Magiştrii şi învăţăceii haosului


Majoritatea teroriştilor „islamişti” şi-au făcut stagiul pregătiitor mai întâi în celulele extremei stângi din Europa. Observăm că nu se mai spune nici o vorbuliţă de aceeaşi concetăţeni europeni care, din atei ce erau până mai ieri, au devenit înfocaţi islamişti numai cu gândul de a distruge societatea tradiţională.La anarhiştii, bolşevicii, tiermondiştii de până mai ieri mă refer. La toată pleava de „studenţime” de la Paris (de exemplu) care, în loc să devină profesionişti într-un domeniu pentru a-şi dezvolta patriile, au preferat să-şi umple creierele cu gunoiul marxist iar apoi să-l importe în ţările de origine. Pol Pot, de exemplu, care a vrut să facetabula rasa din toată istoria Cambodgiei. ori ce fac ăştia de la ISIS acum? Acelaşi lucru, acelaşi tipar mental! Semn că e vorba de aceiaşi magiştri care i-au dăscălit. Din Europa! Pol Pot a distrus vechile temple ale Cambodgiei, nişte bijuterii artistice; ISIS distruge vestigiile Palmyrei, monumente arheologice care nu fuseseră clintite din loc în atâţia ani de dominaţe arab-musulmană.

Religia în şcoală: sinistrarea majorităţii cetăţenilor de către stânga extremistă


sinistraîn italiană semnifică „stânga”

sinistruîn română, ceva care induce oroare, teamă, groază, accident

 

Ca un făcut, evenimente mai mult sau mai puţin recente precum şi reacţiile partizane ale pretinsei prese „româneşti” întâresc ideea că la noi „Stânga” politică poate fi echivalată printr-un termen ce face mai degrabă referire la filmele horror decât la o mişcare politică ce ar dori – cu mijloacele ei de acţiune – binele comun. Şi, pentru că pomenita presă „românească” îşi trâmbiţează, prin ideile îmbrăţişate şi manipulările induse publicului, apartenenţa ideologică la concepte de extremă-stângă, deducem că şi această presă zisă „românească” face mai degrabă acte de satanism mediatic decât de informare publică.

În primul rând am în vedere reacţiile stârnite de această instituţie care l-a ocrotit pe Băsescu până în pânzele albe (Curtea Constituţională, adică), instituţie care a decis că anumite articole din legile privind educaţia nu ar fi constituţionale, referire făcând la legislaţie venind din 1995 până în 2011. Adică, în 20 de ani (DOUĂZECI!) respectiva instituţie nu a realizat că sunt chestiuni care ar încălca drepturile constituţionale ale cetăţenilor dar brusc a realizat acest lucru! Exact când partenerul de coabitare al lui Băsescu şi mare admirator al idolului sinistru Che Guevara se găsea în fruntea Guvernului. Şi să avem în vedere că nu vorbim de un caz singular. Şi mai recent, aceeaşi Curte şi-a dat seama că Legea Partidelor – una adoptată în vremea lui Adrian Năstase „Bombonel” ar suferi de aceleaşi neajunsuri deşi trecuseră şi în cazul acesta un număr impresionant de ani – cred că vreo 13 – vreme în care nu s-a ofuscat nimeni (prin „nimeni” înnţelegând aici orice politician cu ciolanul politic în braţe) că pentru înfiinţarea unui partid sunt necesare 25.000 de semnături. Dar i-a apucat brusc scrupulul legal fix în momentul în care Zgonea venea cu propunerea, dacă nu chiar impunerea, ca naşterea mişcările politice să fie chiar mai uşoare ca înfiinţarea unei simple asociaţii oparecare – a iubitorilor de canguri, să zicem, din Sectorul 5.

Să fie întâmplătoarea coincidenţa? Eu personal mă îndoiesc. Mai degrabă ne găsim în faţa unui plan sinistru impus de „Stânga” seculară de a se diminua cât mai mult înfluenţa Creştinismului în societatea românească. Cât o fi „ordin” din afară, asta nu ştim dar putem bănui. Şi putem bănui în chip cât se poate de temeinic de vreme ce observăm tot felul de răspândaci ideologici la fel de siniştri ce acţionează în bătălia informaţională sub chip de ‘telectualii patriei. Unii dintre ei nişte siniştri băsişti, profitori ai sinecurilor dulci graţie cărora duc un trai şi mai dulce pe la Paris sau pe aiurea. Ca să dăm un exemplu, ar fi suficient să-i pomenim pe Licheliceanu ori Nicolae Manolescu.

 

Alte figuri au fost repede reşapate şi readuse în atenţia publicului. Nişte personaje care fuseseră de mult trecute în uitare. Dar iată că Daniela Zeca-Buzura, ca să vin şi aici cu exemplificare – s-a şi grăbit să ne aducă în faţa ochilor o altă figură sinistră de care nu credeam să mai auzim vreodată: Smaranda Enache – o tovarăşă activist al PCR care, după Loviluţie, s-a grăbit repejor să-şi schimbe părul într-unul „democrat”, plângând pe umerii minorităţii maghiare cu drepturi prea mult încălcate în România asta multi-naţională în care zice dânsa că am vieţui. Iar acum plânge pe umerii săracilor de copii abuzaţi prin obligaţia (?) de a participa la orele de Religie dar cărora le propune mai curând studiul ideilor religioase.

