Bookfest 2016: „Calea Europeană a Republicii Moldova”


Prezentarea volumului „Calea europeană a Republicii Moldova”, apărut la Editura Adenium, în prezenţa coordonatorilor (Sorin Bocancea şi Radu Carp) alături de ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu şi Alexandru Radu într-o discuţie moderată de Daniel Şandru . Întâmplare petrecută vineri, 3 iunie, la Salonul internaţional de carte Bookfest 2016.

Alexandru Radu, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu, Sorin Bocancea, Radu Carp & Daniel Şandru

Alexandru Radu, Mihai Gribincea, Grigore Cartianu, Sorin Bocancea, Radu Carp & Daniel Şandru

Emil Hurezeanu despre întâlnirea din 2015 a Clubului Bilderberg


Emil Hurezeanu de vorbă cu Cosmin Prelipceanu despre reuniunea Clubului Bilderberg în 2015.

În urmă cu nişte ani ar fi sărit în sus diverşii „colonei” din presă dacă s-ar fi rostit vreun cuvinţel despre Grup, CFR, Trilaterală… „Teoria conspiraţiei!”, ar fi ţipat ei. Iată în schimb că astăzi vedem alt tip de abordare.

August, luna preferată de Rusia pentru „turism” extern


Am intrat, iată, de două zile în luna august. Şi, că tot pomenim de această lună, să ne reamintim un alt clişeu din care Rusia nu vrea să iasă cu nici un chip şi pe care, credem noi, îl va repeta. Da! Îl va relua peste câteva zile, o săptămână, două trei!

Să ne readucem aminte unele fapte:

 

-în AUGUST 1939 are loc ultima etapă (şi cea mai importantă) a bătăliei de la Halhân Gol, în care „turiştii” sovietici aflaţi în „vizită” în Mongolia fac praf o întreagă armată japoneză. Era consecinţa ultimă a unor evenimente izbucnite „primăvara”;

 

– în AUGUST 1968 tot „turiştii” sovietici ajung în „vizită” în CehoSlovacia, ocazie cu care fac praf „primăvara de la Praga”. Inutil să spunem că era consecinţa ultimă tot a unor evenimente începute „primăvara”;

 

– în AUGUST 2008 iarăşi nişte „turişti”, de data aceasta rusnaci, dar moştenitori ai necuprinsei sete de vilegiatură de tip sovietic, întreprind o excursie în Georgia (fosta Gruzie sovietică), cu intenţia de a face praf culoarea portocalie cu care se înveşmântase ţara şi, totodată, de a achiziţiona şi oarecari suveniruri. Teritoriale, că rusnacii nu se mulţumesc cu chiţibuşuri. Da, aţi ghicit! Preparativele fuseseră demarate încă din „primăvară”.

 

Suntem în AUGUST 2014, din „primăvară” s-au făcut nişte turnee exploratorii cu „euro-tankul” şi, cum atmosfera este pe placul şefului companiei de turism geopolitice „Auroasia Tour Neosovietisation”, Vladimir Vladimirovici Putin, se prevede un număr masiv de „turişti” vorbitori de rusă şi nostalgici de sovietism care vor trece masiv hotarele răsăritene ale Ucrainei cu scopul de a vizita, dacă se poate, chiar şi părţile carpatine ale vecinei lor.

 

Asta ca să ştiţi la iarnă de ce va trebui să vă puneţi o plapumă în plus când veţi dori să vă culcaţi. Dacă nu cumva va suna alarma anti-aeriană!

Că tot veni vorba, iată că deja sute de „turişti” din Moscova vor să-şi facă rezervări – detalii aici.

Alţii sunt încântaţi, se pare, să facă un turneu multinaţional, dornici să cunoască cultura başkanilor găgăuzi – detalii aici.

Transnistria – Avangarda Rusiei mari sau Delirul euroasiatic al lui Alexandr Dughin


Preluare de pe blogul lui Vlad Cubreacov, care este şi traducătorul în limba română. Şi nota de final îi aparţine.

 

TRANSNISTRIA – AVANGARDA RUSIEI MARI

În ultimele decenii geopolitica Rusiei trece printr-o criză. După destrămarea Tratatului de la Varșovia, liniile apărării noastre s-au prăbușit una după alta. Și pe locul rămas gol a venit imediat blocul NATO, care ne este advers. Aceasta este legea vaselor comunicante, atâta doar că aplicată geopoliticii: acolo unde Rusia-Eurasia este în scădere, atlantiștii, NATO, sunt în creștere.

