Bookfest 2015: Ezra Pound la Humanitas sau cum Fascismul ajunge Anarhism


Salonul internaţional de carte Bookfest 2015, vineri 22 Mai, standul Editurii Humanitas, cu Denisa Comanescu, Andreea Răsuceanu, Radu Vancu (traducător al textelor poetice alături de Mircea Ivănescu) şi Horia-Roman Patapievici la lansarea primului volum din seria Ezra Pound, „Poezii. 1908 – 1920”.

Nu înţeleg de ce un om care şi-a declarat deschis apartenenţa la o ideologie, la aceea fascistă, trebuie neapărat, prin volute lingvistice, să fie retuşat ideologic şi încadrat la curente politice (şi nu numai) total opuse aceleia pentru care militase. Ceea ce ne pune şi întrebarea dacă volumele ulterioare nu vor fi periate spre a se încadra mai bine în patul procustian al corectitudinii politice.

Bookfest2015-22Mai-0037_resize

Denisa Comânescu, Horia-Roman Patapievici

Ce concluzie să trag?


Afirmaţia 1: de câte ori încercam să intru pe siteul cu liniuţa dreaptă MeReU eram izbit de gândirea BOCcie de tip BĂSESCU.

 

Afirmaţia 2: Virgil Ştefan Niţulescu a fost numit director interimar al Muzeului Ţăranului Român în 2010, pe vremea guvernului Boc. Ministru al Culturii era Hunor Kelemen.

 

Afirmaţia 3: aberaţia sponsorizată financiar atât de statul român dar mai ales de state străine (ceea ce transformă asociaţiile organizatoare în agenturi străine) a fost organizată şi în februarie 2012, adică a fost pregătită de acelaşi guvern Boc şi s-a desfăşurat în cea mai mare parte a guvernării MRU.

 

Afirmaţia 4: Unul din „ideologii” BOCcii ai Băsismului este Dragoş Paul Aligică. Multe articole de-ale lui sunt preluate de liniuţa dreaptă.

 

Afirmaţia 5: Aligică se zbârleşte într-un articol recent de pe Contributors faţă de „intoleranţa” românilor, dovadă crasă, conform domniei sale, a nereceptării aşa cum se cuvine a perceptelor liberale. (link semnalat mulţumită lui Mircea Platon)

 

Afirmaţia 6 şi ultima: Un articol de pe liniuţa menţionată arată rădăcinile bolşevico-fasciste ale politicii de dizolvare a instituţiilor de tip „burghez”, precum căsătoria. Articol cu pricina l-am aflat aici şi a fost preluat de alte multe site-uri şi bloguri.

 

Să trag concluzia că:

 

1. Dragoş Paul Aligică nu va mai pupa în veci articole preluate de către liniuţă? Să ne pregătim şi de alte nume răsunătoare care să fie astfel excluse?

 

2. Să fie vorba de o reflectare în planul credinţelor moral-religioase declarative a conflictului public stârnit de lupta pentru şefia PeDe-L?

 

3. Să avem de-a face cu o micuţă (dar micuţă de tot) manipulare din partea dirijorilor de liniuţă pentru ca oalele aruncate în urma scandalului să fie sparte numai şi numai în capul lui Ponta-Tonta?

 

Mai există şi o a patra posibilitate: în cazul liniuţei să constatăm o alianţă de ultimă oră a iudeilor ortodocşi cu apărătorii moralei creştine pe o bază etică minimală. Mai ales că ar putea fi destul de furioşi pentru atâtea şi atâtea comparaţii prin care evreii sunt asimilaţi pederaştilor. Vorbe venite de la cei care cred că astfel se pun bine şi cu ligile dereglaţilor sexual şi cu mult mai puternicele organizaţii evreieşti. Oameni care habar n-au că Ierusalimul cred că a rămas singurul oraş important neatins de ciuma poponară datorită reacţiei furibunde şi VIOLENTE (extrem de violente) a evreilor ortodocşi. Or fi şi ei… nazişti!

Asta o ştiaţi? Un Shakespeare „fascist”


Am citit de curând piesa „Coriolanus” a lui Shakespeare. Apoi, căutând una-alta pe internet, am dat de nişte informaţii de m-am crucit. Redau traducerea în română:

„În secolul XX, piesa se găseşte în miezul noilor dispute politice şi se vede folosităatât de către dreapta cât şi de stânga. În 1934 izbucnesc tulburări de extremă dreapta la Paris, unde piesa se joacă la Comedia Franceză şi atrage atenţia asupra ambiguităţii sale, o parte a stângii văzând în ea un manifest cripto-fascist. Regimul nazist vede efectiv oportunitatea de a trage foloase şi piesa este prin urmare prezentată drept o pledoarie în favoarea omului puternic, singurul capabil să menţină paceîn familie şi în exterior; comuniştii văd în piesă un exemplu al luptei de clasă şi, sub regimul stalinist, Coriolan devine exemplul trădării din partea elitelor antipopulare. Neliniştiţi de ecoul politic pe care ar fi putut să-l aibe piesa în Germania postbelică, Aliaţii o interzic până în 1953.”

Informaţii asemănătoare şi pe siteul ziarului The Independent dar cu nişte tuşe în plus: în Germania nazistă o dramatizare radio este interzisă iar autorul ei este exilat.

Poate mai încolo voi scrie şi eu părerile mele dar nu pot să nu remarc un fapt: eroul piesei, Coriolan, numai fascist nu poate fi numit. Fascismul – precum bolşevismul şi împreună cu socialismul din care se trag amândouă – are înscris genetic apelul la MASSE, la BOBOR, trufia şi trâmbiţarea propagandistică a faptelor, exact ceea ce generalul din piesă dispreţuia profund.