S-au răsculat şi cineaştii!


Vineri, 13 Decembrie (potrivit număr!), a venit şi rândul celor ce lucrează în Cinematografie să încerce să-şi facă dreptate şi să-şi facă auzit glasul. Picătura care a declanşat paharul revoltei l-a constituit anunţul făcut de forul financiar diriguitor, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), de a amâna cu două luni conscursul care trebuia să stabilească proiectele finanţate pe anul următor, anunţă site-ul Cinemarx. O decizie dubioasă în spatele căreia să pare că se ascund interesele unor politicieni de a-şi vârî puţin mânuţele şi în prăduirea bugetului acordat cinematografiei naţionale. Totodată, afirmă siteul Cinemagia, anul 2013 ar fi devenit primul în în care nu a mai avut loc nici un concurs pe proiecte filmice.

 

În faţa acestei mârşăvii, un grup de oameni din cinematografie, în frunte cu producătoarea Ada Solomon („Poziţia copilului”) şi Tudor Giurgiu („Despre oameni şi melci”) au luat cu asalt clădirea din strada Dem I. Dobrescu în care se găseşte CNC-ul. Oamenii s-au mobilizat prin reţelele de socializare unde a fost creat evenimentul #occupyCNC.

 

foto: https://www.facebook.com/events/593324747371771/

 

 

Mobilizarea a făcut-o-o Ada Solomon, prin mesajul publicat pe pagina sa de Facebook:

 

„Stiu ca sunt lucruri mult mai importante decit ce se intimpla cu cinematografia romaneasca, dar fiind domeniul meu de activitate imi este greu sa nu pun aceste probleme pe primul loc. De-a lungul timpului (timpul asta in care am facut mai bine de 30 de filme, am obtinut alaturi de colegii mei peste 100 de premii internationale, culminind cumva -la nivel personal- cu Premiul Eurimages acordat de catre Academia Europeana de Film (Oscarul European) ) am facut fata la numeroase umilinte din partea organismelor din domeniu din Romania. Ultima, decizia de ultim moment de a prelungi termenul de depunere a dosarelor pentru prima sesiune de finantare din 2013 pina in februarie 2014 cind deadline-ul era pe 13 decembrie ora 15 mi se pare o incununare a lipsei de respect fata de toti colegii mei care-si fac treaba corect, in conditiile date, respectind termenele. Consiliul de Administratie al CNC umileste inca odata cineastii activi din Romania aratindu-si lipsa de competenta si arbitrariul in luarea deciziilor. desigur scopul acestei prelungiri exista, in cadrul unui concurs cu o suma de 3 ori mai mare decit precendenta in joc, cu un director interimar care poate fi schimbat foarte usor in perioada sarbatorilor cu altcineva cu si mai putina expertiza si competenta. astfel invit toti colegii de breasla, indiferent de pozitia pe care o ocupa in echipele de filmare, sa ni se alature vineri 13 decembrie, incepind cu ora 12.00, in miscarea OCCUPY CNC la sediul CNC din strada Dem. I. Dobrescu. Putem arata astfel, caci altfel nu stiu cum, ca exista o voce unitara in Noul Cinema Romanesc indiferent de tipul de cinema pe care-l facem si ca e timpul dupa mai bine de 12 ani de succese internationale sa contam si la noi acasa.”

 

E curios lucru – şi nu prea – că mediile româneşti au ignorat total şi această revoltă a unei bresle.

Reclame

Gigel Ştirbu, cuiul lui Pepelea înfipt de Antonescu în interiorul guvernului Ponta?


În decursul ultimilor luni cred că şi-a dat seama oricine de aroganţa şi tupeul afişate de Victor Ponta la adresa contestatarilor proiectului RMGC. Cred că retina fiecăruia mai reţine şi imaginile cu premierul voios defilând în mina-muzeu de la Roşia Montană. L-a secondat, prin declaraţii şi aprobări, jalnicul Barbu „Cianură” de la Cultură. Din fericire, acesta din urmă a demisionat (era cazul să fi făcut acest lucru mai demult) iar în locul său a fost propus, de către Crin Antonescu, un personaj despre care nu ştiam mai nimic: Gigel Ştirbu.

