Cristian Troncotă – lansarea ediţiei a doua a volumului „Duplicitarii”


Lansarea, miercuri 17 Decembrie 2014, la librăria Mihai Eminescu din Bucureşti, a ediţiei a doua a volumului „Duplicitarii” semnată de generalul Cristian Troncotă. Alături de gazdă, au mai intervenit Florian Banu, Liviu Ţăranu, Constantin Corneanu, Ioan Scurtu, Filip Teodorescu, Aurel David, Vasile Mălureanu.

 

Remarcăm şi prezenţa lui Victor Roncea, care a publicat deja un material pe această temă. Dar eu – sâc, sâc – prezint  mult mai multe din cele din seara respectivă.

În înregistările de mai jos veţi putea urmări aproape în totalitate discuţiile ce s-au întins pe aproape două ore. Mi-au schimbat doar câteva minute, piersere cauzată de necesitatea schimbării memoriei aparatului de înregistrare.

Partea a doua s-ar mai putea intitula şi „Teroriştii vor veni la ora 6”, dat fiind că punctul central s-a purtat în jurul fatidicei ore din seara zilei de 22 Decembrie 1989 la care se anunţaseră încă de la prânz că se vor ivi „teroriştii” (!).

Am reuşit şi eu să strecor o întrebare, mai spre sfârşit. Aş fi avut multe altele, deşi s-a făcut atingere la câteva chestiuni, iar după ce am revăzut înregistrările s-au mai ivit câteva. Cum domnul general Toncotă m-a invitat să fiu incisiv, îi arunc mănuşa pe această cale:

1. În presă a fost (re)publicat un document-analiză înaintat lui ceauşescu după întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov în Malta. Aş vrea să ştiu dacă cele înfăţişate acolo de generalul Iulian Vlad nu erau mai degrabă informaţii pe care Ceauşescu le aştepta, şi le închipuia deja. Un scenariu construit portivit viziunii pe care o avea deja Ceauşescu cu privire la ceea ce se întâmpla în largul insulei din Mediterana. Îmi pun această chestiune pentru că în cuprinsul documentului se face trimitere la încercări viitoare de destabilizare a… Chinei, ori evenimente de acest fel se desfăşuraseră dehja în urmă cu mai bine de jumătate de an în Piaţa Tien An Men, exact în timpul desfăşurării vizitei unui anume Mihail Gorbaciov în China.

2. Aţi făcut referire, domnule Troncotă, la episodul cetăţenilor sovietici surprinşi în ţară şi cărora li se reţinuseră paşapoartele la ambasada sovietică. Nu cumva se repetă un tipar întâlnit cu mai bine de jumătate de secol în urmă, în Spania brigăzilor internaţionale, în care au fost reţinute paşapoartele acelor voluntari?

3. S-a făcut trimitere la acele unităţi Gladio din Occident, despre a căror existenţă opinia ubliă a aflat la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut. Credeţi că sovieticii ar fi putu fi păcăliţi atât de uşor şi nu şi-ar fi pus problema existenţei unor reţele subversive în eventualitatea în care ei ar fi invadat Occidentul?

4. Cel puţin în cazul Italiei aceste unităţi Gladio au fost puse în relaţie cu activitatea lojei Propaganda Due a lui Licio Gelli. Şi numele lui Nicolae Ceauşescu a fost vehiculat ca aderent la această lojă de tip masonic. Ceea ce ar presupune şi o extensiune la nivel militar prin activarea unor unităţi „Gladio” autohtone. Nu cumva încercarea de lichidare a USLA (şi a altor unităţi) a fost o încercare de distrugere a eventalelor focare de opozişţie anti-sovietică pe care vecinii de la răsărit le credeau camuflate sub ceea ce credeau ei că ar fi doar o faţadă?

5. La întrebarea legată de arma „sinuciderii” lui Milea mi s-a servit un argument de tip „Păcală”. Adică o fantezie (arma oferită lui Milea de ofiţerul de la Transmisiuni) adeverită prin altă fantezie („mărturia” unuia de la Direcţia 5 că Milea i-ar fi cerut şi lui arma). De fapt, privind retrospectiv, nu îşi poate pune oricine problema veridicităţii respectivului securist şi, pornind de aici, să ajungă la tabloul unui complot mult mai amplu în chiar sânul clădirii CC-ului?