Ca să fim şi noi răutăcioşi, nu putem să nu observăm că realizatoarea de la TVR – instituţie sub şefia fostului redactor-şef al fiţuicii sorosist-brucaniene „22” (editată de către grupusculul cu idei tot extrem-stângiste, practic neokominterniste GDS şi )cenzorului Stelian Tănase (vă mai amintiţi scandalul „Moştenirea clandestină”?) – este soţia, cu 28 de ani mai tânără, a stimabilului Augustin Buzura, socrul şi mai stimabilului George Maior, fostul şef al SRI. Dacă Augutin Buzura a fost şef al Fundaţiei Culturale Române (actuala ICR), domnul Maior este naş în funcţie al premierului în funcţie, Victor Ponta. Dar vreţi să ştiţi una şi mai bună? Finu’ Ponta îi este şef în guvern naşului lu’ naşu’ Maior, adică lui… Ioan Rus, naş al primei căsătorii a lui george Maior. Pentru că în a doua  căsătorie, cea cu fata lui Buzura, l-a avut pe alt personaj celebru, pe Ioan Talpeş. Detalii aici.

Despre pionii clasici ai campaniilor creştine nici nu mai are rost să discutăm aici. Atenţionăm doar că, atunci când personaje gen Moise ori Cernea sunt popularizate, să vedeţi cine sunt şi cei care semnează articolele care le fac propagandă şi să încercaţi să le descoperiţi fie activitatea anterioară, fie nivelul educaţional, fie patronii care-i mână în luptă. Sunt sigur că s-ar putea descoperi lucruri foarte interesante. Poate s-ar ajunge şi la finanţatorii din spatele acestor campanii anti-creştine. Pentru că – nu-i aşa? – „money talks”.

 

Ne reîntoarcem la actualitatea fierbinte şi observăm un alt lucru straniu. Să admitem că legile adoptate, reamintim, în vremea lui Văcăroiu şi a lui Boc, ar fi avut hibe nebăgate în seamă până acum şi, de aici, că reacţia Curţii Constituţionale ar fi fost firească. Numai că urmarea firească ar fi trebuit să constea ÎN MODIFICAREA DE URGENŢĂ A LEGII conform atenţionărilor Curţii. Ori NU s-a petrecut aşa ci constatăm o bulibăşeală organizată temeinic de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care una declara la începutul lui februarie (că situaţia în şcoli se menţine conform legislaţiei în vigoare până la îndreptarea situaţiei în Parlament – aici), şi cu totul altceva la jumătatea aceleiaşi luni când decidea (oare cât de legal?) ca regulile să se schimbe în timpul jocului. Adică, părinţii sau tutorii copiilor să depună un formular până pe data de 6 martie dacă vor ca elevii să urmeze orele de Religie.

O să mi se spună că situaţia de fapt îl obligase pe Pricopie să adopte măsuri de urgenţă. Numai că… Numai că… Numai că descoperim că guvernul Ponta şi alianţa de guvernare din Parlament au avut timp destul (lunile decembrie, ianuarie şi februarie) ca SĂ MODIFICE LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI! Doar că nu-i vorba de chestiunile care pun majoritatea covârşitoare a cetăţenilor (99%, conform celui mai recent Recensământ) în situaţia de a fi ei discriminaţi, ci de o problemă care-l punea pe jar dottore Ponta – problema doctoratului. La sfârşitul lui decembrie 2014 Ponta a emis o Ordonanţă de Urgenţă care modifica Legea Învăţământului, iar Parlamentul amenda aceeaşi OUG la sfârşitul lui februarie, deci MODIFICA LEGEA ÎN CAUZĂ.

Poate nu aţi înţeles dar, ÎN VREME CE MILIOANE DE PĂRINŢĂ SUNT PUŞI PE DRUMURI pentru că majoritatea politică din Parlament nu a avut vreme să aducă nişte schimbări cerute de Curtea Constituţională, aceeaşi majoritate politică a adus rapid nişte modificări aceleiaşi legi numai şi numai pentru ca reputaţia de DOCTOR ÎN DREPT a lui Ponta să rămână nepătată!

