Băsescu o să pice de prost: va fi război în Ucraina


Între Rusia şi Ucraina conflictul va de veni fierbinte într-o perioadă apropiată. Poate izbucni peste o zi, poate peste două, peste o săptămână ori o lună. Dar în mod aproape sigur ÎNAINTE de desfăşurarea alegerilor prezidenţiale anticipate din Ucraina.

 

De ce înainte de alegeri? Putin are tot interesul să pretindă că se confruntă cu o putere „ilegitimă” din partea ucrainiană. Pentru el, un preşedinte numit interimar de Parlamentul unei ţări înseamnă nelegitimitate şi are tot interesul ca această stare să se prelungească. Un război ar contribui şi ar da pretext pentru o expansiune şi mai mare a Rusiei ca urmare a conflictului.

 

Să reamintim că scrutinul pentru alegerea preşedintelui Ucrainei sunt planificate pentru data de 25 mai, zi în care au loc în Uniunea Europeană şi alegerile europarlamentare.

 

Să reamintim că şi data mascaradei de referendum din Crimeea a fost reprogramată pentru ziua de ieri ( 16 martie) pentru ca serviciile ruseşti să aibe o mai mare plajă temporară de desfăşurare a acţiunilor provocatoare ce premerg intervenţia armată a Rusiei.

 

Pe de altă parte, şi autorităţile de la Kiev ştiu că un preşedinte interimar – chiar dacă LEGAL pus în funcşie – nu are aceeaşi autoritate pe care ar trebui să o aibe un comandant suprem al forţelor armate. De asemenea, Kievul este interesat în amânarea cât mai mult a izbucnirii deschise a conflictului pentru a avea timp în aprovizionarea armatei şi în elaborarea planificării luptelor.

 

Sintetizăm:

– Ucraina este interesat în temporizarea acţiunilor atât pentru ca armata să se pună cât mai bine la punct, cât şi pentru instalarea uneio conduceri de stat cu mandat naţional integral:

– Rusia este interesată în grăbirea conflictului tocmai pentru că vrea cucerirea Ucrainei cu cât mai puţine pierderi (deci o armată ucrainiană în stare să i se opună nu este lucrul pe care să-l aştepte să fie pus la punct) cât şi pentru că acel Quisling de Kiev pe care-l tot fâţâie pe la conferinţe de presă – la Ianukovici mă refer – ar pierde până şi urma de credibilitate pe care i-o acordă Moscova dacă alegerile se vor desfăşura aşa cum este prevăzut.

 

Dacă lucrurile se vor desfăşura în acest fel oare consilierii de la Cotroceni şi, poate, gradaţii din CSAT îşi vor prezenta demisiile?

Un scenariu, două ţări şi o desincronizare


Ceea ce se petrece în ultima vreme la confinele ţării noastre dovedeşte (a câta oară?) că măreaţa Rusie ştie doar să se repete. Este şablonardă, fără imaginaţie şi, pentru cineva care este cât de cât familiarizat cu procedeele aplicate de-a lungul istoriei, paternurile folosite apar în toată goliciunea lor. Cât de stupidă ne apare, de exemplu, aceste pretexte pe care le agită Rusia pentru a-şi acoperi ocupaţia militară din Ucraina. Nu mai este vorba de „protejarea creştinilor din Orient”, „nici de protejarea slavilor din occident” ori de „protejarea proletariatului din Univers”. Acum avem de-a face cu „protejarea rusofonilor”. Aceeaşi Mărie, altă pălărie.

 

Altceva mi se pare ciudat, când lucrurile sunt asemănătoare, dar nu produc aceleaşi efecte deşi scenariul urmat indică aceiaşi „păpuşari” de la Moscova. Iar ceea ce propun acum este să privim evenimentele de acum mai bine de 24 de ani dintr-o altă perspectivă pentru a face lumină întro problemă care a făcut să curgă multă cerneală şi pe care „emanaţii” nu se grăbesc ei să o elucideze: TERORIŞTII!