O cercetare minimă ne duce spre descoperirea unui parlamentar care este deja la a doua legislatură. Surpriza mare o aflăm atunci când ne aruncăm privirea asupra declaraţiilor şi interpelărilor din Parlament. Îndeosebi cele din toamna acestui an ne atrag atenţia prin mesajul în contradicţie cu aprecierile premierului Ponta la adresa protestatarilor ce apărau Roşia Montană de distrugerile RMGC. Asupra acestora m-am oprit, dar curioşii pot găsi şi alte teme în interpelări anterioare cu teme precum ACTA sau actele biometrice. Se vor menţine şi după prima zi de ministeriat?

Dezbateri Parlamentare – Şedinţa camerei din 10 Septembrie 2013

„Care sunt argumentele susţinătorilor proiectului Roşia Montană”

Am constatat cu mâhnire că după exprimarea în primă instanţă de către preşedintele PNL a unei poziţii personale privind controversatul proiect numit generic Roşia Montană şi după ce în mod oficial parlamentarii PNL au luat o decizie, spiritele s-au inflamat la maximum.

Nu am să mă refer la poziţia mea faţă de respectivul proiect, ea va fi cunoscută în momentul dezbaterilor şi al votării lui în Camera Deputaţilor.

Mă voi referi însă la modul în care decurg dezbaterile publice pe tema proiectului. Am asistat, în faţa televizorului la o astfel de dezbatere care a avut loc la o televiziune de ştiri. O dezbatere în care au fost prezenţi numeroşi exponenţi ai societăţii civile şi parlamentari care se opun proiectului, pe de o parte, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi mai mulţi localnici din zona Roşia Montană care agreează proiectul, deci o reprezentare completă cu participarea tuturor părţilor sau, mă rog, a ambelor tabere implicate.

Din păcate, am ajuns la o concluzie amară. Cei care se opun proiectului au prezentat argumente solide ale poziţiilor lor, în timp ce susţinătorii proiectului au demonstrat că nu sunt deschişi dialogului, că sunt intransigenţi. Am să vă prezint doar două exemple.

O doamnă – care nu face parte din vreun partid politic şi care nu ştiu dacă a votat USL la alegeri, dar care a criticat USL pentru unele stângăcii, sau pentru ce a considerat dânsa că USL nu a rezolvat, deci o persoană care nu poate fi acuzată de partizanat politic – şi-a exprimat poziţia susţinând că, în situaţia demarării exploatării de la Roşia Montană, patrimoniul turistic de acolo va fi afectat. Respectiva persoană a propus preopinenţilor să încerce să dezvolte turismul în zonă, a explicat că străinii sunt interesaţi de vechile construcţii miniere romane şi că turismul ar putea fi o soluţie pentru creşterea numărului de locuri de muncă în zonă. O poziţie corectă a unui cetăţean şi care a propus şi o soluţie. Care au fost contraargumentele susţinătorilor proiectului aflaţi într-o locaţie la Roşia Montană: „Cine este această persoană care vine să ne dea nouă lecţii?”.

Un senator PNL a explicat trei motive foarte simple, din care rezultă de ce nu se poate vota proiectul: lipsa avizului de mediu, încălcarea a şase acte normative în vigoare în situaţia în care este adoptat proiectul, neconstituţionalitatea prevederii care acordă dreptul unei companii private de a efectua exproprieri. Practic, senatorul PNL a preluat câteva dintre argumentele de ordin tehnic, pe care le-a prezentat şi preşedintele PNL.