Nu trebuie să ne mire. Aceste miş-maşuri sunt cât se poate de posibile atâta vreme cât răspândacii la care am făcut referire la început – adică ‘telectualii neamului – au fost repede băgaţi în priză pentru a crea un zgomot de fond asurzitor pentru ca cetăţenii să nu realizeze încălcarea drepturilor majorităţii ortodoxe – o dată; încălcarea drepturilor minorităţilor etnice şi religioase – a doua oară; impunerea unei agende agresive (propusa înlocuire a noţiunilor confesionale de religie cu fantomatice studii inter-religioase ori de multi-culturalism) cu provenienţă în cercurile intelectuale de extremă-stângă de pe la noi şi de pe aiurea. Să remarcăm că toţi aceşti indivizi care se bagă sau sunt băgaţi în seamă în problema studiului Religiei NU AU AVUT NICI O CONTRIBUŢIE la reintroducerea materiei excluse de bolşevici din programa analitică. Dar, în schimb, şi-au manifestat nu numai acum, dar încă de la începuturi regretul existenţei acestei discipline. Regretul, pesemne, după învăţăturile lui Marx, Engels şi Lenin.

Dar nu e singura dată când lucrurile sunt prezentate cu totul deformat faţă de realităţi! Aceiaşi ‘telectuali, cot la cot cu gangsterii ce le sunt loiali în presa „românească”, AU DEFORMAT ÎNŢELESUL UNEI LEGI, dându-i o accepţiune cu totul falsă numai şi numai din dorinţa de a lovi în Biserică. În Biserica noastră Creştin-Ortodoxă! Mă refer la Legea cimitirelor la adoptarea căreia marţafoii respectivi au afirmat sus şi tare că prin respectiva oamenii nu ar mai fi obligaţi să fie înmormântaţi cu preot (!?). Practic, impostorii ăştia ideologici falsificau datele istorice, pentru că treceau sub tăcere secularizarea impusă de Cuza, sub domnia căruia cimitirele deveniseră în mare parte din parohiale, în comunale.

Legiuitorii, prin respectiva lege, ţintiseră însă altceva. Jivinele de stânga din „presă” au refuzat să vorbească un cuvinţel despre sensul adevărat promovat. Şi anume: DREPTUL OAMENILOR LA O ÎNMORMÂNTARE DECENTĂ! Pentru că până de curând – cum nu se practică nici măcar pe la cele mai barbare triburi din cine ştie ce colţ de lume – nefericiţii care răposau în cine ştie ce condiţii mizere, erau trataţi CA NIŞTE GUNOAIE. Existau cazuri în care nu se respectau pratcic legale minime. Mormântul acelora chiar putea fi considerat „groapă comună”, un şanţ în care erau aruncaţi de-a valma cei ce decedaseră în condiţii paupere, pe la diverse cămine, ori pe la spitalele psihiatrice. La căpătâi – nici măcar un semn de identificare! Şi iată că Legea cimitirelor spune de acum cu totul altceva. IMPUNE ilegalitatea acestor procedee. Ba chiar – paradoxal! – se poate considera, pe baza acelei legi, CĂ ORICE ÎNMORMÂNTARE FĂRĂ SERVICIU RELIGIOS, exceptând acelea în care a existat prevederea expresă a decedatului, AR FI ILEGALĂ pentru că se încalcă demnitatea persoanei răposate!

Aici e drept că şi pe la Patriarhie sunt anumite capete „dăştepte” foarte, în genul lui popa Stoica, ce emit comunicate fără să cerceteze cu nişte jurişti implicaţiile în viitor faţă de situaţia anterioară. Tot din nefericire, observăm că şi implicarea Prealatului Daniel în problema orei de Religie a venit foarte prompt: greutatea a fost lăsată tot pe umerii preoţimii de rând în procesul de convingere a păsoriţilor de a semna grabnic formularele impuse de domnul Pricopie.

PS:

Victor Roncea semnalează un material Agerpres care dezvăluie ilegalitatea în care este adus Ministerul „Educaţiei” prin deciziile aberante ale lui Pricopie.

Preotul Eugen Tănăsescu emite şi dânsul nşite opinii de bun simţ,venind cu nişte propuneri adresate Parlamentului pentru stingerea disputei privind ora de religie.

Atentatele de la Paris: bun venit în Războiul Rece 2.0


Redau mai jos un comentariu pe care l-am scris la o postare a doamnei Monica Ghiurco de pe Facebook (şi reluat şi pe blogul lui Adelin Petrişor), text de pornire pentru alte gânduri ivite în jurul evenimentelor sângeroase recente din capitala Franţei.

Părerea mea e că în Franţa a ajuns războiul extremelor. Pe de-o parte, un stat francez total separat de electorat (nu numai de Biserică şi religie, după cum clamează), care – în dispreţul suveran faţă de majoritate – a decis să aplice politicile extremei-stângi culturale. A se vedea aşa-zisele căsătorii între cei de acelaşi sex, chestia aia cu politica sau filosofia genului (nu prea am înţeles), multiculturalitatea extremistă, permisivitatea faţă de atacurile la propriu a simbolurilor creştine din Franţa (ceea ce face Femen). Pe de altă parte, extremiştii islamului radical sunt în largul lor de vreme ce nu-i întreabă nimeni de sănătate iar “corectitudinea politică” (la putere în Franţa şi nu numai) INTERZICE – pe motiv că… ar fi rasism! – orice încercare de analiză a pericolelor aduse de o emigraţie în afara oricărui control. Cred că ar trebui să avem în vedere şi o deosebire majoră faţă de situaţia din SUA, ca să dăm alt reper. În Statele Unite, oricât ar părea de ciudat, nu există nici un soi de piedică în exprimarea oricăror idei, oricât de aberante ar fi sau oricât de extremiste ar părea. Există KKK, partide naziste (şi comuniste), tot felul de fiţuici radicale. pentru că libera exprimare a ideilor este un amendament cu un loc bine prins în Constituţie. În schimb, în “democratica” Franţă cine îndrăzneşte să aibe anumite idei opuse “istoriei oficiale” riscă să ajungă în puşcărie.