 

Ce am avut în decembrie 1989? Pe fondul nemulţumirilor populaţiei, în contextul internaţional al reformelor lui Gorbaciov şi impunerii în ţările lagărului socialist al unor echipe noi de conducere, în ţară izbucnesc manifestaţii deschise împotriva regimului Ceauşescu. Declanşatorul, nu mai este un secret astăzi, Laszlo Tokes, agent al serviciilor secrete străine „prietene”. În ciuda represiunii armate ordonate de Ceauşescu, revolta timişorenilor se menţine şi Ceauşescu, trăind cu iluzia că este acelaşi fiu mult iubit al poporului din 1968, decide organizarea unui miting de susţinere în centrul Bucureştilor. Gravă eroare! Mitingul se sparge prin grija unor profesionişti ai diversiunii – facilitat şi prin mesajele alarmiste ajunse la urechile populaţiei prin emisiunile Europei Libere; mai mult, apar protestatari chiar în buricul Bucureştilor şi, la nici 24 de ore de la „nefasta” (pentru Ceauşescu) manifestaţie de susţinere, regimul se face fărâme sub presiunea sutelor de mii de oameni adunaţi în Piaţa Palatului. Fugarul preşedinte Ceauşescu împreună cu soţia sa, Elena Ceauşescu, ajung la Târgovişte unde sunt ucişi după un proces tipi stalinist.

 

Şi acum să vedem câteva amănunte. Nemulţumirea românilor, oricât ar spune mulţi acuma, era profundă cauzate de condiţiile de viaţă extreme. Dar lipsea o opoziţie care să-şi facă auzit glasul. Cei mai aprigi duşmani ai lui Ceauşescu erau, paradoxal, sovieticii. Aceştia au infiltrat, în zilele lui decembrie 1989, masiv România cu agenţi, aşa-ziii „turişti”. Se vehiculează un număr de 50 sau 60000 de asemenea amatori de voiaj. Costin Gerogescu afirmă existenţa a 2000 de asemenea agenţi pregătiţi să deschidă calea trupelor masate pe Prut. Câţi din aceştia au participat la declanşarea protestelor la Timişoara? Nu ştim sau nu ni se spune. Au fost oare şi la Bucureşti pe 21 decembrie? Există şi informaţii conform cărora în Timişoara s-ar fi folosit arme de foc împotriva forţelor armate sau că moartea anumitro civili protestatari nu poate fi explicată altfel decât prin acţiunea unor alte forţe armate decât Armata, Securitatea şi Miliţia. Nu există însă o certitudine. Dar ce ştim sigue este că din seara lui 22 decembrie chiar ne-am lovit de un fenomen denumit „teroriştii printre noi”. Ulterior s-a căutat să se spună că cele peste 1000 de victime produse după fuga lui Ceauşescu ar fi fost cauzate fie de acţiunea pripită a celor înarmaţi (Armată, gărzi patriotice, Miliţie), de acţiunea nebunească sau interesată a unor comandanţi militari sau comandanţi „emanaţi” ori de erori de comunicare. Dar lipsesc victimele cauzate de „terorişti”! Acum 24 de ani puterea emanată agita cât se poate de mult „fenomenul terorist” pus în legătură directă cu cadrele Securităţii pentru ca mai apoi, prin grija diferitelor comitete şi comţii, „acţiunea teroriştilro să dispară cu totul.

 

Ori, iată că în confruntările de pe Maidanul kievean am avut parte în afară de represiunea ordonată de Ianukovici şi de contrareacţiile manifestanţilor, de acţiunea unor trăgători misterioşi care, prin pierderile provocate, au incitat şi mai mult spiritele şi au radicalizat părţile. Să fie vorba tot de „turişti” şi în cazul Maidanului? Zeci de morţi civili dar şi zeci de morţi din cadrul forţelor de „represiune” (că nu li se poate spune „de ordine”) a fost bilanţul ciocnirilor care au dus la presiuni ale UE, de aici la încheierea unui acord Ianukovici – opoziţie pentru ca imediat mai apoi puterea „legală” să se prăbuşească şi ea tot într-o singură zi. Spre diferenţă de Ceauşescu, fugarul Ianukovici nu şi-a găsit adăpostul într-o unitate militară care să-i pregătescă ceremonia funebră, ci pe teritoriul ţării vecine, Rusia, care se pregătea să-i cânte prohodul ţării căreia pretindea că-i este apărătorul.

