Scandalul Maria Olaru: întrebări pentru măreţul Tolo


Deci 9 (NOUĂ) luni i-au luat măreţului Tolo să aranjeze conţinutul „cărţii” (zice-se scrise de Maria Olaru) aşa cum îi convine lui. Că se dă de gol pe propriu-i blog, acolo unde publică şi pretinsele anchete, în fapt dosare primite de-a gata din surse oculte. Că mai avem şi noi habar de cum se cosmetizează textele ca să fie în acord cu interesele comanditailor.

Dar noi am dori să ştim alte chestii legate de interesul subit al măreţului Tolo faţă de lumea gimnasticii:

– Cât de cuşer e ca măreţul Tolo să arunce cu noroi în cuplul de antrenori ai naţionalei de gimnastică (şi nu numai asupra lor) dacă ţinem cont că, atunci când la Sydney se înregistra o performanţă unică (un podium exclusiv românesc la individual compus), ziarul pe care-l păstorea măreţul Tolo pe vremea aceea (ProSport, pentru cine nu ştie) nu a menţionat în ediţia proximă nimic pe prima pagină despre succesul de la Olimpiadă?

– ce procent din gradul de răzbunare tolontanistic e cauzat de reacţia cuplului de antrenori faţă de încercarea transformării echipei de gimnastică în rezervor de pro-(iarăşi Pro!)-stituţie în beneficiul publicaţiei Playboy din ograda aceluiaş trust de presă care edita şi ProSportul păstorit de măreţul Tolo?

Atmosferă funebră la Sport.ro


Lui Mihai Mironică i se întunecă rapid faţa. Ochii lui Emanuel Terzian mai că începură să scoată lacrimi după încrâncenarea iniţială. Unda de şoc zgudui nu numai studioul de televiziune. Fiori reci cuprinseră redacţia întreagă şi de la ProSport. Încă şi unii rivali de la publicaţiile omoloage (de genul gsp.ro şi digisport) au cunoscut momente de depresie dar în cazul acestora lipsesc dovezile palpabiole care să ateste profunda mâhnire.

 

Nu! Nu e vorba de nici un coleg de-al acestora care să fi părăsit brusc această lume. Nici nu avem de-a face cu o reacţie de îndurerare faţă de tragedia din Muntenegru.

 

Primiseră doar o veste pe fluxurile de ştiri: Steaua NU este eliminată din competiţiile internaţionale.

 

Şi cum mai anunţaseră ei, cu o zi înainte, cu zâmbete până la urechi, că echipa campioană va fi pedepsită chiar mai drastic, cu doi ani suspendare.

 

Iar acum dezastrul i-a lovit în „prime time”, la o oră de maximă audienţă spre a li se mediatiza şi mai mult frsutrarea şi rahatul penibilul în care ei înşişi s-au aruncat cu ochii închişi. Au mai rămas doar balele urii pe care nu le-au mai putut şterge. Că se aflau în off-side… jurnalistic.

O tolo-replică pentru un tolo-mac


Pe blogul său, domnului Tolontan i-au dat deodată lacrimile în faţa nenorocirii aduse românilor prin jaful practicat de Videanu Oprescu şi, mai ales, de BECALI. I-am trântit o replică pe care o redau cu copy-paste mai jos:

 

Acest Tolontan nu suflă o vorbuliţă despre componenţa politică majoritară a Consiliului Municipal al Bucureştilor în perioada lui Videanu (2005-2008 – v-o spun io: PD-L) şi în primul mandat Oprescu (2008-2012 – v-o spun tot io: acelaşi PD-L). Şi ce altă furăciune s-a mai realizat în anii aceia? Păi podu’ minune. Şi cum Becali se plimbă cu maşinuţa în fiecare zi peste drum de Cotroceni. îmi pare evident (conform „logicii” tolontaniene) că Becali e de vină. De s-ar fi pus taxă special pentru Becali… eee!… sporeau finanţele bucureştenilor şi amortizarea construcţiei de la gara Basarab se făcea mai repede. În vreo 500 de ani. C-aşa-i cu strofocaţii ăştia băsişti: clienţii sunt mereu de vină. Nu puteau ei să stea cuminţi acasă, să se ocupe de oi – dar fără să deranjeze concurenţa oierilor nemţi, că deh, suntem ieuropieni şi ne gândim la viaţa jalnică a şomerilor nemţi. Deci ce i-a trebuit lui Becali să stârnească zavera asta cu Steaua? Şi să se mai chinuie atât să aducă public la stadion? Nu era mai bine să urmeze exemplul oferit de acest far radios al fotbalului românesc, echipa DI-NA-MO. Când îi aud numele toţi miliţienii ziariştii din presă se ridică în picioare şi le dau lacrimile de emoţie. Lor şi celorlalţi 327 de spectatori veniţi pe la câte un blat meci din Campionat pe Arena Naţională. Închiriată la ce preţ? Pro bono! Că faţă de echipele suferinde trebuie să te comporţi cu gingăşie.
PS: nu am nimic cu echipa, sportivii şi suporterii lui Dinamo. Am însă cu „dinamovismul” de tip secu-băsist al unor jurnalişti.