 

Aceste lucruri le scriam în noaptea de 7 spre 8 ianuarie. Între timp, lucrurile au luat amploare, Parisul a fost paralizat de panică iar autorităţile franceze – în frunte cu serviciile lor speciale – s-au cam umplut… de respect. Trei zile a durat neutralizarea presupuşilor atacatori, oameni care – după cum au ajuns să spună chiar experţii – dovedeau o temeinică cunoaştere a tacticilor militare. Dar să fie vorba doar de acest mult vânturat conflict între „civilizaţia Occidentală” şi partizanii Islamului radical? Sau cumva explicaţia o găsim în altă parte?

De ce uităm să avem în vedere CONTEXTUL în care ne aflăm? Ori, acesta ne prezintă – pentru anul 2014 care tocmai s-a sfârşit – două conflicte de amploare care au pus lumea pe jar. Unul se petrece în orientul apropiat şi îi are drept actori pe partizanii ISIL. Dar al doilea conflict – cel din Ucraina – dă naştere unr mult mai grave urmări! Parctic – deşi mai-marii politicii mondiale nu recunosc acest lucru – din cauza agresiunii Rusiei cât şi ca urmare a sancţiunilor suferite de guvernul „ţarului Putin”, lumea deja se găseşte într-un nou RĂZBOI RECE. Pe de-o parte, Rusia a fost dată peste cap de războiul economic dus de SUA (în special) şi de aliaţii vestici. Nu atât sancţiunile adoptate de UE şi SUA şi-au dovedit eficienţa, cât prăbuşirea cotaţiei petrolului. Iar pentru aceasta a fost nevoie de acţiunea concertată a Statelor Unite şi a monarhiilor din Golf. Monarhii ISLAMICE!

Pe de altă parte, Rusia acăutat şi ea să găsească punctele slabe din rândul alianţei vestice şi, acolo unde i se părea ţesătura slabă, să încerce să o deşire. Ungaria e primul nume care-mi vine în minte de politici duse spre a stârni doscordie în Europa dar cazuri mai sunt. ori cine spune că tentativele ruseşti au încetat? Dimpotriva, ele continuă şi vor continua. Apropo, şi-a pus cineva problema duratei acestui Război rece 2.0?

Dar să revenim la problemă în chestiune iar pentru aceasta avem nevoie de o privire spre… trecut, spre mai vechiul Război rece dintre URSS şi lumea liberă. Care erau mijloacele de subversiune utilizate de sovietici pentru erodarea vesticilor? Între altele, arma terorismului. IRA, Brigăzile Roşii, ETA, Septembrie Negru – câteva din organizaţiile sprijinite financiar şi material de sovietici. Baze de antrenament? Foarte curios – în ţări din Orientul Mijlociu. Iată că astăzi aceeaşi zonă e sursă din care se revarsă spre Occident materialul uman gata să îmbrace de această dată haina Jihadului în locul aceleia a diverselor cămăşi de extremă-stângă.

Am remarcat anterior că Rusia încearcă să găsească în ţările din Vest punctele slabe care să împiedice, prin forţarea lor, o atitudine cât mai tranşantă între aliaţii NATO. Dar care ar fi în privinţa Franţei acest câlcâi al lui Ahile? De la prima vedere iese în evidenţă politica imigraţionistă, eşecul politicilor de stânga privind „multiculturalitatea”, eşecul integrării. Din acestea a ieşit parţial victorios Frontul Naţional condus de Marine Le Pen, formaţiune politică dovedită a fi finanţată de… Rusia. Dar nu-i suficient. Ce ar fi dacă s-ar alimenta şi polul celălalt, prin trimiterea unor celule care să acţioneze criminal. De câte ar fi nevoie ca să instaureze haosul la Paris? Nici măcar o sută, nici măcar 50. Cred că vreo 20 ar fi arhisuficiente pentru ca din trei în trei zile să auzim dinspre Hexagon acelaşi şi acelaşi scenariu pe care-l vedem de alte trei zile încoace.

În plus ar avea şi un efect de reacţie în lanţ. Pe de-o parte, acea pegră atrasă de mesajul anarhisto-islamic s-ar putea desfăşura violent în stradă, de la un punct încolo, producând ciocniri masive cu organele de ordine. Ba – mai ştii? – ar încerca să creeze enclave autonome supuse sharia în mijlocul Republicii franceze. Pe de altă parte, partidul doamnei Le Pen va avea o şi mai mare motivaţie de a activa şi de a iluziona electoratul spre cucerirea puterii politice.