URSS s-a dezintegrat, în anii 90 fiind amenințată chiar integritatea Federației Ruse. Însă în timpul lui Putin a fost oprită dezintegrarea de mai departe. Cu ce preț și cu ce eforturi s-a reușit aceasta încă urmează să conștientizăm și să apreciem.

Și iată referendumul din Transnistria. Zorii unei etape geopolitice absolut noi. Precaut, acum se poate totuși spune deja că Rusia nu numai că nu se va destrăma, ea deja nici nu se mai concentrează – ea este în ofensivă, ea revine în granițele sale. Ea se mișcă pe direcția unei Rusii Mari.

Transnistria este frontiera noastră de care suntem tăiați, este granița noastră, un avanpost al nostru. Dacă oamenii vor în Rusia și nu mai vor să fie în continuare fără Rusia, înseamnă că Rusia este din nou atractivă, dorită, înseamnă că ea reprezintă o valoare. Și acest fapt întărește nelimitat spiritul nostru, încrederea noastră în noi înșine, voința noastră. Referendumul din Transnistria nu este nici pe departe o răzbunare măruntă pe Chișinăul care face jocul Occidentului. El simbolizează o schimbare de epoci – noi trecem de la contractare la expansivitate, de la prăbușire la avânt, de la Rusia mica la Rusia Mare, a cărei imagine viitoare ne-au înfățișat-o locuitorii Transnistriei, săvârșind în felul lor un ritual geopolitic.

Rusia Mare trebuie să includă în sine nu doar ceea ce se desprinde din statele post-sovietice eșuate care se aruncă orbește în cadrul NATO ca să putrezească în atlantism și globalism, pierzându-și demnitatea, identitatea și viitorul. Rusia Mare trebuie să includă și Moldova, și Georgia, și Ucraina, nu doar Transnistria, Oseția de Sud sau Crimeea.

Există două căi de soluționare a conflictelor separatiste din spațiul post-sovietic, inclusiv din Transnistria, Oseția de Sud și Abhazia. Prima: Rusia este garant al integrității teritoriale a acestor state, temperând tendințele separatiste, – iar în acest sens Rusia dispune de toate instrumentele, atât politice, cât și militare, strategice și morale. A doua cale: Rusia încetează de a mai fi garant al integrității acestor state. Asta nu înseamnă nicidecum că noi începem a susține separatismul, ci pur și simplu că încetăm să mai susținem aspirațiile Tbilisiului oficial sau pe cele ale Chișinăului oficial de păstrare a integrității teritoriale. Iar în cazul lor, mai departe, totul va decurge de la sine. Dacă aceste țări ne șantajează efectiv cu ieșirea din CSI, întorcând spatele Rusiei, ele își pot promova politicile, numai că deja nu pe întregul lor teritoriu. Pentru că atunci Transnistria va adera la CSI deja de una singură, fără Moldova. Alegerea Moldovei nu este mare: ea trebuie fie să accepte aceasta, fie să adopte o poziție rezonabilă și să devină o punte de prietenie între Rusia și Uniunea Europeană, ceea ce noi îi dorim sincer. Ucrainenii, moldovenii, georgienii sunt frații noștri de credință și de istorie. Noi suntem fiii aceleiași civilizații, ai aceleiași credințe și ai aceleiași culturi. Și dacă micuța Transnistrie a conștientizat asta mai devreme decât alții, cinste și laudă acestei Republici, poporului ei și duhului său neînfrânt.

În anul 2003 a mai propus propriul el plan de soluționare definitivă a conflictului transnistrean. Sensul acestui plan consta în federalizarea Moldovei și recunoașterea în cazul Republicii Moldovenești Nistrene și în cel al Găgăuziei a unor drepturi largi de autonomie, a unor cote în parlamentul moldovenesc și a dreptului de a ieși din componența Moldovei în cazul deciziei acesteia de a adera la alt stat (subînțelegându-se la România). Acest plan constituia un compromis atât pentru Tiraspol, cât și pentru Chișinău, fiind susținut și de Igor Smirnov, șeful RMN, și de comunistul Voronin, pe atunci candidat la funcția de președinte al Moldovei, căruia această poziție i-a și adus atunci victoria. Din punct de vedere geopolitic, acest proiect era unul eurasiatic și propunea apropierea treptată a Moldovei de Rusia și alte state ale CSI orientate spre integrare.

