Germania a început să jefuiască şi la Olimpiadă


Coreeanca Shin A-Lam a fost oprită de la câştigarea unei medalii la spadă numai şi numai pentru că avea în faţă o nemţăloaică, o reprezentantă a „rasei superioare”, într-o perioadă în care în Europa fumurile imperialiste sunt din ce în ce mai făţişe.

Scrimeura din Coreea de Sud se afla la egalitate iar Britta Heidemann trebuia să puncteze pentru a accede în finală. Mai era doar o secundă (puteţi verifica urmărind înregistrarea postată mai jos). Ei bine, această secundă a fost prelungită până când nemţoaica a putut puncta. Au fost 4 asalturi (PATRU!) în această „secundă”. Ba încă se poate observa cum cronometrul a ajuns şi la momentul 0 (zero)!

Arbitra era austriacă. Adică tot germancă. Şi a sprijinit cu toate forţele reprezentanta Germaniei. Britta a reuşit să puncteze iar antronorul coreean a protestat, după cum era şi normal. Shin A-Lam a rămas împietrită, cu lacrimi în ochi, zeci de minute pe pista întrecerii.

Cu toate că în scrimă este admisă verificarea video, juriul a ignorat cu sânge rece să verifice înregistrarea care putea dovedi cine era adevărata sportivă ce trebuia să meargă în finală. Şi uite aşa în istoria olimpismului avem de-a face cu una din cele mai mari nedreptăţi care umbresc lupta sportivă. Pentru ca interesele şi orgoliile unei puteri continentale, precum Germania, să fie satisfăcute.

Totul seamănă cu nedreptatea făcută Nadiei Comăneci la Moscova, de către slugile din arbitraj ale puterii de atunci de la răsărit. Atunci era URSS, acum este Germania. Ce ruşine!

Îndreptaţi situaţia, domnilor de la CIO! Nu mai acceptaţi fumurile imperialiste!

FURĂCIUNEA EUROVISION


Am asistat la cel mai penibil furt public din istoria Eurovisionului! Furt făcut pe faţă! Nu spun că ar fi trebuit să câştige România. Preferatele mele erau piesele Estoniei, Portugaliei şi Ucrainei.

Dar pot SĂ DOVEDESC că acest „vot” a fost unul măsluit dintru început cu un dispreţ profund faţă de spiritul de competiţie. Aşa cum se ştie de această dată a fost vot mixt: s-a făcut un clasament rezultat din televoting iar acesta a fost combinat cu clasamentul produs de un juriu „de specialitate”.

Ce nu se ştie (de fapt ceea ce s-a trecut cu vederea precum un hocus-pocus al unui scamator de bâlci) este faptul că notele juriilor a fost acordat cu o zi înainte de a fi avut loc finala! prin urmare au fost punctate piese fără a fi ascultate pe viu! Ascultate din înregistrări! Este cazul celor cinci piese intrate direct în finală – ale Germaniei, Franţei, Spaniei, Regatului Unit şi Rusiei.

Nu mai trebuie să participăm la această abjecţie! Nu mai trebuie să ne pierdem banii pe sms-uri şi telefoane pentru voturi măsluite! Boicotaţi porcăria!