În al treilea rând, însă, foarte posibil ar fi ca în Europa de vest să se întărească un curent atât de radical islamofob încât să fie prejudiciate relaţiile cu statele de civilizaţie islamică. Între acestea, Arabia Saudtă, Qatar, Emirate… Cele care decid preţul petrolului.

PS: Publicaţia „Charlie Hebdo” era una de evidentă fatură extrem-stângistă. Mesajele răspândite contribuiau ca nici altcineva la inflamarea relaţiei cu musulmanii din întreaga lume, în răspăr cu mult-clamata „corectitudine politică” îmbrăţişată de stânga în general. Oare batojocura cu care se tratau subiectele „satirei” venea numai din imboldul interior al neconformismului sau avea şi un anumit grad de subordonare… ierarhică, pe linie ideologică, dinspre şefii care, pentru cei de extremă-stângă, se găseau într-o vreme în Estul Europei?

Încă o pagină din trecutul de arivist politic al lui Aurelian Pavelescu


„După ce apăruse la postul bucureştean de televiziune Amerom 38, în iunie 1995, afirmând – într-un raţionament calificat în replica unui invitat de la Radio Europa Liberă drept xenofob – că ţiganii nu au o libă, o religie, ci doar organizare tribală şi structuri paralele cu cele statale, fiind o cauză a numeroase tensiuni în ţările în care trăiesc, Aurelian Pavelescu, preşedintele Partidului Dreapta Naţională este acuzat la Antena 1, de Şerban Suru că ar face jocul puterii, că ar fi manevrat de Cotroceni prin consilierul prezidenţial Dan Iosif.”

Grigore Traian Pop, „Garda, Căpitanul şi arhanghelul din cer… O istorie obiectivă a mişcării legionare”, Volumul II, Editura Eurasia, 1996, p. 225-226.

Volumul era scris la puţin timp după evenimente şi credem că relatările erau proaspete în mintea autorului. Să observăm că lui Aurelian Pavelescu mereu i-a plăcut să fie „manevrat” de Cotroceni, ani de zile mai târziu fiind sluga prea plecată a lui Traian Băsescu.

Şi că o reamintire, postul Amerom 38 – în proprietatea lui Cristian Burci – îşi capătă denumirea mai cunoscută de Prima TV. În continuare Burci îi este patron.

Alexandr Dughin: „Să anexăm Europa la Rusia!”


Preluare de pe blogul lui VLAD CUBREACOV care a asigurat şi traducerea.

 

Emisiunea DISCURS

 

Să anexăm Europa – asta e rusește!

 

Opinia lui Alexandr Dughin

 

Astăzi în Rusia se resimte foarte acut lipsa ideii naționale. Pe de o parte, toată lumea înțelege necesitatea acestei idei, pe de altă parte, nu este chiar atât de simplu să propui ceva bine gândit, ceva nou, dacă doriți, sau ceva convingător. Și timp de mulți ani am cugetat asupra acestei probleme și asupra problemei ideii inaționale și mi-a venit recent în cap, analizând evenimentele din lume, vizitând diverse țări europene, gândul privind modul de soluționae a chestiunii ideii naționale. Voi expune acest gând cu titlu de propunere, în calitate de ipoteză, ei dar mai departe probabil că socieatea sau mai întâi de toate statul va decide dacă îl acceptă sau nu. Ideea este următoarea: noi trebuie să cotropim Europa. Să o cucerim. Și să o anexăm.

 

Iată, mai întâi, mulți vor spune: ei, ce mai e și cu asta, ce ideea e aceasta: să cotropim, să anexăm, să includem în granițele noastre, să cucerim? Dar, pe de altă parte, după ce prima aversiune va trece, sau prima revoltă, sau senzația că s-a spus ceea ce nu trebuia, ceva negândit sau poate ceva propriu altor timpuri, altei epoci, și că, în general, ce mai înseamnă să cotropim Europa, ei bine, atunci când toate astea vor trece, ei dar mai întâi trebuie să oferim această posibilitate ca oamenii să cârâie cumva, să țipe acolo. Liberalii vor spune: ei, la noi toate se întâmplă astfel întotdeauna și de aceea vă comportați voi așa… Iată, atunci când acest val se va stinge, valul agenților țipălăi ai Occidentului, a coloanei a cincea și a tot felul de forțe cobitoare și atunci când chiar nedumerirea patrioților care, mai pe scurt, reduc agenda zilei doar pentru a se salva, doar pentru a supraviețui, doar pentru a se menține, iată când această revoltă, acest val se va stinge, ne vom putea gândi: da de ce oare nu?