Anume din acest motiv a fost torpilat de forțele atlantiste din Uniunea Europeană care aveau nevoie de o absolut altă soluție – rezolvarea problemei transnistrene altfel decât propunea Moscova și nu într-o perspectivă eurasiatică. Sub presiunea SUA, Voronin a renunțat la acest proiect care îl adusese la putere, iar apoi în general i-a și întors spatele Rusiei.

Aș putea fi contrazis cum că primind Transnistria în componența Rusiei am da lumină verde separatismului în spațiul post-sovietic, ba chiar și la noi acasă. Nu este așa. În Transnistria este democrație, acolo nu există banditism, luare de ostatici, acolo nu există naționalism, xenofobie, extremism religios, epurări etnice. Poporul acestei Republici este alcătuit in mai multe etnii – moldoveni, ucraineni, găgăuzi, velicoruși. Tinzând să adere la Rusia, ei vor să revină la Patria comună, la Rusia ca idee, ca rădăcină comună a noastră. În conștiința lor această Rusie nu este pur și simplu Federația Rusă. Aceasta este o Rusie simbol, o Rusie ca imagine, o Rusie ca misiune, ca sarcină, ca proiect, ca orizont. Și să adere la o astfel de Rusie, la autentica Rusie eternă tind nu doar transnistrenii, dar trebuie să tindem și noi înșine, cetățenii ruși, rușii de neam.

Nouă ne-a fost încredințată răspunderea pentru un imens spațiu din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir. Și nimeni nu ne-a eliberat de această răspundere. Referendumul din Transnistria ne-a reamintit de ceea ce este cel mai important – de noi înșine, de misiunea noastră, de vocația noastră. În această situației pur și simplu nu se pune întrebarea dacă să primim sau să nu primim Tiraspolul (în componența Rusiei – nota traducătorului). Atunci când frații îți cer ajutorul este o rușine și un păcat să-i tratezi cu refuz. De așa ceva pot fi în stare doar trădătorii propriului neam. Dar timpurile când asemenea personaje se aflau în fruntea țării au rămas în trecut. Să sperăm că pentru totdeauna.

Traducere din rusă – Vlad Cubreacov

Nota traducătorului: De mult este timpul ca acest șarlatan geopolitic și pretins ”filosof”, ideolog al Imperiului Alcoolic să fie trecut în lista străinilor indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.

Bookfest 2014: „Răzbunarea geografiei” de Robert D. Kaplan la Editura Litera


Salonul internaţional de carte „Bookfest 2014, standul Editurii Litera, lansarea cărţii „Răzbunarea geografiei” de Robert D. Kaplan. Prezintă: Emil Hurezeanu

 

 

Între extreme


Nu vă supăraţi, voi, care mă citiţi, dar în vechea dispută dintre partizanii „dacilor” sau ai „romanilor” se bat câmpii pentru că extremele sunt cele mai vocale. Pe de-o parte susţinătorii DACISMULUI – că adicătelea dacii i-au învăţat pe romani limba; pe de altă parte cei care afirmă că limba latină a fost vorbită DOAR de un trib micuţ care, prin cuceriri militare, i-au forţat pe ceilalţi să se romanizeze.

 
Încercaţi să priviţi ÎNTRE extreme. Şi tabloul se schimbă. Spre spaima celor care nu doresc să vedem acest nou desen din cauza intereselor lor geopolitice ACTUALE. Şi vorbesc de susţinătorii pangermanismului şi panslavismului, care au tot interesul să susţină teoria „cuceritorilor răi şi minoritari” (romanii) şi „cuceriţilor  total diferiţi de romani” care fie au fost distruşi de romani (convenabilă teorie pentru migratori), fie n-au fost cuceriţi niciodată în întregime (iar atunci, prin manipulare, ar rezulta că NU românii ar fi urmaşii dacilor şi stăpânii teritoriului ci să zicem că germanicii) sau, şi mai aberant – deşi susţinuţi inclusiv de către unii de pe la noi – că dacii ar fi vorbit o limbă înrudită cu cea slavă (convenabil pentru rusnaci).