Proiectul denumit Roşia Montană nu este doar unul controversat, ci şi unul extrem de complex şi cu implicaţii pe multe paliere. Este o înşiruire de excepţii, o lege specială cu multe derogări. De aceea, atât susţinătorii proiectului, cât şi adversarii lui trebuie să prezinte argumente pertinente atunci când îşi susţin poziţiile. Care au fost argumentele susţinătorilor aţi văzut. Personal nu cred că doar în baza unor astfel de argumente poate fi susţinut un proiect de genul celui numit Roşia Montană.

Sursa: http://www.cdep.ro/

Dezbateri Parlamentare – Şedinţa Camerei din 18 Septembrie 2013

„RMGC a corupt oficiali români. Cine îi scoate la lumină?”

În cadrul unui interviu acordat postului public de televiziune, întrebat dacă are la cunoştinţă faptul că Compania Roşia Montană Gold Corporation a cumpărat politicieni, premierul Victor Ponta a răspuns:”Probabil că da. Nu am date concrete în acest sens, dar probabil că da”.

Acest „probabil că da” este de fapt un da mai mult decât clar.Şi are dreptate. Tot în cadrul respectivului interviu, moderatorul TVR a prezentat o informaţie mai mult decât interesantă, şi anume că Roşia Montană Gold Corporationnu răspunde faţă de acţionari dacă angajaţii sunt implicaţi în scandaluri legate de coruperea unor oficiali. Aici premierul Ponta a menţionat că, dacă vor fi dovedite astfel de situaţii,societatea care intenţionează să exploateze la Roşia Montană va răspunde în faţa legilor României.

Cele de mai sus trebuie privite cu o atenţie deosebită. În primul rând, nu credeam că în secolul al XXI-lea şi într-o ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, voi (vom – pentru că toţi cei care au urmărit interviul sunt acum în posesia informaţiei) auzi aşa ceva, adică o mare companie îşi declină orice răspundere dacă angajaţii ei corup oficiali ai statului. O astfel de poziţie este specifică companiilor care în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea exploatau resurse naturale în colonii. Respectivelor companii le era pe atunci permis orice. Inclusiv, sau mai ales coruperea unor oficiali locali. După cum se vede, cei de la Roşia Montană Gold Corporation tratează România ca pe o colonie şi pe români, probabil, ca pe nişte sclavi de pe o plantaţie.

Premierul Victor Pontaare dreptatecând spune că RMGC va răspunde în faţa legilor României dacă se va dovedi că a corupt oficiali sau politicieni.

Numai că nu este de ajuns ca primul-ministru să aibă dreptate. Pentru că dovezile nu curg din cer.Dovezile trebuie căutate. Dacă nu vor fi depistaţi politicienii şi alţi oficiali care au fost cumpăraţi de către cei de la RMGC, atunci toate declaraţii de bună intenţie rămân simple forme fără fond.

Ştiu, mi se poate replica: „este dificil de dovedit” dacă nu există plângeri, flagrante etc. Nu, lucrurile nu stau deloc aşa. Este imposibil ca unele servicii care interceptează tot ce mişcă în această ţară să nu posede dovezi privind cumpărarea unor politicieni. Din anumite raţiuni însă respectivele dovezi sunt ţinute în conservare.

Dar nu este nevoie doar de aportul serviciilor secrete. Sunt personaje, inclusiv politicieni, care au devenit, şi nu de azi, de ieri, nu simpli susţinători ai exploatării de la Roşia Montană, ci adepţi fanatici şi chiar propagandişti ai proiectului. Şi cu siguranţă nu este vorba de ceva voluntar. O revizionare a talk-show-urilor tv, o privire aruncată prin arhivele media, pot scoate la iveală multe nume de politicieni sau alţi oficiali care se dau de ceasul morţii pentru ca RMGC să reuşească să-şi ducă misiunea până la capăt.Şi aceştia ar trebui să fie luaţi la întrebări, pentru ca spusele premierului la TVR să nu rămână vorbe goale. Voi, de fapt vom vedea, în dezbaterile din Parlament, cine vine cu argumente pertinente şi fundamentate economic întru susţinerea proiectului Roşia Montană şi cine va susţine proiectul, fără argumente şi de pe poziţii intransingent talibane. Aceştia din urmă şi cei care vor vota cu două mâini pentru proiectul Roşia Montană sunt şi ei din categoria celor care sunt suspecţi că nu sunt curaţi.

