Nu mai mințiți, domnule Cioroianu!


Nu mai mințiți, domnule Cioroianu!
Nu legionarii au introdus violența în politica românească ci bolșevicii! De atentatul de la Senat ați auzit? Normal că știți dar tăceți chitic. A fost un act de TERORISM, domnule Cioroianu, un acte de violență în spiritul „revoluției proletare”.
Iar în ceea ce privește uciderea prefectului Manciu, iarăși vă rog să nu mai mințiți. JUSTIȚIA a stabilit că a fost legitimă apărare, Justiția din statul de drept pe care l-am avut sub Constituția din 1866 și 1923. Nu procurorii au stabilit că a fost legitimă apărare, precum au făcut în cazul crimei din Primăverii din timpurile regimului actual caricatural. Un JURIU independent a stabilit asta. Da, în timpul României regale nu numai că existau Curțile cu juri dar exista și dreptul de a avea armă – exact ca în America! Mai avem aceste drepturi acum? Nu! De ce? Pentru că suntrm conduși în continuare de cei care au impus „justiția” de tip sovietic, justiția bunului plac. Iar dumneata, domnule Cioroianu, prin minciunile pe care le propagi, le faci o felație neocomuniștilor care ne conduc.

Cotidianul și jegul Agopian


Mi-au picat și mie abia acum, după ani și ani, vorbele unui jeg numit Ștefan Agopian cu privire la Doina Bâscă și „Cotidianul”. Jigodia aceastacde Agopian uită să spună că el, împreună cu Florin Iaru și alți câțiva, au încercat, la câteva luni de la apariția ziarului, să pună laba pe publicație și nu le-a reușit. Au fost dați afară în șuturi. De aici ranchiuna și ura după zeci de ani față de Doina Bâscă. Eu am fost cititor asiduu al ziarului Cotidianul și știu ce a adus în presa românească: suplimentul cultural LA&I, suplimentele de vinerea – prin rotație: pentru tineret, cu tematică istorică și ALFA ȘI OMEGA, cu tematică ortodoxă, îngrijit de Costion Nicolescu. Acest supliment publica materiale ortodoxe (Ion Rațiu fiind unit) și a apărut la luni bune după gruparea jegurilor din care făcea parte Agopian fusese concendiată. Cotidianul a fost și primul ziar de pe la noi care scosese adiția de weekend, iarăși mult după ce acest Agopian prmise un șut în cur. Și tot primul ziar care trecuse la paginație color,cel puțin pentru ediția de weekend. Deci, ce minte jigodia asta?
Spusele neisprăvitului apăreau în Academia Cațavencu. Pentru cine nu știe, fițuica aceasta fusese și ea rodul unui rapt, doar eram în vremea lui Ilici Iliescu. În 1990, încă din ianuarie, apăruse „Cațavencu Incomid”, apoi „Cațavencu Internațional” și avuseseră un succes enorm. Aveau o hibă: deranjau fesenismul. Așa încât în 1991 Nacu, patronul publicației, a primit un șut și alungat din țară iar Mircea Dinescu, lingăul lui Iliescu, s-a pus în fruntea câtorva colaboratori de la fostele publicații și a întemeiat Academia Cațavencu, un furt fără jenă.