Ce ar fi putut să declare Gigi Becali după calificarea Pandurilor


„Păi, băi, păi eEu i-am spus lui Condescu ăsta, că ăsta-i mai comunist, cu sindicate, cu alea, alea, da’ nu ca Copos. Că Copos ăla-i comunist rău, utecist. Deci i-am zis lui Condescu: Băi Condescule, păi tu vrei să joci în Ieuropa? Păi DU-TE ŞI FĂ MĂ-TĂ-NII, DU-TE ŞI TE ÎN-CHI-NĂ. Că d-aia s-a dus la Fatima. Că ştia el de Fatima? Da’ l-am trimis la catolici că nu vreau să ia şi campionatu’. Că CI-NE VREA SĂ IA CAM-PIO-NA-TU’ ăla se duce la Athos. Şi m-a ascultat că mi-e prietent. Da’ zdreanţa aia de Copos, ăla nu m-a ascultat. Că îla face numai NE-NO-RO-CIRI cao hahaleră ce este.

 
Păi să putea să bată portughezii ăia? Păi cum SĂ BATĂ EI dacă ei e numa’ comunişti pe la ei. Ei e cu seceri, cu ciocane, cu baroase. Păi cum SĂ MĂ BA-TĂ EI PĂ MINE, că pentru mine Pandurii e ca şi echipa mea…Păi cu ce să se pună ei cu MiINE. Cu portocale, cu banane, cu ce? Da’ după ce ies eu de-aici poate-l iau eu pe Condescu şi la Athos. Da cu condiţia să facă şi el o biIserică ca mine. Da numai una-l las că după aia nu mai are bani. Că ce? Se compară el cu miIne care l-am vândut pe CHI-RI-CHEŞ?”

Dorinţa refulată a dinamoviştilor: vor şi ei un cioban!


Aseară, partida dintre Dinamo şi Steaua (terminată, cum era firesc, cu victoria STELEI) a fost prefaţată de o spectaculoasă coregrafie ce s-a vrut a fi o trimitere la „trecutul de aur al echipei”, adică la Hâldan şi Dumitrache. Las la o parte faptul că spectatori de pa Arena Naţională nu ştiau cine este al doilea „înger” apărut la peluză şi îl chestionau pe Marius Mitran (după cum mărturisea dândul în studioul Digi Sport), şi trec la subiectul principal.

 

Fundalul sonor pentru acţiunea suporterilor echipei din „Ştefan cel Mare” este asigurat de melodia lui James Last, „The Lonely Shepherd”, care se traduce prin „Păstorul singuratec”. Ceea ce înseamnă că subconştientul i-a trădat şi dinamoviştii râvnesc şi ei la un… Gigi Becali! LOL

 

O tolo-replică pentru un tolo-mac


Pe blogul său, domnului Tolontan i-au dat deodată lacrimile în faţa nenorocirii aduse românilor prin jaful practicat de Videanu Oprescu şi, mai ales, de BECALI. I-am trântit o replică pe care o redau cu copy-paste mai jos:

 

Acest Tolontan nu suflă o vorbuliţă despre componenţa politică majoritară a Consiliului Municipal al Bucureştilor în perioada lui Videanu (2005-2008 – v-o spun io: PD-L) şi în primul mandat Oprescu (2008-2012 – v-o spun tot io: acelaşi PD-L). Şi ce altă furăciune s-a mai realizat în anii aceia? Păi podu’ minune. Şi cum Becali se plimbă cu maşinuţa în fiecare zi peste drum de Cotroceni. îmi pare evident (conform „logicii” tolontaniene) că Becali e de vină. De s-ar fi pus taxă special pentru Becali… eee!… sporeau finanţele bucureştenilor şi amortizarea construcţiei de la gara Basarab se făcea mai repede. În vreo 500 de ani. C-aşa-i cu strofocaţii ăştia băsişti: clienţii sunt mereu de vină. Nu puteau ei să stea cuminţi acasă, să se ocupe de oi – dar fără să deranjeze concurenţa oierilor nemţi, că deh, suntem ieuropieni şi ne gândim la viaţa jalnică a şomerilor nemţi. Deci ce i-a trebuit lui Becali să stârnească zavera asta cu Steaua? Şi să se mai chinuie atât să aducă public la stadion? Nu era mai bine să urmeze exemplul oferit de acest far radios al fotbalului românesc, echipa DI-NA-MO. Când îi aud numele toţi miliţienii ziariştii din presă se ridică în picioare şi le dau lacrimile de emoţie. Lor şi celorlalţi 327 de spectatori veniţi pe la câte un blat meci din Campionat pe Arena Naţională. Închiriată la ce preţ? Pro bono! Că faţă de echipele suferinde trebuie să te comporţi cu gingăşie.
PS: nu am nimic cu echipa, sportivii şi suporterii lui Dinamo. Am însă cu „dinamovismul” de tip secu-băsist al unor jurnalişti.

Un show sportivo-politico-păcătos cu Gigi Becali


Imediat după glorioasa victorie a Stelei în faţa echipei Ajax Amsterdam, patronul echipei s-a dezlănţuit într-un show de zile mari în faţa camerelor de filmat de la Digi Sport şi Sport.ro. Nu am mai prins din păcate şi momentele în care dezvăluia că „eu nu am coşmaruri; eu visez lucruri obişnuite, din viaţă: că vorbesc, dau interviuri…”