Un dram de aritmetică pentru luminarea minţilor pleşiştilor, rostuiştilor şi pedelimbiştilor


Pentru că „dăştepţii” ăştia au o problemă cu număratul şi cu „legitimitatea”, ţipând ca turbaţii că se încalcă drepturile a peste op’şpe şi ceva de milioane, ţin să le vin în faţă cu doar câteva cifre. Fără mare filosofeală, fără bătăi de cap pentru că pot folosi pentru verificarea atât calculatorul, dar şi pixul ori creionul sau, de ce nu, telefonul mobil. Nu-i vorba de ecuaţii şi paraecuaţii ci doar de puţină atenţie. A, şi de puţină logică – aste e mai greu pentru nişte căzături cărora le lipseşte şi minima morală şi ruşine. Dar să sperăm.

 

1. La alegerile parlamentare care au avut loc pe 30 noiembrie 2008 au participat 7.238.871 alegători, ceea ce însemna o prezenţă de 39,20 % din celebra de acum „listă electorală permanentă” (18.253.616). Sursa este documentul BEC pe care îl aflaţi aici şi aici. Aceste alegeri au avut drept scop alegerea reprezentanţilor Naţiunii în forul care REPREZINTĂ Naţiunea. Toate – repet, TOATE! – regimurile au acest for, chiar şi sub forma unui simulacru, indiferent că este vorba de regimuri democratice, autoritare, comuniste, fasciste.

 

2. La alegerile pentru Parlamentul european ce au avut loc pe 7 iunie 2009 la vot am avut fabuloasa prezenţă de 5.035.299 din cei 18.197.316 alegători cuprinşi pe listele permanente, adică 27,67 de procente. Cifrele sunt preluate tot de la sursa oficilaă care este BEC, şi o aflaţi aici. Şi asta pentru ca nişte loaze şi scursori de felul lui Barroso, tante Redding ori procuroarea macovei sau acivistul Preda să aibe fumuri la cap de mari conducători ai Europei.

 

3. Peste câteva luni, pe 6 decembrie 2009, s-a desfăşurat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Între Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Cu patimi destule şi cu o mobilizare ridicată. Iar cifrele sunt concludente pentru un asemenea spectacol prin de încrâncenare: 10.620.116 prezenţă la vot, dintr-un total de 18.303.224, adică un procentaj de 58,02. Iar Băsescu ieşea preşedinte cu 5.275.208 voturi. Sursa iarăşi este oficială, provine de la BEC şi o aflaţi aici.

 

4. Iată că în anul Domnului 2012 am avut parte de (încă) un Referendum prin care poporul Român era consultat în chestiunea demiterii lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al ţării. Conform surselor oficiale BEC, la această consultare au participat 8.459.053 cetăţeni dintr-o listă permanentă de 18.292.464, adică o prezenţă la vot de 46,24%, iar dintre cei care s-au prezentat au votat în favoarea demiterii 7.403.836 cetăţeni, adică 87,52 % din voturile valabil exprimate. Cifrele le puteţi verifica aici, preluate tot de pe site-ul BEC-ului.

 

 

 

Şi acum să revenim la strofocaţii şi indignaţii noştri, cu pretenţii de elită, care se dau loviţi la democraţie de pretenţiile unui „grupuleţ” de 7 milioane şi ceva, care dă „lovituri de stat” şi vrea să le schimbe lor preşedintele mult iubit. Pentru aceştia, aşadar:

 

– Unde apar cele 18 milioane pentru care faceţi spume la gură că li s-ar încălca drepturile cînd se face referire la: 7.238.871 (alegeri parlamentare); 5.035.299 (alegeri europene); 10.620.116 (alegeri prezidenţiale)? Unde sunt cei 18 milioane de care vorbiţi? Sau numai la referendum v-aţi amintit brusc? Până atunci nu v-a pălit durerea de cap. Aveaţi amnezii. Numai că le aveţi în continuare. Dar în cazul dumneavoastră se numesc minciuni.

 

– Care cifră este mai mare?

 

7.403.836, câţi au spus DA la Referendum sau 7.238.871, câţi i-au ales pe TOŢI parlamentarii români? Curios lucru dar PRIMA cifră este mai mare.

 

7.403.836, câţi au spus DA la Referendum sau cei 5.035.299 care au trimis aleşi – pe TOŢI aleşii – la Buxelles? Curios lucru, tot prima.

 

7.403.836, câţi au spus DA la Referendum sau cei 5.275.208 care îl alegea pe Băsescu preşedinte? Curios lucru, tot prima cifră este mai mare. Şi de ce asta? Pentru că o bună parte din cei care îl vor demis l-au votat în 2009.