 

Și atunci să ne amintim bunăoară de proiectele marelui nostru poet Fiodor Tiutcev care a avansat o asemenea concepție în secolul XIX. El considera că Imperiul rus trebuie să cotropească Europa, că țarul Rusiei trebuie să fie țarul întregii Europe și, astfel, să refacă Imperiul bizantin. Le putem acorda lor o largă autonomie în cadrul acestui Imperiu roman global sau al celui de al treilea Imperiu roman. Ortodoxia se poate înțelege de minune cu cercurile conservatoare catoloce. Catolocolor nu le vom interzice  să-și mărturisească credința pe teritoriul nostru imperial, cum a fost în perioadele timpurii ale unității imperiale din, să zice, din epoca lui Constantin cel Mare până la Carol cel Mare și, în condițiile unei anumite autonomii, Europa occidentală oricum recunoștea unitatea împăratului bizantin.

 

Pe de altă parte, anume această idee imperală poate fi întâlnită la Nietzsche.  Nietzsche spunea:  Europa să fie cum era Grecia sub protecția Romei, fie ca rușii să cucerească Europa. Iar Nietzsche deja vorbea deja de pe pozițiile nemților. Va fi cu mult mai bine, căci atunci ne vom putea concenra pe dezvoltarea culturilor noastre, a identității noastre naționale și nu ne vom preocupa de chesiunile strategice. Rușii își vor instala detașamentele lor de gardă, santinelele lor pe teritoriul nostru și pur și simplu ne vor păzi, ne vor apăra, iar noi vom crește ca un soi de strat cultural unic.  Adică, esistă reprezentanți ai acestei idei și în Europa.

 

La fel gândea și Oswald Spengler. La fel gândea și prietenul lui Merejkovski, Arthur Moeller van den Bruck, care era încântat de Dostoevski. În genere, în realitate, elitele europene se gândeau într-o considerabilă măsură la perspectivă ca Europa să se predea Rusiei. Unei Rusii puternice, unei Rusii conservatoare, unei Rusii încrezite în sine, unei Rusii în ascensiune.  Adică, îndeobște vorbind, o anumită coloană a cincea prorusă ne este asigurată în Europa. Aceștia sunt intelectualii europeni care doresc să-și consolideze propria identitate.

 

Putem vedea și de ce forțe militare dispune Europea. Iar acestea sunt aproape nule. Desigur că există blocul NATO, însă blocul NATO în operațiuni dure nu se implică, după cum vedem pe exemplul Oseției de sud și al Abhaziei.  Noi ne-am confruntat cu prietenul lor Saakașvili, am ieșit învingători și a fost mai mul zgomot și un soi de balet acvatic în Marea Neagră al cuirasatelor americane, natoiste, ei și ce? Pe când Oseția de sud și Abhazia ne aparțin! Sau își aparțin.

Ei bine, Europei îi vom propune să fie ea însăși. Pur și simplu vom institui un protectorat asupra lor și gata!  

 

Înseamnă că există o asemenea chestiune, cea a faptului că Europa este slabă sub aspect militar. Bineînțeles că noi nu va trebui să luptăm. Și încă, de ce să luptăm cu armamentul? Haideți să luptăm soft power. Haideți să propunem să apărăm Europa de căsătoriile gay, de femen, de Pussy Riot  și să salvăm Europa de ea însăși. Căci Europa, conștiința europeană sunt în descompunere și toți europenii întregi la minte înțeleg  că mai este puțin și Europa se va transforma într-o beznă. Acolo vor fi pur și simplu enclave ale progeniturilor unor emigranți arhaici care pur și simplu vor distruge identitatea europeană. Ei trebuie să facă ceva și, vedeți dumneavoastră, aceștia, asemenea lui Brievik, îi împușcă deja pe ai lor.  Păi haideți să le spunem:  iată sub protectorarul nostru vă vom asigura protecția! Vedeți, la noi Pussy Riot au fost închise! Le vom închide și pe ale voastre! La voi reprezentantele femen își fac de cap în bisericile catolice, iar la noi  acestea o iau repede cu bâta peste mutră și sunt trimise cu autobasculantele la gunoi, adică în țara lor de origine! Atunci Ucraina și Georgia nu vor mai avea unde se grăbi și pornindu-se în Europa, ele vor anunge la noi.  Europa va câștiga astfel de pe urma acestui protectora al Rusiei. ȘI, în al doilea rând, Europa de fapt într-atât de mult se urăște pe sine, într-atâta se văicărește în fața tuturor, că de fapt ea a obosit deja să meargă pe această cale a nihilismului. Iar noi vom spune: noi în genere nu avem față de voi niciun fel de pretenții. Încetați să vă mai văicăriți! Lăsați că vă facem noi ordine! Voi înșivă sunteți incapabili să faceți față emigrației, iar noi vom face față. Ei, imigranților: îți iei catrafusele, mergi la gară și valea! La noi, bineînțeles, vom fi nevoiți și noi înșine să înăsprim puțin legislația privind migrația, dar, oricum, ceea ce se întâmplă la noi nu poate fi comparat nici pe departe cu ceea ce se întâmplă în Europa.   Europa pur și simplu dispare văzând cu ochii. De aceea, noi suntem un popor indoeuropean.  Poate să amintim că, dincolo de asta, avem o mare diversitate de alte etnii, că la noi există un multiculturalism adevărat și funcțional, de aceea cei care se em că îi vom deporta imediat, noi nu îi vom deporta imediat. Noi le vom propune un sistem de măsuri de adaptare astfel încât să poată rămâne în imperiul nostru euroasiatic global care a cuprinde și Europa.