În 2010, în media dinRomânia a apărut următoarea ştire: „Compania Daimler este implicată într-un proces în Statele Unite, fiind acuzată, odată cu trei subsidiare, ca a mituit cu zeci de milioane de dolari oficiali guvernamentali din 22 de ţări, printre care şi România”. Era vorba, la noi, de achiziţionarea de către primarul Adriean Videanu a 500 de autobuze Mercedes. Iată deci că „se poate”. Se poate – dar în alte ţări – depista că au fost corupţi oficiali de către o companie. Dacă pentru 500 de autobuze s-au oferit „atenţii consistente”,sigurpentru afacerea Roşia Montană potul a fost/este mult, mult mai mare.

Suporterii din zona politicului a proiectului Roşia Montană susţin că,în cazul în care proiectul eşuează, va fi tragedie, se vor pierde 2.600 locuri de muncă.

Atrag atenţia că s-au închis unităţi economice unde s-au pierdut mult mai multe mii de locuri de muncă şi cei care acum pledează pentru Roşia Montană nu au considerat ca fiind tragedii şi celelalte mari şi mult mai multe locuri de muncă. Oare de ce consideră că doar la Roşia Montană va fi tragedie?

Sursa: http://www.cdep.ro/

Declaraţie politică – Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 Septembrie 2013

„Să ascultăm şi să urmăm vocea Academiei Române în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană”

Extrem de controversatul proiect Roşia Montană a inflamat în această toamnă spiritele la cote mult mai înalte decât în anii trecuţi. În parlament poziţiile sunt împărţite, pro sau contra, în stradă sunt demonstraţii mari împotriva exploatării la care participă ONG-urile neafiliate politic, iar în zona Roşiei Montane cei interesaţi orchestrează contrademonstraţii care au drept scop convingerea românilor că demararea exploatării ar urma să rezolve problema locurilor de muncă în România. Această temă este agresiv prezentată şi în miile de spoturi şi clipuri publicitare transmise, cu mici excepţii, în întreaga presă.

Nimic mai fals! Problema locurilor de muncă din România nu îşi va găsi în niciun caz rezolvarea dacă proiectul Roşia Montană primeşte undă verde. Mai mult, dacă proiectul Roşia Montană va demara aşa cum este planificat, nu se rezolvă problema locurilor de muncă nici măcar în zona exploatării! Şi un alt aspect ce nu trebuie omis, beneficiul statului român de pe urma exploatării de la Roşia Montană va fi unul infim, în timp ce pagubele, de orice natură, vor fi majore.

Nu o spun doar eu, care pot fi suspectat de o doză de subiectivism de natură politică, sau protestatarii din stradă, din Bucureşti şi din alte localităţi mari din ţară, ci o afirmă personalităţi care nu pot fi suspectate că ar reprezenta vreun interes personal sau de grup, o afirmă personalităţi cu o pregătire complexă, care nu poate fi pusă la îndoială. Şi nu o afirmă de azi, de ieri, ci de mai bine de 10 ani.

În 2003, preşedintele Academiei Române, domnul Ionel Haiduc, a publicat un studiu întitulat „Proiectul Roşia Montană între riscuri şi beneficii”. Este vorba de o analiză pertinentă şi de o viziune clară a ceea ce urma să însemne proiectul Roşia Montană.

„Pentru firma RMGC: În calitatea de acţionar majoritar, după numărul de acţiuni, firma RMGC va obţine 80% din profit. Proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma RMGC beneficiază de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani şi reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul şi argintul extras, practic, la preţul de cost.