 

La câteva zile, alţi „turişti” înarmaţi până-n dinţi patrulau pe străzile Crimeei ca să îi „protejeze” pe rusofoni de „fasciştii criminali”, de „puciştii violenţi” de la Kiev. Şi de aici, pretextul cel mai bun pentru Rusia ca să invadeze militar Ucraina.

 

Să reluăm foarte simplificat:

 

proteste – lunetişti – violenţe – fugă – intervenţie de protecţie

 

O sublinire foarte importantă: „lunetiştii” în cauză acţionau când Ianukovici era încă în funcţie. Victimele erau civili. Poate şi militari? Nu ştim. Civili ştim sigur. Efectul direct l-a constituit căderea regimului legal şi instaurarea uneia revoluţionare. O putere revoluţionară „demonizată” mediatic cu abilitate de către ruşi ceea ce duce la al doilea efect mai curând teatral: reacţiile rusofonilor. Iar de aici, la apariţia „eliberatorilor şi pacificatorilor soldaţi ruşi”.

 

Ne reîntoarcem la România lui decembrie 1989. Nu ştim sigur dacă până în 22 acţionaseră criminal acei „turişti”. Dar ştim sigur că din seara lui 22 ne-am lovit direct de „fenomenul terorist”. Atenţie însă! Regimul Ceauşescu deja căzuse. Se prăbuşise în doar câteva ore ca un castel de cărţi de joc.

 

Să reluîm şi aici foarte simplificat:

 

proteste – fugă – lunetişti şi… autoinvitaţii ale sovieticilor de a-i proteja pe români

 

Ceva este schimbat în schemă. „Fuga” se produce ÎNAINTE de acţiunea „oficială” a „teroriştilor”. Iar „deznodământul” – acţiunea de „protecţie” – nu se mai derulează. Ce să se fi petrecut?

 

Părerea mea este că a avut loc un eveniment neprevăzut pentru „păpuşari”: căderea foarte rapidă, ieşită din grafic, a regimului Ceauşescu, ceea ce a dus la un decalaj între operaţiunile preconizate şi teatrul de acţiune real.

 

Şi anume:

Conform planului, agitatorii au iniţiat declanşarea în rândul românilor a protestelor la Timişoara. Pe 21 decembrie agenţi de acest fel au contribuit şi la destabilizarea mitingului organizat de Ceauşescu. Păpuşarii se aşteptau ca românii să protesteze dar regimul să nu cadă imediat. Pentru destabilizarea şi mai puternică a lui Ceauşescu se intra în etapa de activare a „lunetiştilor” în Bucureşti începând cu seara lui 22 decembrie. Fuga lui ceauşescu s-a produs însă neaşteptat de repede iar ordinele primite la trimiterea agenţilor sovietici în misiune nu au fost contramandate. Puterea ajunge în ziua de 22 în mâna „emanaţilor”. Aceştia nu aveau pretextul pntru eliberarea din funcţie a cadrelor militare de pe posturile de conducere. Prin urmare acestea se menţin la ora la care „teroriştii” îşi intră în rol. Imediat după aceea, conform scenariului, plouă cu telefoane dinspre Moscova spre centrul de comandă al Armatei cu oferte generoase de ajutor „frăţesc”. Aşijderea la frontieră, unde ofiţeri binevoitori sovietici erau nerăbdători să-şi dea ajutorul în combaterea „terorismului”. Conducerea militară legală refuză. Acţiunea de protecţie eşuează. Mai mult, cu toate eforturile „emanaţilor”, pensionarii cu trese kaghebiste cocoţaţi de emanaţie sunt retrimişi, treptat-treptat, să-şi savureze pensia la domiciliul conjugal. Mâna lungă a Moscovei se face simţită şi câţiva generali ajung la cimitir în urma unor boli declanşate suspect de repede.

 

Asta este ceea ce aş numi „degetul lui Dumnezeu în istorie”!