 

De asemenea îi vom demonstra acestei divesități culturale euroasiatice a noastre ce înseamnă o minunată aplicare a ceea ce este adevărata toleranță. Nu în raport cu, nu ca indiferență față de imigranți, dar ca integrare a unor societăți și culturi dintre cele mai diferite într-o singură civilizație. Apoi, vor fi satisfăcuți cetățenii noștri, întrucât chestiunea vizelor se va rezolva automat. Chestiunea controlului vizelor nu va exista, căci nu vor fi granițe. Uniunea Europeană pur și simplu va intra în Uniunea Euroasiatică ca parte a acesteia. Și atunci și proocidentalii noștri, de fapt, se vor simți satisfăcuți, întrucât că noi ne vom pomeni în Europa. Rusia va deveni Europa într-un anume sens, pentru că nu vor exista granițe, iar valorile europene se vor putea mișca liber către noi, dacă înșiși europenii le vor păstra, pentru că anume aceste valori europene în expresia lor postmodernistă actuală sunt tocmai ceea ce ucide Europa. De aceea, de fapt, noi vom instaura în mass-media europene o anumită cenzură patriotică.   Nu una liberală ca acum, când se fac verificări de zece mii de ori la diverse niveluri ale ziarelor liberale ca nu cumva să fie acolo vreun element neliberal. Adică, acolo există cea mai adevărată cenzură totalitară, rasistă, occidentală, eurocentristă, liberală. Noi vom aboli această  cenzură, le vom permite oamenilor să-și exprime liber părerile, dar vom institui cenzura, bunăoară, împotriva unora, o cenzură cu mult mai antinihilistă, o cenzură care va înfrâna sau pur și simplu va tempera sau pur și simplu va localiza anumite manifestări nihiliste ale spiritului omenesc. În plus,  noi doar avem experiența unei astfel de expansiuni în Europa în timpul sovietic, când partidele noastre comuniste (Internaționala a III-a, Kominternul, Kominformul)  au obținut rezultate foarte puternice privind penetrarea parlamentelor statelor europene. Da,  acesta a fost un instrument al politicii noastre externe. Astăzi situația s-a schimbat, noi nu mai suntem țări comuniste, dar noi ne putem găsi alți aprteneri. Și atunci, dacă vom trasa acum ideile naționale – anexarea Uniunii Europene de către Uniunea Euroasiatică, expansiunea în Europa – ne vom putea aduna, de fapt,  în linii mari, în jurul unui scop măreț.  Vă imaginați, iată, să anexăm Europa! Asta, anume asta e ceva în firea rușilor!

 

Dacă  nouă ni se spune să creștem colea cu 0,1-3 procene Produsul Inern Brut, să-i ridicăm sau să-i cazăm pe migranți, colea cu niște câini oarecare, să vaccinăm câiinii, asta, desigur, e tare de tot, dar asta nu e în firea rușilor. De aceea noi nici nu facem nimic din toate acestea. Noi nu avem de gând să creșem niciun fel de PIB-uri, pentru că ne doare în cot de asta.  Rușii se mobilizează de dragul unui scop măreț. Iată, anexarea Europei acesta este un scop măreț. Apropo, prooccidentalii ruși din secolul XIX, cei care erau încântați de Occident, păi ei cum se încântau?   Ei vroiau să preluăm tehnologiile occidentale pentru ca Rusia să devină puternică și măreață, pentru ca ea să poată învinge Occidentul. Haideți să revenim la anume la acest tip de occidentalism.  Poftim, vă plac tehnologiile europene, păi haideți, haideți să le luăm. Cum să le luăm? Ei ni le vor da acum cu țârâita, ne vor transmite câte un tranzistor colea în schimbul petrolului, gazului. Nu, dați-ne totul dintr-o dată. Noi vom lua toate tehnilogiile europene dintr-o mișcare, simplu: noi vom cotropi Europa și toate tehnologiile înale vor fi ale noastre! Asta de dezvoltare, asta da modernizare, dacă asta am vrut! Asta da, apropo, europenizare a societății noastre!  Petru I a deschis, de asemenea, o fereastră în Europa și ce ne-a arătat el de acolo? El ne-a arătat… pur și simplu a deschis-o cu tunul și a început să participe la politica europeană: le-a dat drumul soldaților și cazacilor în centrul Europei.  Bistrourile sunt o urmă lăsată de noi. De aceea, am impresia că acum o asemenea incursiune în Occident este peste măsură de importantă. Aceasta este și ideea europeană și, dacă îngăduiți, și europenizare, și modernizare, și autoafirmarea națională, și un proiect național de proporții. Ei bine, ce e Ciubais cu nanotehnologiile? Mai întâi, pe el îl urăște toată țara. Lui i-au dat nanotehnologiile ca să nu mai vadă nimic altceva, el s-a scufundat în această microlume și nu a mai ieșit de acolo. Acum căută să vadă unde s-au dus banii. Păi, tot acolo, în nanomicrocosmos. Firește că acesta este microomul, acestea sunt microideile, nanoideile, nanoiamenii, ei dar așa ceva nu poate deveni idee națională. Aceasta este un soi de idee nanonațională. Adică, vom dispărea cu toții în spațiul microscopic, și tot acolo vor dispărea și bugetul, și banii, căci la noi la așa ceva se pricep lesne.  Ei dar, dați-ne un macroproiect, un macroproiect global, unul fundamental cu adevărat: cotropirea Europei! Da, va trebui să-i facem pe unii să-și schimbe părere. Ei și ce? Căci eu consider că trebuie folosim în acest scop nu metode hard power, ci soft power, un soft power euroasiatic, să găsim coloana a cincea, să-i formăm și să-i promovăm pe oamneii noștri și să-i aducem la putere în Europa și, de exemplu, să cumpărăm pe banii Gazpromului birourile cele mai importante ale agențiilor de publicitate din presa europeană, căci anume acestea au influență asupra presei, și să acționăm la fel de activ ca și Occidentul în raport cu noi.