 
Să privim teritoriul lăsat liber între aceste extreme. Şi să-l analizăm folosind un pic de logică. Adică o populaţie DE LA ATLANTIC PÂNĂ ÎN CRIMEEA vorbind idiomuri asemănătoare dar, în funcţie de spaţiul geografic atât de vast, având şi părţi de lexic destul de diferit. Dacă vedem aşa lucrurile rezultă că ceea ce au făcut romanii îşi schimbă semnificaţia. Au UNIFICAT un spaţiu, nu l-au cucerit şi asimilat. Şi s-au lovit în acţiunea lor (impusă printr-un plan divin – asta este!) inclusiv de rezistenţe armate. Aşa cum mai târziu unificarea Germaniei (ca să dau un exemplu) s-a făcut şi cu arma. Ceea ce a revoluţionat lucrurile în cazul Imperiului roman, şi acest lucru se poate numi ROMANIZARE, este faptul că această construcţie statală a venit cu NORME JURIDICE (Dreptul Roman) şi cu NOUA RELIGIE CREŞTINĂ.
 

Lingviştii şi „demitizatorii” or să vină cu tot felul de argumentaţii. printre care cea a diferenţelor de lexic. Vestitele cuvinte de origine dacă. de parcă vocabularul traco-dacilor trebuia să fie 100% diferit de cel al tuturor celorlalte limbi indo-europene. O aberaţie! Există cuvinte comune ce se regăsesc cam întoate limbile din această familie. Deci este lesne de dedus că şi în limba pe care o vorbeau dacii. Vorbeşte cineva de acest bagaj comun? Nimeni! Şi atunci de ce să nu presupunem explicaţia cea mai simplă: că dacii împreună cu toţi tracii aveau o bună parte din vocabular foarte asemănător cu al romanilor. E neconvenabil pentru unii să nu mai poată pretinde că goţii ar fi urmaşii daco-geţilor doar pe baza asemănării de nume; aşa cum şi panslaviştii vor fi deranjaţi după ce s-au chinuit atât să demonstreze că, pe baza DOAR A UNUI CUVÂNT (sută) au avut revelaţia că limba dacă era rudă bună cu limba rusă:
 

Başca faptul că – din aceleaşi interese geopolitice mai puţin sau mai mult actuale – harta expansiunii Imperiului roman este DEFORMAT. Pur şi simplu nu se mai spune nici pâs de practica alianţelor şi federaţiilor pe care o utilizau romanii. Cu toate că includerea unor provincii în care rolul romanilor a fost minor din punct de vedere civilizaţionar s-a făcut imediat.

 

Să mai observăm şi că foarte vocalii strămoşi direcţi ai lui Burebista ce au apărut în ultimul timp prin intermediul internetului sunt, dacă îi observi mai bine, stânjeniţi foarte de forma religiei pe care o proferează românii de două mii de ani încoace: CREŞTINISMUL ORTODOX. Fie vântură teorii abracadabrante (şi anticreştine în esenţă) despre ceea ce cred ei că ar fi fost religia daco-geţilor; fie sunt atei de-a dreptul sau promotori ai unui neopăgânism de o extracţie new-age-istă evidentă. Evanghelizarea s-a făcut în limba vorbită de POPARE, sub impulsul Duhului Sfânt pogorît la Ierusalim de Cinzizecime. Evanghelizarea aceasta (deci Creştinarea) s-a constituit în factor UNIFICATOR. Şi nu a fost numai cazul „romanicilor”. Şi în cazul populaţiilor greceşti s-a produs acelaşi efect, ca să dau alt exemplu, pentru că – spre surpriza unora care poate nu ştiu acest lucru – grecii antici înşişi nu aveau un dialect comun care să depăşească diferenţele dintre diversele (foste) cetăţi-stat. Dar e mai uşor să se vină cu elucubraţii. Totul spre a se lovi în creştinătatea răsăriteană în care se menţin nestrămutat românii. Curios şi acest lucru, care se pliază de minune pe aceleaşi direcţii geopolitice ale unora la care am făcut referire ceva mai sus. Conţin, adică, aceiaşi germeni dizolvanţi pentru naţiunea care afirmăm că suntem.