 

Voi v-aţi obişnuit cu minciuna, ca nişte fii ai minciunii ce sunteţi. Dar nu uitaţi că dacă vor tăcea oamenii, vor striga pietrele. La momentul de faţă oamenii strigă. Iar cifrele vorbesc.

Sabina Fati dă şi ea în gropile prostiei, pe urmele lăsate de Lăzăroiu


Pentru cine nu ştie, această Sabina Fati este o pulicistă publicistă care semnează condicuţa pe la organele băsiste, România Liberă şi 22. N-a auzit nimeni de această ciumăfaie pe vremea lui Ceauşescu dar, după Revoluţie, s-a lipit o vreme şi de scaunele de la Europa Liberă. Se cunoaşte acum că la respectivul post de radio puteau fi primite pegionaroizi, fie kominternişti (adică evrei). Mă rog, e problema respectivelor organe de presă ce colaboratori şi-au ales.

 

Dar în schimb devine şi problema mea atunci când sifilitica asta nuconteneşte să înjure încontinuu Biserica ortodoxă Română şi creştinismul în general. Şi a făcut-o peste tot unde s-a aflat şi se află. Ca de exemplu aici sau aici.

 

Şi iarăşi o să-i găsesc un pretext care s-o apere. Poate că o fi anticlericală şi deci nu-i nimic ilegal în asta.

 

Dar când se dovedeşte cretină de se sperie şi idioţii, atunci se schimbă calimera. Pentru că deunăzi s-a apucat să zbiere prin Băcănia Liberă cum că cine se întâlneşte cu înaltul cler al poporului armean devine automat „antiamerican”! Premierul Ponta şi preşedintele interimar Antonescu s-au întâlnit cu Catholicosul tuturor armenilor, Karekin II. Şi astă jivină ziaristică s-a trezit imediat ţâfnoasă să mustre că de ce nu l-a onorat pe un obscur birocrat american cu aceleaşi onoruri.

 

Şi apoi dă-i cu teorii conspiraţioniste, cum că Şeful Bisericii Armene ar reprezenta… Rusia, care Rusie- şi aici ţineţi-vă bine! – „încearcă să-i atragă de partea ei pe toţi liderii bisericilor frăţeşti pentru care pregăteşte o axă a ortodoxismului, iar looby-ul pro-moscovit”.

 

Fă, asta, faţă de care şi sperietorile arată mai bine, mai înainte de a da cu mucii ce-ţi curg din creier în fasolea ce-ţi pârţâie în dos, ai fi făcut mai bine să te informezi. Şi nu era nevoie să mergi prea departe. De la curul lui Băsescu s-ar fi găsit Baconski să-ţi explice clar, pe înţelesul capului tău de bibilică arogantă. Ba chiar şi MihaIL Neamţu, absolventul de securism ecumenic tot ar fi putut să-ţi îngaime câteva noţiuni lămuritoare.

 

Şi anume că Biserica Armeană NU face parte din rândul Bisericilor Ortodoxe. Ea este parte constituentă a Bisericilor Monofizite (Bisericile Vechi-Orientale, după cum le numesc catolicii). Cu acestea ortodoxia NU este în comuniune de credinţă.

 

Da, există discuţii, are loc o diplomaţie bisericească normală pentru toată lumea (nu şi pentru capul tău sec). Legăturile acestea cu lumea armeană au fost şi întârite îndeosebi cu România şi pentru faptul că, la un moment dat, Catholicos era un armean născut în România şi care cunoştea limba şi cultura română: Vazghen I. Dar ce să ştie o coropişniţă ca tine!

Răspundem ascultătorilor


Un ‘telectual ne întrebă: „Am fost acuzat de onanism politic. Ce este aceea?”

La solicitarea noastră, doctorul Ardei Preşu vă dă răspunsul: „Adică dumneata o freci, ca toţi ‘telectualii. Se mai numeşte şi LABAGEALĂ INTELECTUALĂ. Se manifestă prin juisare în vânt. Specimenul de genul ăsta face pe protestatarul în baie, când e singur. Ea se practică şi în grup: în grupul GDS, în grupul ROST ori la Dilema. Aici tabloul liderului suprem este arătat în public iar participanţilor li se scoală. Nu, nu acel lucru la care vă gândiţi, ci sentimentul de elită. Sentimentul de participare la exhibiţionismul politic. De cele mai multe ori urmează perversiunea numită „pupincurism reciproc”.

Convingeri de dreapta. To have and have not.