 

De fapt, să contraatacăm. Ei ne atacă cu ONG-urile lor, cu Medicii lor fără frontiere colea,  cu bicicliști care îi ajută pe rebeli și wahhabiți. Ei bine, vom juca cu ei după regulile lor. Și aici nu există, cum s-ar spune, nimic personal și nimic ieșit din comun.  După paradigma din politica internațională așa ceva este absolut firesc. Adică, iată, noi am pornit de la faptul că această teză este imposibilă, absudă, paranoică, că ne lipsesc resursele, dorința, voința. Acestea sunt argumente, cum ar veni, firești, de suprafață.  Însă dacă este să privim lucrurile altfel, dacă este să ne configurăm discursul altfel, atunci vedem că aceasta este o idee națională minunată! Anume asta presupunea Soloviov, Vladimir Soloviov, întemeietorul filosofiei religioase ruse, că Rusia trebuie să se unească cu Europa, dar sub egida țarului rus!  Nu știu de ce se dă uitării asta. Eu, iată, recent am ținut la Paris o prelegere într-un centru catolic conservator foarte mare, a fost multă lume, pur și simplu aproape cât un stadion, și eu le-am povestit despre ceea ce avem în comun. Ei, zice, vrem să ne unim cu voi!   Voi aveți, zice, o Biserică așa de conservatoare, voi aveți așa o societate, care într-atât de mult păstează încă buna cuviință spre deosebire de societatea noastră că noi suntem pur și simplu încântați de voi!  Haideți să ne unim! Eu zic: haudeți! Este o idee bună. Dar haideți să ne amintim de perioadele care ne-au permis cu adevărat să fim împreună. Asta era înainte de Carol cel Mare. Aceasta a fost perioada imperială, din secolul IV până în secolul IX, când trăiam în cadrul imperiu unitar, a unei lumi creștine unitare, iar separarea a venit deja mai târziu și s-a ajuns la marea schismă. Ei bine, haideți să ne unim nu pe principiul catolic, pe principiul papal al uniației, că voi trebuie să recunoașteți măreția Papei, iar mai departe fie cum doriți, să ne unim nu pe acest principiu modernist, ci pe principiul imperial: un țar sau un președinte rus unic pentru toată Europa și diversitatea Bisericii Apusului și Bisericii Răsăritului. Noi ne putem uni, bine, nu uni, dar putem colabora unii cu alții, căci noi avem un dușman comun, pe noi ne atacă necurăția, atacă și catedrale lor și catedralele noastre, și cultura lor și cultura noastră, și protestanții, în special cei care sunt credincioși, nu pur și simplu credincioși, dar cu adevărat credincioși în Hristos, creștinii, ei doar nu vor fi împotriva unei asemenea uniri. Firește că nu vor fi, pentru că Rusia le aduce protecție anume împotriva împărăției Antihristului. Anume asta și este misiunea – catahonul și misiunea celui care rezistă, misiunea limitării lumii Antihristului și a apostaziei care nu trebuie să nimerească loc în societate. Acesta este sensul imperiului. Noi pur și simplu vor readuce Imperiul european, Imperiul Roman, Imperiul bizantino-elen la locul său. Noi construim un imperiu. Ei construiesc Uniunea Europeană, tot un soi de imperiu, dar iată că principiile lor sunt foarte jalnice.  Ei, iată, dacă economia nu funcționează se și destramă imediat!  Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, euroasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Ecomomia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul! Important este să se respecte demnitatea umană. Iată o asemenea nouă idee romană umană îmi pare a fi un bun proiect pentru Rusia. Căci aceasta este forma optimă de expunere a ideii naționale.

 

Producător – Iulia Gusakova

Regie –  Alexei Akimov

Cameraman – Evgheni Ciașkin

Șef regie – Iuri Gusakov

O producție Russia.ru 2013