6. Cercetarea trecutului are îndeosebi motivaţii practice, spre a prevedea oarecum viitorul. Există o analiză a „stilisticii” dezinformării sovietice? Se repetă această „stilistică” în condiţiile de astăzi ale Războiului Rece 2.0?

7. Vă prezint următorul tablou: într-un oraş la doi paşi de graniţă apar brusc nişte omuleţi verzi care atacă trupele aliate aflate în acea localitate. Acţiunile au loc cu aproximativ 10 zile înaintea unei preconizate ofensive a statului vecin. Lămuresc evenimentele de astăzi cele petrecute în Iaşii zilei de 29 iunie 1941?

 

DSC06252_resize

DSC06256_resize

Gaudeamus 2014: singurătatea „Arogantului” de cursă lungă


 Gaudeamus 2014: Adrian Nastase şi „Cele doua Românii” ale sale

 

Fostul premier Adrian Năstase şi-a lansat duminică, 23 Noiembrie, o nouă ediţie a cărţii sale, „Cele două Românii” (Editura Niculescu), în cadrul “Târgului internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură – 2014″. Sala a fost plină de public (şi de presă) dar mai puţin plină de tovarăşii săi de idei şi de guvernare. Mai precis, nu s-a zărit picior de pesedist marcant. Doar un Mircea Chelaru dintre personajele mai pregnante de pe la noi, care personaj nici măcar nu aparţine formaţiunii social-democrate. Discursul lui Adrian Năstase a fost premers de acela al unui cunoscut ziarist din trustul lui Voiculescu, Lucian Avramescu, dar care a avut nişte cuvinte acide care l-au ţintit pe candidatul perdant de la prezidenţiale („parvenit”, „bine că a pierdut” – sic!).

Apropo, Adrian Năstase este şi un blogger de succes. L-or viza şi pe el invectivele aduse de Mircea Badea vieţuitorilor lumii virtuale?

 

 

 

Doi acoperiţi se legănau pe o pânză de păianjen


Prin toamna lui 2011 am urmat şi eu un curs de formare profesională. Unul organizat de o fundaţie din jurul Mediafax şi din care m-am ales cu o hârtie (care nu foloseşte la nimic) de reporter. Pentru că ne găsem în plin regim discreţionar Băsescu, una din frământările mele – ce se manifestau prin întrebări – era legată de evitarea în presa independentă a ingerinţelor diverşilor „acoperiţi” care s-ar fi străduit să abată orice demers jurnalistic într-o direcţie favorabilă „stăpânilor” acelor infiltraţi. În capul meu era întipărită o persoană la care tot băteam apropouri (tov. colonel Rodica Culcer).

Într-una din zile, pe când ne găseam nu numai în prezenţa formatoarelor care se ocupau de cursuri, ci şi a unui grangure din fruntea Mediafax, am tot presat asupra problemei independenţei presei faţă de ingerinţa „serviciilor”, încât nu numai că mi s-a confirmat chestiunea cu madam colonel la care am făcut trimitere (cam cu jumătate de gură, e drept), dar m-am mai pomenit cu alte două. Primul, făcea referire la o prezenţă mediatică tot feminină – şi îi cam scăpase fără voie, crezând că eu mă referisem la aceea. Trecând timpul, nu mai reţinusem despre cine e vorba, dar voi reveni.

Al doilea nume era însă al unui bărbat, tot activ în presă. Ca şi persoana feminină, făcea parte din cei numiţi „anti-băsişti” şi poate de aceea plăcerea de a-i aminti. Un individ care încercase să se infiltreze şi să ofere informaţii ca „insider” către serviciile pe care le slujea. Cei de la Mediafax l-au dibuit că „sifona” şi l-au trimis pe uşiţă afară. În zilele noastre se prezintă ca mare „analist în probleme militare şi de siguranţă”. Ca un făcut, pentru că înainte de a scrie această postare am vrut să văd cam pe unde se mai aciuase, a petrecut şi el tot prin aceeaşi „Şcoală Superioară de Jurnalism” pe unde îl găsim şi pe Turcescu. Într-un moment, era propus ca şef al Colegiului Naţional de Apărare (pentru ce merite?); mai nou, prin toamna acestui an i s-a propus- dar el a refuzat vehement, nu-i aşa? – şefia SIE! Şi tipul tot combate, şi tot se bate în piept cu lupta pe care o duce cu fiorosul regim securistic băsist (el, securistul!) dar, ce nimereală!, exact în perioada în care românilor le mergea extrem de prost – adică în 2010, el, „specialistul”, o ducea foarte bine (într-o presă care trăgea obloanele de la o zi la alta), cu câte 6000 de euro pe lună. C-aşa spunea declaraţia de avere a soţiei sale, şi dânsa tot într-o funcţie mai „specială”, de vreme ce lucrează în Ministerul de Externe. Da, în acel minister pe care, de ochii lumii, îl tot înjura. Sau mai bine zis, înjura titularii portofoliilor.