Pentru populaţia din zonă: Proiectul creează un număr de locuri de muncă într-o zonă deficitară: 200-550 (unele cu caracter sezonier) în faza de preconstrucţie (1996-2003), 2000 în faza de construcţie (2003-2005) şi 500 în faza operaţională (2005-2022). Acest beneficiu este relativ, fiindcă locurile de muncă sunt totuşi în număr mic, au caracter temporar, iar lucrarea va atrage şi o populaţie venită din alte zone, fie în căutarea unui loc de muncă, fie ca urmare a nevoii de personal calificat şi specializat care nu este disponibil în zonă”.

Preşedintele Academiei Române a făcut şi un calcul – este adevărat, la nivelul unei redevenţe de 2%, cât era preconizată atunci, dar nici o eventuală redevenţă de 6% (dacă ea va fi acceptată de compania canadiană) nu schimbă prea mult datele problemei – în privinţa beneficiilor ce ar putea fi înregistrate de statul român şi a ajuns la următoarea concluzie: „daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neîndoielnice, rezultă că beneficiile în favoarea statului român şi al comunităţii din zonă sunt minime, nesigure şi discutabile”.

După 10 ani de zile, in corpore, Academia Română şi-a exprimat din nou o poziţie oficială privind proiectul Roşia Montană. În documentul care se află pe site-ul prestigioasei instituţii sunt inserate „21 de argumente” prin care „Academia Română şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, dorind să prevină o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonă şi să semnaleze consecinţele riscante pentru statul român”.

Mă limitez să prezint doar 4 din cele 21 de argumente ale Academiei Române:

  • Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă şi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor.
  • Nu există garanţia că, la terminarea lucrărilor şi închiderea exploatării, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare şi de operare în zona calamitată.
  • Se constată lipsuri mari în legătură cu documentele cerute proiectului RMGC. Lipsesc numeroase rapoarte şi studii legate de analiza cost-beneficiu făcută pe baza documentelor UE.
  • Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. Ţările vecine şi-au exprimat îngrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, în viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Deltă-Marea Neagră”.

Poziţia Academiei Române a fost făcută publică în luna iunie 2013, când subiectul nu se afla în stare de relansare pe agenda Guvernului. Deci nimeni nu poate suspecta pe respectabilii academicieni din România că ar fi fost influenţaţi de ceva sau cineva. Mai mult, este vorba de o reiterare a poziţiei instituţiei din ultimii 10 ani, o poziţie constantă, indiferent de cine s-a aflat la guvernare în România.

Consider că este imperios necesar să ascultăm de vocea acestui arbitru corect şi imparţial care este Academia Română şi să renunţăm la un proiect nesigur şi păgubos pentru România.

Sursa: http://www.cdep.ro/

Acelaşi scenariu


„Nimic nou sub soare”, vorba Ecclesiastului. Dacă scandalurile care se succed în ultimul timp nu vă reamintesc nimic, atunci ar fi bine să vă luaţi porţia de lecitină. Ajută la memorie. Ceea ce s-a petrecut în ultimele zile – circăraia din Parlament, cu legifarea în stil stahanovist – mie în schimb mi-a readus aminte de bunele năravuri din urmă cu nu prea mult timp (adică din vremea în care Băsescu nu era coabitac, iar actualii coabitaci făceau pe opozanţii). În vremea aceea, de câte ori plesnea în public o afacere care atenta la imagine primului om al ţării, imediat se lansa în public – cu mare tamtam – un scandal şi mai mare care viza personaje din spectrul opus. Urma apoi contra-reacţia şi tot aşa, într-un soi de leapşa de infantilism politic.