De vreo 22 de ani gaşca de profitori adunată de Pleşu sub umbrela GDS, iar apoi finisată prin laboratoarele NEC, ne umple urechile cu o gargară frazeologică, cu un şir nesfârşit de idei fără cap şi fără coadă prin care acest grupuscul (al cărui tartor – subliniez – este Andrei Pleşu) se autopropulsează ca fiind campionul luptei ideologice de dreapta. Dacă îi iei bine la scuturat se observă imediat neokominternismul pe care-l afirmă. Mai mult, în cea mai mare parte avem de-a face cu odraslele bătrânilor stalinişti veniţi pe tancurile sovietice. Între ei: Patapievici, Tismăneanu, Cornea. Finanţarea: Soros. Şi nu numai. Iar cu banii aceştia sunt pregătite cu grijă cadrele care să preia jefuirea şi spolierea ţării în continuare. Aşa este cazul cu Mişulică Răzvănel Ungureanu. Aşa este cazul şi cu „convingerile dumisale de dreapta”. Stipendiate bine de Soros şi nu numai de el.

 

Sare în ochi imediat, pentru cineva care i-ar citi biografia, faptul că a făcut parte din Comitetul central al UTC, ca membru supleant. Adică l-a avut şef direct pe Nicu Ceauşescu. Acum , eu nu ştiu cum se îmbină asta cu palavrele bombastic anticomuniste ce au însoţit celebrul „Raport de condamnare a comunismului”? Să reamintesc pentru cei ce nu ştiu: Raportul respectiv avea în vedere NUMAI ŞI NUMAI aşa-zisul „naţional-comunism”, denumire sub care este acoperită perioada lui Dej de distanţare de Moscova şi întreaga conducere a lui Ceauşescu. Şi iarăşi nu ştiu cum se pupă cu preconizata lege a lustraţiei? O „dilemă” curat de dreapta, în stilul pleşuvist arhi-cunoscut: „securiştii (comuniştii) noştri sunt mai buni decât ai voştri”.

 

Tot studiind CV-ul acestui personaj, cineva care nu l-ar cunoaşte ar putea să exclame: „Hopa! Un intelectual! Un istoric! Pesemne şi cuprins de acribia profesiei!”. Nimic mai fals. Da, ca profesie este istoric. Caracterul îi este de japiţă. Ca şi cariera, ajunsă în stadiul de carierism. Pentru că nu este posibil, nu este moral, nu este „de dreapta” şi nu este profesionist pentru cineva care slujeşte istoriografiei NAŢIONALE să mânjească numele celor din trecut. Şi aici mă refer la marele Iorga, cel care, conform spuselor pupilului lui Pleşu, „este un nimeni ca istoric şi în istoriografie”. Da, Nicolae Iorga are slăbiciunile şi erorile sale, inclusiv ca istoric. Dar este numele întâlnit obligatoriu în toate lucrările serioase ce se ocupă de Bizanţ şi de Sud-Estul medieval european. Dar mânjirea personalităţilor trecutului era ceva firesc pentru kominternişti. Şi este, la rândule, ceva firesc pentru odraslele neokominterniste. ori poate s-ar afla pe aici şi niscaiva gelozii etnice, ţinând cont de specializarea pe care a urmat-o ca istoric domnul „tov” Ungureanu?

 

Iarăşi revenind la sumarul activităţii acestui sociopat politic (ca să nu-l calificăm ântr-un mod mai puţin elegant drept CIOCOI de tip nou), un necunoscător ar începe să creadă că are în faţă un supracalificat superprofesionist al diplomaţiei. Al diplomaţiei ROMÂNEŞTI. Cam greu de crezut dacă stăm şi ne reamintim nişte lucruri. De exemplu, despre „româneasca light” pe care ar vorbi-o basarabenii. Şi care ar fi totuna cu „limba moldovenească” – creaţie ideologică ivită din politica lingvistică a lui Stalin. Şi susţinută, evident, tot de kominternişti. Iar odraslele au grijă să o readucă în atenţie şi să o popularizeze. Pentru că maimuţoi de tipul ăsta nu au naţiune căreia să-i slujească. Ei sunt doar dilematici damblagii.

 

Nu ştiu cât de eficientă i-o fi fost activitatea în fruntea SIE. ştie oricine că la conducerea unor atari servicii sunt instalaţi oameni politici care, de obicei, sunt înlocuiţi odată cu schimbarea structurii Parlamentului. Personalul şi structurile rămân însă neschimbate. Aşa se prezintă lucrurile în orice ţară normală cu regim de democraţiei parlamentară. Teamă mi-e ca nu cumva, prin aflarea acestui nevertebrat în fruntea spionajului românesc, la butoane să nu se afle MOSSAD-ul.

 

E drept că, dacă ceea ce presupun este adevărat, Mişulică Răzvănel Ungureanu poate fi numit „de dreapta”. Dar de dreapta evreiască pentru interesele altei naţii..