Celui de-al doilea personaj îi uitasem numele. Mă tot chinuiam să mi-l reamintesc până când mi-a revenit brusc în minte cam cu vreo săptămână în urmă. Duduia respectivă. O femeie fatală a presei româneşti care, dacă îi urmăreşti parcursul profesional, te întrebi ce proptele a avut? De la o fiţuică de provincie (la 18 ani), reporter la ditamai publicaţia FE-SE-NIS-TĂ (la 19 ani). De aici, ţup!, ca o găinuşă ce era, ajunge la Radio Contact (la 20 de ani), iarăşi un ţup şi, la 23 de ani, cariera în TVR! Apoi, la 25 de ani, prezentatoare la Jurnalul TVR, după care moderatoare de „Ediţii speciale”, pentru ca, în 1999 – an de mari frământări şi în care trebuia să se cenzureze  cât mai vârtos la respectiva TVR – ajunge să aibe o emisiune („Ştirea zilei”) ce o va propulsa peste numai un an direct pe scaunul de purtătoare de cuvânt (o sintagmă ce cosmetizează mai româneştile cuvinte: propagandist, lingău, răspândac) al premierului „ţărănist” (curu’, pardon de expresie) Mugur Isărescu. Cu rang de Secretar de Stat, că doamna se respectă! Başca una bucată „ofiţer al Ordinului Naţional Steaua României” (la 28 de ani – şi ne mai mirăm de lingăii lui Băsescu!) cu care s-a procopsit individa de la cel care se plângea mai apoi că „a fost învins de sistem” (Emil Constantinescu). Păi cum să nu fii învins, dom’ preşedinte, dacă tot pe loaze de-astea te bazezi!? Şi ariviste, şi securiste, şi grabnic săritoare de la un pat la altul. Şi de la o televiziune (TVR) la o alta, mai „securistă” şi ea (Antena 1). Detalii despre carieră găsiţi aici sau aici. Mai nou, a ajuns şefă de campanie a unui prezidenţiabil, şi acesta cu talente de acoperit înăscut, după cum afirmă preşedintele Traian Băsescu (alt acoperit şi el), în care calitate s-a preocupat să unmple curtea rivalilor politici cu găini mai mult sau mai puţin moarte. Pesemne vreun complex lăsat de porecla cu care o apela isărescu: Găinuşa.

Pe scurt, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, două nume arhicunoscute, care poate vor avea şi bună-voinţa de a se demasca ele însele într-un sfârşit: RADU TUDOR şi GABRIELA VRÂNCEANU-FIREA-PANDELE

L-au vânat pe Iohannis şi l-au nimerit pe Burci


O reportaj produs de CBS în 1990 şi redifuzat de către Antena 3 a stârnit atât un scandal mediatic (şi politic) care îl are drept erou negativ pe agentul mogulul patronul Cristian Burci, cât şi un şuvoi de presupuneri asupra adevăratului scop avut de cei de la respectivul post de televiziune din subordinea varanului mogulului infractrorului patronului de presă Dan Voiculescu. Sunt voci care spun că totul a venit ca o răzbunare; altele văd aici reflecţia modului şantajist în care ar fi acţionat Antenele. Părerea mea e alta!

Totul pleacă de la acuzele pe care Ion Coja le-a aruncat, prin intermediul altui post de televiziune aflat în posesia securistului mogulului patronului de presă Sebastian Ghiţă, RomâniaTV, la adresa lui Klaus Iohannis, zugravit drept un traficant de copii în anii ’90. Pesemne că la auzul acestor afirmaţii cei de la Antene s-au repezit să verifice dacă nu cumva prin materialele de presă OCCIDENTALE difuzate în acea vreme nu puteau găsi ceva atât de atragător pentru campania negativă la adresa lui Iohannis. Şi credem că aşa le-a sărit în ochi un anume Cristian ce trafica de zor copii în „revoluţionarul” an 1990.