 

Ori, la momentul actual se iviseră cel puţin două scandaluri care loveau în plin pactul coabităcesc şi deranja enorm membri acestei coaliţii anti-româneşti pontaco-antonesciano-băsiste. În primul rând, dezvăluirea modului în care Băsescu a devenit „moşier”, cu un fleac de aproape 300 de hectare dobândite printr-un credit obţinut în stil mafiot, a produs panică atât în rândul partizanilor săi băsişti, dar şi în rândul partenerilor de cotcobităceală cărora le-ar fi surâs existenţa unui precedent ce ar fi dus la apariţia altor 600 şi mai bine de „moşieri instant”. S-a inventat în grabă o „comisie parlamentară” cu perspective făsăite de rezolvare a cazului. Ce ar fi putut să rezolve? Ar fi intrat în aria de competenţe a Justiţiei. Iar soluţia SUSPENDĂRII deranja… coabitarea! Deci, mai bine o ţeapă.

 

În al doilea rând, scandalul care priveşte înstrăinarea resurselor subsolului, atât prin declanşatorul mâniei populare („legea RMGC”), cât şi prin tulburările de la Pungeşti. Ori revolta din Moldova a dus la impunerea pe plan local a unei adevărate stări de urgenţă! Corelaţi acestea cu acţiunile de poliţie politică întreprinse împotriva opozanţilor din alianţa naţionalisto-ecologistă ce se încheagă. Într-un stat membru al Uniunii Europene! Nu că ar fi RÂS ŞI CURCILE (aceasta este vorba populară, domnule Zgonea) când ar fi auzit că babele de la Pungeşti sunt puse în acelaşi rang cu militanţii skinheads sau anarhişti din Occident (şi despre care nici nu veţi auzi vreodată că „li s-a întocmit dosar penal”), dar s-ar fi pus un mare semn de întrebare asupra viabilităţii includerii noastre în continuare în UE.

 

Deci, ca să se abată atenţia atât opiniei publice din România (cel mai uşor, pentru că suferă de amnezie cronică), cât şi aceleia internaţionale, s-a venit cu declaraţiile penibilului Barbu „Cianură” de la Cultură, cu tămbălăul (bine regizat!) de la Parlament şi cu sforâitoarele declaraţii de la Cotroceni. Diversiunea a reuşit, se pare. Realizează cineva acuma că, iată!, pe timpul lui Băsescu şi al lui Ponta românilor dintr-o localitate pierdută din Moldova vieţuiesc sub asediul impus de declararea unei „zone de protecţie speciale”?

Regimul terorii naţionale


Cică trăim în democraţie dar, conform spuselor unui specimen de gorilă înveşmântată în albastru, comuna vasluiană Pungeşti a fost declarată „ZONĂ SPECIALĂ DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ” (maiorul Ţăranu – potrivit nume! -de la forţele de ocrotire a infractorilor antinaţionali). Şi totul este făcut, evident, pentru bunăstraea dumneavoastră, dragi cetăţeni, ca să trăiţi în linişte şi pace. Pentru toate crimele au ăştia acelaşi pretext: din „umanism”, „mizericordie”, „pentru pace şi frăţietate”.

 

Apropo, ştiaţi că în acest timp (adică mai acu’ vreo săptămână) au fost puşi pe liber – „pensionaţi”! – jumătate din generalii armatei române? Evident, tot din motive „umanitare” şi de „creştere a profesionalismului”. Numai la maimuţele astea numite „jandarmi” nu auzi de „pensionări” şi „disponibilizări”. Şi sunt foarte curajoşi că d-aia îi laudă toată „colonimea” din presă.

 

Vă mai amintiţi de mineriade? De TOATE mineriadele? Da, ei sunt! Aceiaşi băieţi reşapaţi la ordinul ministrului Doru Viorel ursu – alt kaghebist – în „forţe de menţinere a ordinii”. Au menţinut „ordinea” în iunie 1990, în septembrie 1991, în iarna lui 1999, au menţinut ordinea – băgând site-ul de cultură în dubă – în urmă cu mai bine de un an şi jumătate. Şi iată-i şi acum pe bravii cimpanzei sărind cu pumnii şi picioarele sa apere „ordinea”.

