Gaudeamus 2014: (şi) din punctul de vedere al nemţilor


„România în Primul Război Mondial” de Glenn E Torrey

Joi, 20 Noiembrie 2014, la standul Editurii Meteor Press, alături de Bedros Horasangian, Adrian Cioroianu, Dorin Matei şi Ion M. Ioniţă cu prilejul lansării volumelor „România în Primul Război Mondial” de Glenn E. Torrey şi „Amintiri despre Carol I” de Sidney Whitman.

 

 

DSC05933 Dorin Matei, Adrian Cioroianu & Ion M Ioniţă_resize

Bookfest 2014: „Putin. Biografia interzisă” de Stanislav Belkovski la Editura Corint


În prezenţa semnatarului prefeţei – Emil Hurezeanu, a domnului Mircea Druc şi a lui Ion M. Ioniţă, în data de 31 Mai 2014, în cadrul Salonului internaţional de carte „Bookfest 2014” a fost lansată, de către Editura Corint, cartea lui Stanislav Belkovski, „Putin. Biografia interzisă”.

 

Cu această ocazie, Emil Hurezeanu a aflat, cu mirare, că a ajuns „Prof.univ,dr.”, după cum e semnalat în paginile cărţii.

 

Dar semnalez şi eu să ascultaţi cu atenţie vorbele celor prezenţi în această înregistrare. Măcar ale fostului premier al Republicii Moldova, Mircea Druc.

 

Câtă asemănare cu un chelios de pe la noi!

 

 

Bookfest 2014 – Marko Bela şi „Ruleta maghiară”


La Editura Curtea Veche, tot în cadrul Salonului internaţional de carte „Bookfest 2014, a fost lansată, sâmbătă 31 Mai, volumul „Ruleta maghiară. Convorbiri cu Marko Bela despre literatură, politică, societate” de Korossi P. Jozsef.

 

Alături de acest cunoscut reprezentant al UDMR, care este Marko Bela, i-au stat alături Ion M. Ioniţă, Iren Arsene, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Cristea-Enache.

 

Din intervenţia lui Tăriceanu am aflat că în veme ce de-a lungul perioadei sale de guvernare au existat periodic şedinţe comune de guvern româno-ungare, în timpul succesorului său, Emil Boc, această practică s-a întrerupt. Deşi Viktor Orban este febleţea lui Traian Băsescu, remarca mea!

 

Dar şi mai interesant este porumbelul care i-a scăpat din gură lui Daniel Cristea-Enache. Cine este Cristea-Enache? Este un june prim al ‘telectualităţi dâmboviţene de tip ghedesist, patapleşist, nicolomanolescian. Că domnia sa a votat, la trecutele alegeri parlamentare din România, cu reprezentaţii minorităţii evreieşti (pentru Camera Deputaţilor) iar la Senat, cu cei ai… UDMR – pe la minutul 11 din înregistrarea video de mai jos.

 

 

Bookfest 2014: lansări la Editura Meteor Press despre Putin şi Rusia lui


La salonul internaţional de carte „Bookfest 2014” au fost lansate, vineri, 30 Mai 2014, la standul editurii Meteor, cărţile „Ţarul Putin – din interiorul puterii în Rusia”, de Anna Arutunyan, şi „Rusia în secolul XX”, de David R. Marples, alături de o lucrare mai veche, „Rusia lui Putin” a Annei Politkovskaia.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa generalului Constantin Degeratu, a lui Armand Goşu şi Bedros Horasangian şi Ion I. Ioniţă.