Spre al treilea război mondial?


Un prieten de-al meu, Mihai Ene, a scris următoarele lucruri pe Facebook legate de evenimentele din Siria:

 

„Daca nu v-ati convins pana acum, in Siria avem de-a face cu propaganda fostelor puteri coloniale. Faptul ca in zona sunt comise atrocitati de catre asa zisii luptatori pentru libertate, in fapt teroristi cu comportamente canibale, nu a deranjat nici Uniunea Europeana si nici Statele Unite ale Americii. Nu demult acesti criminali finantati de serviciile secrete occidentale au ucis fara mila un sat locuit de crestini, au rapit doi episcopi ortodocsi si au ucis soferul masiniii acestora (un diacon), iar dupa ce au capturat un pilot al aviatiei siriene, l-au ucis, i-au deschis cutia toracica si s-au fotografiat muscand din inima acestuia pe care apoi au pus-o pe un gratar. Aceste fapte cat se poate de reale nu va trezesc repulsie?”

Mai adaug şi eu câteva remarci.

Spre diferenţă de Irak şi Libia, în Siria avem de-a face cu o puternică minoritate de creştini arabi, cea mai mare parte dintre aceşti creştini fiind ortodocşi, cu Patriarh ortodox, cu o prezenţă puternică a diasporei chiar în Statele Unite. Aceşti creştini sunt supuşi de către „luptătorii epntru libertate” unui adevărat genocid. Dar termenul acesta („genocid”) este folositor doar când SUA trag un folos din el. În cazul Siriei se poate trece peste el, ba în plus crimele anticreştine slujesc de minune scopurilor anti-creştine MONDIALE promovate de către administraţiile americane din ultimii ani, în frunte cu cea a lui Obama.

Tot spre diferenţă de Irak şi Libia, în Siria se află o bază navală militară a Federaţiei Ruse la Tartus. Poate SUA se autopropune pentru rolul „jandarmului mondial”. Dar dacă Rusia la rândul ei vrea să joace rolul „gărzii de corp mondiale”. SUA vor bombarda Siria fără mandat ONU; Siria va face plângere către Naţiunile Unite asupra agresiunii la care este supusă din partea SUA şi NATO; petiţia este respinsă pentru că agresorii reali au drept de veto; iar Rusia a intra în joc şi ea atacând bazele rebelilor cu propriile avioane sau, altă variantă şi mai periculoasă, desfăşurând oareşce nave suficient de aproape de navele NATO pentru a le intimida.

Numai că mai există o problemă. În virtutea cărui acord are Rusia o prezenţă militară pe teritoriul sirian? Nu sunt expert în domeniu dar presupun un acord mutual de asistenţă militară reciprocă! Adică, în caz de agresiune ambele părţi se ajută reciproc. Şi în acest caz Rusia fie îşi va ajuta partenerul de acord fie va pretexta că agresiunea nu a fost atestată ca atare de ONU şi se va eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor ce decurg. Alternativa aceasta se constituie însă într-un dezastru de imagine pentru Rusia pentru că din acel moment celelalte state care au asemenea acorduri cu ţara lui Putin vor lua în calcul incapacitatea reală a unei puteri mondiale doar închipuite.

Şi tot spre diferenţă de cele două cazuri anterioare – irakian şi libian – Siria are graniţă comună cu Israelul şi chiar un diferend teritorial cu acest stat (înălţimile Golan). Dacă ONU nu va considera atacurile SUA drept agresiune şi va respinge plângerile Siriei, s-ar putea ca această ţară să ceară retragerea misiunii şi observatorilor Naţiunilor Unite de pe teritoriul ei, poate va lua în considerare chiar retragerea din cadrul ONU, şi îşi va manifesta intenţia de a ataca… Israelul. Şi dacă va face acelaşi lucru, concomitent, şi Libanul?

 

Şi mai este de adăugat ceva. Nu ştim ce soi de arme are Siria. Dacă este destul de înarmată spre a ameninţa Israelul. Rachete, katiuşe, aviaţie… Poate chiar arme chimice! Ceea ce va duce la contramăsuri israeliene şi poate la contrareacţii ale altor state la măsurile Tel-Aviv-ului.

 

Şi Iranul, ce va face Iranul?

 

Cît despre motivele „umanitare” invocate lacrimogen de către executivul de la Washington, cîte sute de mii de morţi vor lăsa în urmă bombardamentele zise „chirurgicale”? De ce nu constatăm asemenea intervenţii „umanitare” în cazul diverselor regimuri criminale din Africa, să zicem? Pentru că acestea s-au făcut sluj companiilor transnaţionale care secătuiesc de resurse respectivele regiuni?

 

Situaţia este tulbure şi, oricum am lua-o, consecinţele vor fi mult diferite de celelalte episoade din Orientul Mijlociu.

De la Siria la Secu prin Paris


Cine se mai găseşte (găsea?) în Siria, alături de „luptătorii pentru libertate”?  Florence Aubenas, care – după cum spun unii şi alţii – suferă de un soi de orbire pentru că la Alep nu reuşeşte să vadă nici un picior de islamist şi nici o barbă aferentă. Pentru cei care au uitat, această „jurnalistă” a fost colega de „cantonament” a „răpiţilor din Irak”. Mai acu’ vreo două zile îi fusese propus şi un post de ambasadoare a Franţei.

Dar săpând după urmele acestei Florence, am dat de un alt articol preluat (şi îmbogăţit) după o sursă românească, în care se afirmă că „răpirea” lui Aubernas a fost în realitate o operaţiune a CIA sau a serviciilor secrete militare americane. http://avicennesy.wordpress.com/2013/04/16/le-chef-de-la-cia-responsable-de-lenlevement-de-la-journaliste-florence-aubenas/

Ceea ce duce şi la anumite întrebări incomode în ce priveşte cazul „răpiţilor din Baghdad”. Cu atât mai mult cu cât în respectivul articol pomenit mai sus se precizează că doar unul singur din echipa românească de „jurnalişti” nu avea tangenţă cu călugării de la mânăstirea Secu sau cu omologii lor de la alte aşezăminte „laice”.

 

Mai ţineţi minte că cel mai securist om în stat a fost vizitat cu puţină vreme în urmă de alţi mari securişti dar de anvergură mondială? Şi dacă în joc s-a aflat altceva decât s-a vehiculat prin presă? Să spunem aşa, la întâmplare, că li s-au oferit aproape gratis reţelele din Levant – din Siria mai precis. Cu o clauză mică: să îi fie returnat personajului de la Cotroceni partenerul de afaceri din vremea în care era doar primar general al Bucureştilor şi, ca un nevinovat ce era, trebuia să-i suporte prezenţa în preajmă şi acestui dubios Hayssam Omar.

 

Doar preţul nu este mare. În 2005, pentru nişte fapte similare, a cedat pe loc, spre mulţumirea licuriciului, datoria de miliarde a Irakului, care a fost ştearsă aproape în întregime. Că trebuie să fim miloşi… cu americanii.