Bun, mie mi-a sărit în ochi şi un anume Bogdan Baltazar, cu afirmaţiila sale pline de cinism, prin care se oferea ca STATUL ROMÂN să devină traficantul unic al acestei pieţe de carne ce se dezvoltase sub ochii lui Ion Iliescu şi Petre Roman. Apropo, cum de aceste reportaje nu erau difuzate deloc în ţară? Întrebare doar retorică pentru că „emanaţii2 ba se plângeau de „imaginea României în lume” şi trânteau o mineriadă; ba iarăşi se plângeau de aceeaşi imagine, şi trânteau cu „adopţii” de felul acesta. O văicăreală continuă asupra unei imagini de care EI erau vinovaţi! Şi or să fie vinovaţi EI şi TOT NEAMUL LOR!

Aşteptăm cu interes şi momentul în care o să-i vină rândul lui Valeriu Stoica, ministru al Justiţie sub ocrotirea şi inspiraţia căruia s-au traficat zeci de mii de copii.

PS: traficul de fiinţe umane şi de sclavaj are prescripţie cumva?

Gaudeamus 2013: Iliescu şi Cioroianu despre Gorbaciov


Pe data de 23 Noiembrie 2013 a fost lansată traducerea în româneşte a „Memoriilor” lui Mihail Gorbaciov, în prezenţa lui Adrian Cioroianu, Victor Ciorbea şi Ion Iliescu.

 

 

Avocatul diavolului: a fost mineriada din iunie 1990 o lovitură de stat a lui Brucan şi Petre Roman?


Pentru a elucida ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 21 de ani, pe 13-15 iunie, trebuie recurs la istorie iar modelul cel mai la îndemână îl constituie INVADAREA CehoSlovaciei în 1968:
– atragerea unei bune părţi din conducerea partidului de partea sovieticilor – o bună parte din guvern şi din oamenii din conducerea FSN-ului erau agenţi. A se vedea şi dispariţia lor ciudat de repede din prim-planul vieţii politice după intrarea în NATO.
– infiltrarea partidelor şi mişcărilor de opoziţie nu doar cu agenţi informatori ci cu PROVOCATORI. Bifat şi în România.
– decredibilizarea liderului ţării prin crearea situaţiilor violente care ar arăta nu numai că nu este în stare să deţină control, ci şi că el însuşi le-ar dezlănţui.
Eminenţa neagră se ştie că a fost Brucan, un fel de Ana Pauker, trămbiţa prin care veneau comandamentele politice ale Moscovei la noi. Ce fel de stat şi ce fel de conducere politică afirma acest Brucan: un singur partid cu diferite aripi! Iliescu, în schimb – şi nu pot face apel decât numai la fapte! – după 28-20 ianuarie a decis formarea unui început de Parlament, vestitul CPUN, iar mai apoi alegerile au dat ţării un Parlament multipartinic.

Cine putea iniţia o mişcare în forţă, o lovitură de stat împotriva situaţiei concrete? Oamenii aduşi, aflaţi sub influenţa lui Brucan. Iar aceştia erau cei atât de bine înfipţi în GUVERNUL interimar al României: Petre Roman şi cu miniştrii, secretarii de stat etc. Preşedintele organului legislativ interimar de atunci (CPUN) nu deţinea pârghiile executive, prin urmare nici posibilităţile logistice pentru o acţiune atât de vastă. Doar Guvernul putea! În schimb Preşedintele interimar avea o carismă în rândul masselor infinit mai mare decât Roman, Brucan şi toţi FSN-iştii la un loc. În momenul în care mineriada a fost pusă în marş singurul care putea îi putea prin simpla lui apariţie să-i stăpânească de la acte şi mai grave a fost Iliescu.
Să mai avem în vedere că un serviciu serios de spionaj poate să creioneze un portret psihologic al unui potenţial om politic, să prevadă reacţiile de răspuns la stimulii de care acesta se loveşte. Şi să îngroşeze aceste reacţii printr-o campanie media abilă.
Să mai observăm un lucru: tăcerea generalului Stănculescu asupra acelor momente.

Vedem cum evenimente de acum 40-50 de ani abia acum îşi dezvăluie subsatnţa iar ceea ce ştiam noi ca istorie bine stabilită este dat peste cap. Acum suntem încă prea aproape de evenimente. Putem numai să punem cap la cap nişte nelămuriri şi să lăsăm loc unor întrebări.