 

„Ordinea” hoţilor şi trădătorilor de ţară, că ăsta-i jurământul lor.

 

PS: pretextul legal, ca să nu vă miraţi, îl au de pe timpul lui „Cap de Ţap” preşedinte, dar şi atunci era nevoie de o augustă semnătură. Astăzi cine o fi semnat-o?

Victor Ponta, un prost de bubuie!


„Robben Island – Acesta este locul in care Nelson Mandela si- a petrecut aproape 27 ani dupa care a avut puterea sa ierte si sa construiasca o tara din ruine! Intr-adevar merita omagiul intregii omeniri!”

 

Acestea sunt cuvintele pe care le-a postat premierul nostru drag şi scump pe pagina sa de facebook, vorbe care însoţeau o fotografie făcută la închisoarea în care a fost deţinut Nelson Mandela (a se vedea captura postată la final). Poate domnul Ponta – trecător premier – se pregăteşte moral pentru spaţiul în care se va vieţii ăn următorii 20 de ani, problema dânsului.

 

Dar, ca un premier în funcţie să afirme cu se seninătate că în 1994 – anul în care Nelson Mandela a fost ales preşedinte – Africa de Sud să fie „o ţară în ruine” (sic!), acest lucru este inacceptabil şi demn doar de un partener de politichie cu Elena Udrea şi al ei „preşedinte al Norvegiei” şi cu felul dement al Robertei Anastase de a număra.

 

Despre care „ţară în ruine” vorbeşti, domnule Ponta? A trecut Africa de Sud prin vreun război şi nu ştim noi? A cunoscut vreun cataclism? Mai curând credem că ai dat glas propriilor dumitale lacune cauzate de vagabondajul recunoscut public într-o perioadă vitală pentru dobândirea cunoştinţelor de cultură generală! Poate de aici şi modul agresiv în care te propui expert în orice, precum Leana Ceauşescu de pe timpuri.

 

Capture

Gangsterul Mihai Sturzu suge din toate părţile


Mai ţineţi minte ce scriam la sfârşitul lunii octombrie? Ca mai-marele juniorilor pontaci, Mişulică Sturzu, şi-a tras emisiune pe banii TVR-ului. Uitaţi aici, articolul dacă l-aţi uitat. Mă întrebam atunci CÂŢI BANI încasează dom’ parlamentar. Iată că între timp s-a spart bubă şi aflăm, dintr-un material Mediafax, şi suma cu care se procopseşte juniorul.

 

Duşmanii politici zic că 140.000 de euro revn pentru realizarea emisiunii, 10.000 pe ediţie. Adică 14 săptămâni este preconizată şuşaneaua? Foarte posibil dacă ţinem cont că în România sezoanele de televiziune nu ţin 22-23 de săptămâni (toamna, din septembrie până în Crăciun, un prim calup; iarna-primăvara, din săptămâna imediat următoare Bobotezei până la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie). Nu, la noi se consideră a fi un sezon (şi se remunerează ca atare) o perioadă de vreo două luni din toamnă şi alte două din primăvară. Că-i obositor!

 

Dar să revenim la problemă. Ei, dar cum îl dă de gol propria guriţă pe Mihai Sturzu, conform dictonului „gura bate curul”? Păi el însuşi afirmă că per ediţie difuzată echipa încasează 2.600 de euro. Aşa, dintr-un foc!

 

Redau exact ceea ce consemnează materialul Mediafax: „Mă duc (din când în când) la emisiune şi mai cânt cu ei sau mai stau de vorbă cu un invitat tocmai pentru ca presa tabloidă să nu scrie că trupa Hi-Q s-a destrămat. Sunt alături de colegii mei din loialitate faţă de ei şi din respect pentru fanii trupei Hi-Q (…) Neavând contract cu TVR-ul, habar nu aveam despre ce sumă e vorba şi m-am mirat şi eu când am văzut 140.000 de euro. L-am întrebat pe Florin câţi bani primesc pentru emisune. Fiţi atenţi: Dana şi Florin (prezentatori), trei muzicieni instrumentişti (bandul emisiunii), un sunetist şi doi tehnicieni plus echipamentul de sonorizare = 2.600 euro/editie. În total, opt oameni”, susţine deputatul PSD într-o postare pe Facebook.

