aţi auzit ceva? Nimic, repet!

De ce nu s-a auzit? Pentru că prestatatorii din presă ar fi ajuns, în cazul în care s-ar fi ocupat de caz, la nişte subiecte care ar fi deranjat aranjamentele unora. Pentru că italienii au profitat de ceea ce se întâmplă în România – unde ţapul ispăşitor este deocamdată doar firma „Brădet”, spre a arunca oprobiul public asupra lactatelor provenind din ţara noastră. Pentru că se pare că în Italia se importă foarte mult lapte din Ungaria şi România cu care se fabrică produse „100% italiene”. Ceea ce dăunează producătorilor tradiţionali italieni, care au găsit acum motiv să propage ideea cum că e-coli egal România. Dar şi un motiv de atac la practicile comerciale UE, şi aici devine interesantă problema.

Pentru că ajungem la întrebarea logică: cine e interesat în internaţionalizarea crizei SHU (Sindromului Hemolitic Uremic)? Şi cine trage foloasele din iscarea unui nou punct de divergenţă în cadrul Uniunii Europene plecând de la laptele (pretins?) românesc şi unguresc?