Intenţii „antifasciste”


Şi uite aşa iese la lumină adevărata ţintă a celor de au ticluit penibila lege anti-constituţională. Îi dau de gol înseşi aserţiunile neobolşevicului Florian. Aceasta este: REGIMUL MAREŞALULUI ANTONESCU. Nu legionarii! Aceştia erau faţada, un fel de „iepure” propagandistic cu care să iasă în faţă şi să agite spectrul „fascismului”. Numai că legionarii nu au condus România decât 5 luni, şi nici acelea complet iar la îndepărtarea lor de la putere s-a lăsat cu procese. Ori, de vreme ce au fost judecaţi – şi încă sever (nu discut aici cât de veridice au fost ori ba acuzele) – nu mai poate nimeni să acuze România CA STAT de cele săvârşite de „fascişti”.

Ori, în cazul agitat de agitatul (şi agitatorul) Florian, numele în discuţie sunt ale lui Mircea Vulcănescu (antonescian, de vreme ce a rămas în slujba guvernării Antonescu până la final) şi Nichifor Crainic (şi el tot apropiat al lui Antonescu DUPĂ înlăturarea legionarilor). Ori guvernarea Antonescu a fost una militară, nu ideeologică, pentru că nu se baza pe o mişcare politică. De aici rezultă că România nu putea fi considerată stat „fascist” de către oamenii raţionali. Nu este şi cazul sovieticilor şi sovietizanţilor (tip Florian) pentru care oricine se opunea demenţei staliniste era automat fascist. Până şi social-democraţii au fost etichetaţi aşa atunci când au intrat în conflict cu Stalin, deci cu sovietele. Iar Finlanda, în timpul războiului, a fost condusă de o guvernare social-democrată, deci „fascistă”!

Prin urmare ţinta, cum am spus, rămâne tot Antonescu şi „pogromurile” inventate de slugile lui Stalin. Şi se tot chinuie angajaţii lui tov Florian să demonstreze (fără analize medico-legale) cum că dealurile Moldovei (şi în principal de lângă Iaşi) ar fi pline de cadavre „semite”. Şi tot felul de actoraşi amatori – cu vârste de 70 de ani – dau mărturie (plătită?) asupra „crimelor” pe care le-ar fi văzut chiar ei. Deşi mare parte nici nu erau născuţi la vremea aceea sau abia le dăduseră ochii. Şi atunci care e scopul? Păi cred că e unul foarte prozaic: BANII!

Bookfest 2015: înainte şi după 23 August 1944 cu Florian Bichir


Lansarea, vineri 22 Mai 2015, în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest 2015, la standul Editurii RAO, a volumelor „Atac la mareşal” şi „Război în eter” ale lui Florina Bichir. Au mai participat general Mihai Ionescu şi comandor Marian Moşneagu.

Senzaţia mea este că ne lovim la Florian Bichir – chiar dacă o fi mânat de cele mai bune intenţii – de o neputinţă de a cerceta subiectele propuse de volumele sale (atentatul la adresa Mareşalului, episodul 23 August) pentru că în demersul său este subminat de anumite clişee de mitologie istorică (termen pentru a machia dezinformarea în acest domeniu), precum stă aberanta paralelă între Mareşalul nostru, care avea rol politic în stat, şi Mareşalul Finlandei, care, până în vara lui 1944, a avut doar un rol militar de-a lungul conflictului mondial.

 

Apoi, mi se pare cam urechism să se pretindă că Mişcarea Naţională de Rezistenţă (luptătorii din munţi) şi-ar afla începuturile la sovietici (sic!) numai pentru că cei utilizaţi făcuseră parte din Mişcarea Legionară. Başca faptul că această rezistenţă este redusă doar la contribuţiile legionare, excluzând celelalte componente ideologice (militari, ţărănişti, liberali).

 

Apropo, mărturiile liderilor partidei naţionale din Partidul Comunist arată că Ana Pauker, principala reprezentantăa lui Stalin în România, le reproşa acestora înfăptuirea schimbării de orientare de la 23 August iar Lucreţiu Pătrăşcanu, principalul artizan politic, a avut o soartă de-a dreptul tragică, poate ca dovadă că Moscova nu uită şi nu iartă.

 

Războiul vitejilor cu furtuna din ibric


Mare nelinişte de vreo câteva zile pe blogurile autointitulate „tradiţionaliste”. Vai, vai! Lui Valeriu Gafencu o să i se retragă prestigiosul titlu de… „cetăţean de onoare”! Al şi mai prestigioasei localităţi… Târgu Ocna! Un complot bine pus la punct de către Tontache personal, „Institutul Elie Wiesel” fiind doar aşa, de faţadă.

 

Indignarea stârnită a făcut să treacă neobservat penibilul. Pentru că este penibil să acorzi unui RĂPOSAT un titlu pe care, poate, nic nu l-ar fi acceptat sau nici nu l-ar fi dorit. Personalităţile în viaţă primesc această recompensă onorifică din partea diverselor comunităţi urbane ori rurale. Pentru ceilalţi – trecuţi între timp la Domnul – rămâne formula mai decentă a acordării numelor lor unor spaţii publice (străzi, piaţete) ori a ridicării unor monumente.

 

Între timp freamătul s-a mai domolit pentru că aleşii locali au tratat dilimandreala slugoilor de la „Elie Wiesel” aşa cum trebuia: cu sictir, în spirit cât se poate de democratic.

 

În timpul acesta omagierea publică a Mareşalului rămâne aşa cum o ştim. Interzisă.