 

vedeţi cum încearcă să o întoarcă cu fofârlica? Mişulică o fi crezut că ne-a dat gata cu acest hocus-pocus cu cifrele dar se înşeală. Pentru că logic este ca BUGETUL TVR să prevadă cheltuirea a 10.000 euro pe ediţie, din care partea măreţelor personalităţi să fie acei 2.600 euro. Un mizilic, acolo. dar înmulţit cu 14 săptămâni de difuzare ajungem la alt mizilic de 36.400 euro

 

Trai neneacă, pe banii babachii!

Ce înseamnă 300 de hectare


Un hectar reprezintă o suprafaţă cu o lungime şi o lăţime de o sută de metri. Ca să fiu şi mai clar, are lăţimea de 100 metri, iar lungimea tot de 100 de metri. Într-un hectar se cuprin 10.000 metri pătraţi.

 

10 hectare reprezintă o făşie lată de o sută de metri şi lungă de un kilometru. Iar când spuneţi 100 hectare încercaţi să vizualizaţi o suprafaţă lată de un kilometru şi lungă tot de un kilometru.

 

300 hectare ar fi un câmp lat de 1 kilometru şi întins pe 3 kilometri.

 

Pentru a străbate un kilometru este nevoie cam de un sfert de oră de mers la pas. Trei kilometri, trei sferturi de oră. Cam de atâta timp este nevoie pentru a parcurge Calea Victoriei de la un capăt la altul (lungime: 2.700 metri, conform Wikipedia) sau de aproape o oră pentru bulevardul Unirii ce leagă Piaţa Constituţiei de Piaţa Alba Iulia (3.500 metri, conform aceleiaşi Wikipedia). Deci luaţi în minte una din aceste artere familiare şi apoi extindeţi spaţiul spre stânga sau spre dreapta cu un kilometru şi observaţi câte obiective cuprinde. Dacă am lua ca reper Calea Victoriei, latura cealaltă ar începe undeva de pe la stadionul Dinamo şi ar coborâ undeva la Sfânta Vineri.

 

Dar poate e prea greu exerciţiul de imaginaţie. Să exemplificăm atunci altfel. Parcul Cişmigiu se întinde pe doar 16 hectare (conform aceleiaşi Wikipedia). Nu ştiu dacă este inclus şi lacul din mijloc. Probabil că da. Parcul Herăstrău are în schimb o suprafaţă totatlă (deci incluzând şi lacurile) de 187 hectare (conform Wikipedia). Dar cel mai mare din Bucureşti este Parcul Tineretului (200 hectare, conform Wikipedia).

 

Tot nu ajungem la 300 hectare. Ce să facem? Punem la un loc Parcul Tineretului (200 hectare) cu învecinatul Cimitir Bellu (25 hectare, conform Wikipedia) şi cu Parcul Carol de peste drum (41 de hectare conform Wikipedia), mai punem câteva hectare ocupate de străzile şi şoselele ce despart Carol şi Tineretului, şi iată că ne apropiem de cifra propusă.

 

Problema e de unde a făcut rost oricine ar fi cumpărat de o suprafaţă de teren atât de impresionantă în condiţiile în care Legea fondului funciar (18/1991) prevedea restituirea către foştii proprietari doar în marja a 10 hectare de pământ?

 

Dar dacă sub respectivul teren se vor găsi depozite de gaze de şist şi din măreţul proiect agricol se va alege praful? O să-i plângem de milă notăriţei sau o să spunem că a fost un „tun” financiar livrat la pont?